– La alegerile parlamentare din Ungaria, premierul Viktor Orbán a suferit o înfrângere categorică, în fața liderului partidului Tisza, Peter Magyar. Are noul premier pârghii pentru o schimbare semnificativă, după cei 16 ani în care Orbán și-a întărit continuu controlul asupra instituțiilor maghiare? Ce înseamnă victoria lui Magyar pentru Uniunea Europeană, în general, dar și pentru desfășurarea războiului din Ucraina și pentru România, ca țară vecină?
– Supermajoritatea parlamentară obținută la alegeri este principala pârghie de care dispune Peter Magyar, ca să schimbe radical sistemul corupt creat de Viktor Orban, pentru că îi permite să refacă toate legile, inclusiv Constituția. Marele obstacol în calea efortului său reformator este sistemul consolidat de Viktor Orban de-a lungul a 16 ani și conexiunile sale rusești. Astfel, procedura de înlocuire a înalților oficiali loiali lui Orban va fi anevoioasă și de durată, administrația locală rămâne dominată de Fidesz, încă doi ani, iar combaterea corupției se va izbi de rețeaua de instituții, ONG și firme cu structuri de acționariat opace, strâns legate de stat, sub umbrela „Sistemului național de cooperare”. Magyar a anunțat că Ungaria se va alătura EPPO, Biroul procurorului european anti-corupție și anti-fraudă, va înființa o agenție anti-corupție și va pune capăt subvenționării propagandei de stat. Problema este că debranșarea oligarhilor lui Orban de la contractele cu statul obținute netransparent poate destabiliza nu numai economia, ci și sistemul bancar care a finanțat aceste companii. Totodată, sistemul de comunicații și securitate cibernetică este împânzit de ruși, care vor fi greu de dislocat, atâta vreme cât țara este dependentă de petrolul, gazul și uraniul din Rusia. Peter Magyar contează pe UE pentru a reuși, pentru a debloca zecile de miliarde de euro blocate de Bruxelles, va avea o atitudine mai cooperantă și corectă față de Ucraina și mai distantă față de Rusia, deși el nu este de acord cu aderarea Ucrainei și a Republicii Moldova la UE în procedură accelerată. Câștigul sigur este înfrîngerea politică a partidelor și mișcărilor de extremă dreapta anti-europene, pro-rusești și iliberale, de la MAGA, la partidul Marinei Le Pen și la AUR, pentru care Viktor Orban era un model. Membru al PPE, partidul lui Magyar, Tisza, va întări tabăra partidelor democrate pro-europene, slăbind forța suveraniștilor. Indirect, acest lucru poate fi benefic și pentru România, unde puterea nu pare preocupată de combaterea extremiștilor pro-Kremlin, ci de menajarea lor.
– Lumea întreagă e neliniștită de conflictul militar din Iran. Dar pe lângă amenințările proliferate de părțile implicate, au existat și negocieri între Statele Unite ale Americii și Iran, intermediate de diverse țări. Se întrevăd progrese care să ducă, cel puțin, la funcționarea normală a Strâmtorii Ormuz?
– Dacă vor fi progrese, ele nu se vor înregistra rapid, deși se vorbește deja de o a doua rundă de negocieri, după eșecul de la Islamabad, care a fost perfect explicabil având în vedere diferențele imense de mentalitate și atitudine dintre părți și totala lipsă de încredere reciprocă. Alături de anihilarea programului nuclear iranian pentru un număr de ani, liberalizarea Strâmtorii Ormuz este subiectul cel mai presant pentru SUA. Dacă programul nuclear Iranian atestă eșecul SUA de a-l fi anihilat pe cale militară, deși s-a lăudat cu aceasta, dificultatea deblocării Strâmtorii Ormuz, care era liberă înainte de atacurile americano-israeliene, este o dovadă incontestabilă a incapacității lui Donald Trump de a prevedea cele mai evidente consecințe posibile ale acțiunii sale militare. Donald Trump, cu războiul său prost conceput, a determinat Iranul să transforme Strâmtoarea Ormuz într-o armă de șantaj la adresa întregii lumi. Acum, președintele SUA încearcă să rezolve problema printr-o contra-blocadă, menită să împiedice navele iraniene și cele ale statelor care cumpără petrol din Iran să iasă din Golful Persic. Dacă calculul lui Trump se va dovedi corect, adică blocarea exporturilor iraniene va sufoca țara economic, privând-o aproape total de venituri, atunci manevra de „diplomație coercitivă” a SUA poate reuși, pentru că Teheranul va fi nevoit să fie mai flexibil la negocieri pentru a supraviețui. Analiștii consideră însă că demersul lui Trump comportă și riscuri, pentru că Iranul poate găsi căi alternative de a-și vinde petrolul, și dispune încă de stocuri impresionante de rachete, cu care poate ataca navele pe care le consideră inamice și, mai ales, statele arabe din Golf, aliați ai SUA, care plătesc deja pentru că au avut încredere în americani. În consecință, dacă Iranul nu se prăbușește economic rapid, cum speră Trump, atunci războiul din Golf se va transforma într-un război de uzură, prețurile combustibililor vor crește și toată lumea va avea de suferit multă vreme de acum înainte. Este simplu, logic și dureros.
