• Știri îmbucurătoare vin, în ultima vreme, nu doar din România, ci și dinspre Republica Moldova. Cum multe dintre ele vorbesc despre o reapropiere fără precedent între cele două țări românești, le dedicăm, cu mare bucurie, o pagină! •
Scenariul unirii crește puternic în sondaje

Un sondaj dat publicității la finalul lunii Martie arată un sprijin în creștere, în Republica Moldova, pentru unirea cu România. Aproximativ 47% dintre respondenți ar vota pentru unire, în timp ce circa 36,5% s-ar pronunța împotrivă. Totodată, în jur de 9,5% nu ar participa la vot, iar 6% sunt indeciși sau nu au oferit un răspuns. Dacă sunt excluși respondenții indeciși și cei care nu ar participa la vot, rezultatele arată că aproximativ 56% dintre basarabeni ar vota pentru unire, iar circa 44% s-ar pronunța împotrivă. Potrivit sondajului, în scenariul în care cetățenilor moldoveni li s-ar oferi o pensie mai mare și un salariu mai bun, mai aproape de nivelul României de azi, și acces liber la piața muncii din Uniunea Europeană, procentul celor care ar vota pentru unire ar urca la 58% în Republica Moldova și 72% în diaspora!
Decizie istorică pe Nistru: tricolorul, la vedere!
Republica Moldova a luat, în urmă cu câteva săptămâni, o decizie simbolică importantă: militarii de la posturile de securitate de pe Nistru vor purta de acum înainte steagul Republicii Moldova pe uniforme. Până acum, doar trupele rusești aveau voie să poarte la vedere steagul lor, situație care deriva din condițiile umilitoare la care Republica Moldova a fost obligată, odată cu semnarea acordului de pace de după războiul din Transnistria. Decizia luată de Chișinău reafirmă direcția curajoasă pe care s-a înscris Republica Moldova în acest nou mandat prezidențial al Maiei Sandu. România are multe de învățat din modul de lucru al autorităților de la Chișinău!
Achiziție spectaculoasă: România preia portul Giurgiulești
România a finalizat, la finalul lunii Martie, achiziția Portului Giurgiulești, unicul port al Republicii Moldova. Prin preluarea de către Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța, prin firma ICS Danube Logistics, România realizează o investiție strategică, cu miză regională și europeană. Preţul – circa 62 de milioane de dolari, plus angajament de investiţii de minimum 28 de milioane – este extrem de mic, în raport cu miza reală. Prin acest nod logistic se tranzitează până la 75% din combustibilul care susține efortul de război al Ucrainei împotriva Rusiei! Mai mult, portul este perfect poziționat pentru a servi la reconstrucția viitoare a Ucrainei. Portul Giurgiulești este situat pe Dunăre, la kilometrul 133 de Marea Neagră.
România, principalul partener economic
Datele Biroului de Statistică de la Chișinău, publicate la începutul lunii Aprilie, confirmă faptul că România este, de departe, țara care importă cel mai mult produse „Made in Republica Moldova”, în vreme ce Rusia a devenit un partener de afaceri de-a dreptul insignifiant. Piețele cele mai importante pentru afacerile din Republica Moldova sunt România, cu peste un sfert din totalul exporturilor (26,4%), Turcia (15,8%), Italia (10,0%), Ucraina (9,0%), Cehia (8,0%) și Germania (5,1%).
Practic, peste 60% din mărfurile produse peste Prut ajung în Uniunea Europeană, față de puțin peste 6% în Comunitatea Statelor Independente. Rusia importă doar 2,4% din totalul produselor care ies din Republica Moldova! După ce, acum un deceniu, Rusia a șantajat Chișinăul prin limitarea importurilor de vin, Republica Moldova s-a orientat decisiv spre piața UE, iar rezultatele se văd limpede.
Maia Sandu vorbește deschis despre reunificarea cu România
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a evocat din nou, în urmă cu câteva zile, scenariul unirii cu România, după ce, în urmă cu câteva luni, spusese că, personal, ar vota „Da”, dacă s-ar organiza un referendum pe această temă. „Acest lucru ne-ar permite să aderăm mai repede la Uniunea Europeană și ne-ar putea ajuta”, a declarat Maia Sandu într-un interviu acordat ziarului „Le Monde”. În același timp, ea a subliniat că „o astfel de decizie trebuie luată de majoritatea cetățenilor”. Și, după cum se pare, cetățenii din Republica Moldova sunt tot mai tentați de această variantă.
Consiliul Academic Român șterge „hotarul artificial” de pe Prut
Academia Română și Academia de Științe a Moldovei au lansat recent Consiliul Academic Român (CAR), o platformă de cooperare științifică, menită să consolideze dialogul și colaborarea în spațiul academic românesc. Evenimentul vine în continuarea unui șir de inițiative comune ale celor două instituții. O filială a Academiei Române urmează să fie înființată la Chișinău. Cele două academii au emis anterior o declarație comună, în care vorbesc despre „dispariția de facto a hotarului artificial de-a lungul Prutului” și reafirmă rolul fundamental al instituțiilor academice în consolidarea identității naționale.
Nicuşor Dan şi Maia Sandu, în deplasare cu același avion
Un semn în plus al relațiilor foarte bune dintre București și Chișinău a venit chiar zilele acestea, când președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a zburat în Armenia, la reuniunea Comunităţii Politice Europene, împreună cu președintele român Nicușor Dan, în același avion – o aeronavă militară a țării noastre. În cadrul reuniunii Comunităţii Politice Europene a avut loc și o reuniune a Grupului pentru Republica Moldova, un format înfiinţat în 2024, la iniţiativa comună a României şi Franţei, cu obiectivul de a consolida sprijinul internaţional acordat Republicii Moldova.


