Pescuitul excesiv din mări și oceane se numără printre cele mai presante probleme de mediu ale epocii noas­tre. În plus, relatările vizând reziduurile nocive din pește îi neliniștesc pe consumatori. Mai putem mânca somon, sardine și alte asemenea feluri de pește? Și la ce ar trebui să fim atenți atunci când îi cumpărăm?

În zilele noastre, consumul de pește nu mai este o alegere atât de simplă. Mulți stau în fața vitrinei frigorifice și se gândesc de două ori dacă să cumpere pește – și, dacă da, se întreabă pentru ce produs să opteze, din ce ape provine, dacă este o captură sălbatică sau provine din acvacultură și ce fel de certificare are? Si­tuația este agravată și de aspectul eco­logic: multe specii sunt pe cale de dispa­riție, deoarece, din cauza pescuitului excesiv, a me­todelor industriale de cap­turare, a distrugerii habita­telor și a prăbușirii unor eco­sisteme importante, bio­di­ver­sitatea marină este și ea în declin. Ar trebui, așadar, să renunțăm la consumul de pește? Aici găsiți răspunsuri la cele mai importante întrebări:

Care este diferența dintre peștele sălbatic și cel de crescătorie?

Termenul de „captură sălbatică” se referă la peștii pescuiți în libertate, din mări, lacuri sau râuri. Aceste animale au adesea un profil mai natural de acizi grași, însă nu de puține ori sunt contaminate cu toxine. În prezent, aproape fiecare al doilea pește consumat la nivel mondial provine din acvacultură, adică din crescătorii controlate din iazuri, bazine prin care circulă apa, sisteme cu circuit închis sau împrejmuiri cu plase amplasate în mare.

Are calitatea apei vreo influență?

Animalele care provin din apele poluate din apropierea coastelor și din mările interioare conțin adesea mai multe substanțe nocive de­cât cele din largul oceanului. Peștii de cres­că­torie din acvaculturi sunt, de regulă, mai puțin con­taminați decât cei capturați în sălbă­ticie.

Sfat: Pentru con­sum sunt re­­comandați peș­tii marini mai mici și cu du­­rată de viață mai scurtă, precum sar­dinele, an­șoa (hamsii­le), herin­gul, dar și codul – deși acesta este exploatat ex­cesiv. Dacă au fost prinși în ape re­lativ curate, con­ta­mi­narea cu mercur și cu alte rezi­duuri este neglija­bilă. În plus, sardinele sunt bogate în calciu și vitamina D, iar heringul conține canti­tăți mari de acizi grași omega-3. Și peștii slabi, precum codul sau codul negru, sunt mai puțin contaminați cu substanțe nocive. De aseme­nea, e indicat să nu mâncați doar o singură specie, ci să consumați tipuri cât mai va­riate de pește – astfel reduceți riscul de a acumula anumite toxine în organism, prin consumarea repetată a unei specii contaminate.

Ce rol joacă microplasticul în cazul peștilor?

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) consideră în prezent că nu există indicii privind un risc acut pentru să­nătate cauzat de microplasticul din peștele consumat.

Pește de apă sărată sau de apă dulce?

Peștii de apă dulce sunt disponibili în Ro­mânia în principal ca pești de crescătorie din acvaculturi locale, mai ales păstrăv, știucă, crap și șalău. Captura sălbatică conține uneori mercur sau alte substanțe chimice provenite din râuri și lacuri poluate. Conținutul de acizi grași omega-3 este, în general, semnificativ mai scăzut la peștii de apă dulce, iar aceștia nu conțin aproape deloc iod. În schimb, furni­zează adesea cantități mai mari de acizi grași omega-6, precum și minerale – potasiul și fosforul.

Mai este, totuși, sănătos consumul de pește?

Da, peștele marin, în special speciile grase precum somonul, macroul sau heringul, este bogat în acizi grași naturali omega-3, care sunt importanți pentru sănătatea sistemului cardio­vas­cular și pentru funcția cerebrală, pot avea efecte pozitive asupra valorilor lipidelor din sânge și pot reduce inflamațiile. Peștele marin furnizează, de asemenea, vitamina D, esențială pentru sănătatea oaselor și pentru sistemul imunitar. Este o sursă excelentă de proteine ușor digerabile, conține vitamine din grupul B și seleniu, și este unul dintre cei mai buni fur­nizori de iod, necesar pentru produ­cerea hor­monilor tiroidieni.