Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Un an cu Nicușor Dan: probleme, în loc de soluții

E multă agitație zilele acestea la Palatul Cotroceni, unde președintele Nicu­șor Dan a avut și are consultări cu partidele politice, în încercarea de formare a unui nou guvern. „Calm și vom trece și peste asta”, promisese președintele după „trântirea” în Parlament, de către „majoritatea” PSD – AUR, a Cabinetului Ilie Bolojan. Dar săptămânile trec iar singura soluție rezonabilă aflată pe masa de lucru a celor care au provocat criza și a celor care i-au lăsat să o facă, pare să fie ruperea în două a unui PNL care a refuzat să se acopere de ridicol și să își abandoneze liderul, de dragul unei stabilități clamate tocmai de cei care au pus-o în pericol. Săptămânile trec și, în tumultul evenimentelor recente, riscă să treacă pe sub radar faptul că zilele acestea se face un an de la instalarea lui Nicușor Dan (în rolul de președinte al României), cel de la care mulți așteaptă soluția sal­vatoare a crizei politice prin care trecem. O sumară privire în trecutul recent e necesară ca să ne calibrăm just așteptările…

Bunăoară, a trecut un an de când a preluat mandatul și, deși promisese că se va ocupa urgent de asta, încă nu știm dedesubturile anulării alegerilor, pe urma cărora a ajuns el să câștige prezidențialele. Deși s-a rățoit la societatea civilă că are de o sută de ori mai multe informații decât aceasta, Nicușor Dan nu și-a găsit timp să ne „lumineze” și pe noi. Să ai pre­tenția că poți construi o societate mai bună, fără să faci lumină într-un episod grav pentru democrația noastră, asta doar Nicușor Dan, cu informațiile sale, poate să și-o imagineze.

Tot în categoria „urgențelor” mandatului se număra și numirea de șefi pentru serviciile secrete – văzute de mulți drept vinovate pentru episodul anulării prezidențialelor din 2024. Cine crede că un an e prea mult pentru o urgență se prea poate să fie neinformat: trebuie să mergem și aici pe ideea că președintele știe mai bine decât noi ce face. La fel ca în cazul numirilor din Justiție, temă esențială în campania sa electorală. Din afară, toată lumea vede că Nicușor Dan a executat sârguincios solicitările venite din partea PSD. Persoane cu mari dubii legate de integritate au fost girate de președinte pe funcții-cheie, în ciuda repetatelor avertismente – inclusiv anchete serioase de presă – venite dinspre societatea civilă. Din nou, președintele pare să știe de o sută de ori mai bine… Politica externă unde Nicușor Dan are puteri extinse, a luat-o și ea într-o direcție care îi contrariază pe cei care l-au votat pe președinte. Miza pe curentul american MAGA și nuanțările excesive ale relației noastre cu Uniunea Europeană au erodat puternic popularitatea șefului statului. Oricum, și pe plan intern, președintele Dan a părut mai degrabă atent cu acomodarea foștilor săi dușmani politici din zona extremistă și PSD-istă, decât cu bazinul său electoral. După ce a adunat capital politic pe seama „tandemului” cu Ilie Bolojan, n-a mișcat un deget în a sprijini încercările de redresare economică ale acestuia și a sfârșit – semn de imaturitate politică crasă – să nu-i mai pronunțe numele de câteva luni! Iar când era evident că dărâmarea Guvernului Bolojan e o mișcare inconștientă, fără o soluție ulterioară, Nicușor Dan s-a erijat într-un a­­­­ctor neutru. Acum, că săptămânile trec și singura variantă de majoritate, oricât de ciudat ar suna, e cea de facto, PSD – AUR, e tot mai clar că n-am fi ajuns în situația aceasta, fără riscantul joc din umbră al președintelui.

A trecut un an de la alegerile prezidențiale și, în loc să fie parte a soluțiilor, Nicușor Dan pare a fi parte a problemelor noastre…

Ciprian Rus

Jurnalist, trainer şi analist media. A debutat în 1997 şi a activat în presa studenţească până în 2001, după care şi-a continuat activitatea la „Monitorul de Cluj”, unde a fost, pe rând, reporter, editor şi redactor-şef. În 2008, a fost recrutat în cadrul trustului Ringier, ca redactor-şef al publicaţiei „Compact”, apoi ca online content manager al site-ului capital.ro şi ca redactor-şef adjunct al săptămânalului „Capital”. Din 2010 este reporter la săptămânalul „Formula AS”.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.