Adia uşor vântul şi ziua era splendidă. Părea că nimic nu va schimba mersul vremii, aşa că ieşirea în natură era o bucurie îndelung aşteptată şi degustată din plin.
Locul de popas s-a ales singur: într-un căuş de linişte, mărginit de trei dealuri molcome şi-un șipot de argint, strecurat cu vioiciune printre pietrele leneşe, albite de-atâta nemişcare.
Câţiva mesteceni străjuiau zarea cu semeţie; privindu-i cu luare-aminte, ziceai că fac din trunchiurile lor poartă pădurii. Până la ei, poiana se deschidea veselă şi îmbietoare, rotunjită într-o dulce şi parfumată geometrie: zmeura era numai bună de cules pe frunze de brustur și de mâncat pe săturate!
Şi-o sumedenie de aripi perechi albăstreau ca un al doilea cer văzduhul, la trei palme deasupra graţioaselor regine-margarete! Pesemne toată suflarea fluturească ieşise să omagieze vreo prinţesă, la primul ei bal!
Cu privirea nesăţioasă şi cu imaginaţia hrănită din belşug, tot aşteptam semnalul clopoţeilor, căci ici-colo îşi iţeau nerăbdători corolele mov.
O pală de vânt îndeamnă ierburile la închinăciune. Sfioase, firicelele plăpânde se pleacă cu smerenie.
O margaretă îşi lasă şi ea fruntea până-n pământ. Şi rămase acolo, preţ de câteva clipe. Nu se mai îndreaptă. Rosteşte poate, pe limba ei, vreo rugă mai fierbinte sau îşi cere iertare că n-a înflorit mai bogat?
Şi ce să vezi? De parcă i-ar fi crescut picioare, pioasa margaretă a început să se strecoare printre suratele ei către tufele de zmeur. Uimitor! Mi-am frecat ochii, să mă încredinţez că n-aveam vedenii! Margareta s-a oprit. Asta m-a determinat să mă apropii, să întind mâna când… ţuşti!, a zbughit-o… „E prea mult’’, mi-am zis în gând. Nu-i posibil, decât dacă am ajuns, fără ştirea mea, într-un desen animat…
Din doi paşi hotărâţi, am prins fugara.
Ce mi-a fost dat să văd? Floarea cea grăbită era purtată de un pui de arici. Îi căzuse în ţepi! Sau, o şterpelise el, s-o ducă mamei!!! Mi s-a părut înduioşător şi m-a fermecat cu privirea lui, deloc speriată, poate uşor curioasă şi cu un fel de scâncet vesel, mai mult un chiţcăit de salut.
Eu, ca o persoană binecrescută ce sunt, am întins mâna să mă prezint, dar gestul a fost altfel interpretat, căci micuţa făptură înţepoşată, dar fără a fi fioroasă, s-a considerat poftită în palma mea şi, ca urmare, n-a ezitat să înainteze şi să se aşeze comod, ca într-un fotoliu….
Cum să nu-mi fi simţit inima năpădită de acel fior al copilăriei, când orice vieţuitoare blândă te acceptă în preajmă și-ţi oferă încredere? Cum să nu-mi fi manifestat dragostea la prima vedere, decât sărutându-i boticul acoperit cu intenţii de mustăţi? Cum să nu mă fi pierdut în ochişorii aceia ca boabele de piper şi să nu constat cât de bine se poate oglindi lumea în ei, fără vreo disproporţie evidentă?
Ne-am explorat. A fost o premieră! El m-a lăsat să-i ating ţepii, eu l-am lăsat să mă cutreiere. Ne-am povestit despre noi. Eu i-am mărturisit cât de rău îmi pare că am crescut cam repede, sfătuindu-l să rămână copil cât poate de mult.
El mi-a destăinuit un secret: mama deţine o iarbă fermecată, numită iarba-fiarelor, cu ajutorul căreia îşi poate elibera puiul dacă este furat şi încuiat într-o încăpere sau o cuşcă, iar tatăl cunoaşte o plantă tămăduitoare cu virtuţi nebănuite şi păstrează un secret important legat de misiunea primordială a speciei…
Am mâncat împreună pepene, mere şi… ciocolată. Ne-am jucat. Am împărţit bucuria de-a ne trăi magic nişte momente. Îl simţeam atât de al meu, încât nu m-aş mai fi dezlipit de mogâldeaţa simpatică, inteligentă şi neașteptat de sensibilă. Pe el nu l-am mai întrebat. Pozele țin loc de răspuns. Însă gândul că o mamă îl aştepta la cină m-a obligat să-l duc aproape de casa lui şi departe de oameni…
M-am consolat cu gândul că vor mai fi baluri ale margaretelor în poiana cu fluturi. Îmi amintesc adesea de el. Așa cum era. Copleşitor de drăgălaş. Acum ar trebui să fie străbunic…
P.S. Acest imbold de-a vă scrie îmi aparține pe jumătate. Restul s-a datorat sugestiei primului meu părinte duhovnic, care la aproape 100 de ani vă citește cu aceeași pasiune și admirație! Cu cele mai sincere gânduri,
CARMEN
