Așa se numește, simplu și clar: Pisica. Chiar dacă Selva a încercat să-i spună Prințesa, Esmeralda sau Yasmine, ei i-a plăcut Pisica. Trăiește în Palma de Mallorca și e tare ciudat să aud un spaniol get-beget spunând „Pisica”! Dar ăsta e adevărul! Este „blondă” și are tot timpul un aer de „Lasă-mă în pace, nu mă atinge…”. Are niște expresii de sictir total, te săgetează cu ochișorii ei verzi și te avertizează: „Poți să te uiți, dar nu atinge!”. E frumoasă, așa cum sunt toate pisicile, e mândră și orgolioasă. Doar eu o pot atinge și lua în brațe, dar și pe mine mă lasă doar când are ea chef. Doarme cu mine, citim amândouă, mă pupă, dar tot ce face, face când vrea ea. Vânează și aduce mândră „prada” în sufragerie. Eu iau foc, că tare mi-e milă de toate animăluțele pe care le aduce, mă umplu de nervi, o cert, sau dacă „prada” încă e vie, fac tot ce pot ca să o salvez în timp ce Pisica se uită cu dispreț la mine… M-a alergat timp de vreo 15 minute peste tot, ea având o păsăruică în gură, iar eu strigând tot repertoriul popular românesc în urma ei. Până la urmă, a lăsat săraca vrăbiuță, și a fugit, nu înainte de a mă stuchi cu dispreț. Vrăbiuța era amețită, dar și-a revenit repede și a zburat ca din praștie.
Vă dați seama că nu e o pisică drăgăstoasă, dulce și pufoasă, nuuuuu, caracterul ei este de cu totul altă speță. Și cu toate astea, e în stare de dovezi de dragoste ce mă lasă fără grai.
Cel mai bun prieten al ei este Fuser. Pentru Fuser e în stare să-și dea și viața, pe Fuser îl păzește și îl îngrijește ca o mamă. Fuser este un câine de vreo 50 de kilograme, mare și demn. Ridicat pe picioarele din spate, e mai înalt decât mine. Și cu toate astea, Pisica îl spală pe față, Pisica îl „apără” când se mai ceartă cu celelalte animăluțe pe care le am, dorm împreună somnul de după-amiază, faimoasa siesta spaniolă, mănâncă din același castron, prietenia lor e ceva ce depășește limitele și regulile pe care noi, oamenii, le punem între noi. De când lumea, cățelul nu se înțelege bine cu pisica. Ei bine, la mine, nu e așa. Fuser, Dakota, Păpușa, toți câinii mei ascultă de Pisica. Ea e șefa, ea îi ceartă, ea îi mușcă și zgârie când nu sunt cuminți… Iar ce a pus capac a fost reacția Pisicii când Fuser și Dakota au avut pui. Am asistat la nașterea cățelușilor împreună. În casă, pe niște covorașe, stăteam eu și Pisica, așteptând venirea pe lume a cățelușilor. Și au venit, unul câte unul, opt cățeluși frumoși și sănătoși. Fuser smiorcăia pe la ușă, auzea scâncetul cățeilor, Pisica trăgea o fugă, îl lingea pe față pe Fuser și se întorcea repede la căței. Ei bine, din acea zi, Pisica a luat frâiele în lăbuțe și a fost cea care a avut grijă de cățeluși. Mai că nu o lăsa pe Dakota să le dea de mâncare, trebuia să o iau de ceafă și să o ușuiesc. Când au mai crescut, Dakota și Pisica se certau zi de zi pentru a sta cu cățeii. Până la urmă, Dakota ceda și Pisica… Doamne, stătea cu ei în cutia lor, îi lua în brațe și îi spăla pe rând, iar când au început să meargă, ea îi ducea peste tot, și când vreunul plângea, Pisica venea în fugă, îl lingea și îl liniștea. Le arăta drumul pentru a ieși afară din casă, stătea cu ei la soare, dormea cu ei… era nelipsită de lângă ei. Iar când au crescut și mai mult, au început să o „mestece” pe Pisica, mă uitam la ea, avea urechile ferfeniță de atâtea mușcături și răbda, săraca… Și apoi, a venit și ziua când șase căței au plecat… Cea care a suferit cel mai mult a fost, desigur, Pisica. Mi se rupea inima văzând cum îi strigă și îi caută peste tot, pe unde știa ea că se duceau. Nu a mâncat trei zile, de supărare. Până la urmă, s-a obișnuit cu gândul că au rămas doar doi, și are în continuare grijă de ei, dar nu mai e așa de entuziasmată ca la început. Încetul cu încetul, și-a reluat atitudinea distantă și demnă, pe care o pierduse. Și-a reluat viața cu Fuser, dă ordine și zgârie pe toată lumea, și-a reluat postul de comandant.
Cristina Chelmus – Spania
