Mariana Iulia Filimon a plecat în Germania ca să-și urmeze soțul. Timp de 12 ani, cât a locuit acolo, a reușit să promoveze imaginea României la cel mai înalt nivel și să coaguleze comunitatea românească într-un mod nesperat. În 2022, a fost desemnată „Femeia anului în diaspora”, dar doi ani mai târziu lăsa în urmă Germania, pentru a se întoarce acasă, la Tălmăcel, în județul Sibiu. Acum este coordonator de imagine și promovare culturală la Școala de Arte și Meserii „Ilie Micu”, vicepreședinta Asociației „Obștea Tălmăcelului” și este implicată în nenumărate campanii umanitare în țară și în străinătate.

„Dacă ești fericit, îi poți face și pe alții fericiți”

„Nu mi-a plăcut în Germania, nu mi-a plăcut nimic. M-am forțat să-mi placă, pentru că n-aveam prieteni, n-aveam oameni, n-aveam comunitate, n-aveam nimic acolo. De profesie sunt economist și mă pricep foarte bine la arta populară, dar ce treabă are Germania cu așa ceva?”. A lucrat la un fast-food, unde a promovat rapid, fără să reușească, însă, să învețe limba germană, ceea ce ar fi ajutat-o să găsească un job pe măsura pregătirii sale. Implicarea, ca voluntar, în îngrijirea bătrânilor, dintr-un azil select, o consideră, clar, voia lui Dumnezeu. La unul dintre evenimentele organizate la azil, a cunoscut-o pe directoarea Centrului Familial Comunitar, unde se întâlneau regulat oameni de diverse naționalități. Doamna i-a propus ca, în fiecare prima sâmbătă din lună, să adune aici mame și copii din comunitatea românească, să-i ajute să se integreze, să învețe limba sau să-și găsească de lucru. „Atunci mi-am zis așa: «Fă rai din ce ai și fă rai acolo unde ești!». Am venit cu idei faine, mi-am dat seama că, dacă învăț germana, cu siguranță ei sunt destul de deștepți ca să mă folosească și să folosească tot ce știu eu. Și așa au și făcut! Nemții mi-au dat spații, mi-au dat tot ce mi-am dorit eu ca să evoluez și să fac absolut tot ce am vrut eu pe partea asta, de cultură, educație și turism, promovare. Acolo am început eu să cresc. Am făcut evenimente în fiecare lună și, după vreo doi-trei ani, nu exista în zona Baden-Württemberg cineva să nu știe despre noi. M-au declarat „Cel mai tare voluntar român”. Tot ce făceam era pentru că îmi doream foarte tare ca românii să înțeleagă că suntem într-o țară străină, iar ei trebuie să vorbească și să creadă frumos despre oamenii ăștia, care ne-au primit în țara lor și, în plus, să nu ne facem singuri viața grea în străinătate. Eu cred sincer în puterea cuvintelor, iar dacă tu spui și crezi despre tine că nu poți să faci asta, nici n-o să poți. Mai bine spune „Încerc!”, lasă portița deschisă, că mâine poate îți iese”.

Tot ce făcea la centru, toate activitățile le posta pe facebook, astfel încât comunitatea a crescut rapid. În plus, se angajase deja într-o companie mare, fondată tot de o româncă, stabilită de 30 de ani în Germania. „Aveam salariu mare și aveam la dispoziție mașina firmei, cu folosință privată, ceea ce îmi permitea să mă plimb unde voiam. Am gândit că dacă Dumnezeu mi-a dat șansa asta, înseamnă că mi-a dat și o misiune pentru ea”. Marianei îi scriau femei din toată Germania și a împânzit țara cu astfel de grupe românești. „Am început să umblu, puneam în mașină războiul de țesut și cutiile cu ce-mi trebuia pentru activitatea din luna respectivă, îmi luam fetița și plecam și la 500 km, unde erau fete care mă chemau și le arătam cum se fac atelierele. Am organizat șezători, îi ajutam să învețe limba germană, dar și limba română, să facă gogoși, să țeasă, să coase, să se îmbrace în costumul popular românesc.” În 2024, când a decis să se întoarcă acasă, Mariana adunase deja în jurul ei, în Germania, o mulțime de oameni foarte frumoși. „Tot ce fac, fac întâi pentru sufletul meu și, dacă sunt oameni în jur care se bucură și pot să profite și să-și facă și ei bucurie alături de mine, e avantajul lor. Dacă nu, eu fac pentru sufletul meu, indiferent de situație. Nu s-a întâmplat să fiu singură niciodată, că tot timpul veneau, și ele au învățat un lucru: că dacă tu ești fericit și te bucuri, sunt foarte mulți oameni care se bucură și au nevoie de fericirea ta, ca să facă și ei fericiți pe alții”.

Să dai ceva înapoi…

Împreună cu patroana firmei unde lucra, Mariana a organizat primul summit al româncelor din diaspora, la Köln, unde a urcat pentru prima dată pe o scenă. Povestea ei a fost considerată de succes, ca și ale altor două sute de românce din diaspora. Ceea ce făcea Mariana în Germania cu atelierele sale a ajuns să aibă o amploare extraordinară, ceea ce le-a atras atenția româncelor și basarabencelor din Franța, care aveau cea mai mare platformă online de femei vorbitoare de limba română (ofemeie.com), cu peste 15.000 de urmăritori. După summit, doamnele de la Paris au decis, în 2021, să facă un top, ca să aleagă „Fe­meia anului în diaspora”.    Cele pro­puse să participe își prezentau activitatea, de votat, le putea vota oricine, de oriunde, și cine aduna cele mai multe aprecieri câștiga. Finalistele, din peste o sută de românce, erau de cea mai înaltă calitate profesională în țările în care se stabiliseră, astfel încât Mariana nu s-a gândit nicio clipă că va câștiga.    I-a fost de ajutor, însă, și că, între timp, se implicase, alături de Mirela Retegan și Fundația „Zurli”, într-o campanie umanitară pentru sărbătorile de iarnă. „Eram coordonator de campanii umanitare în Germania al fundației. În campania «Încalță un copil», n-am adunat niciodată mai puțin de 500 de perechi de ghetuțe. Le trimiteam în țară, cu colegii soțului meu, șoferi de tir, iar acolo se mobilizau părinții mei, prietenii, să le ducă destinatarilor”.

După obținerea distincției de „Femeia anului în diaspora”, pro­iectele Marianei au luat avânt. Cei de la „Repatriot”, platforma care facilitează accesul românilor din străinătate la oportunitățile din țară, i-au decernat premiul „Top 100 de români în diaspora”, pe educație. „Mi s-a părut că n-am muncit deloc nerăsplătit. Știi cum am început campaniile umanitare? Mă vedeam cu mămici la centrul comunitar și auzeam ce probleme aveau cu copiii: unul nu vorbea, altul mergea la logoped, o mămică avea probleme cu bărbatul, toată lumea avea ceva. Eu mă bucuram că ai mei sunt sănătoși, aveau afacerea în curte, soră-mea, copiii, noi, la fel, sănătoși. Fiica mea, Isabela, vorbea și română, și germană, nu se îmbolnăvise niciodată, nu aveam probleme. Seara, după ce ziceam împreună „Îngerașul” și „Tatăl nostru”, mi se părea că nu-i de-ajuns să-i mulțumesc lui Dumnezeu pentru toate astea. Mă gândeam cui aș putea să-i dau ceva de pomană, pe cine aș putea să ajut, să simt și eu că dau ceva înapoi, pentru ca binele să se echilibreze, să nu se întâmple nimic, să rămână totul așa. Am început cu dulciuri pentru copiii din Tălmăcel și-apoi totul a escaladat”.

Economistă de profesie, Mariana Filimon și-a dorit să organizeze în Germania un târg similar cu Romexpo, din țară. L-a tot gândit, până a cunoscut o jurnalistă din Timișoara, Paula Ciupag, care scotea la Augsburg o revistă în limbile română și germană. „Visam la un Romexpo, ca la noi, cu oameni de afaceri români din Germania, să ne știe lumea că suntem români vrednici. Am închiriat cea mai mare sală din Neu-Ulm, „Ratiopharm Arena”, și am organizat, în vara lui 2023, EXPO RomânIA. Ne-am făcut logo românesc, care apărea pe toate reclamele, prin tot orașul. Au venit 40 de antreprenori români din Germania, am avut 700 de vizitatori, a fost cel mai tare proiect pe care l-am realizat în Germania. Au venit ambasadele și consulatele, a arătat totul atât de profi și atât de frumos! Am înregistrat brandul la IHK „Camera de Comerț și Industrie a Germaniei – n.red.), ca să nu ne poată lua nimeni numele de Expo RomânIA, cu gândul că o să-l facem o dată la doi ani. Când am decis să ne întoarcem acasă, însă, s-a oprit totul”.

Cel mai frumos cadou: întoarcerea acasă

După atâtea reușite, sfârșitul anului 2023 i-a adus Marianei și o neliniște: „Ce pot eu să mai fac, să fiu demnă de atâtea distincții?”. S-a rugat iarăși lui Dumnezeu să-i arate drumul, deși încă nu luau în considerare posibilitatea de a se întoarce acasă. La serviciu, avea în grijă peste 400 de muncitori, de ceilalți, până la o mie, ocupându-se șapte persoane. Ajunsese să nu mai doarmă, să nu se mai poată odihni. „Munceam peste puteri doar pentru că voiam să răsplătesc tot binele de care avusesem parte în Germania”, își amintește Mariana. S-a întâmplat să facă un drum mai lung, cu mașina, cu tatăl ei, care i-a spus c-ar vrea, ca bunici, să-și petreacă mai mult timp cu nepoata. Așa i-a venit gândul de a veni în țară cu Isabela, să vadă dacă le place. S-au urcat în mașină după-amiaza și, la câteva ore după miezul nopții, chiar de ziua ei de naștere, în 2 Septembrie, Mariana și Isabela au ajuns în România. „A fost cel mai tare cadou pe care mi l-am făcut: să mă întorc definitiv acasă! Sigur, am făcut și petrecere, cu toți ai mei, cu prietenele”. Ce avea să urmeze? Încotro s-o ia? Unde să se angajeze?

– Mi-am petrecut mai mult timp cu Isabela, a început școala, intenționam să mă angajez într-o multinațională. Tot tata a fost cel care mi-a dat un sfat bun: să mă gândesc și să aștept un pic să se integreze Isabela și să-mi revin și eu. „Nu-i așa o tragedie ca în Germania, unde, dacă nu lucrezi, n-ai bani. Ești acasă, ai unde sta, trage-ți sufletul puțin!”. Când a venit iarna, am zis să începem să facem șezători la micul meu muzeu din Tălmăcel, pe care l-am amenajat în casa bunicilor, încă din clasa a zecea. Mi-am adus aminte de bunica-mea, de muma, mama lui tata, de la care am casa, și mi-am amintit ce fain era la ea iarna, când veneau femeile din sat și lucrau și povesteau. Am chemat mumele din sat – asta înseamnă femei de peste 70-80 de ani –, perfect lucide, care torc lână, țes, croșetează, totul fără ochelari. Am făcut focul în sobă și le-am așteptat, ca și când ar fi venit la mumă-mea. S-au adunat 16, cu iile pe ele, a fost ceva deosebit. După trei săptămâni, am decis să ne întâlnim iar în șezătoare, dar, de data asta, s-o facem publică, la căminul cultural. Ne-am trezit cu o grămadă de oameni, inclusiv cu președinta Consiliului Județean Sibiu, s-a dus vestea și am început să fim invitate peste tot. Am alcătuit o agendă culturală, după modelul pe care l-am învățat în Germania, să știu în fiecare lună ce avem de făcut, să știe și oamenii, ca fiecare să-și facă programul. Dacă ceea ce învățasem în România am aplicat și a funcționat în Germania, m-am gândit că va merge și invers, ce am învățat acolo să aplic aici.

– Ispitește-ne și pe noi cu câteva din evenimentele pe care le organizați voi aici, la Tălmăcel! E vremea vacanțelor și, cine știe!?

– Experiența mea în turism mi-a arătat un lucru clar: destinațiile se dezvoltă acolo unde există oameni care cred în ele. Iar Tălmăcelul are, în ultima perioadă, aceste avantaje: o comunitate unită și parteneri care ne susțin și duc mai departe povestea noastră. Totul se desfășoară sub umbrela și cu implicarea „Obștii Tălmăcelului”, asociație a cărei vicepreședintă sunt, cu ei fac multe lucruri frumoase. Astfel, organizăm în Ianuarie „Udatul Ionilor”, avem Ziua Iei, în Iunie, Festivalul Plăcintelor, în August, Sărbătoarea Chivuțelor din Tălmăcel, în Octombrie, iar astea sunt doar o parte din ceea ce organizăm. În această vară, ca să dăm o ocupație copiilor aflați în vacanță, am conceput „Școala satului viu–Tradiție, Meșteșug și Viitor la Tăl­măcel și împrejurimi”, un proiect în cadrul căruia îi ajutăm pe cei mici să redescopere lumea satului, departe de telefoane, tablete, tehnologie.

Am adus un model foarte eficient din Germania: să facem totul câmpenesc. La fiecare eveniment, ne adunăm fie la căminul cultural, fie la Muzeul Satului Tălmăcel, și fiecare aduce ce poate, o prăjitură, un covrigel, suc. Umplem o masă cu de toate și avem bufet pentru toată lumea. Am apelat la bunăvoința și deschiderea soliștilor instrumentiști, fii ai satului, care vin gratis și fac spectacol. De fiecare dată, e plin de oameni în costume populare, că așa-i frumos. Au ajuns să-și comande costume și cei care nu aveau și abia așteaptă să le îmbrace.   

„Întotdeauna am simțit și am vorbit frumos despre România”

– N-ai renunțat, însă, nici la a promova România în lume!

– Nu, în niciun caz! Colaborez cu cei de la Ro-Boost, cea mai cunoscută platformă online de promovare a României în diaspora. I-am cunoscut când eram încă în Germania, la o conferință pe teme de turism. Sunt deschise pagini de facebook pentru toate țările din Europa și America, cu administratori din țările respective. Eu sunt liderul de comunități și îi strâng, facem împreună tot felul de conferințe. De curând, am intrat și în comunitatea de români din China, care e destul de mare. Am ajuns astfel la Târgul de turism de la Berlin, la Londra, la Barcelona, am fost la Zilele Culturii Tradiționale Românești în Paris. Suntem o mână de oameni care promovăm frumos România, prin tot felul de proiecte.

– Cum s-a acomodat fiica ta, Isabela, în România?

– Toată lumea mă întreabă asta. Noi dintotdeauna am vorbit frumos despre România, că abia așteptăm să plecăm acasă, concediile le făceam aici. Dacă ea a auzit asta de la noi, a știut că e bine că plecăm în România. Dacă tu vorbești urât despre România, despre români, că-s hoți, bandiți, comuniști, mai știu eu ce, copilul va simți. Copilul se simte bine unde sunt părinții bine.

Noi am insistat foarte tare ca Isabela să vorbească românește, deși o lăsam zilnic la creșă, unde se vorbea doar limba germană. Dar am dus-o la dansuri populare, la Ansamblul Ciuleandra din München, mergeam 140 km dus, 140 km întors, în fiecare vineri. Asta, pentru că eu simțeam că am să mă întorc acasă. Toți prietenii noștri, care aveau salarii mult mai mici decât noi, făceau credite, își luau casă de 250.000 de euro, dar ceea ce găseam noi era fie prea mare, fie prea mic, fie prea departe, nu ni se potrivea niciodată. Și am zis că e semn de la Dumnezeu, că noi trebuie să ne întoarcem acasă. O duceam pe Isabela la dansuri populare și pentru că eu, în sinea mea, m-am gândit că, dacă ești român în străinătate, degeaba știi limba și știi că părinții tăi sunt născuți în România, dacă tu nu simți ceva românește. Pentru mine, simțitul însemna muzica, indiferent că era oltenească, din Ardeal, că era din Moldova, din Maramureș, mi se făcea pielea de găină când o auzeam, iar copilul meu are ceva de la mine. Când ne-am întors acasă, primul lucru care a interesat-o pe Isabela a fost dacă aici are unde să meargă la dansuri. Mi-am dorit foarte tare că ea să aibă parte de educația de care am avut eu parte, pentru că am văzut, între români și nemți, o diferență foarte mare în avantajul lor, care nu mi-a plăcut deloc.

Pe mine bunica m-a învățat de mică să lucrez cu lână, cu croșeta, și atât de tare am îndrăgit treaba asta, de nu am putut niciodată să renunț, indiferent ce am făcut. Și-mi doresc asta și pentru Isabela, de aceea e umbra mea și ajutorul meu în toate proiectele care au în centru promovarea României, a satului românesc și a tradițiilor noastre.