Când au răsturnat prin moțiune de cenzură guvernul Bolojan, pe 5 Mai a.c., liderii PSD-iști au urmat un calcul asemănător celui al „țarului” Putin, care credea că ocupă Ucraina în trei zile. PSD-iștii au crezut că Bolojan, odată înlăturat, ceilalți liberali vor veni „cu căciula în mână” să continue guvernarea alături de ei. Ca și Putin, șefii PSD-iști au considerat că eliminarea lui Bolojan (cu întreg cabinetul condus de el) este suficientă pentru ca lucrurile să revină la starea de armonie PSD – PNL din epoca lui Nicoale Ciucă și Marcel Ciolacu. Bolojan fusese acceptat ca premier pentru a repara efectele perverse ale risipei financiare practicate sub guvernările „frățești” ale celor doi, dar rolul său trebuia să se limiteze doar la asta, cu consecințe negative pentru popularitatea sa. Premierul a mers însă mai departe și a căutat să dezvăluie și să elimine cauzele crizei fiscale care l-a impus pe val și, mai mult decât atât, cauzele principale ale crizelor ciclice ce zguduie statul român. Bolojan a realizat că Izvorul acestora rezidă în structura clientelară a sistemului politico-administrativ al țării, în funcționarea defectuoasă și coruptă a instituțiilor ce o alcătuiesc. Ca și Putin, ce a crezut că înlăturarea lui Zelenski și a colaboratorilor lui apropiați va face Ucraina supusă rapid Maicii Rusia, Grindeanu și apropiații lui PSD-iști și din alte partide au calculat că liberalii PSD-izați (Predoiu, Gorghiu, Thuma etc.) vor reface rapid armonia USL-istă de odinioară, cu toate „beneficiile” ei pentru clienți și sprijinitori. Calculul s-a dovedit însă a fi greșit, majoritatea liberalilor de bună credință constatând că deciziile reformiste ale lui Bolojan sunt, politic vorbind, de sorginte liberală, și că renunțarea la ele (cerută de „partenerul” PSD-ist) înseamnă renunțarea PNL-ului la propria identitate și transformarea lui într-o anexă a PSD-ului. Așa cum Putin a fost obligat să constate că înlăturarea lui Zelenski nu duce automat la supunerea Ucrainei, liderii PSD-iști au trebuit să descopere că Bolojan nu e singur în reformism, că doi-trei trădători ai liberalilor nu sunt suficienți pentru „îmbrobodirea” unui întreg partid, că apelul pentru o nouă majoritate parlamentară, care să-i readucă la guvernare, nu se poate finaliza fără compromisuri (cu „prietenii” din AUR și din restul „suveraniștilor”). PSD-ul și-a pierdut de mult aura de partid de stânga, „al celor mulţi”, liderii lui baronizați, înstăpâniți pe țară, pierzându-și masiv credibilitatea. În plus, din opoziție, PSD-ul nu mai poate manevra atât de facil instituțiile administrative, prin care „își ține aproape” masa clientelară. Or, fără dărnicia sa programată PSD-ul devine un partid irelevant, cum se întâmplă cu toate grupările conjuncturale, bazate pe o clientelă interesată în primul rând de propria-i bunăstare. Demolând guvernul Bolojan, fără a avea certitudinea unor susținători fermi pentru revenirea la guvernare, Grindeanu, Manda (cu Olguța lui) și ceilalți PSD-iști, au comis încă o greșeală: guvernul demis (Bolojan) a rămas în funcțiune, pentru că premierii desemnaţi nu au putut forma o majoritate parlamentară onorabilă (adică fără suveraniști!), care să-i asigure PSD-ului controlul deciziilor administrative. Or, tocmai acest guvern Bolojan, cu atribuții limitate, s-a descurcat mai bine decât un guvern „normal”, cu PSD-ul la butoane. S-a dovedit, astfel, că nereușitele guvernărilor de coaliție anterioare (de la incapacitatea de absorție a fondurilor europene acordate prin PNRR, la rezolvarea eficientă a provocărilor din mediul general-social, financiar, militar, țin mai degrabă de acțiunile „specializate” ale demnitarilor și reprezentanților publici PSD-iști. Oricât de dezinformat și manipulabil este electoratul român, nu poate să nu observe că incoerența administrației naționale și locale se datorează, în mare parte, intruziunii PSD-iste în funcționarea clientelei sale…
Ce mai poate face, într-o asemenea situație, PSD-ul? Sorin Grindeanu, liderul vehement antibolojenist al PSD-ului, tot mai speră că trădătorii din PNL se vor înmulți, ajungând la o masă critică ce ar readuce partidul la o nouă asociere cu gruparea lui. Pentru asta, el este gata să accepte chiar anume mișcări reformiste, cum ar fi comasarea administrativă a localităților cu locuitori puțini (dar fără reducerea aparatului birocratic-administrativ!) și reducerea unor cheltuieli inutile. Pentru a-și vedea propunerile acceptate, Grindeanu este gata să facă o alianță cu AUR, chiar dacă ea ar însemna renunțarea PSD-ului la pretenția sa de partid pro-european, adept declarat al integrării în UE și NATO. Nu poziția în această chestiune oprește însă PSD-ul să treacă la negocieri directe cu AUR (clanul Olguța – Manda a făcut-o, neoficial, deja!). Reticențele PSD-iste se datorează pretențiilor liderilor AUR de a fi ei vioara întâi, într-o asociere de guvernare. Or, asta, niciodată! PSD-ul își pierde simpatizanții (numărul lor a ajuns la un minim istoric, dar fala, nu!).
