Durerile de cap insuportabile, adesea unilaterale și pulsatile, îi întrerup periodic, cu brutalitate, pe cei care suferă de migrenă din ritmul vieții lor cotidiene, în multe cazuri, chiar de mai multe ori pe lună. Până trece o astfel de furtună, pot să se scurgă de la câteva ore până la trei zile. Numărul celor care suferă de migrenă este în creștere, însă un tratament standard eficient se lasă încă așteptat. Cercetările vizând factorii care declanșează boala și provoacă atacurile au înregistrat totuși progrese importante. Cei care cunosc aceste mecanisme și sunt atenți la semnele de avertizare timpurii pot obține rezultate surprinzător de bune cu ajutorul noilor metode complementare. O importanță deosebită o are, de asemenea, abordarea holistică a stilului de viață, precum și starea sufletească a persoanelor afectate.
Migrena, durerea de cap intensă, care apare sub forma unor crize, afectează un număr tot mai mare de oameni. Boala îi aduce pe mulți dintre aceștia în pragul disperării și din cauza faptului că nu există un tratament standard, care să garanteze vindecarea. E adevărat că există metode profilactice, despre care s-a demonstrat că pot reduce numărul atacurilor, precum și analgezice speciale, cum sunt triptanii. Însă ceea ce funcționează la o persoană poate fi complet ineficient la alta. De aceea, medicina complementară mizează pe abordări terapeutice individualizate, care nu iau în considerare doar factorii legați de stilul de viață și alimentație, ci și latura psihică a bolii.
Abordări terapeutice holistice
A gestiona responsabil migrena necesită atât optimism, cât și perseverență. Pentru ca un pacient să inițieze o schimbare, trebuie, în primul rând, să nutrească speranța că efortul pe care îl depune va da în cele din urmă roade, afirmă specialiștii.
Metode variate de tratament
Pe parcursul unei spitalizări în clinicile occidentale, care durează de obicei două săptămâni, pacienții descoperă metode utile pentru corp și psihic – de la procedurile Kneipp, până la administrarea extractului de scoarță de salcie, de la terapia prin mișcare, până la tehnicile de relaxare. Ei primesc, de asemenea, recomandări privind alimentația și mișcarea. Acupunctura, fizioterapia și masajele la cap, de exemplu, le îmbunătățesc starea generală și ajută pacienții să-și recapete curajul de a schimba felul în care gestionează boala. În plus, deprinderea unei tehnici de relaxare le permite să compenseze pentru incapacitatea de a se detensiona, care e des întâlnită în cazul lor.
Organismul își găsește echilibrul potrivit și capacitatea de autoreglare sănătoasă, doar printr-un antrenament susținut. Pentru ca o schimbare reală de comportament să poată avea loc, sunt necesare aproximativ 100 de ore de exerciții! O tehnică de relaxare trebuie, de asemenea, repetată, de aproximativ 100 de ori pentru ca sistemul nostru nervos vegetativ să înțeleagă ce anume ar trebui de fapt să se întâmple. Același lucru este valabil și în ceea ce privește procedurile Kneipp: simpla încercare a unei singure proceduri care presupune alternarea apei reci cu apa caldă nu va aduce, probabil, mari beneficii.
Trebuie intervenit de la primele semne
Odată ce organismul a reînvățat să se autoregleze, într-o manieră mai sănătoasă, crizele iminente de migrenă pot fi adesea prevenite prin stimuli blânzi. Dar și în acest caz, pacienții trebuie să îi testeze în mod individual, pentru a se lămuri ce funcționează pentru fiecare în parte. Mulți pacienți se confruntă cu dureri cervicale, înainte sau în timpul unei crize de migrenă, fiindcă durerea îi face să-și încordeze și să-și contracte mușchii, fapt care poate declanșa, la rândul său, un nou atac. Această tensiune musculară poate fi stopată, de exemplu, printr-un masaj cu ventuze. Alți pacienți relatează că, înaintea sau în timpul atacului de migrenă, au senzația că ar avea capul îngrozitor de fierbinte, în timp ce mâinile și picioarele le sunt foarte reci. În cazul lor, o baie caldă pentru picioare funcționează adesea foarte bine. Asta, deoarece se produce o reglare la nivel vascular, care deviază într-o anumită măsură căldura din zona capului.
Pe lângă metodele naturiste, și tehnicile de relaxare, este, de asemenea, utilă, adoptarea unui stil de viață mai sănătos. Acesta presupune, pe lângă alimentație, sportul de anduranță, care nu ar trebui însă practicat sub nicio formă în timpul crizelor de migrenă, deoarece, în caz contrar, poate agrava starea. Nici antrenamentele efectuate până la epuizare nu le sunt recomandate pacienților cu migrenă, deoarece pot declanșa o criză, la fel ca și consumul insuficient de lichide în timpul exercițiilor.
Este, de asemenea, de folos să se evite factorii declanșatori. Studii de amploare au confirmat că există alimente care declanșează migrena. Un jurnal alimentar poate fi util pentru identificarea factorilor declanșatori. Cu cât identificăm mai multe pârghii de care ne putem folosi și reușim să le utilizăm personal, cu atât efectul este mai mare.
Criza energetică din creier
Cheia se găsește în celulele nervoase
Cu aproape un secol în urmă, oamenii de știință descriau deja migrena drept o formă de cefalee hipoglicemică. Cercetătorii reiau acum această ipoteză și găsesc noi dovezi care atestă că deficitul de energie din celulele nervoase constituie un factor decisiv, aflându-se adesea la originea procesului care culminează cu acea durere infernală. Scăderea nivelului de zahăr din sânge (hipoglicemia) joacă aici un rol cheie. Ea nu este declanșată doar de omiterea meselor, ci și de absorbirea prea rapidă a carbohidraților, în special a celor proveniți din zahăr și făină albă, care poate face ca, la câteva ore după masă, glicemia să scadă sub nivelul inițial. Drept urmare, apare riscul unui deficit energetic.
* Un decalaj periculos între necesarul și aportul de energie: studiile indică destul de clar că fluctuațiile mari ale glicemiei constituie o problemă. Acest lucru este sugerat chiar și de simptomele care preced declanșarea migrenei. Ele sunt similare cu cele ale hipoglicemiei. Slăbiciunea, amețeala, iritabilitatea, nervozitatea, tremurul, însoțite adesea de palpitații și de o foame intensă, pot fi provocate de deficitul de energie din celulele nervoase ale creierului. Dar, odată ce aceste simptome s-au manifestat, este de multe ori prea târziu pentru a mai opri cascada durerii.
Deficitul de energie ca factor declanșator al atacurilor de migrenă nu ține însă doar de cantitatea de zahăr disponibilă în sânge. Studiile au demonstrat că stresul psihosocial și emoțiile puternice pot crește enorm necesarul de energie: cercetătorii au constatat că persoanele care suferă de migrenă au o toleranță mai scăzută la stres și trăiesc mai intens emoțiile negative. Alte cercetări arată că, în cazul persoanelor care suferă de migrenă, procesarea stimulilor necesită un consum mai mare de energie la nivelul celulelor nervoase. În cazul pacienților cu migrenă severă, criza energetică este deosebit de pronunțată. În plus, persoanele la care zahărul este transportat mai greu către celulele creierului, din cauza unei tulburări genetice, suferă deosebit de frecvent de migrenă.
* Rolul insulinei și al estrogenului: un alt factor care contribuie la deficitul energetic este insulina, hormonul care permite musculaturii scheletice să absoarbă glucoză și, implicit, energie. Dar dacă în organism există în permanență mai multă glucoză decât pot celulele să preia și să proceseze, se dezvoltă cu timpul rezistența la insulină. Acest lucru înseamnă că celulele musculare devin tot mai insensibile la insulină și nu mai pot stoca suficient de bine glucoza din sânge. Drept urmare, metabolismul se degradează, ceea ce duce la diabet. Asta afectează și creierul. În prezent se știe că progresia către migrena cronică se produce în paralel cu creșterea rezistenței la insulină la nivelul creierului, iar în cazul persoanelor care suferă de migrenă, riscul diabetului este considerabil mai mare.
Analiza rolului insulinei în apariția migrenei ar putea explica și de ce numărul femeilor care suferă de migrenă este mult mai mare decât cel al bărbaților. În cazul grupei de vârstă 30-50 de ani, femeile sunt afectate de migrenă de patru ori mai frecvent decât bărbații, în timp ce această „furtună” de la nivelul capului e mai degrabă rară în cazul copiilor, înainte de pubertate.
Programul în 10 pași împotriva durerii
Dat fiind numărul mare al factorilor care favorizează migrena, este util să vă alcătuiți un repertoriu vast de componente terapeutice, din care să puteți alege metodele potrivite, atunci când este nevoie. O alimentație naturală și sănătoasă, un stil de viață mai bine armonizat cu propria natură, mișcarea efectuată cu regularitate și anumite terapii naturiste contribuie, când sunt folosite împreună, la atenuarea considerabilă a migrenei.
Următorul program în zece pași vă va ajuta să vă găsiți echilibrul individual dintre consumul și aportul de energie, dintre starea de tensiune și cea de repaus:
1. Reducerea consumului de energie
* Reduceți stresul: deoarece stresul și agitația cresc considerabil consumul de energie al creierului, este important să abordați cu mai mult calm provocările și grijile. Reduceți pretențiile pe care le aveți de la dumneavoastră înșivă și stabiliți-vă obiective realizabile.
* Stabiliți un echilibru între perioadele de activitate și cele de repaus: cu cât perioadele de activitate sunt mai intense, cu atât perioadele de recuperare ar trebui să fie mai liniștite. Limitați fluxul de stimuli și informații noi, reducând, de exemplu, timpul petrecut în fața ecranelor.
* Evitați tiramina și glutamatul: aceste substanțe din alimente nu au degeaba reputația unor factori declanșatori ai migrenei. Tiramina se găsește în ciocolată, în numeroase băuturi alcoolice, precum vinul roșu, în sortimentele de brânzeturi maturate și, de asemenea, în produse din carne procesată, cum este șunca. Produse deosebit de bogate în glutamat sunt sosul de soia și cel de pește, sosul de roșii, șunca crud-uscată, precum și gustările sărate. Optați, în schimb, pentru mâncăruri care să fie cu adevărat proaspăt preparate și consumați cu moderație produsele care au trecut printr-un proces lung de fermentație.
2. Stabilizarea aportului de energie
Chiar dacă sună banal, aveți grijă să luați mesele cu regularitate. Dacă intervalele dintre mese devin prea lungi, nivelul glicemiei poate scădea excesiv. Dacă întâmpinați dificultăți cu privire la punerea în practică a acestui principiu, e indicat să aveți la îndemână una sau două „gustări de urgență”, ca măsură de siguranță: este de preferat să mâncați câțiva biscuiți cu un conținut scăzut de zahăr sau o mâncare semipreparată decât să nu mâncați nimic.
3. Normalizarea nivelului de insulină
* Evitați scăderile bruște ale glicemiei: carbohidrații cu absorbție rapidă, precum produsele din făină albă, sucurile și băuturile răcoritoare, favorizează o creștere rapidă a glicemiei, urmată apoi – sub impulsul unei cantități mari de insulină – de o scădere drastică a acesteia.
* Alegeți produsele din cereale integrale: datorită conținutului lor de fibre, acestea încetinesc trecerea glucozei în sânge. Combinarea lor cu ingrediente ușor acide este deosebit de eficientă. Pâinea cu maia, untul obținut din smântână fermentată, iaurtul, tzatziki, un strop de oțet, vin sau suc de lămâie adăugate la masă pot face minuni.
* Preveniți rezistența la insulină: zahărul obișnuit favorizează rezistența la insulină, la fel ca și compușii care iau naștere în timpul combinării intense a proteinelor și zahărului în tigaie și la cuptor, cum se întâmplă în cazul preparatelor pané sau al crustei de brânză rumenite și crocante, de pe budincile gătite în cuptor. Este mai sănătos să înăbușim alimentele, folosind puțină apă. Alcoolul, în special berea, precum și consumul mare de carne sunt, de asemenea, nefavorabile.
4. Vitamine și minerale
S-a demonstrat că persoanele care suferă de migrenă au adesea mitocondriile afectate, astfel că le este dificil să producă energia de care are nevoie organismul în cantități suficiente. Asigurându-vă un aport adecvat de vitamine și minerale, puteți întări aceste centrale energetice ale celulelor. Acești patru micronutrienți sunt deosebit de importanți pentru funcționarea mitocondriilor:
* Vitamina B1: se găsește din abundență în produsele din cereale integrale și în orezul brun.
* Vitamina B2: Studiile au demonstrat, în repetate rânduri, că această vitamină contribuie la reducerea atacurilor de migrenă. Pentru prevenirea migrenelor, această vitamină, numită și riboflavină, trebuie administrată în doze destul de mari, de aproximativ 400 de miligrame pe zi. Vitamina B2 se găsește din abundență în produsele lactate provenite de la animale care pasc liber pe pășuni, în special în brânza din lapte de oaie.
* Cuprul: acesta este un mineral esențial pentru centralele energetice ale celulelor. Printre sursele de cupru se numără polenul, cacao, stridiile, legumele, caju și susanul.
* Q10: organismul o poate produce și singur, însă această capacitate scade adesea odată cu înaintarea în vârstă. Ea trebuie administrată oral.
5. Îmbunătățirea aportului de potasiu
Magneziul favorizează reabsorbirea potasiului în celulele nervoase, putând reduce astfel atât frecvența, cât și intensitatea atacurilor de migrenă. Surse excelente sunt legumele (bio), în special cele cu frunze de un verde-închis. Sarea de mare, precum și apa minerală bogată în magneziu pot contribui, de asemenea, la asigurarea aportului necesar. În cazurile de migrenă severă sau cronică, poate fi de ajutor administrarea suplimentelor cu magneziu în timpul cinei. Medicul sau farmacistul vă poate sfătui în privința dozajului.
6. Îmbunătățirea funcției vasculare
Procedurile Kneipp efectuate cu regularitate sunt ideale pentru antrenarea funcției vasculare, deoarece apa transmite stimuli reci și calzi, la care vasele de sânge reacționează prompt prin constricție și dilatare. Este important ca, în timpul procedurii, să vă simțiți bine. Însuși „doctorul apei”, Sebastian Kneipp, a constatat că cel mai bun este un stimul blând, dar suficient de puternic pentru a avea un efect.
7. Reducerea aportului de histamină din alimentație
* Urmați o dietă săracă în histamină: Cantități mari de histamină se găsesc în ton, macrou, salam, șuncă, brânzeturi maturate, vin roșu, varză murată, bere, oțet, legume murate în oțet, sos de roșii, spanac și ananas. Conținutul de histamină poate varia însă extrem de mult în funcție de producător sau de lot. Semnele „discrete” ale unei sensibilități sunt rinoreea, palpitațiile sau înroșirea pielii după o masă care conține asemenea mâncăruri. În acest caz, este de preferat să evitați aceste alimente.
* Evitați alimentele fermentate timp îndelungat: Fermentarea îndelungată, precum cea folosită la salam, brânzeturile maturate și varza murată, favorizează migrenele.
8. Calmarea blândă a nervului trigemen
Lumina albastră stimulează nervul trigemen, care joacă un rol central în reacția inflamatorie și în apariția durerii în cazul migrenei. Ecranele televizoarelor, calculatoarelor și telefoanelor inteligente emit o cantitate mare de lumină albastră, la fel ca lămpile cu LED și neoanele. Iar prin intermediul tehnologiei moderne, continuăm să ne expunem și noaptea la această lumină stimulatoare. Pentru ca nervul trigemen să se poată odihni, iar crizele dureroase de migrenă să fie mai scurte, ar fi de preferat să revenim la becul incandescent și, în general, să reducem cantitatea de lumină în timpul serii.
Un miliard de persoane care suferă de migrenă
La nivel mondial, un miliard de oameni suferă de migrenă, femeile fiind afectate într-o proporție de 14,8% – adică de peste două ori mai mult decât bărbații, în cazul cărora procentul este de 6%. Deoarece formele severe ale bolii pot impune limitări considerabile în viața de zi cu zi, migrena constituie cea mai frecventă cauză de dizabilitate până la vârsta de 50 de ani. În plus, vasele de sânge ale creierului sunt afectate, ceea ce crește riscul de accident vascular cerebral, dar și de demență. Diabetul și afecțiunile intestinale acompaniază frecvent această afecțiune.
Atacurile de migrenă au adesea o fază premergătoare: unele dintre persoanele afectate sunt irascibile, neobișnuit de obosite, au o stare depresivă sau, dimpotrivă, euforică, ori simt o nevoie intensă de a mânca ceva, având, de exemplu, o mare poftă de ciocolată. Cu puțin timp înaintea debutului crizei, între 15 și 30% dintre pacienți se confruntă, de asemenea, cu așa-numita aură, care se manifestă printr-o pâlpâire în anumite zone ale câmpului vizual.
În timpul unei crize severe, persoanelor afectate le este adesea greu să suporte chiar și lumina sau zgomotele obișnuite. Acestor simptome li se adaugă frecvent greața, ajungându-se uneori până la vărsături. Dacă durerile de cap persistă mai mult de 15 zile pe lună, timp de cel puțin trei luni, medicina clasifică migrena ca fiind cronică, iar dacă perioadele sunt mai scurte, drept episodică.
Foto: Shutterstock


