„O vară fără știri de pe internet este esențială pentru sănătatea mintală”

– Intrăm în toamnă, și pentru majoritatea oamenilor vacanța s-a sfârșit. Te-ai adunat și tu de pe drumuri? Ți-a mers vestea în lume că ești mare amator de călătorii…

– Eu, vara, nu mă aventurez prea departe de casă, poate și pentru că ideea de vară (greieri, livadă, căldură, răcoarea casei bătrînești) este prea legată de copilărie. În afara câtorva festivaluri cărora le sunt fidel de ani buni (Festivalul de Teatru de la Sibiu, Festivalul Licuricilor de la Horezu și Festivalul de Jazz de la Gărâna), îmi petrec vara în casa din satul meu natal din Oltenia de sub munte. Doar că rareori sunt singur, căci casa și ­curtea mea sunt pline de prieteni, cu care facem drumeții și vizite prin zonă: satul Olari, vatra ceramicii românești, culele de la Măldărești, Mânăstirea Hurezi, ansamblul Brâncuși de la Tg. Jiu, Băile Govora, unde vara aceasta a poposit MUZA (Muzeul itinerant de arhitectură)…

O vacanță ca în povești!

– La tine nu ajunge neliniștea lumii? Veștile bune par să fi dispărut, de peste tot plouă cu amenințări…

– Din păcate, de la pandemie încoace, chiar din cauza acestor „schimbări neliniștitoare”, am călătorit doar în Maroc, deși a fost o călătorie plină de aventuri și revelații (după cum am și scris în cartea mea, „Trei săptămâni în Atlas”, apărută la Editura Humanitas). Invazia rusească în Ucraina începuse, iar în Maroc există o zonă de conflict aflată în plină desfășurare de ani buni: Sahara de Vest, fosta Sahară Spaniolă, cu o suprafață mai mare decât a României, ultimul mare teritoriu ne-decolonizat de pe lista ONU, acesta fiind revendicat de etnia sahrawi. Ei bine,    am ajuns până acolo, deși e zonă militarizată, până nu foarte departe de granița cu Mauritania.

Dar ca să răspund la întrebare: oamenii de oriunde, cu cât sunt mai săraci și mai izolați de civilizație, cu atât sunt mai liniștiți și, aș risca să spun, chiar fericiți, preocupați exclusiv de propria viață, de familie, de tradiții și obiceiuri, de animale și natura din jur. Doar că azi găsești telefoane mobile și în creierii Himalayei, și pe crestele Anzilor, și în adâncul Saharei. Iar prin telefoanele mobile conectate la internet, în aceste colțuri ale izolării și ale liniștii supreme ajung veștile nenorocirilor și mizeriilor lumii, ajung știrile false, ajung teoriile conspirației, ajung manipulările politice și dezinformările de tot felul, ajung prostioarele de pe Tik Tok, și toate acestea îi sperie pe oameni, le consumă timpul, inocența și liniștea, le pervertesc imaginația și gusturile, poate chiar le otrăvesc mințile.

– Tu cum te aperi de infecția asta, răspândită prin internet ? Nu-ți strică tihna vacanței?

– Mi-am redus drastic nivelul de informare în ceea ce privește actualitatea socio-politică. Mi-am dat seama că, pe termen lung, nu fac față negativității știrilor. Cu cât sunt mai la curent cu ce se întâmplă la noi sau în lume, cu atât îmi scade pofta de viață, încrederea în oameni, optimismul. Așa că, măcar vara, prefer să trăiesc știind puțin spre deloc din răul pe care îl provoacă omenirii acești bătrânei senili care conduc războaiele momentului sau miliardarii sociopați care deja ne transformă viața cu AI-ul. O vară fără știri de pe internet este esențială pentru sănătatea mintală.

– Când alegi o nouă destinație de vacanță, te interesează să cunoști în primul rând locul, cultura    sau oamenii?

– Mă interesează tot ce presupune acel colț de lume. Asta nu înseamnă că îmi place totul, dar totul mă interesează atât cât pot cunoaște în cele patru săptămâni cât durează călătoriile mele. Îmi place să vorbesc cu oamenii de la țară (de­seori întâlnesc bătrâni care seamănă cu bunicii mei), îmi place mâncarea din piețe sau făcută în casă, prefer să dorm la oameni acasă, călătoresc au autobuzul sau fac autostopul, îmi plac locurile neturistice… Idealul meu e să cunosc viața adevărată, simplă, comună, căci nu vizitez o țară ca turist, ci încerc să fiu un călător, adică un musafir al țării respective. În Maroc am descoperit că, etimologic, cuvântul „musafir” vine din arabă și, tradițional, însemna un călător pe care aveai obligația divină să-l adăpostești și să-l omenești.

„Vacanțele cu părinții mei sunt cele la care m-aș întoarce, dacă aș putea”

– Pornești la drum după un plan bine stabilit sau lași întâmplarea, inspirația de moment să te orienteze?

– Eu călătoresc fără agenții de voiaj, fără rezervări, fără planuri de călătorie, fără telefon mobil, doar cu harta și cu o idee vagă, legat de ceea ce vreau să văd. Da, întâmplarea, neprevăzutul, inspirația de moment, surpriza, norocul, ocolul, acestea sunt elementele care-mi definesc călătoriile. Eu nu citesc despre țara în care urmează să călătoresc, ci mai degrabă citesc despre țara în care deja am călătorit. Asta, pentru că nu vreau să știu prea multe dinainte, prefer să mă mir, să am curiozități și surprize. Prefer să descopăr pe cont propriu, să fiu cât mai inocent, nu să caut să recunosc ceva ce am citit acasă prin vreun ghid de călătorie.

– Marius, cum arată pentru tine o vacanță reușită? Ai făcut un top al drumețiilor tale? Care ar fi pe primul loc?

– O vacanță reușită e cea pe care abia aștepți s-o povestești prietenilor la întoarcere. Cum plec fără telefonul mobil, nici nu am cum să postez în timp real imagini sau povești din călătoria mea. O vacanță reușită e cea care îmi umple mintea, fără ca nimeni altcineva să aibă acces la ea. O vacanță reușită depinde de lucrurile neașteptate, de întâmplare, de tot ceea ce vezi, simți sau descoperi pe cont propriu, de unul singur.

Nu mi-a trecut niciodată prin cap să fac un top al călătoriilor, pentru că nu știu ce criterii aș putea folosi. Călătoriile mele se află într-un raport reciproc de superioritate, ca să spun așa. Fiecare are un superlativ absolut și o frumusețe necomparabilă. Dacă însă vorbim de vacanțe, atunci vacanțele cu părinții mei, din prima jumătate a anilor `80 (Transfăgărășan, Eforie, Herculane, Amara), acelea sunt cele la care m-aș întoarce în timp, dacă aș putea. Pentru că atunci eram împreună, eram tineri și fericiți cu toții, în același timp.

„Lecția pe care călătoriile mi-o predau de fiecare dată este legată de toleranță (e bine să o ai) și de prejudecăți (e bine să nu le ai)”

– Ai întâmplări din aceste călătorii de vacanță care să te fi influențat într-un mod special?

– Nu cred în schimbări bruște și profunde. Cred că fiecare experiență se depune în tine în straturi de diferite grosimi, ca în geologie. Unele depuneri sunt emoționale, altele spirituale, altele culturale și tot așa. N-aș putea spune că m-am întors alt om după nicio călătorie. Schimbările se văd în timp, nu peste noapte, și sunt ajustate personalității mele. Altfel, lecția pe care călătoriile mi-o predau de fiecare dată este legată de toleranță (e bine să o ai) și de prejudecăți (e bine să nu le ai).

Totuși, privind înapoi, două călătorii urbane, la Zürich și în Londra, de la începutul anilor 2000, au însemnat mult pentru formarea mea, datorită gazdelor mele de acolo, doamna Gabriela Cerkez și scriitorul Paul Bailey, amândoi plecați dintre noi între timp, care mi-au arătat, indirect, un stil de viață gravitând exclusiv în jurul culturii, despre care mi-am dat seama că mi se potrivește și că mă va face fericit. Acelor oameni și acelor călătorii le datorez modelul meu de existență.

„Duci singurătatea cu tine oriunde ai merge”

– Te apără drumurile pe care le faci de singurătate? Este aceasta mai puțin apăsătoare într-un loc văzut pentru întâia oară?

– Aceasta este, poate, cea mai frumoasă întrebare care mi s-a pus despre călătorii. Așa că, mulțumesc. Da, pornești la drum și ca să fugi de propria singurătate, doar că duci singurătatea cu tine oriunde ai merge, călătoria n-o amuțește decât temporar, eventual îi conferă un aer romantic. Există însă momente în călătorie când singurătatea îți reapare în cale și n-ai decât s-o lași să te însoțească în tăcere.

Dar mai e ceva, ceva ce nu cred că am mai spus atât de direct. Eu călătoresc și pentru a răzbuna destinul alor mei. Ambii mei bunici, bărbații, au fost șchiopi, unul în urma unui accident din copilărie (care însă l-a salvat de a fi trimis pe front), celălalt din cauza poliomielitei. N-au plecat niciodată prea departe de casă. Bunicile, nici atât. Iar mama n-a ieșit niciodată din țară. Astfel că nu am făcut nici o călătorie fără să port un obiect vestimentar care să le fi aparținut (o pereche de ciorapi, un batic, o eșarfă, o batistă), fără să-mi imaginez că văd și cu ochii lor, că gust și cu gurile lor, că mă bucur și cu uimirea lor. Fără ei, eu oricum n-aș fi ajuns nicăieri.