Amintirile sunt printre rarele bucurii ale oamenilor bătrâni. Și nu duc lipsă de ele. Mă întreb ce se va întâmpla peste 50-70 de ani? Despre ce își vor aminti vâstnicii acelor vremuri? Ce povești le vor alina bătrânețea? Greu de spus… Lumea satului pitoresc s-a dus, lumea magică a bătrânilor, cosmosul poveștilor despre zmei, despre lupi, despre ciobani, paznici, pădurari și lăutari. Un cioban vestit în Cărbunești, satul copilăriei mele, a fost Moș Gogu, care avea 80 de ani când eu eram copil de dus cu oile. În toată viața sa, Moș Gogu a păzit și el oile, luând cu el, în păduri și pe dealuri, copiii de pe ulița satului, generația pensionarilor de acum. Moș Gogu era plin de secrete, iar unul din ele, care a făcut înconjurul lumii, a fost celebru în sat: o întâmplare cu gărgăuni. Într-o zi, Moș Gogu s-a lăudat l-a vecini că a prins o căciulă de gărgăuni (viespii mari, de pădure, cu ace foarte veninoase), pe care va obține mulți bani de la farmacie. Zis și făcut. A predat prada doamnelor farmaciste și s-a lăudat în sat cu suma mare obținută. Știrea a pornit din om în om, până au aflat și vecinii din satele alăturate, și a ajuns la centrul raionului, unde locuia Costea, un tânăr mare amator de aventuri. Băiat curios și plin de imaginație, a pus la cale o aventură bănoasă, mai mare decât cea a pensionarului. S-a zbătut, a căutat toată pădurea, toți arborii putreziți, și când a încherbat 10-12 insecte, le-a pus într-un borcan și s-a dus țintă la farmacie. Când a înțeles ce dorește, farmacista șefă a început să râdă: „Ce să facem noi cu bondarii? Cine te-a îndemnat să vii la noi?”. Auzind că povestea inițială venea de la bezmeticul de Moș Gogu, râsul s-a auzit până la Craiova, de ajunseseră farmacistele să scrie pe vitrine că nu primesc gărgăuni. Moș Gogu a avut parte de multe alte întâmplări de-a lungul vieții. Cică era într-o duminică și moșneagul păzea oile la marginea satului. După prânz, văzând că se întorc țărăncile de la Târgul Cărbuneștiului, Gogu își pune în minte să le mănânce merindele din traistă unor fete care veneau râzând și se îndreptau spre Licurici, satul lor de naștere. Aruncându-și căciula neagră în șanț (că era semn de bunăstare pe-atunci), a început să se plângă și să le înduioșeze: „Fetele taichii, nu râdeți de mine, dar vedeți ce mi-a făcut mama Ioana, baba mea iubită! Mi-a cerut să-i aduc «zbor de înger» și «măcriș de Veneția», două ierburi care nu cresc pe-aici pe la noi. Ca pedeapsă, nu mi-a dat să mănânc nimic, sunt mort de foame”. O fată i-a rupt o bucată de pâine, alta, o felie de halva, alta un colț de caș… Se îndemnau, săracele, ce să-i mai dea să mănânce… Din pomană în pomană, Moșul Gogu a ajuns la adânci bătrâneți, nu doar păstor la oi, ci și mai mare peste minciuni. Dumnezeu să-l ierte… Eu am aflat povestea de la Sabin Rogojanu, profesor pensionar în Cărbuneștiul copilăriei mele. Se numără printre oamenii fericiți, care au amintiri de dat mai departe, generațiilor ce vin.


