
Stimată redacție, vă rog să o ajutați pe mama mea, în vârstă de 62 de ani, care are prolaps de vezică urinară. Din cauza scurgerii continue a urinei, i s-a format și o umflătură dureroasă, pe care o unge cu cremă de gălbenele, dar degeaba. Ce medicamente sau ce tratamente naturiste să folosească? Aștept cu nerăbdare sfatul dvs. Cu mulțumiri,
SILVIA S. – jud. Bacău
„Sufăr de boală de nod sinusal”
După mai multe investigații, mi s-a pus diagnosticul boală de nod sinusal (bradicardie sinusală asimptomatică). Am tensiunea bună, dar pulsul mic, de până în 50 de bătăi/minut. Fac tratamentul prescris, dar pentru că am mare încredere în medicina naturistă, vă rog să-mi recomandați și un remediu natural verificat. Vă mulțumesc.
CONSTANTIN R. – Sibiu
„Am dureri de cap, amețeli și grețuri”
Dragi cititori, dvs. sunteți speranța mea! Am 36 de ani și de aproape trei ani mă doare rău capul, am amețeli și grețuri. Am fost consultată pe rând de cinci medici neurologi, am făcut tomografie, electroencefalograma – au ieșit perfect. Am făcut toate tratamentele prescrise – Tanakan, Stugeron, Ergoceps, Nicerium, Betaserc, Carbamazepină, dar fără niciun rezultat. Când încerc să mă ridic din pat nu mă pot ține pe picioare, mă ia cu leșin, cu amețeli și greață și trebuie să mă întind la loc. Nu am mai ieșit din casă de un an. Poate a trecut cineva prin aceeași situație și îmi poate spune ce să fac, unde să mă mai duc… Vă mulțumesc și vă doresc multă sănătate.
LILIANA S. – Alba-Iulia
„Există vreun tratament naturist pentru pericardită?”
Stimați cititori, mama mea, în vârstă de 71 de ani, a fost toată viața ei o femeie sănătoasă și plină de viață. Acum o lună, după o emoție puternică, a început să aibă senzații ciudate la inimă – înțepături, arsuri… Am internat-o într-un spital privat pentru investigații și testele făcute au arătat că are pericardită. Lichidul acumulat între pericard și miocard nu s-a resorbit la medicamente și acum medicul vrea să-i facă o puncție pentru a scoate lichidul. A mai trecut cineva prin această situație? După puncție lichidul s-a acumulat din nou? Îi rog pe specialiști să-mi explice și care sunt cauzele apariției acestei afecțiuni, pentru a evita recidiva. Cu mulțumiri,
GABRIELA G.
„Sufăr de nevralgie de ganglion sfenopalatin”
Vă scriu cu speranța că mă veți putea ajuta. Am 51 de ani și de aproape cinci ani sufăr de o boală foarte supărătoare: nevralgie de ganglion sfenopalatin (sau nevralgie Sluder). Boala se manifestă prin apariția unor crize dureroase în jumătatea stângă a feței – mai ales la baza nasului și în jurul ochiului. Câteodată durerile durează câteva minute, alteori o zi întreagă. Medicul mi-a spus că, de obicei, această nevralgie este asociată cu deviația de sept, dar eu nu am așa ceva. Iau analgezice și, din când în când, fac niște infiltrații care mai răresc crizele, dar nu pot trăi așa toată viața. Dacă cineva s-a confruntat cu această boală și a reușit să se vindece, îl rog să-mi comunice și mie, prin intermediul revistei, tratamentul făcut, sau să-mi recomande un medic. Vă mulțumesc.
DANA T. – Cluj
„Tata are hepatită cronică persistentă”
Dragă redacție, tatăl meu, în vârstă de 52 de ani, suferă de mult timp de hepatită cronică persistentă. Medicul i-a spus că această boală nu se vindecă, dar, printr-un stil de viață sănătos, poți trăi mult și bine. Problema este că tatăl meu, deși ține regim, nu bea, nu fumează, se simte din ce în ce mai rău. Este foarte palid și obosește la cel mai mic efort. Dacă vreun cititor s-a confruntat cu această afecțiune, îl rugăm să ne ajute cu un sfat. Cu mulțumiri,
MIRUNA S.
„Caut un leac pentru diverticulită Meckel”
Fratele meu are 31 de ani și a fost diagnosticat recent cu diverticulită Meckel. Medicul i-a spus că acest diverticul este o malformație congenitală a intestinului subțire. Are dureri abdominale foarte mari, care cedează doar la Scobutil. I s-a recomandat un regim alimentar strict și i s-a dat trimitere la chirurgie, dar aș vrea să știu dacă nu există o soluție alternativă pentru această boală. Vă mulțumesc.
M. R. – București
„Sufăr de cistită radică hemoragică”
Dragă redacție, am 41 de ani și acum doi ani mi s-a depistat un neoplasm de col uterin. Am făcut 6 ședințe de radioterapie, apoi am fost operată. Anul acesta, în primăvară, am început să am usturimi la urinare și am observat că urina era tulbure, parcă plutea ceva în ea. După câteva zile am început să urinez cu cheaguri de sânge. Am fost la urolog și mi s-a pus diagnosticul cistită radică hemoragică. Am făcut o cistoscopie și rezultatul a fost: multiple zone peteșiale ușor sângerânde la nivel retrotrigonal. La biopsie, rezultatul a fost același: cistită cronică hemoragică cu ulcerarea uroteliului. Am fost internată în spital și mi s-au cauterizat rănile de pe vezică. După această intervenție, cheagurile de sânge s-au mai redus cantitativ, dar nu au dispărut de tot. Apelez la cititorii revistei care au suferit de această boală și au găsit o cale de vindecare, să mi-o comunice și mie. Cu mulțumiri,
ALEXANDRA T. – București
„Am bartholinită acută”
Stimată redacție, vă scriu aceste rânduri pentru că sufăr, de câțiva ani, de bartholinită acută. Am făcut în mai multe rânduri tratament cu antibiotice și unguente, dar fără niciun rezultat. De aceea, vă rog să-mi recomandați un tratament naturist pentru boala mea. Vă mulțumesc.
R. T.
„Sufăr de spondilită anchilopoietică de 15 ani”
Stimată redacție, am 58 de ani și sufăr de 15 ani de spondilită anchilopoietică, o boală rea și dureroasă care, în cele din urmă, m-a țintuit la pat. În această perioadă am fost consultat de mulți specialiști, am făcut și bioenergie, și acupunctură, dar – din păcate – fără mari rezultate. Mă doare sufletul pentru soția mea, care duce tot greul. Pe mine nu mă ajută nici mâinile, nici picioarele. Apelez la dvs. să-mi recomandați un tratament naturist care să mă ajute să mă pot mișca măcar puțin. Doresc tuturor sănătate.
A. POPA – Arad
„Mucinoza foliculară m-a desfigurat”
Locuiesc în Spania de aproape 20 de ani și sper să aflu, prin intermediul revistei dvs., un tratament pentru mucinoză foliculară, boală cu care am fost diagnosticat acum șapte ani. Medicii mi-au explicat că au loc modificări degenerative ale foliculilor de păr și ale glandelor sebacee. Nu vă pot explica cât de rău arată. Sunt practic desfigurat. Pe cap, față și gât, îmi apar niște noduli mici în locul foliculilor de păr, care cade, apoi se unesc în niște plăci, cu limite clare, a căror suprafață parcă e acoperită de solzi. În plus, provoacă niște mâncărimi greu de suportat. Cu toate tratamentele recomandate, nu se vede nicio ameliorare a bolii. Vă rog să mă ajutați cu un tratament! Vă mulțumesc!
AUREL D. – Spania
„Dacă stau încălțată mai mult de două ore, mă dor degetele”
Vă rog să mă ajutați și pe mine cu un sfat. Nici măcar nu știu dacă problema mea poate fi considerată boală, pentru că am fost și la medicul de familie, și la ortopedie, și la neurologie, dar toți medicii mi-au spus că din punct de vedere clinic nu am nimic. Cu toate acestea, dacă stau încălțat mai mult de două ore, mă dor degetele de la picioare de mi se pune pe suflet. La serviciu intru din când în când în toaletă, pun pe jos o foaie de hârtie și stau descălțat măcar 10 minute, să-mi revin. Nici infiltrațiile cu Diprofos recomandate de medicul ortoped n-au avut vreun efect. Se poate să fie ceva pe fond psihic? S-a mai confruntat cineva cu o asemenea problemă? Aștept un răspuns de la dvs., că eu nu mai știu ce să fac. Cu mulțumiri,
ȘTEFAN – Cluj
„Am o micoză în jurul gurii”
Mi-au apărut la colțul gurii niște crăpături, însoțite de mâncărimi, roșeață și bășicuțe. Diagnosticul: micoză. Sub tratament cu Nistatină, simptomele dispar, dar cum întrerup, o iau de la capăt. Vă rog să mă ajutați cu un tratament naturist eficient în această infecție fungică. Vă mulțumesc și aștept răspunsul dvs. Cu stimă,
S. L. – București