Dr. BOGDAN MINCU (Medic pneumolog): „În zonele foarte poluate, efectele pandemiei sunt mai grave”

„Preferăm să ascundem mizeria sub preș, lucru la care instituțiile din România se pricep foarte bine”

– Domnule doctor, suntem asaltați zilnic cu cifre, rapoarte și studii legate de impactul poluă­rii asupra sănătății. În lume mor 8 milioane de oameni pe an, în România, în jur de 25.000, iar speranța de viață a bucureștenilor este mai mică cu 4 ani… Sunt cifrele acestea exagerări, sau po­luarea ne amenință, efectiv, sănătatea?

– Dimpotrivă, cred că toate aceste cifre repre­zintă o variantă mai degrabă roz, blândă, a proble­mei poluării. O problemă foarte gravă, complicată și deloc ușor de soluționat. Avem toate motivele să ne îngrijorăm și să luăm în serios aceste rapoar­te, pentru că este foarte probabil ca toate aceste cifre, estimări ale situației, să însemne de fapt sub­estimări. Realitatea este că încă știm prea puține despre repercusiunile poluării asupra organismului uman. Nici în statele care beneficiază de un sistem competent de măsurare a calității aerului, ceea ce, din păcate, nu-i cazul României, nu s-au făcut stu­dii care să explice totul. Studiile clinice implică numeroase elemente exacte, care cu greu pot fi cuantificate în cazul poluării, precum nivelul expu­nerii. Se știe clar că în anumite zone cu un anumit tip de poluare apar frecvent anumite boli, dar studii mai ample ar costa enorm și s-ar lovi de interesele și lobby-ul marilor poluatori. Așa că, deocamdată, preferăm să ascundem mizeria sub preș, lucru la care instituțiile din România se pri­cep foarte bine.

– Cum stă România la capitolul poluare față de alte state?

– Organizația Mondială a Sănătății recomandă ca școlile să nu fie amplasate în apropierea artere­lor circulate intens, însă în multe orașe de la noi, cele mai bune școli se află în centru. Românul e bun prieten cu Dieselul, un combustibil corelat cu afecțiuni grave, în preajma școlilor nu avem restric­ții de circulație, așa că, atunci când copiii ies în curtea școlii în pauză, sau la ora de sport, inha­lează toate acele gaze de eșapament. OMS reco­mandă să nu ieșim din case în zilele cu poluare majoră, dar ce te faci într-un oraș în care se pro­duce poluare zilnică și nu ai un sistem corect de monitorizare, nu se emit alerte, practic, nu cunoști nivelul poluării? Mă voi referi la Cluj, orașul în care trăiesc. Ba apare în presă că-i cel mai poluat oraș european, ba că-i cel mai curat aer din țară, asta pentru că habar nu avem ce se întâmplă. M-am implicat de curând în implementarea unei rețele independente de măsurare a calității aerului, o inițiativă civică, pentru că autorităților locale nu le pasă. Nu mă aștept ca lucrurile să se schimbe fundamental, iar dacă instituțiile nu se vor trezi, vor trece ani până când vom începe să rezol­văm problema gravă a poluării. Nu să o rezol­văm, ci să începem. Deocamdată, ne prefacem că nu există, poate așa trece.

– Clujul se află într-o zonă depresionară, prin care aerul circulă mai greu…

– Nu avem cea mai prietenoasă geografie, sunt zile întregi de primăvară sau toamnă în care nu se zărește soarele. Și asta, nu pen­tru că ar fi înnorat, ci din cauza ceții. Pe lângă vaporii aceia de apă, ră­mân în aer și sunt inspi­rate toate mi­ze­riile unui oraș mare, aglo­me­rat, cu multe ma­șini și cu indus­trie. Sunt zile com­plicate, în special pentru persoa­nele cu afecțiuni cardiovas­culare și respiratorii.

„Unele tipuri de poluare a aerului cauzează cancer pulmonar”

– Practic, cum acționează aerul de proastă ca­litate asupra organismului?

– Când inspirăm, aerul și toate particulele din el este inhalat prin nas sau gură, pe gât, în trahee, și apoi în plămâni. Poluarea poate irita căile res­piratorii. Când se întâmplă acest lucru, mușchii din jurul bronhiilor se contractă, mucoasa bron­hiilor se inflamează, iar bronhiile produc mucus în ex­ces. Când căile respiratorii sunt contractate, respi­rația se îngreunează. Asta se întâmplă în timpul unui atac de astm. Poluarea aerului înrăutățește infecțiile și face ca plămânii să fie mai susceptibili la infecții. Unele tipuri de poluare a aerului cau­zează cancer pulmonar. Gaze­le de eșapament, în special cele de la motoarele Diesel, au pro­prietăți cancerigene bine docu­mentate. Ele intră cu ușu­rință în plămâni, la fel ca oxi­genul din aer. Aceste gaze trec direct din alveolele din plă­mâni în sânge, la fel ca oxi­genul. În zonele foarte polua­te, efectele pandemiei sunt mai grave, deoarece ele se supra­pun efec­telor poluării. Există o legătură bine defi­nită între bolile car­dio­vasculare – care pot apărea din cauza po­luării – și gra­vitatea cazurilor de COVID.

„Nu știu câți oameni sunt dispuși să părăsească marile orașe pentru o viață la aer curat”

– Are organismul uman puterea de a se rege­nera după episoade de poluare intensă? Se va putea adapta, în timp, cu traiul în zone poluate?

– Vor trece mai multe generații până când orga­nismul să-și dezvolte abilitățile necesare traiului sănătos, într-un astfel de mediu. Mecanismele natu­rale de apărare vindecă de nenumărate ori dau­nele aduse de poluare în organism, numai că nu o poate face la infinit. La un moment dat, apar muta­ții la nivelul ADN-ului, care în final duc la bolile asociate poluării. Particulele mici sunt inhalate, par­ticulele mai mari, PM10, se pot așeza pe su­prafața oculară, ochiul va rezista la asta câțiva ani, apoi poate apărea o scădere a acuității vizuale, ce ar putea duce la orbire. O rupere de mediul poluant ar lua de pe umerii organismului această po­vară a luptei zilnice pentru vindecarea efec­telor. Pe ter­men lung, ar fi o soluție, dar nu știu câți oameni sunt dispuși să părăsească marile orașe, pentru o viață la aer curat.

– Ce impact are calitatea proastă a aerului asupra copiilor?

– Probleme serioase pot apărea încă din peri­oada intrauterină, dacă mama este supusă unei po­luări intense. Apoi, după naștere, scăderea imuni­tății poate duce la infecții respiratorii ce pot da o ma­turare defectă a funcției respiratorii pentru toată viața. Sunt cunoscute asocie­rile din­tre poluarea atmosferică și astmul bron­șic, bronșitele acute sau frecvența cres­cută a infecțiilor respiratorii. Unele studii asociază poluarea cu boli neuropsihice, autism, creșterea ADHD.

„Toxicitatea provenită de la arderile de deșeuri poate fi transmisă la următoarele generații”

– Față de Europa occidentală, România se află într-un soi de epocă de piatră a ecologiei. Zi de zi se ard fără control tone de deșeuri, pe câmp, în gropile de gunoi, oriunde. Ce pericol pândește în aerul otrăvit de incinerări?

– Pentru cei ce se află în apropierea incinerării, riscul de boli cardiovasculare și pulmo­nare este mare. Inhalarea acelor particule toxice (fiecare ma­terial eliberează la ardere alte sub­stanțe) duce la daune interne, mutații la nivelul ADN-ului, ce pot fi transmise copiilor și nepo­ților. În plus, acele particule vor rămâne un timp în aer, vor fi duse de vânt, până ce vor cădea pe pământ, pe haine, pe piele, pe fructe, pe legume. Produsele pro­venite de la animale ce au inhalat sau ingerat acele particule vor fi și ele toxice. Apa poate duce în pământ parti­culele ce vor contamina pânza freatică și ajunge astfel să fie băute de comu­nități aflate la distanță de locul incinerării. Arderea plasticelor, a cauciu­curilor, a deșeurilor, în general, este extrem de periculoasă pentru sănă­tate. În ceea ce privește gro­pile de gunoi, peste tot în țară, ele sunt asociate cu comunități defavo­rizate ce trăiesc în jurul lor. Lângă Cluj, avem comunitatea romă de la Pata Rât, ce trăiește într-o sărăcie inimaginabilă, fără acces la servicii de sănătate, unii din ei nu au nici măcar buletin. Abia când mirosurile de acolo au ajuns în centrul ora­șului, clujenii au conștientizat că-i o problemă, altfel, principiul era: dacă nu-i ve­dem, nu există. Singura speranță pentru un aer curat vine din implementarea unor tehnologii verzi, dar pentru asta trebuie ca autoritățile să iasă din bula lor autosuficientă.

– Lumea medicală pare dezinteresată de po­luare. Semnalul de alarmă ar trebui să por­neas­că, în primul rând, de la specialişti…

– Medicii au o gândire destul de sintetică: adu­nă informațiile, le pun în context și caută un trata­ment. De regulă, când se constată o boală, polua­rea e ultima cauză ce se cercetează. Dar asta se poate schimba. Deocamdată, toate resursele, toți colegii mei pneumologi sunt concentrați pe lupta în linia întâi a pandemiei. Când lucrurile se vor li­niști, și nu mă aștept să se întâmple asta prea cu­rând, vom încerca, alături de aripa tânără a Socie­tății de Pneumologie, să propunem unele iniţiative în lupta contra poluării.