
La fel ca dvs., am suferit și eu cu stomacul. Tratamentul pe care l-am urmat este foarte simplu: 7 zile la rând, în fiecare dimineață, pe stomacul gol, se mănâncă un cartof crud, ras pe răzătoarea mică. Se mănâncă repede, cu suc cu tot, deoarece se înnegrește. Dacă după 7 zile mai sunt probleme, repetați tratamentul încă 7 zile. Eu, de când am urmat această rețetă, nu mai știu de dureri și arsuri la stomac.
LAVINIA S. – Buzău
„De un an mă chinuie dureri de cap puternice” (Răspuns pentru OANA – Iași, F. AS nr. 1441)
Am suferit și eu de dureri acute de cap mai mulți ani, fără să am un diagnostic precis. La controalele medicale mi se spunea că e de vină când bila, când spondiloza cervicală, când ochii, când menopauza sau stresul. Cu toate medicamentele luate, durerile mă chinuiau îngrozitor și nu aveam nici un rezultat favorabil. Până când am aflat din „Formula AS” (Dumnezeu să-i dea sănătate întregului colectiv!) despre reflexoterapie. Cu ajutorul ei, mi-am rezolvat toate problemele de sănătate, pentru că, în afara durerilor de cap chinuitoare, aveam și o gastrită, și tulburări legate de menopauză, care îmi provocau o nervozitate deosebită. În plus, de câțiva ani aveam și insomnii. Am făcut 20 de ședințe de masaj al tălpilor și, în paralel, un tratament naturist: ceaiuri (coada-șoricelului, talpa-gâștii), tinctură de păducel și valeriană, gingko biloba, băi cu cimbru și un regim alimentar adecvat. Pe mine reflexoterapia m-a ajutat foarte mult: nu mai am deloc dureri de cap, nu mai sunt nervoasă, dorm bine și nu mă mai supără gastrita.
DORINA G. – București
„Fetița mea are multe coșuri pe față” (Răspuns pentru KORNELIA Ș., F. AS nr. 1454)
Celebra Vanga spunea: „Pentru fiecare durere sau boală există un leac”. Să mâncăm cel puțin o dată pe săptămână grâu fiert și să bem apa în care a fiert, pentru ca să avem putere. Cu această zeamă e bine să ne spălăm fața: se lasă o jumătate de oră, după care se clătește cu fiertură de salată verde. În tot acest timp, să se consume salate, ceaiuri din fructe de pădure, mâncăruri fără rântaşuri sau prăjeli. Sănătate doresc tuturor!
TEREZA FILIP – Bacău
„Sufăr de retracția aponevrozelor palmare” (Răspuns pentru ALEXANDRU C. – București, F. AS nr. 1460)
Domnule Alexandru, sunt o cititoare fidelă a revistei și încerc să vă dau un răspuns. Din păcate, am și eu această afecțiune, deși medicul de familie mi-a spus că nu a întâlnit această boală la femei. Nu știu ce proceduri s-au făcut la fizioterapie. Eu am fost patru ani la rând în stațiuni, unde am făcut ultrasunete, direct în palme, pe locul noduros, și mi s-au înmuiat acele întărituri. Din cauza pandemiei, anul trecut am renunțat la tratamentul balnear și simt diferența.
* Faceți băi călduțe la mâini cu decoct din coada-calului și ungeți-vă cu unguentul Dr. Boici (găsiți la Plafar și farmacii).
* Procurați-vă două mingi de cauciuc mici și încercați să le strângeți în palme de multe ori (50-60 de mișcări).
* Faceți des băi calde-reci la mâini.
Vă doresc sănătate!
RAFILA S. – Reghin
„Am fost diagnosticat cu lombosciatică” (Răspuns pentru CORNEL D., F. AS nr. 1461)
Pentru început, vă recomand să folosiți uleiul de sunătoare, presat la rece – cu care vă masați ușor zonele în suferință.
În paralel, pentru uz intern, zilnic se beau 2-3 căni cu ceai de sunătoare. La 1/4 litru de apă în clocot, adăugați o linguriță cu vârf de plantă. Stingeți focul, acoperiți ibricul cu o farfurioară și apoi, după 3 minute, strecurați și beți ceaiul cald.
Este primăvară și în piață găsim urzici din plin care vă vor ajuta să uitați de durerea provocată de crizele de sciatică. Folosiți o legătură de urzici legate cu un elastic și astfel frecați ușor cu planta proaspătă, începând de la gleznă: pe partea exterioară a piciorului, până la șold, de unde continuați de-a lungul părții interioare până la călcâi. Să vă bucurați de ajutorul plantelor din grădina Domnului. Cu drag,
DANA
„Mi-am scos o măsea și locul nu se mai vindecă” (Răspuns pentru IOANA M. – București, F. AS nr. 1461)
1. Pentru vindecarea extracției dentare, este excelentă utilizarea apei de gură Aslamed, de la „Farmec” Cluj-Napoca. Conține clorhexidină, o substanță care dezinfectează puternic și vindecă foarte bine și în timp scurt extracția dentară. Mai conține și argilă și mușețel, un calmant. Aslamed e ideală pentru asemenea probleme. Se clătește locul de 2-3 ori pe zi. Apa de gură Aslamed nu e deloc scumpă. Se găsește în farmacii sau în supermarket.
Succes!
OANA N. – Deva
2. Vă scriu pentru că în familia noastră ne-am confruntat cu situații asemănătoare. Luați Betacaroten sub formă de capsule moi. Acestea conțin o soluție concentrată de provitamina A.
Folosind un ac de unică folosință, înțepați o capsulă și goliți soluția în cavitatea nevindecată după extracție. Repetați acest procedeu zilnic. În același timp, luați și pe cale bucală, înainte de masa principală cu 20 de minute, o capsulă, timp de o lună. Veți reuși cu bine! Cu drag,
DANA
(Vă rog să aveți încredere, căci mama mea, după ce câinele din vecini a mușcat-o, lăsându-i o rană adâncă, s-a vindecat cu ajutorul soluției concentrate de betacaroten.)
„Am o fistulă la vezica urinară și fac infecții repetate” (Răspuns pentru CAMELIA – Cluj, F. AS nr. 1462)
Folosiți extract din mlădițe de iarbă-neagră, extract din mlădițe de merișor și extract din mlădițe de afin, de la „PlantExtrakt” Cluj. Fiecare produs are un căpăcel gradat, cu care puteți măsura 2 ml, doza pe care trebuie s-o luați o dată pe zi din fiecare produs, în felul următor: dimineața, cu circa 30 de minute înainte de micul dejun, se ia iarbă-neagră; la prânz, tot cu 30 minute înainte de masă, se ia merișorul, iar după masa de seară, se ia afinul. Tratamentul trebuie administrat timp de 1-3 luni, dar pentru că la dvs. apar infecții repetate, e bine să faceți 3 luni. Mlădițele le puteți procura de la Plafar.
Să auzim numai de bine!
IONEL D. – Buzău