Palmaresul sportiv al Narcisei Lecuşanu este greu de egalat. Este vicecampioană mondială cu naţionala României (2005), dublă medaliată cu aur la „Cupa Mondială de Handbal”, câştigătoare a trei mari campionate – Germania, Macedonia şi de patru ori al României. În prezent, este Oficial al Federației Internaționale de Handbal, dar și… autoare de carte. La începutul acestui an, Editura Coresi i-a publicat autobiografia, „Povestea vieții mele”, o carte care se bucură de mare succes.
„Povestea vieţii mele”
– Dragă Narcisa, ne regăsim după mai bine de zece ani, de data aceasta nu în calitate de sportivă, ci de autoare a unei cărți. Cum s-a născut ideea volumului „Povestea vieţii mele”?
– Ideea de a scrie cartea aceasta nu a fost a mea, ci a scriitoarei Mariana Gorczyca, un om foarte apropiat de handbal. De multă vreme insista cu ideea că viaţa mea de sportivă ar putea deveni subiect de carte, dar am refuzat iniţial. Nu aveam curaj să pornesc în aventura aceasta a scrisului. Abia după ce oamenii cu care lucrez azi, la Federaţia Internaţională şi Europeană de Handbal, m-au tot invitat să vorbesc despre experienţele mele sportive, m-am hotărât să iau stiloul în mână. La început timid, apoi parcă am tot prins curaj…
– Ai scris chiar tu cartea?
– Da, eu am scris-o. Profesioniştii de la Editura Coresi au corectat, au cizelat şi s-au ocupat de detaliile tehnice. O mare provocare, una fascinantă. Nu-mi imaginam vreodată că procesul acesta de a scrie poate avea şi un efect terapeutic. Firul amintirilor, redescoperirea lor mi-au dat un plăcut sentiment de eliberare. Iniţial, am scris numai despre cariera mea de sportivă, dar, după ce au citit manuscrisul, cei de la editură m-au încurajat să adaug şi capitole despre viaţa personală. Mi-au spus că am har de povestitor, chiar mi-au ridicat mingea sus de tot. Am intrat în joc și mare mi-a fost mirarea să observ că au ales să lase cartea aşa cum am scris-o eu, un om care nu mai făcuse asta niciodată.
– Ce reacţii ai până acum, în urma publicării „Poveştii vieţii tale”?
– Reacţiile sunt nesperat de frumoase. Primesc mesaje de la sportivi care se regăsesc în povestea mea, primesc bucurie de la copiii care sunt inspiraţi de ea, primesc invitaţii de la corporaţii care îşi doresc să le ţin conferinţe motivaţionale angajaţilor. Sunt fericită să am impact pe o plajă atât de mare, mai ales că nu sunt nici pe departe scriitoare şi nu mă aşteptam la un aşa ecou.
Visul împlinit al copilăriei
– Biografia ta începe în Bacău. Cine au fost modelele de la care te-ai inspirat la început de carieră?
– Îl voi numi pe primul şi cel mai important: sora mea. Şi ea a făcut handbal. Noi suntem, aşa cum spui, din Bacău, iar echipa Ştiinţa Bacău a fost una extrem de valoroasă, chiar la nivel de Cupe Europene. Chiar săptămâna trecută am fost la Bacău, să încerc să ajut cum pot clubul de acolo. Ei mi-au încurajat ambiţiile, chiar şi înainte de 1989. Visam de pe atunci să ajung la echipa naţională, apoi să plec în străinătate şi să devin campioana Germaniei. Nu ştiu de ce vedeam „cucerirea” Germaniei ca pe o realizare supremă… Cert este că, în 2001, chiar am câştigat puternicul campionat al acestei ţări, cu echipa Borussia Dortmund, şi am simţit că am închis un cerc atunci. Ca un vis al copilăriei împlinit.
Cu gândul la Tokyo
– Narcisa, vorbim de la distanță, prin telefon. Pe tine cum te-a afectat pandemia?
– Eu nu am avut pauze în pandemie şi nu-mi este atât de frică de ea. Te protejezi şi mergi înainte. Activitatea de la „Federaţia Internaţională de Handbal” nu a avut întreruperi, am reuşit să organizăm competiţii, chiar şi un „Campionat Mondial” la băieţi. Voi fi prezentă la „Cupa Africii”, aşa cum voi fi şi la Olimpiada de la Tokyo. Abia aştept să văd cum este să participi în calitate de oficial la Jocurile Olimpice, nu numai ca sportiv. Eu nu pot sta liniștită pe marginea terenului. Îmbrăcată oficial, în sacou şi cu ecuson, mă surprind încordându-mă la o aruncare, mişcând capul spre poartă, ca şi cum aş fi pe teren. Nu cred că voi scăpa vreodată de ticurile acestea şi nici nu-mi doresc. Am învăţat foarte multe din sport şi vreau să-i simt mereu bucuria. Ştiu sigur că sportul, dincolo de sănătate, te ajută să dobândeşti nişte abilităţi speciale, unele extrem de importante în viaţă. Greutăţile lui te călesc într-un fel în care o viaţă comodă nu ar putea niciodată să o facă. Simţi că poţi învinge orice.
– Nu putem încheia fără să te întreb cum ai prăznuit Paştele?
– Ca oricare alt om credincios, familist şi iubitor de tradiţie. În noaptea de Înviere am fost la biserică, am luat lumină, am venit acasă și am ciocnit ouă roșii. De Paști, cel mai des mergem la Ceptura, de unde e soţul meu. E foarte frumos acolo. Socrii mei au o căsuţă cochetă, sus, pe un deal, se văd toate podgoriile din jur. Suntem o familie unită. Ne simţim foarte bine cu toţii. Împreună cu soţul meu, cu micuţii noştri, Maria şi Iustin, suntem nedespărțiți. Iar Paştele aduce momente frumoase în plus acestei armonii de care ne bucurăm şi pentru care Îi suntem recunoscători lui Dumnezeu, zilnic, prin rugăciune şi prin strădania de a fi buni, clipă de clipă.
– Hristos a înviat!
– Adevărat a înviat! Doamne ajută!
