FARMACIA PĂDURII – Păducelul, Porumbarul și Laricea

PĂDUCELUL (Crataegus monogyna)

Cu puzderia lui de flori albe și parfumate, îm­bracă primăvara veșmânt de mireasă. Bucuros de soare, caută cu nesaț căldura și lumina, la margini de pădure, prin poieni și pe dealuri. De obicei for­mează tufărișuri, dar uneori trun­chiul lui se înalță până la opt sau zece metri, iar cren­gile oferă loc bun de cuibărit păsă­rilor, care se hrănesc apoi cu fructele cărnoase, de un roșu aprins. Odini­oară, aces­tea erau puse la uscat, mă­cinate și apoi frământate în aluaturi, sau amestecate în furajul animalelor. Încrezători în virtuțile tămă­dui­toare ale Păducelului, oamenii nu se mul­țu­meau să-și pregătească leacuri din el, ci mai rupeau și crengi, pe care le atârnau la in­trarea în casă ori chiar în graj­duri, convinși că astfel pot alun­ga bolile. În Evul Mediu, din ramurile de păducel se cio­pleau amulete și baghete ma­gice. Florile și crenguțele mai subțiri erau întrebuințate la fumi­gații.

În zilele noastre, magia s-a risipit, în schimb a fost apro­fun­dată cunoașterea potenția­lu­lui te­ra­peutic al plantei. Păducelul este recunos­cut ca un remediu clasic pentru afecțiunile cardia­ce, uzura arterelor și tulburările sistemului nervos vegetativ. Totodată, el combate febra, spasmele, oboseala, amețelile, nervo­zitatea și insomnia. Datorită acțiunii ei antispastice și vasodilata­toare, infuzia de păducel poate ajuta la o mai bună oxi­genare a țesuturilor la nivelul diver­selor organe. Vă oferim alăturat câteva rețete, cu speranța că veți găsi în ele ceva care să vă fie de folos.

Ceai contra aritmiei cardiace

Ingrediente – 1 linguriță de flori, frunze și fructe de păducel mărunțite, 250 ml apă.

Preparare și utilizare – Peste cantitatea res­pectivă de plantă se toarnă apa în clocot, se acoperă vasul și se infuzează 15 minute, după care se stre­coară. Ceaiul se bea repartizat pe întreaga durată a zilei, iar cura se va prelungi până la dispariția extrasistolelor. Infuzia poate ameliora și senzațiile de constricție toracică și durere din timpul crizelor de cardiopatie ischemică.

Tinctură pentru hipertensiune

Ingrediente – 20 g de flori, frunze și fructe de păducel mărunțite, 100 ml alcool de 70°.

Preparare și utilizare – Planta mărunțită se pune în alcool și se lasă la macerat 10 zile. Se agită zilnic, în final se strecoară și se păstrează în sticluțe de culoare închisă. Se iau câte 10-15 picături, de 3 ori pe zi, înainte de mesele principale. Normali­zea­ză tensiunea, ajută în tulburările cardiace de origine nervoasă, dar și în sindromul premenstrual.

Lichior de întărit inima

Ingrediente – 300 g fructe de păducel, 100 g zahăr brun candel, 700 ml rachiu de cereale (38°), puțin anason stelat, 1 baton de vanilie despicat în lungime.

Preparare și utilizare – Pu­neți toate ingredientele într-un bor­can cu capac, pe care îl veți așeza într-un loc călduț, pentru următoa­rele 6-8 săptămâni. Bor­canul se agită zilnic, iar la sfârșit lichiorul se strecoară și se toarnă în sticle. Se pot bea 1-2 păhărele după masă. Este un excelent to­nic cardiac.

Fiertură pentru intestin și rinichi

Ingrediente – 1 lin­gu­riță de fructe uscate de pă­ducel, 250 ml apă.

Preparare și utilizare – Fierbeți fructele de păducel timp de 5 minute la foc po­trivit, apoi strecurați decoctul și aș­teptați să se răcească. Se bea călduț, 2 căni pe zi, dimineața și seara. Combate diareea și afecțiunile renale.

Remediu împotriva insomniei

Ingrediente – 1 lingură de fructe de păducel uscate, 1 lingură de flori, 1 lingură de frunze, 1 in­florescență uscată de crețușcă, 1 lingură de frunze uscate de roiniță, 200 ml oțet de mere, 400 ml miere.

Preparare și utili­za­re – Turnați oțetul de mere pes­te plante și lăsați-le două săp­tămâni la mace­rat, timp în care vor trebui agitate din când în când. Se strecoară și se amestecă bi­ne cu mierea, până la omo­genizare. Păs­trați pre­paratul în sticle mai mici. Luați câte 1 linguriță în­tr-un pa­har de apă sau de ceai, ori de câte ori simțiți nevoia. Combinația de oțet și miere (inclusă ca medica­ment în­că în farmacopeea din epo­ca renascentistă) vă liniș­tește și vă ajută să a­dor­­miți mai ușor.

PORUMBARUL (Prunus spinosa)

Și el umple primăvara luminișurile pădurii cu flori albe și parfumate, doar că seamănă mai de­grabă cu niște mirese furate. Nu prea înalt de sta­tură, cu crengile dese transformate în hățișuri, își apără florile cu o grămadă de spini amenințători. În Antichitate, triburile celtice au văzut în el un sim­bol al războiului și i-au întrebuințat lemnul, deosebit de tare, pentru a-și confecționa arme. Însă cu trecerea timpului i s-au atribuit semnificații mai pașnice. Creștinii își transmiteau din tată în fiu legenda că din crengi de porumbar fusese împletită cununa de spini a lui Iisus, și că florile arbustului sunt de multe ori însemnate cu roșu tocmai spre veșnică aducere aminte a patimilor Mântuitorului. Mai aproape de zilele noastre, locuitorii satelor cre­deau că, atunci când tufele de porumbar se acoperă cu o puzderie de flori primăvara, acesta este semnul ce anunță că ogorul le va dărui în anul acela o re­coltă bogată. Iar fetele atârnau mărțișoare în tufele înflorite, ca să aibă noroc în dragoste. Mai exista printre oameni și credința că acela care va mânca din florile timpurii ale porumbarului va fi apărat de boli și de febră tot anul.

Arbustul produce niște fructe mici, de formă sferică, negre-albăstrui și brumate – porumbele. Nu se recomandă să fie consumate în stare crudă, din cauza prezenței în compoziția lor a unei substanțe toxice: amigdalina. Totuși, unii specialiști sunt de părere că, spre deosebire de amigdalina de sinteză, cea naturală, administrată în doze reduse, ar spori capacitatea organismului de a învinge bolile ma­ligne. Oricum, nu trebuie să ignorăm toxicitatea Porumbarului, care poate fi anihilată doar prin ex­pu­nerea fructelor la temperaturi extreme, fie prin prelucrare termică, fie prin amânarea recoltării până după primul îngheț. Însă, pe lângă amigdalină, porumbele mai conțin numeroase minerale (fier, magneziu, calciu, potasiu, zinc, sodiu) și câteva vita­mine importante – precursor A (betacaroten), C și unele vitamine din complexul B: B2 (riboflavina, un puternic antioxidant, care asigură protecția celulei hepatice), B3 (niacina – reduce colesterolul și trigliceridele) și B15 (acidul pangamic – blochează dez­voltarea tumorilor). Da­torită acestei multitudini de substanțe bioactive, fructele porumbarului generează o serie de efecte benefice. Ele stopează diareea și elimină constipația, protejează flora intestinală, activează procesele metabolice, revigorează organismul și combat stările de oboseală, fortifică sistemul imunitar, curăță sângele și ridică nivelul hemo­globinei, normalizează tensiunea arterială, reglea­ză ritmul cardiac, îmbunătățesc activitatea plămâ­nilor, întăresc oasele, dantura și unghiile, scad pro­ducția de acid uric și, în consecință, ameliorează simptomele de gută. Iar scoarța arbustului dizolvă calculii renali. Vedeți mai jos în ce fel.

Tratament pentru pietre la rinichi

Alegeți o creangă cam de grosimea degetului mare, decojiți-o pe o lungime de 20 centimetri, mă­runțiți scoarța și puneți-o la fiert în 3,1 litri de apă. Dați-i un clocot, apoi acoperiți vasul și lăsați conținutul să fiarbă la foc mic încă 20-30 de mi­nute. După ce s-a răcit, strecurați decoctul. Dacă măsurați, veți constata că o mică parte din lichid s-a pierdut prin evaporare și v-au rămas exact 3 litri. Beți câte o cană, din când în când, astfel încât să consumați întreaga cantitate de ceai, până la sfârșitul zilei. Repetați procedura în următoarele două zile. Pietrele (sau nisipul) din rinichi se dizolvă și se elimină prin urină, pe care o colo­rează în maroniu. În cazul când cal­culii renali au fost mari, faceți două zile pauză, apoi reluați tratamentul, timp de alte trei zile.

Ceai laxativ

Ingrediente – 1 lingură flori de porumbar, 250 ml apă.

Preparare și utilizare – Opăriți florile de porumbar într-un sfert de litru de apă clocotită și infuzați-le 10-15 minute. Strecurați. Se beau 2-3 căni pe zi. Această infu­zie ușu­rează defecația, însă efec­tul laxativ este unul blând, deci remediul poate fi admi­nis­trat și copiilor.

Leac contra diareei

Ingrediente – 300 g fruc­te de porumbar, 1 l must.

Preparare și utilizare – Zdrobiți porumbele, tur­nați peste ele mustul și apoi lăsați-le la fer­men­tat. Vinul astfel preparat se păstrează în sticle bine închise, din care se ia zilnic câte un păhărel.

Lichior de porumbe

Ingrediente – 300 g porumbe, 330 ml suc de mere, 700 ml vin roșu, puțin car­damom, câteva cuișoare și un baton de vanilie, 500 ml ra­chiu de cereale (38°), 100-150 g zahăr.

Preparare și utilizare – In­troduceți condimentele într-un săculeț de tifon și dați-le într-un clocot, împreună cu porumbele, sucul de mere și vinul roșu. A­poi puneți vasul deoparte pen­tru trei zile. După o zi, scoateți să­culețul cu condi­mentele, iar două zile mai târziu, strecurați lichidul, amestecați-l cu rachiul de cereale și zahărul de trestie, turnați-l în sticle și lăsați-l la ma­turat 4-6 săptămâni. Este ener­gizant și tonic pentru sis­temul imunitar.

Marmeladă de porumbe și pere

Ingrediente – 400 g porumbe, 600 g pere, 500 g zahăr gelifiant, 1 baton mic de va­nilie.

Preparare și utilizare – Curățați perele de coajă, tăiați-le mărunt și puneți-le într-o cratiță mare, împreună cu porumbele. Ames­te­cați-le cu zahărul gelifiant, acoperiți vasul cu un capac și dați-l deoparte. Peste noapte, fruc­tele vor lăsa zeamă. Dimineața încălziți-le și fierbeți-le 5 minute la foc iute, apoi pasați-le printr-o sită deasă. Marmelada se mai dă în­tr-un clocot, după care se pune în borcane, cât timp este încă fier­binte. Nu numai că are un gust delicios, dar întă­rește și siste­mul imunitar.

LARICELE (Larix decidua)

Cunoscut și sub alte denumiri, ca de pildă „zadă” sau „brad roșu”, este singurul arbore co­nifer care își pierde frunzișul în fiecare toamnă, pentru a și-l reîmprospăta primăvara. Trunchiul falnic, înălțat până la 30-40 metri (asemenea exemplare există la noi, pe Valea Latoriței, în Vâlcea) susține o coroană de for­mă conică, alcă­tuită din crengi ce poartă mă­nunchiuri de ace si­mi­lare cu ale pinului, însă mai scurte și mai des­chise la culoare. Lemnul brun-roșietic al lari­celui este dur și totuși flexibil, deo­sebit de rezistent la uzura timpului, ca și la ume­zeală și mucegai. Își găsește între­buin­țare mai ales la con­strucția de case, dar și de am­bar­cațiuni de agre­ment sau de lux, precum și la fa­bri­carea mobilei de calitate supe­rioară. Foarte prețuit și căutat, a fost supus unei exploatări inten­sive, ceea ce a dus la împuți­na­rea lui. Mai crește as­tăzi în Ca­nada, SUA, Japonia, Siberia, iar pe con­tinentul nostru, în Alpii fran­cezi și elvețieni, în Cehia, Slovacia și Po­­lonia. La noi în țară, a supravie­țuit în câteva zone: în afară de cea a Lo­trului, deja amintită, mai poate fi întâl­nit în Ceahlău, Ciu­caș, Bucegi și în Apu­seni, unde a fost înfiin­țată, în sco­pul protejării sale, rezer­vația naturală de la Vidolm. Însă, dincolo de atributele lui es­tetice și de interesul eco­no­mic pe care îl suscită, lari­cele este și un arbore cu cer­te proprietăți te­rapeutice.

Balsam cicatrizant

Ingrediente – 50 g ră­șină de larice, 50 g ulei de măsline, 5 g ceară de albine.

Preparare și utilizare – Mai întâi încălziți rășina într-o crăticioară și o amestecați cu uleiul de măsline, astfel încât să formeze o pastă consistentă și vâscoasă. Dacă observați în ea unele impurități, treceți-o printr-o sită, pentru a le îndepărta. Adău­gați ceara de albine și încălziți cu grijă a­mes­tecul în bain-ma­rie, până când ceara se topește com­plet și se inte­grează în com­pozi­ție. Apoi turnați bal­samul într-un bor­cănel și așteptați să se răcească, iar după ce s-a întărit, închi­deți bine reci­pientul. Această ali­fie trage afară din piele even­tualele aș­chii de lemn, spini etc. și gră­bește vin­decarea le­ziunii.

Ulei pentru îngrijirea pielii

Ingrediente – 1 creangă de larice, 1 pumn de toporași, 100 ml ulei de migdale, 10 picături ulei eteric de lămâie și 5 picături ulei eteric de neroli.

Preparare și utilizare – Puneți într-un borcan cu capac acele de larice și toporașii, împreună cu uleiul de migdale, așezați apoi borcanul într-un loc călduț și agitați-l zilnic. După 4 săptămâni, strecu­rați conținutul și picurați în el uleiurile eterice, apoi turnați totul într-o sticlă curată. Vă va răsfăța pielea seara, înainte de culcare, după un duș sau o baie caldă.

Inhalații contra guturaiului

Ingrediente – Câte 30 picături din uleiurile ete­rice de larice, brad și arbore de ceai.

Preparare și utilizare – Introduceți uleiurile într-o sticluță cu picurător, de care nu vă veți atinge câteva zile, pentru a da timp mixturii să se desă­vârșească. Atunci când vă tratați guturaiul cu inha­lații, puneți în vasul cu apă fierbinte 3-5 picături din combinația de ule­iuri dezinfectante.

Tinctură din scoarța de larice

Mărunțiți scoarța de larice proas­pătă sau uscată, puneți-o într-o sticlă de culoare închisă și turnați deasupra alcool de 70°, până când nivelul lui ajunge cu un deget mai sus decât bucățelele de scoarță. Lăsați-o în aș­teptare 10 zile, timp în care o agitați din când în când, apoi o puteți stre­cura, și tinctura e gata. Se iau de 3 ori pe zi câte 10 picături într-un pahar cu apă, ca tratament pentru bronșita acută sau cronică.