
PĂDUCELUL (Crataegus monogyna)
Cu puzderia lui de flori albe și parfumate, îmbracă primăvara veșmânt de mireasă. Bucuros de soare, caută cu nesaț căldura și lumina, la margini de pădure, prin poieni și pe dealuri. De obicei formează tufărișuri, dar uneori trunchiul lui se înalță până la opt sau zece metri, iar crengile oferă loc bun de cuibărit păsărilor, care se hrănesc apoi cu fructele cărnoase, de un roșu aprins. Odinioară, acestea erau puse la uscat, măcinate și apoi frământate în aluaturi, sau amestecate în furajul animalelor. Încrezători în virtuțile tămăduitoare ale Păducelului, oamenii nu se mulțumeau să-și pregătească leacuri din el, ci mai rupeau și crengi, pe care le atârnau la intrarea în casă ori chiar în grajduri, convinși că astfel pot alunga bolile. În Evul Mediu, din ramurile de păducel se ciopleau amulete și baghete magice. Florile și crenguțele mai subțiri erau întrebuințate la fumigații.
În zilele noastre, magia s-a risipit, în schimb a fost aprofundată cunoașterea potențialului terapeutic al plantei. Păducelul este recunoscut ca un remediu clasic pentru afecțiunile cardiace, uzura arterelor și tulburările sistemului nervos vegetativ. Totodată, el combate febra, spasmele, oboseala, amețelile, nervozitatea și insomnia. Datorită acțiunii ei antispastice și vasodilatatoare, infuzia de păducel poate ajuta la o mai bună oxigenare a țesuturilor la nivelul diverselor organe. Vă oferim alăturat câteva rețete, cu speranța că veți găsi în ele ceva care să vă fie de folos.
Ceai contra aritmiei cardiace

Ingrediente – 1 linguriță de flori, frunze și fructe de păducel mărunțite, 250 ml apă.
Preparare și utilizare – Peste cantitatea respectivă de plantă se toarnă apa în clocot, se acoperă vasul și se infuzează 15 minute, după care se strecoară. Ceaiul se bea repartizat pe întreaga durată a zilei, iar cura se va prelungi până la dispariția extrasistolelor. Infuzia poate ameliora și senzațiile de constricție toracică și durere din timpul crizelor de cardiopatie ischemică.
Tinctură pentru hipertensiune
Ingrediente – 20 g de flori, frunze și fructe de păducel mărunțite, 100 ml alcool de 70°.
Preparare și utilizare – Planta mărunțită se pune în alcool și se lasă la macerat 10 zile. Se agită zilnic, în final se strecoară și se păstrează în sticluțe de culoare închisă. Se iau câte 10-15 picături, de 3 ori pe zi, înainte de mesele principale. Normalizează tensiunea, ajută în tulburările cardiace de origine nervoasă, dar și în sindromul premenstrual.
Lichior de întărit inima
Ingrediente – 300 g fructe de păducel, 100 g zahăr brun candel, 700 ml rachiu de cereale (38°), puțin anason stelat, 1 baton de vanilie despicat în lungime.
Preparare și utilizare – Puneți toate ingredientele într-un borcan cu capac, pe care îl veți așeza într-un loc călduț, pentru următoarele 6-8 săptămâni. Borcanul se agită zilnic, iar la sfârșit lichiorul se strecoară și se toarnă în sticle. Se pot bea 1-2 păhărele după masă. Este un excelent tonic cardiac.
Fiertură pentru intestin și rinichi

Ingrediente – 1 linguriță de fructe uscate de păducel, 250 ml apă.
Preparare și utilizare – Fierbeți fructele de păducel timp de 5 minute la foc potrivit, apoi strecurați decoctul și așteptați să se răcească. Se bea călduț, 2 căni pe zi, dimineața și seara. Combate diareea și afecțiunile renale.
Remediu împotriva insomniei
Ingrediente – 1 lingură de fructe de păducel uscate, 1 lingură de flori, 1 lingură de frunze, 1 inflorescență uscată de crețușcă, 1 lingură de frunze uscate de roiniță, 200 ml oțet de mere, 400 ml miere.
Preparare și utilizare – Turnați oțetul de mere peste plante și lăsați-le două săptămâni la macerat, timp în care vor trebui agitate din când în când. Se strecoară și se amestecă bine cu mierea, până la omogenizare. Păstrați preparatul în sticle mai mici. Luați câte 1 linguriță într-un pahar de apă sau de ceai, ori de câte ori simțiți nevoia. Combinația de oțet și miere (inclusă ca medicament încă în farmacopeea din epoca renascentistă) vă liniștește și vă ajută să adormiți mai ușor.
PORUMBARUL (Prunus spinosa)

Și el umple primăvara luminișurile pădurii cu flori albe și parfumate, doar că seamănă mai degrabă cu niște mirese furate. Nu prea înalt de statură, cu crengile dese transformate în hățișuri, își apără florile cu o grămadă de spini amenințători. În Antichitate, triburile celtice au văzut în el un simbol al războiului și i-au întrebuințat lemnul, deosebit de tare, pentru a-și confecționa arme. Însă cu trecerea timpului i s-au atribuit semnificații mai pașnice. Creștinii își transmiteau din tată în fiu legenda că din crengi de porumbar fusese împletită cununa de spini a lui Iisus, și că florile arbustului sunt de multe ori însemnate cu roșu tocmai spre veșnică aducere aminte a patimilor Mântuitorului. Mai aproape de zilele noastre, locuitorii satelor credeau că, atunci când tufele de porumbar se acoperă cu o puzderie de flori primăvara, acesta este semnul ce anunță că ogorul le va dărui în anul acela o recoltă bogată. Iar fetele atârnau mărțișoare în tufele înflorite, ca să aibă noroc în dragoste. Mai exista printre oameni și credința că acela care va mânca din florile timpurii ale porumbarului va fi apărat de boli și de febră tot anul.
Arbustul produce niște fructe mici, de formă sferică, negre-albăstrui și brumate – porumbele. Nu se recomandă să fie consumate în stare crudă, din cauza prezenței în compoziția lor a unei substanțe toxice: amigdalina. Totuși, unii specialiști sunt de părere că, spre deosebire de amigdalina de sinteză, cea naturală, administrată în doze reduse, ar spori capacitatea organismului de a învinge bolile maligne. Oricum, nu trebuie să ignorăm toxicitatea Porumbarului, care poate fi anihilată doar prin expunerea fructelor la temperaturi extreme, fie prin prelucrare termică, fie prin amânarea recoltării până după primul îngheț. Însă, pe lângă amigdalină, porumbele mai conțin numeroase minerale (fier, magneziu, calciu, potasiu, zinc, sodiu) și câteva vitamine importante – precursor A (betacaroten), C și unele vitamine din complexul B: B2 (riboflavina, un puternic antioxidant, care asigură protecția celulei hepatice), B3 (niacina – reduce colesterolul și trigliceridele) și B15 (acidul pangamic – blochează dezvoltarea tumorilor). Datorită acestei multitudini de substanțe bioactive, fructele porumbarului generează o serie de efecte benefice. Ele stopează diareea și elimină constipația, protejează flora intestinală, activează procesele metabolice, revigorează organismul și combat stările de oboseală, fortifică sistemul imunitar, curăță sângele și ridică nivelul hemoglobinei, normalizează tensiunea arterială, reglează ritmul cardiac, îmbunătățesc activitatea plămânilor, întăresc oasele, dantura și unghiile, scad producția de acid uric și, în consecință, ameliorează simptomele de gută. Iar scoarța arbustului dizolvă calculii renali. Vedeți mai jos în ce fel.
Tratament pentru pietre la rinichi
Alegeți o creangă cam de grosimea degetului mare, decojiți-o pe o lungime de 20 centimetri, mărunțiți scoarța și puneți-o la fiert în 3,1 litri de apă. Dați-i un clocot, apoi acoperiți vasul și lăsați conținutul să fiarbă la foc mic încă 20-30 de minute. După ce s-a răcit, strecurați decoctul. Dacă măsurați, veți constata că o mică parte din lichid s-a pierdut prin evaporare și v-au rămas exact 3 litri. Beți câte o cană, din când în când, astfel încât să consumați întreaga cantitate de ceai, până la sfârșitul zilei. Repetați procedura în următoarele două zile. Pietrele (sau nisipul) din rinichi se dizolvă și se elimină prin urină, pe care o colorează în maroniu. În cazul când calculii renali au fost mari, faceți două zile pauză, apoi reluați tratamentul, timp de alte trei zile.
Ceai laxativ
Ingrediente – 1 lingură flori de porumbar, 250 ml apă.
Preparare și utilizare – Opăriți florile de porumbar într-un sfert de litru de apă clocotită și infuzați-le 10-15 minute. Strecurați. Se beau 2-3 căni pe zi. Această infuzie ușurează defecația, însă efectul laxativ este unul blând, deci remediul poate fi administrat și copiilor.
Leac contra diareei
Ingrediente – 300 g fructe de porumbar, 1 l must.
Preparare și utilizare – Zdrobiți porumbele, turnați peste ele mustul și apoi lăsați-le la fermentat. Vinul astfel preparat se păstrează în sticle bine închise, din care se ia zilnic câte un păhărel.
Lichior de porumbe
Ingrediente – 300 g porumbe, 330 ml suc de mere, 700 ml vin roșu, puțin cardamom, câteva cuișoare și un baton de vanilie, 500 ml rachiu de cereale (38°), 100-150 g zahăr.
Preparare și utilizare – Introduceți condimentele într-un săculeț de tifon și dați-le într-un clocot, împreună cu porumbele, sucul de mere și vinul roșu. Apoi puneți vasul deoparte pentru trei zile. După o zi, scoateți săculețul cu condimentele, iar două zile mai târziu, strecurați lichidul, amestecați-l cu rachiul de cereale și zahărul de trestie, turnați-l în sticle și lăsați-l la maturat 4-6 săptămâni. Este energizant și tonic pentru sistemul imunitar.
Marmeladă de porumbe și pere
Ingrediente – 400 g porumbe, 600 g pere, 500 g zahăr gelifiant, 1 baton mic de vanilie.
Preparare și utilizare – Curățați perele de coajă, tăiați-le mărunt și puneți-le într-o cratiță mare, împreună cu porumbele. Amestecați-le cu zahărul gelifiant, acoperiți vasul cu un capac și dați-l deoparte. Peste noapte, fructele vor lăsa zeamă. Dimineața încălziți-le și fierbeți-le 5 minute la foc iute, apoi pasați-le printr-o sită deasă. Marmelada se mai dă într-un clocot, după care se pune în borcane, cât timp este încă fierbinte. Nu numai că are un gust delicios, dar întărește și sistemul imunitar.
LARICELE (Larix decidua)

Cunoscut și sub alte denumiri, ca de pildă „zadă” sau „brad roșu”, este singurul arbore conifer care își pierde frunzișul în fiecare toamnă, pentru a și-l reîmprospăta primăvara. Trunchiul falnic, înălțat până la 30-40 metri (asemenea exemplare există la noi, pe Valea Latoriței, în Vâlcea) susține o coroană de formă conică, alcătuită din crengi ce poartă mănunchiuri de ace similare cu ale pinului, însă mai scurte și mai deschise la culoare. Lemnul brun-roșietic al laricelui este dur și totuși flexibil, deosebit de rezistent la uzura timpului, ca și la umezeală și mucegai. Își găsește întrebuințare mai ales la construcția de case, dar și de ambarcațiuni de agrement sau de lux, precum și la fabricarea mobilei de calitate superioară. Foarte prețuit și căutat, a fost supus unei exploatări intensive, ceea ce a dus la împuținarea lui. Mai crește astăzi în Canada, SUA, Japonia, Siberia, iar pe continentul nostru, în Alpii francezi și elvețieni, în Cehia, Slovacia și Polonia. La noi în țară, a supraviețuit în câteva zone: în afară de cea a Lotrului, deja amintită, mai poate fi întâlnit în Ceahlău, Ciucaș, Bucegi și în Apuseni, unde a fost înființată, în scopul protejării sale, rezervația naturală de la Vidolm. Însă, dincolo de atributele lui estetice și de interesul economic pe care îl suscită, laricele este și un arbore cu certe proprietăți terapeutice.
Balsam cicatrizant
Ingrediente – 50 g rășină de larice, 50 g ulei de măsline, 5 g ceară de albine.
Preparare și utilizare – Mai întâi încălziți rășina într-o crăticioară și o amestecați cu uleiul de măsline, astfel încât să formeze o pastă consistentă și vâscoasă. Dacă observați în ea unele impurități, treceți-o printr-o sită, pentru a le îndepărta. Adăugați ceara de albine și încălziți cu grijă amestecul în bain-marie, până când ceara se topește complet și se integrează în compoziție. Apoi turnați balsamul într-un borcănel și așteptați să se răcească, iar după ce s-a întărit, închideți bine recipientul. Această alifie trage afară din piele eventualele așchii de lemn, spini etc. și grăbește vindecarea leziunii.
Ulei pentru îngrijirea pielii

Ingrediente – 1 creangă de larice, 1 pumn de toporași, 100 ml ulei de migdale, 10 picături ulei eteric de lămâie și 5 picături ulei eteric de neroli.
Preparare și utilizare – Puneți într-un borcan cu capac acele de larice și toporașii, împreună cu uleiul de migdale, așezați apoi borcanul într-un loc călduț și agitați-l zilnic. După 4 săptămâni, strecurați conținutul și picurați în el uleiurile eterice, apoi turnați totul într-o sticlă curată. Vă va răsfăța pielea seara, înainte de culcare, după un duș sau o baie caldă.
Inhalații contra guturaiului
Ingrediente – Câte 30 picături din uleiurile eterice de larice, brad și arbore de ceai.
Preparare și utilizare – Introduceți uleiurile într-o sticluță cu picurător, de care nu vă veți atinge câteva zile, pentru a da timp mixturii să se desăvârșească. Atunci când vă tratați guturaiul cu inhalații, puneți în vasul cu apă fierbinte 3-5 picături din combinația de uleiuri dezinfectante.
Tinctură din scoarța de larice
Mărunțiți scoarța de larice proaspătă sau uscată, puneți-o într-o sticlă de culoare închisă și turnați deasupra alcool de 70°, până când nivelul lui ajunge cu un deget mai sus decât bucățelele de scoarță. Lăsați-o în așteptare 10 zile, timp în care o agitați din când în când, apoi o puteți strecura, și tinctura e gata. Se iau de 3 ori pe zi câte 10 picături într-un pahar cu apă, ca tratament pentru bronșita acută sau cronică.