Poporul cu ochii verzi
Fidel unei mai vechi preocupări a mea din timpul şcolii, când profesorul de statistică ne-a solicitat să reprezentăm grafic corelaţia dintre culoarea părului şi culoarea ochilor colegilor mei, am urmărit deseori culoarea ochilor celor cu care, întâmplător, am împărţit acelaşi spaţiu.
Când eram în tren ori în alt mijloc de transport, unde era înghesuială, iar vederea ochilor era facilitată de apropierea fizică, găseam un teren propice pentru a studia culoarea florii ochiului, aşa cum i se spune irisului, în limbaj rebusist. Cu asemenea prilejuri, am constatat că cea mai întâlnită culoare a ochilor românilor este cea verde. Îmi pare rău că n-am avut resursele de a face un studiu sistematic în acest sens; ar fi fost interesant de observat pe zone geografice, pe medii (rural și urban). Dar cele mai interesante concluzii probabil s-ar fi putut trage din analiza în dinamică, de la o generaţie la alta; spun asta întrucât mă gândesc că una dintre bunicile mele era blondă. Dintre cei patru băieţi care au ajuns la maturitate numai unul era blond şi cu ochi albaştri. Acesta nu a avut urmaşi, întrucât – în plină tinereţe – a îngrăşat cernoziomul stepei calmuce. Niciunul dintre cei şase nepoţi (toţi am fost băieţi) nu a mai ieşit cu părul de culoarea holdelor pline de rod copt.
În ultima vreme, am făcut o pasiune ca în săptămâna mare să merg în piaţă şi să privesc ochii negustorilor de carne de miel; sunt aproape sigur că ciobanii adevăraţi sunt aceia care au ochii verzi. Mă credeţi că la noi, la Braşov, vin cu miei în piaţă în proporţie de 95% negustori cu ochii verzi? Şansa ca aceştia să fie coborâtori din daci e mai mare decât pentru oricare dintre noi, ceilalţi. De ce zic asta? Se spune că dacii erau blonzi; presupun că aveau şi ochii albaştri. După două mii de ani de asimilari şi mixări, cei care au fost cel mai puţin metisaţi au fost locuitorii plaiurilor montane, adevărate guri de rai ale patriei noastre. Am urmărit cu atenţie expediţiile redacţiei revistei „Formula AS” în Europa, pentru a căuta urme româneşti la păstorii din munţii continentului. Le propun reporterilor să se uite şi la ochii lor. Poate găsesc argumente în plus în demersurile pe care le fac.
Speranţa pentru vremuri mai bune nu este nici dincolo de colţ, nici la capătul tunelului; căutaţi speranţa în ochii compatrioţilor noștri – irizaţi de verdele crud al naturii reînviate. În aceste oglinzi ale sufletului lor curat, ce se bucură pentru şansele oferite de un nou început.
Fie ca lumina Învierii să se reverse peste poporul meu cu ochii verzi!
CONSTANTIN PETRE – Brașov
