
Ionela, înțeleg că te neliniștește faptul că nu rămâi însărcinată, dar nu trebuie să disperi. Un diagnostic de incompatibilitate trebuie explicat; medicina de astăzi a ajuns departe și medicul tău este obligat să îți dea explicația necesară. Până anul trecut, eram și eu frământată de aceeași neliniște. Răbdarea și credința în Dumnezeu ne-au răsplătit în acest an cu o fetiță, după 6 ani de așteptare. În primii doi ani de căsnicie, am avut două sarcini, pe care le-am pierdut la două luni și jumătate, din motive hormonale. Au urmat 4 ani în care nu am mai rămas însărcinată, timp în care am făcut tot felul de investigații. În final, mi s-a descoperit o infecție cu Chlamydia trachomatis, din cauza căreia am ajuns sterilă. Tratarea acestei infecții a durat aproape un an și jumătate. Când și eu, și soțul meu, am avut confirmarea dispariției infecției, am mers la Sovata, o stațiune renumită în tratarea sterilității. Ne-am întors de la Sovata, am refăcut analiza pentru Chlamydia și după patru luni eram deja însărcinată în șase săptămâni. M-am simțit foarte bine în timpul tratamentului și sunt convinsă că a ajutat la reluarea funcției ovarelor. Dacă sterilitatea ta este provocată de o hipofuncție a ovarelor sau de obturația trompelor, încearcă să ajungi la Sovata și vei avea copilul pe care ți-l dorești. Mai încearcă să pui în fiecare seară, în partea de jos a abdomenului, frunze proaspete de varză (câte două o dată), zdrobite cu o sticlă. Peste frunze, pui o folie de plastic subțire și îmbraci un chilot înalt și strâmt. Frunzele de varză se țin toată noaptea. Acest tratament trebuie făcut cel puțin 3 luni. Succes!
ELENA – București
„Cum pot scăpa de tartru?” (Răspuns pentru VALI – București, F. AS nr. 1165)
Dacă medicul stomatolog v-a spus că este un fel de ciupercă care este întreținută de mediul acid din cavitatea bucală, vă recomand să vă clătiți după fiecare masă cu apă bicarbonatată (o linguriță de bicarbonat la un pahar de apă). Puteți folosi și ceai de rostopască – infuzie din o linguriță rasă de plantă uscată la 300 ml apă, în care adăugați 1-2 frunze de pelin. Clătiți-vă gura și faceți gargară de cât mai multe ori pe zi. Încercați și badijonări cu clorură de zinc 1‰ (se găsește la farmacie). Tamponați-vă gingiile o dată pe zi, de preferință seara, și nu înghițiți soluția! Sănătate!
CLAUDIA S.
„Caut un leac pentru veruci plantare” (Răspuns pentru SABINA L., F. AS nr. 1422)
Am suferit și eu de această afecțiune care devenise supărătoare la mers, până când într-o zi am citit despre tratamentul naturist al acestora. Metoda mi s-a părut comodă și cea mai potrivită pentru acest tip de veruci și constă în utilizarea propolisului brut: se înmoaie propolisul în mână până ce devine de consistența unei plastiline și se aplică ca atare pe veruci, fixându-l cu leucoplast. Tratamentul este destul de lung, în funcție de profunzimea verucilor. Propolisul se schimbă cam la 8-10 zile. La baie sau duș, încearcă să nu-l dai jos, să-l porți permanent acolo, pentru ca veruca să fie în contact cu propolisul tot timpul. Cu timpul, pielea se mortifică, devine albă și aproape că se dezlipește cu mâna. Tratamentul se continuă până la vindecarea completă (cu refacerea amprentelor de pe talpă). Am recomandat acest tratament și altora care, ca și mine, s-au vindecat de această boală. În cazul altor veruci, se poate utiliza și uleiul de ricin (prin fricționări locale), însă pentru talpă este mai comod propolisul. Sunt sigură că vei scăpa de ele. Succes!
SIMONA – București
„Vă rog să mă ajutați! Sufăr de schizofrenie” (Răspuns pentru L. R. – București, F. AS nr. 1465)
1. Și soțul meu s-a confruntat cu această boală mulți ani, făcând fel de fel de tratamente, internându-se de 4-5 ori pe an în spital. Dar Bunul Dumnezeu ne-a luminat și a renunțat la neuroleptice. De zece ani duce o viață liniștită, fără prea mult stres, cu multă rugăciune, post, multă credință în Dumnezeu. De fapt, această boală este mai mult o boală a sufletului, deci sufletul are nevoie de „purificare”. De două-trei ori pe an, merge la câte o mânăstire, stă la sfintele masluri și se spovedește. Nu a renunțat la Clordelazin – câte 1 tabletă seara. Urmați pe cât vă stă în putință aceste sfaturi, încercați să stați mai puțin în fața televizorului, evitați cafeaua, alcoolul și să țineți un regim echilibrat. Aveți încredere în Dumnezeu, căutați un bun duhovnic de la o sfântă mânăstire și spuneți ce aveți pe suflet. Multă sănătate!
MARIA S. – Bistrița
2. Sunt o tânără care a avut o cădere nervoasă datorată suprasolicitării psihice din timpul examenelor de la facultate. Nu știu dacă tu treci prin același coșmar pe care l-am trăit eu, dar pot să afirm că sunt complet vindecată, deși în acele momente triste familia, prietenii mei, chiar și eu ne pierduserăm orice speranță. Eu nu am urmat nici un tratament naturist, deși știu că sunt multe plante cu efect calmant, care ameliorează simptomele acestei afecțiuni. Îți voi spune cum am obținut rezultate, într-un timp relativ scurt, nefiind nevoie să renunț la anul de studii respectiv. După ce am urmat un tratament cu antidepresive, somnifere etc. recomandat de un medic psihiatru, pentru calmare și refacerea echilibrului de substanțe secretate de creier, am ales fără ezitare ședințele de psihoterapie. Adică am mers de două ori pe săptămână, timp de trei luni de zile, la un cabinet de profil, unde împreună cu un psiholog-psihoterapeut am încercat să aflăm de ce am ajuns în starea aceea. Totul este să ai încredere totală în acest om, să fii deschis spre comunicare și dispus să-i accepți ajutorul, pentru că numai el poate înțelege ce se întâmplă în interiorul tău. Nimic pe lumea asta nu se întâmplă fără un motiv, o cauză inițială, care se poate găsi chiar în trecutul tău, în copilăria ta. Păstrează-ți credința în Dumnezeu, pentru că El nu te abandonează niciodată! Totul depinde de tine, nu te mai privi ca pe un om bolnav, pentru că aceasta nu este o boală propriu-zisă, cu dureri fizice; ea te afectează psihic și sufletește, iar sufletul nostru are resurse de refacere inimaginabile.
A. D.