Planeta, gata să ia foc

Un raport publicat de Organizaţia Meteorologică Mondială (WMO) arată că planeta se încălzește mult mai rapid decât se credea până acum. Se estimează că până în 2025, lumea va atinge deja primul prag critic de temperatură, stabilit în urma Acordului de la Paris, și care vizează menţinerea încălzirii globale sub nivelul de +1,5 până la +2 grade Celsius. Comentând vestea, Joeri Rogelj, cercetător la „Institutul Grantham al Colegiului Imperial” din Londra, a arătat că noile date ne dovedesc „încă o dată că acţiunile împotriva schimbărilor climatice sunt până în acest moment total insuficiente şi că trebuie, de urgenţă, să reducem la zero emisiile de gaze cu efect de seră pentru a opri încălzirea globală”.
În lume s-a declanșat o veritabilă bătălie pentru apă
Presa relata, în luna aprilie, că Peninsula Crimeea se transformă într-un adevărat deşert. Unele orașe sunt nevoite deja să-și raționalizeze apa, deoarece un canal care vine din Ucraina și care reprezintă principalul ei acces la apă dulce a fost blocat de autorităţile ucrainene. (Crimeea le aparține de drept ucrainenilor și a fost ocupată de ruși.) Rusia a anunțat că va încerca să remedieze situația, forând după apă sub Marea Azov. Experții nu cred în viabilitatea acestei soluții, argumentând că apa respectivă e puternic mineralizată, nefiind potabilă.
Dar nu doar Crimeea se confruntă cu o criză a apei. Probleme tot mai mari există și în țări precum India, Turcia, Egipt și Uzbekistan. În multe cazuri, ele sunt provocate de construirea de către alte țări a unor baraje, un măr al discordiei care riscă să provoace în viitorul apropiat o sumedenie de conflicte armate. Problema se extinde și se agravează de la an la an. Experții atenționează că din cauza creșterii demografice și a dezvoltării economice, dar și a încălzirii climatice, tot mai multe regiuni ale lumii urmează în curând să treacă printr-o criză acută a apei. Potrivit datelor prezentate de Organizația Națiunilor Unite, până în 2025 este de așteptat ca nu mai puțin de două treimi din populația lumii să se confrunte cu condiții de „criză de apă potabilă”. Comparativ, România este un adevărat paradis al apei. În ce privește Uniunea Europeană, pronosticurile nu sunt chiar atât de negre. Chiar dacă se estimează că numărul bazinelor hidrografice afectate de deficitul de apă va crește cu până la 50%, până în 2030, experții cred că în Europa nu se va înregistra o criză a apei, ca în alte părți ale lumii.