Tamás Papp (Președintele asociației MILVUS, din Târgu Mureș): „Marele pericol pentru natura din România este agricultura intensivă”

Muncă și pasiune

– MILVUS a fost înființată în urmă cu trei­zeci de ani, de un grup de adolescenți, iar astăzi este una dintre cele mai importante organizații de mediu din România. Cum ați reușit? Care au fost cele mai mari provocări și cele mai mari sa­tis­facții?

– Am reușit cu 30 de ani de muncă și cu o echipă de oameni extrem de pasionați de ceea ce fac. Pentru noi, nu prea au existat zile libere, week­end-uri, nici mă­car pan­de­mie. S-a lucrat înconti­nuu, oamenii au fost pe teren, ne-am străduit să facem tot ce de­pinde de noi ca să pro­te­jăm na­tura. Marile provocări au fost mai ales când am depășit eta­pe în dez­voltarea noas­tră. Atunci când vrei să schimbi în profun­zime ceva, îți dai seama că nu e suficient să aduni infor­mații de pe teren, ci că este nevoie să faci schim­barea la nivel legislativ. În acești ani am avut satisfacții mari, asta ne-a și dat putere să mergem mai departe. De exemplu, când s-a discutat ade­rarea României la UE, unul dintre criteriile obli­ga­­torii era stabilirea ariilor protejate, ceea ce cu­noaștem astăzi ca „Situri Natura 2000”. A fost o muncă imensă, contra-cronometru, să identificăm toate aceste arii speciale. Și dacă ministrul Me­diu­lui de atunci a propus o suprafață de 15 la sută, noi am reușit să o creștem la 25 la sută. A fost o vic­to­rie importantă, deși se putea și mai bine. Am pus umă­rul și la oprirea construc­țiilor de micro-hidro­cen­trale, am repopulat vestul României cu dum­bră­vence și șoim dunărean, păsări superbe, aproape dispărute de la noi, am adus în atenția societății pro­blema berzelor, am făcut un adăpost și un nu­măr de urgență pentru păsările aflate în pericol. Între timp, ne-am extins atenția și asupra reptilelor și mamiferelor, asupra schimbărilor climatice, asu­pra habitatelor în general.

– De ce nu ați rămas doar la grija pentru păsări?

– Toate lucrurile sunt legate între ele. Vrem să avem grijă de păsări, dar asta se leagă de habitatul lor, habitatul se leagă de agricultură, de tăierea pă­du­rilor și așa mai departe. Toate sunt interco­nec­tate între ele. Războiul din Siria afectează mi­grația păsărilor, schimbările climatice din Africa schimbă viața noastră de aici și așa mai departe. Trebuie să privim global, nu avem de ales.

– Ați călătorit mult în vestul Europei. Cum se vede prin comparație România și natura de aici?

– După ce am văzut ce este în restul Europei, mi-am dat seama că România este cel mai bun loc pentru iubitorii de natură și pentru cei cu vocația protejării ei. Sincer, m-am bucurat că pentru mine „acasă” se află într-un loc atât de divers și frumos. Delta e o co­moa­ră, Bărăganul cu lacurile lui este o nes­te­mată, Transilvania și Banatul au o natură fan­tas­tică, cu pajiști naturale foarte bogate. Trebuie doar să avem grijă să păstrăm ceea ce avem, pericolul de a pierde aceste mi­nunății este real, occidentalii au înțeles lucrul ăsta uneori prea târziu. Drept ur­mare, noile politici de la Bru­xelles vor să extindă suprafețele de arii strict pro­tejate, până la 33 la sută din suprafața Euro­pei, plus alte politici „verzi”. La noi veștile de acolo ajung trun­chiat sau prin filtrul unei clase politice preocupate de alte pro­bleme, dar de câțiva ani, am ob­servat un discurs tot mai preg­nant al europenilor legat de urgențele de mediu. Asta se în­tâmplă și la nivel global – în afară de Brazilia toate țările lu­mii au fost de acord că trebuie făcut ceva pentru protecția me­diu­lui. Până și China a accep­tat. Ar fi păcat să nu înțelegem această nouă direcție a lumii și să ratăm startul.

„Din cauza ierbicidelor, în Bărăgan nici râme nu mai sunt în pământ”

– Care credeți că este cel mai mare pericol pentru natura României?

– O să sune ciudat, dar cred că agricultura este principalul pericol pentru natură în România. Mai exact, agricultura intensivă. E destul să ne uităm peste gard, la Ungaria. Păsările de acolo vin în Ro­mânia din cauză că agricultura le-a ocupat habi­tatul, le-a luat casa – pajiștile, fânețele, lizie­rele au dispărut. Aderarea noastră la UE a fost cu două tăișuri – pe de o parte, am reușit să avem arii protejate și ne-am bucurat să primim finanțări, pe de altă parte, finanțările din agricultură au mers în industrializarea ei, ceea ce a distrus foarte tare mediul. Pare frumos în Bărăgan, când vezi perfect aliniate o mie de hectare de porumb, dar mer­geți să vedeți cum arată acel teren în aprilie: un deșert! Acolo nu mai trăiește nimic! Pentru că agri­cultorii nu au lăsat nici măcar un pom, o tufă, măcar un șanț, în care să se adune apă și să poată trăi niște mormoloci, nimic. Din cauza ierbicidelor, cred că nici râme nu sunt în pământ. Și chiar și pământul este o resursă care se degradează – sute de mii de hec­tare de teren din România sunt deja distruse de agricultură inten­sivă. Dincolo de faptul că oa­menii au distrus pajiștile, pentru a câștiga o palmă de teren arabil în plus…

– Există și vești bune?

– Vestea bună este că atât la nivel european, cât și la nivel național, se lucrează la soluții. De exemplu, încercăm să găsim formule prin care agri­cultorii să fie încurajați să lase mici bucăți de teren nelucrate, că să poată supraviețui ceva aco­lo; Uniunea Europeană să subvenționeze tot te­renul, inclusiv acea parte lăsată nelucrată pentru viețuitoare. Vă dau un exemplu concret: dropia s-a întors de câțiva ani în vestul României, atrasă de lanurile de rapiță. Dacă agricultorul ar primi subvenție pentru toată suprafața cultivată, dar ar lăsa o mică parte neculeasă, pentru dropii, ele ar pu­tea ierna mai ușor, viața lor ar fi mai bună, și nici pentru țăran nu ar fi o pagubă prea mare. Ge­nul acesta de soluții vrem să implementăm, ca să câștige toată lumea, inclusiv natura.

„Atenția oamenilor pe problemele de mediu a crescut foarte mult”

– Vi se pare că interesul oamenilor pentru na­tură și subiecte de mediu a crescut sau a scă­zut în ultimul timp?

– În ultimii trei ani, atenția oamenilor pe pro­blemele de mediu a crescut foarte mult! Și pan­demia a contribuit la asta, este adevărat – socie­ta­tea a înțeles mai bine cât de importantă este na­tura și ce beneficii majore ne aduce și că trebuie să o protejăm cu orice preț. Oamenii sunt mult mai receptivi acum și reacționează mult mai ferm la ceea ce se întâmplă cu natura. Până la urmă, și pan­demia s-a întâmplat într-o bună măsură tot din cauza abuzului nostru față de anumite habi­ta­te. E adevărat că și educația contează, dar vedem și aici schimbări – părinți care vor să își trimită copiii în taberele noastre de pe Valea Nerejului, să se apro­pie de natură și să o înțeleagă, vizitele la adă­postul nostru de la Sânsimion, sau miile de tele­foane pe care le primim de la cetățeni obiș­nu­iți, care găsesc păsări sau animale aflate în pericol și ne sună să ne întrebe ce pot face cu ele. Toate aces­te lucruri ne dau speranță, ne fac să fim opti­miști și sunt o motivație importantă. Contează să ai aliați în lupta pentru protejarea naturii, și noi simțim că oamenii sunt alături de ceea ce facem.

Vezi și: https://www.formula-as.ro/?p=16866