„Gunoierii” organismului – FICATUL și FIEREA

– Din ceea ce mâncăm și bem, din medicamentele pe care le luăm și din mediul în care trăim, corpul nostru se încarcă zilnic cu substanțe de care nu are nevoie, întrucât nu le poate valorifica în niciun fel. Prin­cipalele organe însărcinate cu evacuarea acestor reziduuri sunt ficatul, colecistul și rinichii –

O victorie de echipă

Organismul trebuie să se debaraseze de de­șeurile metabolice, de substanțele toxice, precum și de cele cărora nu le găsește întrebuințare – și face aceasta cu o eficiență ce amintește de stra­tegia abilă a unui meci de fotbal. Acțiunile deci­sive aparțin jucătorilor de prim-plan, care în cazul de față sunt ficatul și rinichii, însă ei nu ar putea să le ducă la bun sfârșit, dacă n-ar beneficia de susținerea unor coechipieri de asemenea impor­tanți: colecistul, pielea și plămânii. Așadar, în ultimă instanță, este vorba de o victorie de echipă.

În prima fază, ficatul prelucrează diversele substanțe cu ajutorul enzimelor, în cadrul unor procese biochimice complexe, aducându-le într-o formă care să permită eliminarea lor din orga­nism. În funcție de instrumentele de lucru puse la dispoziție de bagajul genetic, prelucrarea poate decurge, fie în ritm accelerat, fie extrem de lent, iar uneori, consecințele sunt semnificative: la unii oameni, medicamentele administrate contra de­pre­siei, a malariei sau a hipertensiunii nu ajung să producă efecte suficient de puternice, fiindcă sunt excretate prea curând. La alții, în schimb, ele au impactul unei supradoze, deoarece ficatul le descompune foarte lent.­

Filtru pentru resturi și toxine

Dintre produșii reziduali ai metabolismului, cei hidrosolubili se deplasează prin intermediul fluxului sangin până la rinichi, de unde vor fi eliminați în urină. Metaboliții insolubili sunt de­versați în lichidul biliar, care îi transportă în intestin, urmând a fi evacuați apoi prin scaun. În plus, anumiți produși de metabolism sunt expul­zați prin piele și respirație – să ne gândim, de pildă, la damful de alcool sau izul de usturoi, la bio­xidul de carbon sau la mirosul caracteristic de acetonă al corpilor cetonici, substanțe rezultate din arderea lipidelor în urma unui post îndelun­gat. De asemenea, cantități va­riabile de coleste­rol, uree și acid uric pot ieși din corp prin piele, odată cu transpirația. Iar în mo­mentul când ficatul și rinichii nu mai reușesc să-și îndeplinească cores­punzător misiunea, în orga­nism se acumulează uree, amo­niac și alte sub­stanțe nocive.

Ficatul – protagonistul detoxifierii

Vorbim despre un organ cu to­tul deosebit – dovadă stă lo­cul ce i-a fost rezervat, în poves­tea titanului Prome­teu, din mito­logia greacă. Mânios din pricină că acesta furase focul din fierăria lui He­faistos, pen­tru a-l dărui oamenilor, Zeus a porun­cit ca Pro­meteu să fie înlănțuit pe un pisc din munții Cau­caz. Un vultur flămând venea zilnic să-i devoreze ficatul, care se refăcea însă peste noapte, astfel încât a doua zi, condamnatul putea fi supus din nou aceleiași torturi. Potrivit stadiului actual al cunoașterii științifice, legenda moștenită din antichitate cu­prinde mult adevăr: ficatul for­mează în perma­nență celule noi, care le înlocu­iesc pe cele îmbă­trânite și uzate. Cercetătorii pre­supun că organul se reînnoiește în întregime, de mai multe ori în cursul unui an. Iar chirurgii au constatat că un om poate supraviețui, chiar și atunci când volumul ficatului său se reduce cu două treimi, în urma rezecției unei tumori sau a unei operații de transplant, la care per­soana res­pectivă a fost do­nator. Ei afirmă că în 90-100% din ca­zuri se produce o regene­rare ra­pidă, încât organul reușeș­te să revină la dimensiuni apro­piate de cele inițiale, în 6 până la 8 săptă­mâni.

Totuși, nu-l brutalizați!

Ascuns sub arcul costal drept, ficatul trudește din greu: proce­sea­ză nutrienții din intestin, sto­chează gră­simi și glucide, neutra­li­zea­ză alcoolul, medica­men­tele și substanțele toxice, descompu­ne hor­mo­nii și metaboliții, pentru a face posibilă evacuarea lor prin rinichi și in­testin.

Ficatul este un organ răbdător, capabil să su­porte destule excese, însă ar trebui să ținem sea­ma de faptul că și rezistența lui are o limită. Prea multe calorii, băuturi alcoolice, medicamente și substanțe toxice îl solicită peste puterile sale. În­deosebi funcția de depozitar al grăsimilor îi de­vine în cele din urmă fatală, în condițiile socie­tății contemporane, care este una de consum. Pen­tru strămoșii noștri, depozitele adipoase reprezen­tau o rezervă realmente utilă, destinată situațiilor de forță majoră. În perioadele de penurie, ele se consumau repede, spre deosebire de zilele noas­tre, când abundența de hrană și deficitul de miș­care determină o acumulare continuă de lipide în celulele hepatice. Atunci când 10% din ele au depozitat grăsimi, medicul va pune diagnosticul de steatoză hepatică (boala ficatului gras).

Și ficatul poate avea probleme

* Hepatita – Este o boală infecțioasă cu con­ta­giozitate ridicată. În funcție de agenții patogeni, au fost identificate cinci forme ale hepatitei virale: A, B, C, D și E. Virușii ajung la ficat prin intermediul alimentelor, dar și al contactului cu anumite fluide corporale sau cu materii fecale. Hepatitele A și B pot fi prevenite cu ajutorul vac­cinurilor, iar formele B și C se tratează me­dica­mentos.

* Steatoza hepatică – Consumul abuziv de alcool, excesele alimentare și sedentarismul fac ca ficatul să înmagazineze mai multe lipide decât este capabil să proceseze. În momentul când pon­derea lor atinge 10%, din volumul glandei, medi­cul va pune diagnosticul de steatoză hepatică (boa­la ficatului gras). În timp, me­diatorii chimici secretați de țesutul adipos pot genera o infla­mație, astfel încât afecțiunea va evolua către stadiul următor: he­patosteatita. Reducerea greu­tă­ții corporale, evitarea sedentaris­mu­lui și renunțarea la alcool sto­pează acest proces și permit glan­dei să se regenereze.

* Ciroza – Multe din bolile cronice de ficat duc în final la ci­roză. Inflamațiile distrug celu­lele hepatice și le înlocuiesc cu țesut conjunctiv. Cam 50% din cazuri sunt provocate de consu­mul excesiv de alcool, iar 25% au la origine infecții virale.

* Abcesul hepatic – Infes­tarea cu paraziți, precum și o infecție microbiană sau fungică pot determina formarea de puroi în ficat. De obicei, medicul prescrie un tratament de câteva săptămâni cu antibiotice, respectiv cu pre­parate antiparazitare sau antimicotice. Dar există și alternativa drenării laparoscopice a puroiului, iar atunci când el amenință să se răspândească, se re­curge la soluția chirurgicală, ce constă în exci­zia porțiunii de ficat afectate.

* Tumorile – Cancerul hepatic poate porni de la hepatocite, de la canalele biliare sau vasele de sânge din ficat. Și alte tipuri de boli maligne, cum sunt cancerul mamar, pulmonar sau cel de co­lon se pot extinde la ficat.

Ajutoare de urgență pentru ficat

Când este depășit de volumul de mun­că, ast­fel încât toxinele amenință să inunde orga­nis­mul, fica­tul poate primi din ex­terior un mic aju­tor de ur­gență.

* Vărsături­le pro­vocate expul­zea­ză sub­­stan­țele dăună­toare din stomac și din pri­ma parte a in­tes­tinului subțire.

* Spălăturile stomacale sunt uti­lizate pen­tru a reduce la minimum canti­tatea de toxine, îna­inte ca ele să treacă din tractul di­gestiv în sânge.

* Cărbunele medicinal înlocuiește cu suc­ces cele două proceduri amintite an­te­rior. El cap­tează rapid substanțele nocive și le scoate din organism prin scaun.

5 mituri

* Trebuie evacuate acumulările de toxine – La persoa­nele sănătoase nu există depuneri dăunătoare și toxine. De aceea, este practic inutilă o curățare a organismului de eventuale substanțe toxice, prin posturi sau diete.

* Corpul trebuie ajutat să se detoxifice – Corpul uman se detoxifică prin forțe proprii, evacuând deșeurile metabolice, în primul rând pe calea intestinului și a rinichilor, însă și prin plămâni și piele.

* Dietele detox ne eliberează de substanțele nocive – Spectrul intoxicării cu substanțe nocive justifică existența nenumăratelor diete detox. Dar băuturile, prafurile și plasturii recomandați pentru detoxifiere sunt meniți să-i ajute mai ales pe producători și comercianți, care nu doresc decât să-și umple buzu­narele.

* Un post sever poate curăța organismul – În timpul postului, metabolismul bazal devine mai lent, pierdem în spe­cial lichid din țesuturi și masă musculară, dar aceasta n-are nicio legătură cu detoxifierea. În schimb, după ce revenim la alimen­tația normală, riscăm să avem de-a face cu efectul yo-yo.

* Produsele detox nu sunt periculoase – Ba sunt! Prin­cipiile active conținute în produsele detox pot interacționa cu medicamentele pe care tocmai ni le-am administrat. De asemenea, există și posibilitatea ca ele să provoace o eliminare masivă de săruri minerale, ceea ce va dezechilibra balanța electroliților.

Ficatul în cifre

* 1,5 kilograme cântărește cam­­pio­nul detoxifierii, care este cea mai mare glandă din corpul nos­tru.

* 200 miliarde de celule al­că­tuiesc acest organ. Celulele he­pa­­tice au o durată de viață cuprin­să între 150 și 180 de zile.

* În jur de 35% din popu­lația globului suferă în prezent de stea­­toză hepatică.

* 1 ml de alcool per 10 kilo­corp pe oră poate să descompună ficatul. Un pahar de vin roșu con­ține cam 20 grame.

* 2000 litri de sânge cir­cu­lă zil­nic prin ficat, ceea ce înseam­nă 1,5 litri pe minut (din care 75-80% trec prin vena portă, iar 20-25% străbat ar­tera hepatică).

* 20 centimetri lungime, 15 cen­timetri înălțime și 10 centi­metri lățime – acestea sunt di­men­­siunile fi­ca­tului.

SOS – substanțe periculoase pentru ficat

* Acetaldehida – În prima fază de descom­pu­nere a alcoolului ia naștere acetaldehida, un compus deosebit de toxic. Dacă ficatul nu reu­șeș­te să avanseze suficient de repede cu neutra­li­zarea substanțelor rezultate din procesarea al­coolului, concen­tra­ția acetaldehidei crește, pro­vocând greață și dureri puter­nice de cap, acea sta­re neplă­cută de după chef, pe care o numim „mah­mureală”. În timp, prezența frecventă a ace­taldehi­dei favo­rizea­ză apariția ci­rozei hepatice.

* Amoniacul – Este un gaz toxic care se for­mează în intes­tin, în procesul de digerare a pro­­tei­nelor. El este trimis prin vena portă în ficat, unde urmea­ză a fi descompus, iar produsul final al acestor reacții biochimice, ureea, se elimină prin rinichi. În cazul când fica­tul nu poa­te ține pasul în etapa de conversie a gazului în uree, amo­niacul ajunge la creier și de­clanșează tremur muscular, stări de confuzie și tul­burări de vorbire.

* Analgezicele – Luate în doze mari, pa­race­tamolul, ibuprofenul și diclofenacul inter­ferează cu funcționarea ficatului, pot distruge celulele hepatice și creează condiții pentru dez­vol­tarea ulterioară a unei ciroze.

* Drogurile – Amfetaminele, cocaina și mai ales Ecstasy afectează grav ficatul.

* Ciupercile otrăvitoare – Amatoxina este substanța toxică ce se regăsește în cel puțin 90% din cazurile de otrăvire letală cu ciuperci. În pă­durile de fag și stejar crește una dintre cele mai pri­­mejdioase specii: buretele vi­pe­rei (Amanita phalloides). Simp­tomele into­xicației sunt diareea violentă și voma, însă ele apar târ­ziu, după ce s-au pro­dus deja le­ziuni ireparabile în ficat și ri­nichi.

* Dioxina – Provine din acti­vitățile industriale poluante (oțe­lă­rii, prelucrarea fierului și a nefe­roa­selor, industria chimică), dar și din in­cen­diile de vegetație, arde­rea de­șeurilor sau încăl­zirea tra­dițională a locuințelor cu sobe pe lem­ne. Con­cen­trația dio­xi­nei în aer continuă să de­pășească limita admisă, deși a scăzut în fiecare an, ca ur­mare a Conven­ției de la Stockholm, prin care statele membre ale Uniunii Europene s-au anga­jat să reducă nivelul poluanților organici. Totuși, OMS informează că, în proporție de peste 90%, expunerea la dioxină are loc prin consumul unor alimente conta­mina­te: carne, pește, fructe de ma­re și lactate. Extrem de toxică este și clo­ru­ra de vinil, întrebuințată în fabricile de mase plastice, unde se impune ma­nipu­larea ei cu mare grijă, pentru a se evita in­filtrarea acestui gaz toxic în mediul de lucru. Atât dioxina, cât și clorura de vinil pot genera un cancer hepatic.

Aliați din lumea plantelor

Uzina de detoxifiere a organismului este de multe ori suprasoli­citată și, în consecință, randamentul ei scade. O puteți întări cu câteva plante medicinale. Extractele din frunze de anghinare îmbunătățesc metabolismul lipidelor, deci pot ajuta la recuperarea ficatului gras. Silimarina, substanța activă din extractele de armurariu, protejează glanda împotriva influențelor negative și o ajută să se regenereze. Rădăcina de lemn-dulce are un efect antiinflamator în hepatită. Curcuma stimulează formarea sucurilor gastrice și reglează metabolismul lipidic. Ginsengul roșu (coreean) susține activi­tatea celulei hepatice și crește rata de metabolizare a alcoolului. Vâscul ameliorează simptomele hepatitei B, combătând în special stările de epuizare.

COLECISTUL, un ”secund” fidel

Vezica biliară (colecistul) este un organ în formă de pară, cu lungimea de 8-10 centimetri, care co­mu­nică cu ficatul prin ductul hepatic. Rolul său este acela de a colecta și stoca secreția biliară (bila) produsă în ficat și de a o elibera prin canalul biliar în duoden, îndată ce începe procesul de digestie a alimentelor ingerate. În afară de apă și săruri mine­rale, bila mai conține colesterol, acizi biliari și pig­menți (dintre care cel mai important este bili­ru­bina). Ea participă la procesarea lipidelor din ali­mente, care sunt apoi trimise către ficat prin vena portă. Totodată, secreția biliară servește și ca vehi­cul de transport pentru substanțele toxice hidro­solubile, metalele grele și produșii reziduali de metabolism, care vor fi eliminați prin intestin.

Vezica biliară în cifre

* 50 mililitri – aceasta este capacitatea maximă de stocare a colecistului.

* 800 mililitri de bilă produc celulele hepatice în decursul unei zile, adică aproxima­tiv 0,5 mililitri pe minut.

* Între 15 și 90 de minute durează o descărcare completă a vezicii biliare.

* De 6-10 ori dus-întors circulă zilnic aci­zii biliari între ficat, colecist și intestin.

Pietre și alte necazuri

* Calculii biliari – Pietrele din vezica biliară se formează din pig­mentul numit biliru­bină, însă cel mai ade­sea din coleste­rol, unul dintre fac­to­rii favori­zanți fiind și vârsta. Până la 75 de ani, 35% din fe­mei și 25% din băr­bați poartă aseme­nea pietre în colecist, iar mulți dintre ei nici măcar nu știu acest lucru.

* Colecistita – De vină sunt în ge­neral calcu­lii, care împiedică ieșirea secreției bilia­re din vezi­că. Ea stagnează și permite proliferarea bacteriilor. Femeile și personele supraponderale se confruntă mai frecvent cu această problemă.

* Colicile biliare – Când o piatră rămâne blo­cată în canalul biliar, se declanșează dureri violen­te, localizate în abdomenul superior.

* Colangita acută – Este o inflamație a căi­lor biliare, cauzată de un calcul care blochează flu­xul bilei. Staza favorizează dezvoltarea bacteriilor, iar simptomele tipice sunt: durerile în zona abdo­menului superior, febra, frisoanele și colorația gal­benă a pielii.