– Anul acesta, bucuria vacanței a fost amenințată de temperaturile extreme, care au făcut ca soarele să ne devină dușman. Pentru că ele vor fi prezente și în septembrie, e bine să adoptăm un comportament potrivit –
Soarele și efectele razelor sale în organism

Este bine să profităm de zilele însorite de vară, să preluăm din forța soarelui în pielea noastră, acolo unde este demarat procesul de formare a vitaminei D3, care va parcurge apoi un drum lung și își va produce efectele binefăcătoare la nivelul întregului organism. Știm acum cu toții acest lucru, mai ales ca lecție primită pe perioada pandemiei, pentru întărirea imunității cu vitamina D3.
Radiațiile solare în exces sunt însă și surse de producere a temuților radicali liberi de oxigen, pe care organismul nostru îi contracarează cu substanțe antioxidante produse în corp sau provenite din surse externe, cele mai importante fiind, desigur, alimentele cu putere antioxidantă, precum fructele care abundă în sezonul cald (cireșe, caise, căpșuni, zmeură, afine, mere, pere), legumele (castraveți, vinete, spanac, varză, conopidă, morcovi, țelină, sfeclă), ceaiul verde, și lista poate continua. De asemenea, puterea antioxidantă a organismului este diminuată de sedentarism și este stimulată de activitatea fizică.
Să ne bucurăm de vară și de căldură, dar să evităm expunerea în exces la soare, care, în timp, poate să scadă rezistența organismului. De asemenea, nu este de neglijat nici accelerarea procesului de îmbătrânire a pielii, ca rezultat al expunerii la soare, la orele de vârf.
Protecție solară prin gemoterapie
Protecția solară este un subiect mult discutat și presupune, în primul rând, abordarea unor măsuri de protecție adaptate tipului de piele, în strânsă legătură cu sensibilitatea acesteia. Tot mai mult se apelează la cosmetice cu factor de protecție solară, pe care le alegem în funcție de gradul de protecție necesar. În special persoanele cu pielea foarte albă este foarte important să se protejeze față de expunerea prelungită la radiațiile solare. O altă recomandare este evitarea expunerii la soare între orele 11-16, pe care destul de puțină lume o respectă, observând cum arată plajele la orele de vârf ale amiezii.
Alergie solară, eritem solar, insolație

Cu ajutorul gemoterapiei putem contracara din efectele nocive ale expunerii la soare, prin administrarea de extracte gemoterapice, care vor putea completa protecția externă cu creme și loțiuni cu administrare internă, care reduc inflamațiile și iritația.
Fie că este vorba de alergie solară sau eritem solar (arsură), pentru protecție se vor folosi Extractele gemoterapice din muguri de Coacăz-negru și din muguri de Smochin. Trebuie să știm că alergia solară nu este același lucru cu arsura solară, ci este o reacție anormală a sistemului imunitar la radiațiile solare, în timp ce arsura solară apare după o expunere prelungită la soare, în special la ore nepotrivite.
Extractul din muguri de Coacăz-negru are o importantă acțiune antiinflamatoare la nivelul întregului organism, iar Extractul din muguri de Smochin protejează pielea de iritații. Administrând cele două extracte gemoterapice preventiv și pe perioada expunerii la soare, manifestările alergiei solare sau ale eritemului solar pot fi reduse mult în intensitate.
În cazul persoanelor cu piele sensibilă, cu o săptămână înainte de plecarea la mare, se poate începe cura gemoterapică cu Extract din muguri de Coacăz-negru, dimineața, și Extract din muguri de Smochin, seara.
Pe perioada sejurului la mare, se va continua cura, cu Extract din muguri de Coacăz-negru și Extract din muguri de Smochin, dimineața, și Extract din muguri de Smochin, împreună cu Extract din muguri de Tei argintiu, seara. Administrarea lor poate proteja inclusiv de eventuale deranjamente gastrice, prin acțiunea reglatoare a Smochinului, la acest nivel.
Putem completa această cură gemoterapică cu Orz verde – redutabil antioxidant, care se găsește sub formă de pudră sau suc, cum este Extractul de Orz verde, din care puteți pune în apa pe care o beți o lingură de suc, la 500 ml de apă.
Extractul din muguri de Coacăz-negru va putea reduce și efectele insolației, asociat cu Extract din muguri de Arin negru și Extract din mlădițe de Măceș – câte 2 ml din fiecare, diluați în 1 litru de apă și băuți în înghițituri mici, pe parcursul a 2-3 ore. Extractul din muguri de Smochin poate fi, de asemenea, adăugat, dacă insolația este însoțită de senzația de greață. Dacă aveți însă tensiunea arterială crescută, folosiți combinația fără Coacăzul-negru.
Gemoterapie pentru trusa de urgență

În afară de subiectul protecției solare, vă propun abordarea prin gemoterapie a unor situații, cum sunt: înțepăturile de insecte, ochii înroșiți, febra musculară, pielea deshidratată, infecțiile urinare și deranjamentele intestinale sau alergia la ambrozie.
Înțepături de insecte
Pentru protecția de înțepături de insecte și reducerea inflamației, Extractul din muguri de Coacăz-negru se poate administra de două ori pe zi, iar local se poate folosi o cremă sau ulei cu Arnică.
Protecție oculară
Ochelarii de soare de calitate – cu protecție UV – sunt recomandați mai ales celor cu sensibilitate la nivel ocular, dar este bine să îi purtăm și pentru a nu dobândi o astfel de sensibilitate. Urmând cura cu Extract din muguri de Coacăz-negru veți avea și o protecție oculară. La nevoie, în caz de ochi înroșiți, după o baie la piscină, puteți adăuga și Extractul din mlădițe de Caprifoi, care va susține recuperarea.
Febră musculară și piele deshidratată
Extractul din radicele de Porumb, prin acțiunea cicatrizantă asupra leziunilor din fibrele musculare inflamate, este recomandat în durerile musculare generate de un efort susținut. Local, se poate aplica o cremă sau unguent cu Arnică.
Acest extract gemoterapic, obținut din tinerele rădăcinuțe ale porumbului, are și acțiune dermoprotectoare, în situațiile cu piele deshidratată, fenomen care poate să apară după expunerea la soare.
Infecții urinare și deranjamente intestinale
Infecțiile de căi urinare sunt frecvente în acest anotimp, mai ales la frecventarea piscinelor, dar și din alte cauze. Dacă aveți o sensibilitate la acest nivel și faceți des infecții urinare, puteți preveni o eventuală cistită cu Extractul din mlădițe de Merișor, cu efect antibacterian și antiinflamator. Acesta are și acțiune modulatoare asupra motilității intestinale (readuce echilibrul în caz de constipație sau diaree) și reechilibrează flora intestinală.
Alergie la ambrozie

Când plecați în excursie în perioada de înflorire a ambroziei, care începe din luna iulie și durează până în toamnă, este bine de știut dacă sunteți alergici la polenul acestei plante. În general, dacă aveți un teren alergic, puteți deveni alergici și la polenul de ambrozie, chiar dacă nu a fost cazul până în acest an. Tot Extractul din muguri de Coacăz-negru, principalul gemoterapic cu acțiune antialergică, vă poate ajuta și în această situație, putând să îl administrați preventiv, pe perioada sejurului.
Iată cum doar câteva extracte gemoterapice vă pot fi de mare ajutor în sezonul cald. Organismul nostru are o mare putere de reechilibrare, iar gemoterapia susține acest proces.
Farm. sp. Carmen Ponoran