„Da, pandemia m-a pus la încercare”
– Am vorbit ultima dată în toamna lui 2019. Erai în plină formă, optimist şi cu multe proiecte pe masă. Apoi a venit pandemia… I-ai ţinut piept?

– Am învăţat de ceva vreme să nu mai opun rezistenţă vieţii, să merg în pas cu ea, indiferent ce-mi oferă. Așa se face că am încercat să transform pandemia în bine, o perioadă extrem de grea, totuşi. În ceea ce priveşte muzica, am compus mult, am fost în trei tabere de creaţie, alături de Lucian Nagy (de la HaHaHa, casa de producţie a lui Smiley) şi tânărul Vlad Cireşan, un compozitor de mare perspectivă. Ce înseamnă sesiunile acestea de creaţie? Mergi într-un loc retras, şi tot ce faci e să creezi, să compui, să faci schimburi de idei. S-a legat totul frumos, am pus pe portativ melodii de care suntem mândri şi pe care sperăm să le dăruim oamenilor. Cât despre iarna lui 2020, când a izbucnit pandemia, da, perioada aceea m-a încercat. Investisem enorm în proiectul meu de solist muzical, înregistrasem piese, lansasem videoclip, toată agoniseala mea acolo s-a dus. Încărcătura emoţională a fost uriaşă. Dar am reuşit să mă liniştesc, să-mi canalizez energia către muzică, ştiind limpede că aceasta este menirea mea şi că oricând voi juca totul, până la ultima carte, pentru ea. Am o minune de soţie, care simte la fel ca mine, iar asta face ca totul să pară mai uşor, chiar atunci când nu e.
„Simt toți copiii ca fiind ai mei”
– Să fie familia remediul ideal pentru a rezista încercărilor?

– Timpul cu familia vindecă tot. Iniţial, ne-am speriat de pericolele bolii, iar teama ne-a scos din Bucureşti, ne-am mutat aproape două luni la socrii mei, în Târgovişte. Ei au casă, curte, ne-am gândit că va fi mult mai bine, mai ales pentru Rada, fetiţa noastră. Să ne jucăm ore întregi, să umplem curtea de tobogane și gropi de nisip, de case pentru păpuși… O binecuvântare pentru Rada. Pentru ea, pandemia a venit ca un dar, iar eu m-am bucurat, stând alături de ea, de lucruri pe care chiar ar fi fost păcat să le pierd, cum ar fi, de exemplu, mersul pe bicicletă. A fost bine, da, dar traiul acesta în comun nu putea dura mult. Le-am invadat bunicilor spaţiul personal, tabieturile. Cu toată dragostea, în primăvară am plecat înapoi, acasă, la Bucureşti. Oana, soţia mea, a început uşor, uşor să lucreze, iar eu am reuşit să-mi regăsesc rostul, devenind profesor de pian. A fost modul meu de a contribui la veniturile familiei. Am vrut să lucrez într-un domeniu legat de muzică, pentru că asta ştiu eu să fac cel mai bine. Le predau copiilor şi-mi place de nu mai pot. Sunt lecţii private, la fiecare elev acasă, ceea ce îmi dă şansa să-i cunosc foarte bine. Sunt copii grozavi, talentaţi, motivați. Chiar am avut şi un spectacol cu ei. Iar vara asta, deşi am avut foarte puţin timp liber, având contracte muzicale de onorat, nu am vrut să renunţ la copii, să nu-i dezamăgesc. Nu mi-aş fi iertat-o niciodată. De când s-a născut Rada, trăiesc un sentiment pe care chiar nu ştiu să-l pun în cuvinte aşa cum ar merita: toţi copiii pe care-i întâlnesc îi simt ca fiind şi ai mei. Sunt topit, le zâmbesc tuturor pe stradă, simt vibraţiile lor curate şi-mi dau o bucurie cum nu am mai simţit vreodată.
– Începe toamna. Ești pregătit de proiecte noi?

– Eu merg în paralel cu două proiecte. Unul cu trupa Emanuel Mirea Band, cu care cântăm la evenimente private, iar celălalt este proiectul meu de artist. Sigur, toate funcționează la cote de avarie, pentru că multe petreceri s-au amânat pentru anul viitor. Dar nu ne plângem, e bine aşa cum e, suntem norocoşi. Sperăm la scene mari, la festivaluri, ne pregătim intens, pentru că este foarte greu să pui la punct o strategie care să fie şi pe placul tău, şi al publicului, şi al radiourilor. Ţine de inteligenţa noastră, a întregii echipe, să reuşim să unim toţi aceşti parametri. Dar sunt foarte optimist, această echipă este una de vis pentru mine. Sunt optimist şi pentru că eu cred foarte mult în menirea mea de artist. Mi-e limpede că asta sunt. Atât timp cât ştim care ne este rostul în viaţă, care ne sunt pasiunea şi vocaţia, nu avem voie să le abandonăm.
„Un mâine imprevizibil”
– Și care ar fi rețeta?

– Oamenii trebuie să se lupte cu demonii din ei, să fie oneşti cu ei înşişi, trebuie să înţelegem cu toții că nimic nu e întâmplător. Eu cred sincer că Dumnezeu ne încearcă, tocmai ca să ne descoperim puterea interioară, ca să evoluăm. Să ne înțelegem corect şansele, şi atunci totul se va întoarce în avantajul nostru. Nouăzeci şi opt la sută din momentele unei zile, noi le considerăm nesemnificative. Le vânăm cu nesaţ doar pe cele de strălucire maximă, de expunere publică, şi, de fapt, aşa uităm să trăim. Uităm viaţa de sub paşii noştri: să ne plimbăm, să fim tăcuţi, să savurăm un măr… Mie, timpul pe care l-am petrecut în pandemie mi-a dat ocazia să mai decantez anumite temeri şi angoase. Am ajuns la concluzia că adaptabilitatea este cea mai importantă calitate a omului de azi. Ziua de mâine este, în prezent, mai imprevizibilă ca niciodată. Adevărul din expresia „totul se transformă” a luat cote uluitoare, iar noi trebuie să ţinem pasul. A învăţa să transformi în folosul tău tot ceea ce te înconjoară, aceasta e calitatea supremă a omului de azi. Evident, atâta timp cât înţelegi că a privi un nor este cu adevărat în folosul tău, pentru că îţi mângâie sufletul. Tot ce-ţi aşază un mic zâmbet pe chip e în folosul tău. Când vom înţelege asta cu adevărat, vom dansa sincronizaţi cu viaţa şi ne va fi mult mai uşor să-i înţelegem provocările.