CE MAI FACE… FLORENTIN POPA (redactor „Formula AS”): „Fericirea mea n-a fost atinsă de pandemie”

„Mă uit la știri și mă crucesc când văd câte victime a făcut… ignoranța!”

– De peste 25 de ani, ești „Oberchef”-ul pa­ginilor de sănătate din „Formula AS”. Aplici și pe tine sfaturile pe care le propovăduiești în revistă?

– Nu atât cât aș vrea, ți-o spun cu sinceritate! Cel mai mare păcat al meu e fumatul – un viciu de care n-am vrut să mă despart în tinerețe și uite că am ajuns să îmbătrânesc cu el… O altă problemă a mea e că nu prea fac mișcare, chiar dacă știu cât de benefică este. Și nu pentru c-aș fi sedentar! Odată întors acasă din deplasările pe teren cu revista, mă așez în fața laptopului să-mi scot interviurile și uit uneori să mă mai ridic de acolo! Am mult de lucru: Formula AS, Asul Verde, publicitate, mereu în ter­mene-limită – și asta mă cam țintuiește pe scaun. Iar când vine vremea să urc din nou pe cărări de munte, în căutarea subiectelor de reportaj, simt în rotule, în mușchi și-n plămâni lipsa mișcării. Nu e deloc plăcut, dar când să mă mai duc și la sală?

– După experiența pe care o ai în zona legată de sănătate, în ce parte înclină balanța ta: medi­cină clasică sau alternativă?

– Spre medicina alternativă, fără îndoială! Pen­tru că e mai blândă, fără efecte secundare, și în armonie cu rostul omului pe pământ. În plus, are și proba timpului. Mi se pare fabulos faptul că bunul Dumnezeu ne-a lăsat în natură toate leacurile de care avem nevoie! Să nu înțelegi c-aș avea ceva împotriva medicinii clasice! Am încredere totală în știință și mă bucur de orice mic progres tehnologic în domeniul sănă­tății, pentru că asta înseamnă mai puțină suferință în lume și viață mai lungă pentru întreaga omenire. Din păcate, nu la fel gândesc toți românii. Mă uit la știri și mă crucesc când văd câte victime a făcut… igno­ranța!

– Te-ai vindecat vreodată cu un sfat publicat în revistă?

– Când l-am cunoscut pe d-l Mircea Bocan, ajuns celebru în țară și-n lume pentru cura sa cu argilă, am reținut din interviu un detaliu: că argila te vindecă de aproape orice problemă re­nală. Eram tânăr atunci, dar la un control ecografic mi s-a des­coperit nisip în vezica urinară. M-am apucat ime­diat să iau argilă, am ținut cura vreo lună, apoi mi-am refăcut analizele. Vezica era perfect curată! Și exemple mai am, dar știu că spațiul destinat interviului e restrâns…

„Pe malul Dunării, eu îmi regăsesc bucuria”

– Florine, de unde îți tragi puterea și energia? Pe malul Dunării, în Ga­lațiul obâr­șiei tale, mai a­jungi? Să fie ade­vărat că locul naș­terii ne dă forță?

– Locul din care provii îți dă un sentiment spe­cial, dar cred că nu de putere e vorba. Pe malul Dunării îmi simt sufletul, îmi regă­sesc bucu­ria. E un amal­gam de emoții izvorâte din amintiri, un amestec copleșitor de me­lancolie și de bucurii ale tine­reții, fixate în me­morie pe aces­te me­leaguri. Merg rar la Galați, din păcate, nu am mai fost de dinainte de pan­demie, chiar dacă am acolo o mul­țime de oa­meni dragi – rude, prieteni și foști colegi, de care mi-e tare dor. Ne mai sunăm, desigur, dar nu poți să com­pari o îmbrățișare cal­dă cu două fraze rostite de la dis­tanță… Și mormântul tatei e tot acolo, dar nici la el n-am ajuns! Îmi dau seama că ne lăsăm luați de vârtejul vieții ăsteia ne­bune și uităm de lucruri cu adevărat importante!

– Dacă tot am vorbit de Ga­lați, cum o mai duc oamenii de acolo? Legumicultorii din Mat­ca au ajuns celebri… Să fie asta o soluție de viitor?

– Sincer, nu știu cum mai sunt gălățenii; probabil că triști… După 1989, s-a ales praful de ora­șul ăsta, industria a fost pusă „pe butuci” de priva­ti­zări du­bioase și oamenii au rămas fără locuri de muncă. O vreme, s-a văzut clar să­răcia… Acum, s-a mai primenit orașul, se pare că lumea o duce mai bine, dar nu ca pe vre­muri. Se face agricul­tură în mediul rural, dar de subzistență. Și nu pentru că mol­do­venii ar fi puturoși, cum se zice prin țară, ci pentru că-s vitregiți de soartă. Pă­mântul e sărac și uscat, oricât l-ai munci, nu scoți aproa­pe nimic din el! Mătcașii au fost mai norocoși: au solul mănos, apă din belșug și tra­diție în legu­micultură. Ei s-au descurcat bine și-n co­mu­nism… Dar creș­terea legu­melor nu-i o soluție pentru în­tre­gul județ, de­oarece sistemul de irigații a fost distrus după 1989.

– Dunărea scaldă Galațiul într-o lumină fantastică. Cum arată toamna pe falezele ei?

– E minunată toamna, ca orice alt anotimp în care natura e vie! Iarna nu prea e spectaculoasă faleza, pentru că mai mult e învăluită în cețuri și totul e gri… Însă primăvara, când totul explodează la viață, e un ade­vărat spectacol de parfum și cu­loa­re – atunci îmi place mie cel mai mult!

„Nu există meserie mai frumoasă ca a noastră”

– În deplasările „Formulei AS” pe teren, faci pereche cu scriitorul și re­por­terul Matei Flo­rian. Care e zona de bucu­rie în ceea ce faceți?

– Cum mie îmi revine rolul de pilot pe drumuri neum­bla­te, cu Matei alături, am entuziasmul cău­­tării și bucuria fantas­tică a des­coperirii. Explorăm uneori locuri foarte izolate, care nu-s accesibile cu mașina. Și o luăm la pas, piep­tiș, cu rucsacurile în spate, fără să știm cât de lung e drumul sau dacă găsim pe cineva la ca­pătul lui… Ne-am întâlnit, nu o dată, cu săl­băti­ciunile pădurii, am fost aler­gați de câini uriași, ce voiau să ne sfâ­șie, am mâncat doar fructe de pădure toată ziua ori ne-am potolit setea cu ape învolbu­rate. Dar asta ne place: să ajun­gem acolo unde pu­țini au călcat! Iar dacă sus, în vârf de munte, întâl­nim și un om cu o poveste de viață pe care s-o pre­zentăm citito­rilor, totul e minu­nat! Nu există mese­rie mai fru­moasă ca a noastră, suntem conștienți de acest lucru! Și pentru că ne place atât de mult ce facem, bucuria ne însoțește mereu!

– Din ce se compune, în ultimul timp, fericirea ta, cu atâtea interdicții impuse de pandemie?

– Eu n-am prea simțit interdicțiile pandemiei. Ca jurnalist, am avut libertate totală de mișcare. M-am vaccinat încă din prima tranșă, ca să pot călători în voie, mi-am făcut rapelurile și n-am avut probleme cu Covidul. Așa că nici fericirea nu mi-a fost „atinsă” de nenorocirea ce-a cuprins lumea. Am oameni minunați alături, suntem cu toții sănă­toși, iubesc și sunt iubit… Aș fi nebun să-mi doresc mai mult și nu pot decât să-i mulțumesc lui Dumne­zeu pentru toate aceste daruri!