Despre Basarabia, în pragul aniversării MARII UNIRI
„Doru-mi-i de Dumneavoastră,/ Ca unui zid – de o fereastră!”
– Dragă Alecu Reniță, bunul nostru prieten din Chișinău, ni s-a făcut dor de tine și prin tine, de Basarabia. Nimeni, niciodată, n-a militat și n-a vorbit, mai cu durere, dor și cu speranță, despre jumătatea de inimă a României, de dincolo de Prut. Oare schimbările politice produse în ultima vreme te-au făcut mai optimist?
– Trăiesc același sentiment de dor față de marii sufletiști de la revista „Formula AS”, de voi, cei care mergeți în pas, nu cu moda, ci cu România eternă. O să vă răspund cu vocea Basarabiei, adunată într-un distih genial, care arată starea și atitudinea adevărată a românimii înstrăinate din stânga Prutului, față de poporul român și Patria lor furată – România: „Doru-mi-i de Dumneavoastră, / Ca unui zid – de o fereastră!”. Distihul aparține fratelui meu de baricadă, prietenului de-o viață, Nicolae Dabija, care, în primăvară, subit, a pornit către ceruri, lăsându-ne pe toți cu inima frântă și ochii împăienjeniți de lacrimi. A trecut o jumătate de an de la pierderea lui năprasnică, survenită în mod ciudat și fulgerător, și încă nu pot să-mi revin. Rândurile luptătorilor pentru readucerea „Acasă” a Basarabiei se răresc simțitor, iar ale cosmopoliților, mancurților și profitorilor de pe ambele maluri ale Prutului cresc în progresie geometrică. Generația de aur a Basarabiei românești, care a avut înțelepciunea și curajul, în anii de dictatură sovietică și teroare, să unească intelectualitatea și poporul, într-o singură armată și voință, readucând în teritoriile ocupate Limba Română, Alfabetul Latin și Tricolorul, începe să fie substituită de milionarii din umbră, de partidele moldoveniste și băieții șmecheri, cu dublă cetățenie, română și rusă, care vor să trăiască „ghini” și cu Estul, și cu Vestul. Dispar luptătorii fără simbrie. Ștafeta prin care păstrăm cu sfințenie idealurile Mișcării de Renaștere Națională nu vine s-o preia nicio formațiune politică responsabilă, niciun grup unit de tineri, lăsând lupta noastră pentru reîntregirea neamului românesc pe seama timpului. Din păcate, pe ambele maluri ale Prutului, ideea unității naționale a fost marginalizată, persiflată și aruncată din agenda guvernanților. Totuși, îmi păstrez optimismul. El nu are nicio legătură cu politicienii buni sau răi, ci e alimentat din interior, din înțelegerea istoriei unității neamului românesc și capacitățile miraculoase ale românimii de a supraviețui în condiții de genocid străin, de catastrofe sociale sau prăbușiri de imperii.
„Basarabia românească nu e nici Moldova sovietică și nici Moldova de azi”
– Care e starea de spirit a basarabenilor? Li s-a mutat gândul de la Moscova către Bruxelles?
– Am destule argumente să afirm că Basarabia românească rămâne o mare necunoscută, iar interpretările care se fac asupra felului ei de a fi, adeseori sunt superficiale, rupte de realitate și fără substanță. De exemplu, în mai 1912, țarul și camarila sa au organizat la Chișinău și în întreaga gubernie, timp de o săptămână, festivități pompoase, închinate centenarului „eliberării Basarabiei de sub jugul turcesc și alipirea pe veci la Rusia”. Peste șase ani, Basarabia „alipită pe veci” se rupea de la Rusia și se unea cu Patria-Mamă – România. În 1975, de pe clădirea Academiei din Chișinău, un student dă jos placa rușinoasă, instalată în cinstea „eliberării Basarabiei de sub jugul ocupanților români”, și declară odioșilor anchetatori că „Basarabia e pământ românesc, iar România nu putea să-și ocupe propriul ei teritoriu”. Pe timpul lui Brejnev, primul secretar al partidului comunist al Moldovei, Ivan Bodiul, o lichea românofobă până la ultima fibră, raporta victorios la Moscova anihilarea și distrugerea definitivă a „naționalismului românesc.” Peste doar câțiva ani, mulțimile deșteptate inundă străzile Chișinăului, își impun voința și readuc Limba Română, Alfabetul Latin și Tricolorul, ca, în cele din urmă, să se rupă și de la imperiul răului și să facă podul de flori, pe care să se reîntoarcă Acasă, la România-Mamă. Spun aceste lucruri ca să se știe că Basarabia românească nu e nici Moldova sovietică, și nici Moldova de azi. Această Basarabie nevăzută, sfârtecată, prigonită, terorizată, strivită de tancurile rusești, aruncată în GULAG-uri și Siberii de gheață – doar Ea păstrează sufletul românesc în stânga Prutului și luptă pentru reîntregirea națiunii; doar Ea face parte din plămada nemuritoare a poporului român și din temelia pe care se înalță România eternă. Starea de spirit a basarabenilor români a fost una constantă, de când Stalin și Hitler ne-au dezmembrat țara, în blestematul an 1940. Să reparăm marea nedreptate istorică și să reîntregim poporul român. Cât îi privește pe moldovenii sovietici, ei continuă să admire steluța roșie de la Kremlin, iar cei independenți își îndreaptă ochii spre Bruxelles, urechile fiindu-le lipite și de Moscova, și de Berlin.
„Problema problemelor a fost, este și va rămâne problema identitară”
– Cum apreciezi relația actuală a României cu Basarabia? România se implică real sau e o simplă formalitate?
– România și poporul român au avut cele mai calde și frumoase sentimente față de acea parte din ființa națională, rămasă în teritoriile înstrăinate, indiferent de atitudinile mojicești ale guvernărilor antiromânești de la Chișinău și ale ciocoimii nepăsătoare de la București. Neamul nostru de pe ambele maluri ale Prutului a trecut prin multe cumpene și încercări, iar întreaga lui istorie arată o evoluție îndârjită, adeseori eroică, dar și înțeleaptă, de a-și păstra și apăra unitatea. În adâncurile sale, poporul român e foarte strâns legat, și nu prea bagă în seamă frontierele artificiale, care l-au despărțit secole la rând și încă îl mai despart. Ce ar mai fi rămas din credința, limba și sufletul nostru, dacă am fi crezut că sârma ghimpată de pe Prut nu va rugini niciodată, iar imperiul rusesc ne va înghiți pentru totdeauna? Chiar dacă anumiți politicieni de la Chișinău sau București ar înnebuni și ar îndrăzni să ne învrăjbească, poporul român i-ar mătura din calea unității noastre. La Chișinău, cei mai înrăiți conducători antiromâni, de la Lucinschi la Voronin și până la Dodon, au pierdut puterea, fiindcă se împotriveau adevărului istoric că basarabenii sunt români prin naștere, vorbesc limba română și patria lor este România. Aceeași soartă îi așteaptă pe toți politicienii, indiferent pe ce mal de Prut se află, care se vor opune proceselor de reîntregire ale neamului românesc. Cât privește implicarea clasei politice de la București, pentru a scoate R. Moldova din mlaștina sovietică, se cere să spunem câtorva lucruri pe nume. Aș vrea să nu se confunde ajutoarele generoase din partea poporului român, acordate nouă, și pentru care ne exprimăm profunda recunoștință, cu legăturile instituționale dintre cele două state. Oricât s-ar aduce în prim-plan nevoile curente, dificultățile de colaborare vechi sau noi, problema problemelor a R. Moldova a fost, este și va rămâne problema identitară.
Se crede, foarte greșit, că ajutându-i material pe moldovenii sovietici, alias independenți, le vindeci traumele istorice, le schimbi mentalitatea imperială și îi scapi de rușinea românofobiei. Nici povestea României bogate și atractive, nici pașaportul românesc nu îi face să creadă că ei sunt români și că Țara lor e România. O spun cu mare durere: o parte mare din moldovenii sovietici, care au slujit cu fidelitate regimul de ocupație sovietic – au năpârlit, au luat cetățenie română, se reped după îndemnizații și ajutoare din Țară, dar au aceeași atitudine imperială de pe timpuri, disprețuitoare față de români și România. Cunoscând foarte bine realitățile și ingineriile social-ideologice care au deformat grav mentalitățile colective și au schilodit creierii moldovenilor în perioada de ocupație sovietică, viziunea noastră prevedea, înainte de toate, soluționarea problemei identitare, în cadrul marilor transformări inițiate în 1989-1990. Nu întâmplător, Mișcarea de Renaștere Națională și Primul Parlament au mizat, în primul rând, pe reîntoarcerea memoriei colective, pe educație și școală, pe studierea și cunoașterea adevărului istoric, pe cultivarea demnității românești. Cred că Mircea Druc, prim-ministrul din acea perioadă, și Nicolae Mătcaș, ministrul învățământului, pot confirma ce procese ample am lansat în educație, instruire, mass-media. Intrasem în dialog cu peste patru milioane de moldoveni și ei începuseră să ne asculte și să ne creadă. Dar, ca și în cazul altor revoluții, pe ușa din spate au intrat profitorii, oportuniștii și serviciile secrete rusești. Încă nu am explicații bazate pe documente, de ce politicienii de la București l-au înfiat și finanțat masiv pe Iurie Roșca, agentul Moscovei, ferindu-se de „Mișcarea românească din Basarabia” și susținând necondiționat guvernările antiromânești. În afară de declarațiile de serviciu, fără conținut, de la Cotroceni, ne poate spune cineva care este viziunea și strategia clasei politice de la București față de românii din Basarabia și Ucraina? De ce, timp de 30 de ani, nu este elaborat și făcut public un document de politici ale statului român față de R. Moldova, care ar sta la baza tuturor relațiilor dintre Chișinău și București? De cine ne ascundem? De Rusia, de UE, de SUA? Să fim serioși… Cunosc destul de bine temerile și abordările politicienilor din Parlamentul României: ei nu doresc sub nicio formă să pună în discuție și în documente comune, subiecte sensibile, care, chipurile, „dezbină societatea moldovenească”.
E vorba de denumirea corectă a limbii ca limbă română, de statutul juridic-istoric al Basarabiei, de originea sau etnogeneza moldovenilor. Să clarificăm pretinsele subiecte sensibile: ultimul recensământ, din 2014, cu unele statistici măsluite, nu a putut, totuși, să ascundă ceea ce se știa de la 1812 – caracterul deplin românesc al Basarabiei. Din numărul total al populației – 78% au declarat că sunt moldoveni, iar 7% români. Suntem 85%. Alte 15% se încadrează în patru comunități etnice, în care rușii dețin puțin peste 4%. Nu suntem gubernie a Federației Ruse, ca 4% din populație să ne oblige să vorbim în altă limbă decât cea română. Nimeni nu este în drept să ne scrie istoria în afară de noi, să ne impună teoria stalinistă a moldovenismului, să ne îndoctrineze populația că „moldovenii sunt primii, ei au apărut cu 500 de ani înaintea românilor etc.” Ca să eliminăm pentru totdeauna falsurile aberante și pretinsele subiecte sensibile, impuse de Rusia țaristă și sovietică, în Declarația de Independență față de Moscova, pe care am votat-o la 27 august 1991, se spune foarte clar că Basarabia și Bucovina sunt părți integrante ale Moldovei istorice, iar din 1918, ale României reîntregite. Limba vorbită de moldoveni este limba română și punctum. Actuala putere de la Chișinău, ca să scoată „subiectele sensibile” din societate, ar trebui să pună în aplicație conținutul Declarației de Independență și să recunoască oficial că R. Moldova este cel de-al doilea stat românesc, iar moldovenii din stânga Prutului sunt parte a poporului român și vorbesc limba română; că toate documentele și directivele UE, Convențiile și Acordurile internaționale traduse în limba română de autoritățile abilitate din România devin valabile și în R. Moldova. Apoi, să se formeze grupuri complexe de experți pe domenii, de la București și Chișinău, și să înceapă armonizarea structurilor de stat, până la unificarea ministerelor cele mai compatibile. Primele trei ministere, care ar funcționa pe o platformă sau matrice comună, ar fi cele ale învățământului, protecției mediului și infrastructurii. Educația, Natura și Infrastructura vor ridica ecluzele ruginite și R. Moldova va începe să iasă din mlaștina sovietică. Important e să pornim la drum, să nu așteptăm dezlegare de la Kremlin.
„Am simțit pe pielea mea ce înseamnă corectitudinea politică”
– Pentru cei care te cunosc (și așa cum dovedești și în interviul de față) ești un intelectual militant, cineva care arde cu adevărat pentru țara și neamul lui. Nu te simți jenat să fii patriot, în lumea atât de corectă politic, gata să servească toate cauzele legate de sex și de rasă, dar niciodată pe cele naționale?
– Așa-numita „corectitudine politică” se cere să fie cunoscută și studiată, fiindcă ea face parte din elementele războiului hibrid, care subminează libertățile, democrația, națiunile și construcția europeană. „Corectitudinea politică” nu e o simplă sintagmă, ci un concept confuz, pus în aplicare de către Troțki și bolșevicii fanatizați, după preluarea puterii în 1917 („Cine nu gândește ca noi e împotriva noastră”). Am cunoscut pe pielea mea, ca om de creație și cultură, ce a însemnat „corectitudinea politică” în Uniunea Sovietică și care au fost consecințele ei asupra Basarabiei, precum și asupra individului și a popoarelor din imperiu. Conceptul de „corectitudine politică”, adus de comisarii roșii, urmărea să transforme comunismul în religie, să distrugă individul și națiunea, iar din melanjul obținut să creeze omul nou – „homo sovieticus”. După război, în Basarabia ocupată, promotorii „corectitudinii politice” au organizat în fiecare localitate autodafeuri, în care au ars sute de mii de cărți în limba română, editate în perioada interbelică, aruncând pe foc operele lui Eminescu, Alecsandri, Creangă, Coșbuc, Iorga, Pârvan. Acolo au ars marile personalități ale neamului românesc și partea senină, frumoasă a sufletului basarabean. Din acea cenușă au ieșit amneziile colective și ura față de România. „Corectitudinea politică” a făcut prăpăd în manuale și învățământ, a băgat spaima în intelectualitate, a distrus toate formele de gândire liberă și a introdus, la nivel instituțional și individual, cenzura și autocenzura. După ce moldovenii au trecut prin „corectitudinea politică”, instaurată prin teroare și transformată în normă de conduită în URSS, ei au început să-și piardă conștiința, demnitatea și identitatea. „Corectitudinea politică” din perioada sovietică a cultivat disprețul față de minoritățile naționale, rușinea de a face parte dintr-o națiune mică, de a vorbi „o limbă primitivă”, de a nu avea nimic în comparație cu „fratele mai mare”, care s-a sacrificat pe sine și a luat „să fericească” niște înapoiați adunați în 15 republici unionale. Am trăit această umilință, inclusiv când, peste jumătate de milion de moldoveni sovietici, în urma propagandei, au renunțat benevol la originea lor, la limba maternă, la neamul lor. Ei aveau un singur ideal — să devină ruși cu acte în regulă. Limba lor maternă a devenit rusa și ei râdeau de ceilalți confrați când vorbeau în „moldovenește”. Așa a început fabricarea mutanților, a mancurților fără memorie, fără părinți, fără limbă maternă, fără țară. Un pericol care își scoate colții și azi. Sub masca „corectitudinii politice” se ascund monștri: nu lăsați „binefăcătorii” să-și bată joc de marile valori românești, nu le dați voie să dicteze și să vă spună cine este Eminescu, Hașdeu, Iorga, Vieru sau Goga, nu le permiteți să intre în altar și să înceapă să vă învețe rugăciunile lor. O să ajungeți, la sigur, ca moldovenii sovietici, cărora le era rușine de neamul lor, de limba maternă, de istoria națională, de identitatea lor românească.
„Aștept reîntregirea ca pe o Înviere”
– Conduci, de ani buni, revista NATURA, înființată cu mult înainte să fie la modă ecologismul. Ce te face să fii mesagerul ei?
– Natura nu-i altceva decât Planeta vie care te poartă prin Univers, „moșia” în care părinții și neamul tău îngrijesc apele, câmpiile, munții și pădurile. Pentru mine, Natura înseamnă pământul matern și casa părintească, sufletul românesc și România întreagă. Când am gândit numele revistei, în 1989, fiindcă în Basarabia ocupată, cuvântul România era arestat și interzis, am căutat ceva deosebit, în care să încapă dragostea noastră față de patria-mamă, și m-am oprit la NATURA. Cine dorește să cunoască, să vadă și să simtă România din stânga Prutului, dar și întregul spațiu românesc, poate beneficia de colecția celor 356 de numere, care reprezintă munca uriașă a unui colectiv de mari sufletiști. În prezent, orice român din țară și din lume se poate abona on-line (www.natura.md/ abonare) la revista NATURA. Ar fi minunat să ne susțineți, să simțim solidaritatea fraților noștri de pretutindeni.
– Spiritul tău unionist se manifestă și geografic. Pentru tine, natura este gata „unită”, Moldova și România la un loc…
– Nistrul, care se întinde pe teritoriul nostru istoric peste 900 de kilometri, este poarta de intrare în paradis, în tot spațiul românesc. „Grădina Maicii Domnului” nu e doar o metaforă frumoasă, ci o realitate. Am văzut zeci de țări și nu exagerez: România e icoana lăsată de Dumnezeu pe pământ. Convenisem cu Nicolae Dabija să facem, ca în tinerețe, nu doar turul Basarabiei, ci al întregii Românii, și împreună să zidim Cartea Țării noastre, el să scrie poemele, eu să fotografiez peisajele. După pandemie, cu ajutorul Domnului, s-ar putea să pornesc singur la drum…
– La 1 Decembrie celebrăm Ziua Națională a României. Cum trăiești această sărbătoare care, istoric, este și a Bucovinei și Basarabiei. Cu ce sentimente o aștepți?
– Mă teleportez în anul de glorie 1918, derulez filmul divin al reîntregirii neamului românesc, mă închin, mai întâi, „Sfatului Țării” de la Chișinău, care a dat semnalul că bate ceasul lui Dumnezeu și pentru români, mă ridic în sus, până la Cernăuțiul meu cel drag, mă plec în fața strălucitei elite unificatoare din Bucovina noastră, apoi mă îndrept spre inima Țării, la Alba Iulia, acolo unde sufletul meu se umple de bucurie, la văzul întregului meu popor, care își trăiește ora sa astrală și își ia destinul în propriile mâini. Recunoștința mea nu are margini față de făuritorii Marii Uniri. La 1 Decembrie, refuz să ies din atmosfera anului 1918 și să revăd prezentul…
– Îți propun să sfârșim interviul într-un mod optimist. De unde îți tragi speranța și bucuria?
– Mama avea chip solar și suflet cald, care emanau iubire, încredere și bucurie. Se agăța de viață, când totul se prăbușea în jur. Ieșea de sub dărâmături, își făcea cruce și pornea la drum mai îndârjită, să-și refacă cuibul. Credea în dreptatea lui Dumnezeu, în neamul și copiii ei. Încrederea mea în dreptatea divină e ereditară. Cred că Cel-de-Sus nu va îngădui la nesfârșit marea nedreptate istorică, și va reîntregi poporul român, într-un viitor pe care îl aștept ca pe o Înviere.
Foto: ALECU RENIȚĂ
