Minunata poveste de dragoste dintre minte și inimă – Învățați să vă ascultați inima!

Când suntem îndrăgostiți, simțim cum „ni se încălzește inima”; spaima o face „să bată ca un ciocan”, iar dacă am scăpat de o grijă, „ne luăm o piatră de pe inimă”. Nici textele literare, nici pro­verbele nu fac referire la vreun alt organ care să aibă atâtea co­res­pon­dențe cu stă­rile sufle­tești. Mult timp, medicii au pri­vit inima dintr-un unghi strict prag­matic, văzând în ea doar o pompă ce asigură trans­portul sân­gelui în corp și ast­fel ne ține în viață. Așa a cre­zut și car­dio­logul german Man­fred Biolek până când, într-o zi, a avut revelația fap­tu­lui că ea este totodată un organ care percepe senzații și sen­timente. Relația dintre inimă și psihic nu e numai un subiect pasionant în plan teoretic, ci și o rea­litate de care trebuie să ținem sea­ma, dacă vrem să fim sănă­toși.

Fața ascunsă a inimii

– Domnule doctor, ați scris o carte în care afirmați că ini­ma comunică în permanență cu noi. Că atunci când ne bate în piept, vrea să ne spună ceva. În viața dvs. au existat situații care v-au făcut să regretați că n-ați ascul­tat-o mai atent?

– Destule, din păcate. Tre­buie să muncești zi și noapte, dacă dorești să devii un bun specialist în chirurgie cardiovasculară, unul într-adevăr perfor­mant. Am visat să ajung acolo, și pentru asta am făcut tot ce stătea în pute­rile mele, imaginându-mi că, odată ce-mi voi fi atins scopul, voi trăi într-o fericire perpetuă. Și suc­cesul nu s-a lăsat așteptat, aveam o piscină în curte și un Porsche în garaj, operam cazuri dificile, însă eram din ce în ce mai frustrat: din viața mea lipsea ceva esențial, deși n-aș fi putut spune ce anume. Apoi am participat la un seminar despre meditație, și acolo am desco­perit „fața ascunsă” a inimii. Ni s-a cerut să ne con­­centrăm asupra ei și s-o simțim – iar eu n-am simțit nimic. Asta m-a tulburat. Voiam neapărat să aflu dacă este posibil să-ți simți inima.

– Și ce ați descoperit?

– Inima posedă un sistem nervos propriu, com­pus din zeci de mii de celule, dotat cu memorie și capabil să ia decizii independent de creier. De ase­menea, ea este cel mai important dintre organele noastre de simț. Are o mare capacitate de percep­ție, mai mare decât ne închipuim, și poate trans­mite informații către creier. O dovedește faptul că 80% dintre căile nervoase merg de la inimă la creier și nu invers. În plus, prin intermediul re­țelei puternic ramificate a vaselor de sânge, ea se află în legătură cu fiecare celulă a organis­mu­lui. Când ceva este în neregulă, poate lansa ime­diat un semnal, pentru a pune în gardă cre­ierul.

– Prin urmare, inima poate realmente simți?

– Da, o afirm cu toată convingerea. Sentimen­tele iau naștere nu numai în creier, ci și în inimă. Ea produce oxitocină, hormonul afecțiunii, și la nivelul ei s-au identificat numeroși receptori pen­tru acest hormon. Oxitocina declan­șează bătăile inimii încă din a 22-a zi de dezvoltare a fetusului în uterul ma­tern și va proteja vasele de sânge pe toată durata vieții.

Un cuplu de îndrăgostiți

– Înseamnă că iubirea ne păs­trează inima sănătoasă?

– Oamenii iubitori au o speranță de viață mai mare, multe studii ne dovedesc acest lucru. Oxi­tocina inhibă eliberarea de substanțe cu efect pro­in­flamator, care favorizează ateroscleroza și impli­cit infarctul miocardic. Iar cercetările experi­mentale au evidențiat faptul că, în momentul când are loc un infarct, hormonul afecțiu­nii protejează țesutul cardiac.

– Ce daune provoacă su­ferința din dragoste?

– Inima și creierul se asea­mănă cu un cuplu de îndră­gos­tiți: dacă unul din ei este trist, nici celălalt nu poate fi vesel. Atunci când e supus unei supra­solicitări psihice, creierul nu mai filtrează sem­nalele de stres, ci le trimite ini­mii ca atare. A­ceasta poate produce în ultimă instanță o vasoconstricție, din care cauză nu mai este suficient alimen­tată cu oxi­gen. Atunci apare așa-numitul „sindrom al ini­mii frânte”, care se resimte ca un infarct, deși nu există propriu-zis cauze organice. De aceea, când este foarte intensă, o suferință din dragoste poate de­veni letală. Din fericire, așa ceva se întâmplă rar.

– Ce alte sentimente mai dăunează inimii?

– Neputința de a ierta și pierderea unei persoa­ne iubite, cu a cărei absență nu ne pu­tem împăca, sunt ucigătoare pentru ini­mă. La fel și frica. Persistența emoțiilor negative o supun unui stres care face să crească riscul tulburărilor de ritm cardiac și al inflamațiilor. Un studiu recent arată că frecvența cazurilor de fibri­lație atrială este de aproximativ 30 de ori mai mare la p­acien­ții depresivi. Însă comu­nicarea dintre inimă și creier nu se deru­lează într-un sin­gur sens. Persoanele cu afec­țiuni car­diace au o tendință mai pro­nun­țată de a deveni depresive. Iar aceasta le scade șan­sele de supra­viețuire după un infarct.

Cu inima la psiholog

– Cardiacilor li se oferă asistență psi­holo­gică?

– Destul de rar, din păcate. Cei mai mulți dintre chirurgi sunt niște tehnicieni preocu­pați să repare inimile defecte. Însă există semne că lucrurile se vor schimba: a apărut o nouă dis­ciplină medicală, psihocardiologia, care studiază tocmai aceste probleme. Cu ajutorul ei, sper ca oamenii să învețe cum să-și asculte inima.

– Ea poate efectiv să ne spună ceva?

– În măsura în care o fac și alte organe de simț – fiindcă este posibil să fim orbi, deși vedem, și surzi, deși auzim. Ca să putem percepe mesajele ini­mii, trebuie să ne antrenăm atenția. Să ne în­toarcem înlăuntrul nostru și să ne întrebăm: „Ce simt? De ce anume aș avea nevoie astăzi, ca să-mi fie bine?”. Atunci, mulți își vor da seama că nu un câștig la loterie îi face fericiți, ci o vorbă bună sau o îmbrățișare. Cineva care își găsește puțin timp pentru acest exercițiu de concentrare, măcar cinci minute dimineața, îndată după ce s-a trezit, și alte cinci seara, înainte de culcare, va reuși să se îm­prie­­tenească cu inima sa.

– Cum se poate dovedi faptul că inima co­munică?

– Informațiile transmise de ea ajung la creier sub forma unor impulsuri corelate cu bătăile ei, iar impulsurile respective pot fi înregistrate. Și este un fapt dovedit că în intervalele când inima emite aceste semnale, acuitatea vizuală se îmbunătățește. Așadar, avea dreptate Antoine de Saint-Exupery, când punea pe unul din personajele cărții sale „Mi­cul prinț” să spună: „Iată secretul meu. E foarte simplu: noi nu vedem bine decât cu inima.” De ase­menea, ea este capabilă să sesizeze, chiar și de la mare distanță, nevoia cuiva de a fi ajutat.

Da! Inimile noastre pot să bată la fel

– Cum anume? Ca să înțelegem, vă rugăm să ne dați câteva detalii.

– Este posibil ca inimile să intre în legătură și să bată ca una singură. Nu vorbim aici de un fenomen para­normal, ci de unul pentru care există dovezi științifice, mai presus de orice dubiu. Cu pri­lejul unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Aar­hus din Danemarca, au fost mo­ni­torizați parti­cipanții la una dintre acele alergări ritualice, pe un pat de cărbuni aprinși. S-a con­statat că inimile alergătorilor și ale persoanelor din cercul lor de rude și prieteni, veniți acolo ca să-i susțină, băteau în același ritm, deși cei din urmă se aflau undeva departe, în public. Această sincro­ni­zare nu s-a evi­dențiat însă și la spectatorii neim­plicați. Deci, inimile simt momentul când oamenii apropiați lor se găsesc în dificultate și necesită sprijin.

– Când putem spune că inimii noastre îi merge bine?

– Atunci când variabilitatea frecvenței cardiace (pe scurt, VFC) este una pronunțată, ceea ce în­seam­nă că intervalul de timp dintre două contracții ale cordului înregistrează neregularități de ordinul milisecundelor. Este vorba despre abateri atât de fine, încât nu sunt vizibile într-o electrocar­dio­gra­mă normală, ele putând fi identificate doar în cadrul unor investigații mai precise. Mulți cred că inima bate regulat ca un ceas, dar se înșeală. Varia­bilitatea ritmului cardiac este mare, mai ales la copii, în așa măsură încât, uneori, poate fi sesizată la o simplă palpare cu degetele. Măsurarea VFC permite și determinarea vârstei biologice: oamenii cu o frecvență cardiacă mai „elastică” au șansa de a trăi până la adânci bătrâneți, deoarece inima lor este flexibilă și, prin urmare, aptă să se adapteze la diversele provocări ale vieții.

Ce-i place inimii

– Ce putem face pentru ca inima noastră să nu-și piardă flexibilitatea de care vorbiți?

– Înainte de toate, aveți grijă să vă relaxați sufi­cient. Stresul nu permite inimii să se mai contracte normal, o paralizează. O inimă blocată de stres poate fi ajutată să se liniștească, de exemplu, cu un ulei parfumat de lavandă, care se aplică pe piept, masând ușor. Trebuie să știți că „motorul” sistemului circulator posedă și celule olfactive. De mare folos este, apoi, respirația profundă. Pulsul se accelerează pe inspirație și devine mai lent când expirăm, iar aceasta constituie un bun antrenament pentru VFC. Și, nu în ultimul rând, activitatea se­xuală stimulează și ea variabilitatea frecvenței car­diace. Persoanele care au frecvent orgasm ating un nivel ridicat de VFC.

– Ce credeți că ne-ar spune inima, dacă ar sta de vorbă cu noi?

– Ne-ar sfătui cam așa: „Încercați să faceți ca mine. Eu pompez mereu fără să obosesc, fiindcă după fiecare contracție, fac o pauză de două ori pe atât de lungă”. Relaxarea și pacea interioară ajută la vindecarea multor afecțiuni cardiace. Deci, nu neglijați odihna!

Ajutor pentru propriul suflet

Psihocardiologia este un domeniu știin­țific nou, apărut la granița dintre două spe­cialități: psihologia și cardiologia. Ea pro­pune abordarea afecțiunilor cardiovasculare din perspectiva fac­torilor psihosociali, în­cercând ca prin influen­țarea lor să prevină sau să încetinească evoluția bolilor inimii și ale vaselor de sânge. În această arie de preocupări se înscriu și exercițiile de mai jos, menite să dezamorseze sursele de stres.

* Respirația – În momentul declan­șării unui atac de panică, sistemul nervos vegetativ poate fi calmat prin intermediul unei tehnici de respi­rație. Începeți, reducând frecvența normală (de 12-20 respirații pe minut) cam la jumătate. Apoi inspirați profund și lent pe nas și expirați pe gură, printre buzele foarte apro­piate, aproape închise, încercând să prelungiți expirația până la o durată cel puțin dublă față de cea a inspirației. Opriți-vă pentru câteva secunde, după care inspirați din nou. Continuați astfel apro­ximativ 10 minute.

* Locul lăuntric, ferit de primejdii – A­cesta este un exercițiu standard, utilizat în terapia traumei, prin care se urmărește contracararea imaginilor terifiante din mintea pacienților. Crea­ți-vă în închipuire un spațiu unde vă simțiți în si­guranță (casa bunicilor), protejați împotriva ori­căror amenințări posibile. Vizualizați-l cât mai deta­liat, atribuindu-i sunete naturale (de exemplu, susurul unui pârâu), mirosuri (iarbă, fân), o tem­peratură ambientală anume și cercetați-l cu toate simțurile, verificând dacă într-adevăr vă simțiți bine acolo. Dați un nume locului respec­tiv și sta­biliți o legătură directă cu el, printr-un mic gest (de pildă, alipiți pentru câteva clipe degetul mare și pe cel arătător, cu o apăsare ușoa­­ră). Executați gestul atunci când vizualizați spațiul dvs. privile­giat, iar în viitor, repetarea acelei senzații tactile vă va ajuta să ajungeți mai rapid în locul secret din imaginația dvs.

* Relaxarea musculară progresivă – S-a demonstrat că încordarea și destinderea anu­mitor mușchi atenuează stările de nervozitate. Așe­zați-vă comod pe un scaun, având ambele tălpi în contact cu podeaua, închideți ochii și concentrați-vă atenția asupra a ceea ce se petrece înlăuntrul dvs. Contractați și pe urmă relaxați, pe rând, di­versele grupe de mușchi: mâna și antebrațul drept (strângeți pumnul), brațul drept (îndoiți cotul, desfaceți pumnul și îndreptați palma în sus), mâna stângă (la fel ca dreapta), brațul stâng (identic cu cel drept), fața (apropiați sprâncenele), gâtul și ceafa (coborâți capul spre piept), umerii (împin­geți-i în sus), pieptul (opriți respirația și încordați mușchii), abdomenul (con­tractați musculatura), fesele (încordați mușchii), gamba dreaptă (ridicați călcâiul de la podea), gamba stângă (la fel cu dreapta). Acordați-vă câteva minute pentru a simți starea de relaxare. Exersați regulat, preferabil zil­nic, timp de 20-30 minute.

* Seiful – Exercițiul oferă posibilitatea de a bloca amintirile neplăcute. Imaginați-vă un obiect în interiorul căruia să se poată depozita lucruri importante. Ar putea fi un seif, o casetă de valori sau o lădiță suficient de rezistentă. Din ce material este confecționat obiectul? Ce formă are, ce mă­rime și ce culoare? Ce sistem de închi­dere? După aceea, vizualizați trăirile care vă produc suferință (de pildă, emoțiile negative, ca teama, sau gându­rile apăsătoare), dându-le forma unui obiect, intro­duceți-l în seif și încu­iați-l bine. Astfel îl veți înde­părta din prezent.

Cum se păstrează inima sănătoasă

* Faceți multă miș­care – Sportul poate pre­veni afecțiunile cardiovas­culare. Formula ideală: an­trenament de rezistență, câte 20 de minute, de trei ori pe săptămână, sau plim­bări în pas alert, câte 30 de minute, de cinci ori pe săp­tămână.

* Mâncați sănătos – O alimentație benefică pen­tru inimă ar trebui să se bazeze pe multe legume, fructe și nuci. Ele conțin antioxidanți, care oferă protecție vaselor de sânge.

* Țineți greutatea sub control – Un sur­plus consistent de greutate corporală mărește ris­cul de îmbolnăvire a inimii. Mai ales grăsi­mea depozitată în zona abdominală produce hor­moni care favorizează ateroscleroza. La femei, circumferința abdomenului n-ar trebui să depă­șească 88 centimetri, iar la bărbați 102.

* Verificați-vă tensiunea și coleste­rolul – Valoarea ideală a tensiunii este 120/80 mmHg și, în orice caz, n-ar trebui să treacă peste limita de 140/90 mmHg. O tensiune diastolică mai mare de 90 dublează riscul de infarct și îl multiplică de patru ori pe cel de accident vas­cular cerebral. Nivelul prea ridicat al coles­terolului LDL facilitează de­punerea plăcilor de aterom pe pereții vaselor de sânge. La persoanele sănătoase, el poate ajunge până la 115 mg/dl, însă la pacienții cu risc ar trebui menținut sub 79 mg/dl.

* Ajutor de la farmacie – Ciuperca medicinală chine­zească Mu-Err, mai cunoscută sub denumirea de „urechi de lemn” sau „urechea lui Iuda”, subțiază sângele și previne formarea trombilor, reducând riscul de infarct și AVC. Se găsește deshidratată, conservată la borcan, dar și ca supliment alimentar (ex. Ciuperca lui Iuda, capsule – „Myco Crystal”, „Seven Star”, Complex de opt ciuperci – Myco Crystal). Sper­midina, o substanță prezentă în boabele de năut și în broccoli, stimulează procesul de curățare și reînnoire celulară. Se poate administra și sub formă de supliment: Spermidine Life, de la „Longevity Labs”.

* Renunțați la fumat – Persoanele care fumează au un risc de infarct cu 65% mai mare decât nefumătorii. Vestea bună este că la doar o săptămână după ce ați părăsit țigările, se con­sta­tă deja o îmbunătățire în funcționarea inimii.

Cât de gravă este situația?

De obicei, problemele cardiace își fac apariția și evoluează discret, din care cauză este dificil să le depistăm. Ar trebui să ne tragă atenția faptul că, dintr-o dată, gâfâim la urcatul scărilor, simțim o înțepătură sau o apăsare în piept. Aceasta ar putea să indice o boală coronariană, sau o irigație sangvină deficitară a miocardului. Când inima își accelerează bătăile sau ne dă senzația că se zbate, iar simptomele se asociază deseori cu anxietate și amețeli, putem presupune o tulburare de ritm cardiac. Însă alarma de grad zero se de­clanșează în cazul unui infarct. El poa­te fi identificat după durerile violente din spatele sternului, în­soțite adesea de un sentiment de pani­că. Suferindul simte, de asemenea, o presiune enor­mă pe piept. La femei, infarctul se manifestă într-un mod mai puțin specific: numai prin dureri puternice în abdomenul superior, senzație de grea­ță și de constricție în piept. În momentul când vă apar astfel de simptome, sunați neîntârziat la serviciul de urgență.