– O digestie eficientă se întreține ținând cont de buna funcționalitate a tuturor zonelor și organelor aparatului digestiv: cavitate bucală, esofag, stomac, ficat, colecist, pancreas, intestine –
Digestia începe în gură

Digestia începe odată cu masticația, mărunțirea alimentelor în gură, unde trebuie să dăm timp enzimelor și altor constituenți din salivă să acționeze pentru descompunerea amidonului și a unor grăsimi și formarea bolului alimentar. Pentru ca acest prim proces al digestiei să se desfășoare eficient, este important să nu înghițim în grabă alimentele și să mâncăm într-o stare de calm, nelăsând emoțiile și stările negative să își pună amprenta pe procesul digestiei, cu consecințe nefaste. În afară de aceste sfaturi, pe care nu le vedeți acum comunicate pentru prima oară, dar care cred că merită a fi subliniate mereu, este importantă și integritatea cavității bucale, a mucoaselor și dinților.
Gemoterapia poate fi un ajutor la care să apelați pentru întreținerea stării de sănătate a cavității bucale. Extractul din muguri de Brad și Extractul din muguri de Mesteacăn pufos, prin acțiunea remineralizantă, la care se adaugă acțiunea antiseptică, antiinflamatoare, cicatrizantă și imunomodulatoare, pot întreține, atât o dantură sănătoasă la copii și adulți, cât și sănătatea gingiilor. În cazul instalării bolii parodontale, sunt eficiente curele de întreținere, tot cu aceste gemoterapice, la care adăugăm și Extractul din mlădițe de Sequoia sau Extractul din muguri de Stejar.
Persoanele care fac frecvent afte (stomatită aftoasă), ar trebui să aibă în vedere o cură de întărire a imunității, ce poate completa tratamentul gemoterapic specific. Astfel, se va administra Extract din muguri de Coacăz negru, ca antiinflamator, Extract din muguri de Nuc, cu rol antibacterian, și Extract din mlădițe de Lemn câinesc, ca cicatrizant al mucoaselor.
În cazul candidozei bucale, care apare cel mai frecvent ca urmare a utilizării antibioticelor, vă poate ajuta o cură gemoterapică cu Extract din mlădițe de Cimișir, Extract din mlădițe de Lemn câinesc și Extract din mlădițe de Mur, cu efect antiinflamator, cicatrizant și de întărire a imunității mucoaselor.
Protecția stomacului

Pentru a ne proteja stomacul și a optimiza în general procesul digestiei la nivelul stomacului, dar și în următoarele etape, este importantă respectarea unor reguli de alimentație, privind combinația optimă a alimentelor și păstrarea unor pauze de 4-6 ore între mesele de peste zi.
Foarte frecvente sunt tulburările de la nivelul stomacului, în special cu manifestări de tip hipersecreție gastrică, care pot fi, de multe ori, și somatizări ale unor stări emoționale negative. Extractul din muguri de Smochin este gemoterapicul care normalizează secreţia gastrică, atât în tulburări de tip hipersecreție, cât și de tip hiposecreție. După o cură de 2-3 luni cu Extract din muguri de Smochin, mucoasa gastrică se poate reface și se instalează starea de bine. Efectul reglator al Smochinului se observă și în ceea ce privește motilitatea gastro-intestinală, fiind recomandat și în caz de reflux gastro-esofagian, asociat cu Extractul din mlădițe de Afin, sau în colite, în acest caz, în asociere cu Extractul din mlădițe de Merișor și Extractul din muguri de Nuc. În cazul prezenței Helicobacter pylori, gemoterapicul de Smochin se asociază, în general, cu Extractul din mlădițe de Iarbă neagră și Extractul din muguri de Nuc, în cure de lungă durată, iar evoluția bolii este important a fi monitorizată de către un medic specializat în gemoterapie.
Ficatul – o uzină producătoare de energie
Ficatul este o veritabilă uzină, locul unde o serie de substanţe sunt transformate în forme chimice simplificate. Este și sediul sintetizării secreției biliare, care se varsă apoi în vezicula biliară și participă la digestie, prin absorbția în intestinul subțire a grăsimilor și a vitaminelor solubile în grăsime. Ficatul este și un producător de energie pentru organism, de aceea, oboseala care persistă trebuie să ne atragă atenția și asupra susținerii bunei funcționări a ficatului. Între orele 23,00 – 3,00 este intervalul orar de care trebuie să ținem cont pentru refacerea funcțiilor ficatului și vezicii biliare. De aici, și recomandarea de a nu mânca după orele 19 seara și de a ne culca înainte de miezul nopții, căci altfel, un ficat obosit va permite să ajungă în sânge substanţe netransformate şi o serie de toxine. Extractul din mlădițe de Rozmarin este gemoterapicul recomandat în curele de întreținere a funcțiilor ficatului, ca hepatoprotector, prin acțiunile cumulate: antiinflamatoare, antioxidantă, coleretică (stimulează în ficat producția de secreție biliară) și colagogă (acțiune la nivelul colecistului, de eliminare a secreției biliare în intestin), hipocolesterolemiantă. Pentru susținerea procesului de detoxifiere care are loc la nivel hepatic, putem ajuta ficatul cu gemoterapicele de Rozmarin, Frasin și Ienupăr, administrate în cure periodice, de două ori pe an sau la nevoie.
Susținem colecistul

Multe persoane suferă de dischinezie biliară, în special în forma hipotonă – așa-numita „fiere leneșă” – când vezica biliară nu se contractă suficient pentru a se goli, în special după mesele foarte bogate, generând durere, gust amar, grețuri și eventual migrenă. Tot Extractul din mlădițe de Rozmarin este cel care poate fi de mare ajutor, dacă este administrat ca prevenție, în fiecare dimineață, sau înainte de fiecare masă, atunci când meniul este mai greu, cu multe grăsimi, cum se întâmplă de obicei de sărbători. Rozmarinul se poate asocia cu Extractul din muguri de Arțar, cu rol antiinflamator și de protecție împotriva formării noroiului biliar, care ar putea trece în timp sub formă de calculi biliari.
Enzimele pancreatice
Pancreasul este implicat în digestie prin sucul pancreatic, bogat în enzime cu rol esențial în degradarea proteinelor, carbohidraților și grăsimilor, la nivelul intestinului subțire. Buna funcționare a pancreasului exocrin (responsabil de secreția sucului pancreatic), dar și a pancreasului endocrin (care susține echilibrul secretării insulinei – hormonul hipoglicemiant) poate fi reglată în gemoterapie cu Extractul din muguri de Nuc, recomandat în sindroame de malabsorbție, în insuficiența pancreatică, stimulând secreția de suc pancreatic și având în plus și efect hipoglicemiant. Asociat cu Extractul din mlădițe de Rozmarin, va fi îmbunătățită digestia la nivel hepatic, biliar și pancreatic.
Intestinele lucrează pentru starea noastră de bine

Am lăsat la sfârșit intestinele, dar rolul lor este extrem de important, atât în procesul digestiei, cât și în susținerea imunității, asigurată de un microbiom sănătos, precum și în starea noastră generală de bine, ca al doilea creier, unde se secretă, printre altele, cea mai mare cantitate de serotonină, hormon al fericirii. Principalul extract gemoterapic cu rol reglator la nivel intestinal este Extractul din mlădițe de Merișor. Administrat în cure periodice, acesta reglează flora intestinală și motilitatea, cu efect benefic în diaree și constipație. În colitele de fermentație, se va asocia cu Extractul din muguri de Nuc, cu acțiune antibacteriană, și cu Extractul din muguri de Smochin, pentru efect reglator la nivel neurovegetativ.
Câteva dintre extractele gemoterapice prezentate au și acțiune tonică la nivel cerebral, în special Extractul din mlădițe de Rozmarin și Extractul din muguri de Stejar, iar Extractul din muguri de Smochin reduce neurastenia, astfel încât starea de bine de la nivel digestiv va fi în mod fericit completată.
Farm. sp. CARMEN PONORAN