ION GRIGORE STAMATOIU (Primarul comunei Scoarța, județul Gorj): „În zece ani, nu mi-am luat decât o săptămână concediu”

Prima comună după Târgu Cărbunești, pe șo­seaua națională spre Târgu-Jiu, este Scoar­ța. Drumul face o curbă adâncă la dreap­ta, iar după 50 de metri se vede primăria. Aco­lo activează, de două mandate, primarul Ion Gri­gore Stamatoiu, omul despre care sătenii spun că „nu pleacă din sat niciodată”, chiar dacă știu că e ple­cat la județ, la guvern sau cine știe unde… Mai- marele comunei este mereu „de față”, fiindcă are oa­meni vrednici în jurul lui, care îi urmează activitatea și planurile. Stamatoiu are un mare merit: nu po­li­tizează treburile locale, nu trage sforile pentru un partid sau pentru altul. Este primarul tuturor.

„La horă am înțeles cât de frumos e țăranul”

– Am căutat, în comunele din nordul județului Gorj, un primar bun, despre care să scriu la revistă. Fără exagerare, toți cei întrebați mi-au indicat numele dumneavoastră. Care să fie explicația?

– Mă știe lumea. Se spun multe despre mine. Sunt născut în Budieni, la 16 februarie 1952, într-o familie de oameni modești. Tata și mama s-au cunoscut la horă, apoi s-au căsătorit. Dar tot s-au dus la horă și așa, căsă­toriți. Le-a plăcut să joace, să chi­uias­că, să bată călcâiul pe podeaua de dans. Mi-a plăcut și mie hora, ce să zic, am prins dragoste de ea, din tim­pul școlii generale. La horă, în zilele de duminică, am înțeles cât e de frumos țăranul. Cunosc familii care s-au în­chegat pornind de la jocul satului. La școala gene­rală, am prins drag de dansurile popu­lare, grație în­vățătoarei noastre, doamna Paulina Predescu. Cu dânsa am învățat Bordeiașul, Alunelul și Sârba.

– Astăzi, moda horelor s-a pierdut. Dvs. cum ați reușit să revigorați jocul și tradițiile din Gorj?

– Aș zice că i-a fost dat comunei Scoarța să păs­treze tradițiile, costumele, muzica, horele, sărbăto­rile religioase. Primăria a avut o înțelegere cu lău­tarii din Târgu Cărbunești, în frunte cu Vasile Piți­goi, instrumentiștii lui și celebra Nela. Jucam în cos­tumul popular, așa jucau și fetele și mulți dintre bă­ieți. Mai ales la sărbătoarea Strefetițe (Trei Ierarhi). Când era de mers la biserică, la slujbă, ai noștri veneau în costum popular. Comunitățile erau fru­moase, cu toate timpurile grele care au fost. Erau frumoase prin tradiție și prin oameni. Că „cetățeni” îs mulți, dar oameni mai puțini. Erau dealurile Scoarței, viile, pivnițele vechi, sus, în podgorii, unde toamna parcă se muta întreg satul. Ce seri frumoase! Făceam turtă pe vatră, cu hrean pe sub ea, cu tăciunii pe deasupra, iar în firide, aveam usturoi și șunculiță. Umblam cu vitele, iar seara, mâncam ce găseam, ba o coajă de turtă și niște șuncă, ba o ceapă, ba un buzunar de poroabe (porumbe) acrișoare. Câteodată, tăiam și câte o găină, dar o gătea mama în multe feluri, să ne ajungă trei-patru zile.

Toată primăria, în costum popular

– Sufletul satului înseamnă tradiție și cultură. Cum ați reușit să îl țineți viu? Prin alte locuri s-a risipit…

– Am mers pe exemplul propriu: cu orice ocazie festivă, m-am îmbrăcat în costumul tradițional, îndemnându-i și pe funcționarii de la primărie să facă la fel. Azi, nu mai ține niciun preot o slujbă de sfințire fără partici­parea funcționarilor primăriei îmbrăcați în costume gorjenești sau schilerești. Recent, preotul din Budieni ne-a chemat la o sărbă­toare. I-am îmbrăcat pe toți de la primărie în costum popular și ne-am dus. Pentru noi, ia și costumul național sunt lege. Așa a fost, așa este și așa va rămâne. În Iunie, la Sfântu Pe­tru, cinstim hora satului, fiind hramul local. În urmă cu doi ani, au venit la joc circa 300 de persoane, din care peste 100 erau îmbrăcate în cos­tume populare. Când le-am văzut, le-am pupat mâna tuturor doamnelor în vârstă. Imediat ce am câștigat mandatul de primar, mi-am propus și am realizat: să refac sărbătorile de altădată.

„Să nu stricăm satul cu case verzi sau portocalii”

– Vă aflați la al doilea mandat. Care sunt pri­mele lucruri gospodărești făcute în comună, imediat după ce ați fost ales primar?

– Am pornit reabilitarea căminelor culturale și a școlilor. Nu fuseseră reparate de peste 50 de ani! Toa­letele, acoperișurile, zidu­rile erau ruinate, cu wc-urile în curte, fără terenuri de sport. În aceeași stare erau și cămi­nele culturale. Am făcut baze sportive, săli mo­derne de handbal și gimnastică, teren de fotbal, toalete interioare. A urmat asfaltarea drumurilor. Avem peste 80% din șoselele comunale asfaltate. În același timp, am declanșat foraje și să­pături pentru apă curentă. Până la mine, toți primarii au promis că bagă apă, dar au băgat numai conducte. Când am văzut cum stau lucrurile, am chemat meș­terii fântânari și i-am pus să fo­reze după iz­voare. Adânc, la 220 de metri! A țâșnit apă pură, de izvor bogat. Anul ăsta, mai săpăm unul. Și mai fo­răm trei fântâni, pe lângă cele refăcute.

– Sunt câteva case vechi, deosebit de frumoase în sat. În ultimul timp, locurile cu tradiție atrag oamenii din orașe. Aveți proiecte în acest sens? Scoarța e aproape de Târgu-Jiu.

– Într-adevăr, suntem la 20 de minute distanță de Târgu-Jiu cu mașina sau cu autobuzul. Ar fi mult mai plăcut să lucrezi în capitala județului, dar să ai ca­să în Scoarța. Sunt și câțiva „fugitivi”, care lu­crează în Europa și trimit bani acasă, pentru vii­toarea lor casă. Ne-am gândit să apelăm la un arhi­tect care să ne facă un album cu 10 tipuri de case gor­jenești, adaptate la materialele de construcții mo­derne, astfel ca fiecare constructor să aibă un ghid obligatoriu, din cele zece. Să nu stricăm satul cu case verzi sau portocalii, fără nicio urmă de specific local. UE ne impune să acționăm rapid, să-i atragem pe fiii și pe nepoții țăranilor înapoi, în satele lor.

– Care sunt acțiunile suplimentare ale pri­marului, în vederea atragerii cât mai multor tineri în sat?

– Modernizez școlile și nu mai pleacă elevii la Târgu Jiu ori în altă parte. Nici profesorii nu se mai fac frați cu drumul… Am început să producem în comună pavele și bolțari… Particip la 99% dintre incendiile care au loc în comună. Oamenii s-au obișnuit cu prezența mea. Am muncit cot la cot cu vecinii la un foc aprins de oameni fără minte, care au vrut să ardă uscăturile de pe deal fără să supra­ve­gheze. Și încă ceva: iau parte la 80% dintre de­cesele comunei. În aceste zile, am strâns bani de la cine a fost binevoitor să dea, pentru un copil care are cancer. Am adunat deja suficient, încât familia pleacă la Ankara, la un spital specializat.

„Vreți canalizare în sat? Alegeți-mă primar!”

– Consătenii dvs. zic bucuroși că sunteți un primar al amănuntului. Puteți fi sunat la orice oră și răspundeți: chiar și duminica sau în ziua de Paști. Dar dvs sunteți mulțumit de cei cu care lu­crați? E important să existe o „echipă” la primă­rie?

– La primăria din Scoarța, se vine la ora 8. Eu vin la ora 7, iar oamenii care au treabă vin la ora 7.30. Dacă funcționarii vin înainte de 8 chiar și cu 30 de secunde, îi salut cu „bună dimineața”, dacă vin după 8, le zic „bună ziua”, semn că au întârziat. Dar un funcționar de la primăria din Scoarța se respectă pe el însuși. Îi respect și eu pe ei. Le-am făcut sală de mese, bucătărie, baie. Nimeni nu mai mănâncă pe birou, să rămână mirosul de mâncare în nasul oamenilor care vin cu treburi. Mă întreabă unii: „Cum ai reușit, Ioane, să faci în 5 ani ceea ce alții nu au făcut în 30 de ani?”. Le răspund că știu să țin legătura cu colegii. Știu să răspund la telefon. Dacă alții nu răspund decât în timpul programului, eu răspund și noaptea, și duminica, și în ziua de Paști sau de Crăciun. Interesul comunei e mai presus de orice, și oamenii au înțeles că le țin partea. I-am întâlnit pe oameni pe stradă, în stațiile de autobuz, la căminul cultural, și le-am spus: „Vreți o schim­ba­re în sat? Vreți apă curentă, vreți canalizare sau fântâni noi? Atunci, să mă alegeți primar”. Și m-au ales.

– Se povestește că știți să vă întoarceți și de la București cu cereri rezolvate. Este adevărat?

– Este. Am rezolvat multe la București. Am fost la ministere și am cerut diverse aprobări. Mi s-a spus că nu se poate, că nu am dreptul, că trebuie să aș­teptăm nu știu ce lege. „Nu plec de aici, domnule ministru! Dorm pe scările ministerului!”. Până la urmă, au venit funcționarii și mi-au rezolvat cererea. Numai să scape de mine.

– Mergeți și la strânsul gunoaielor împreună cu oamenii primăriei. Asta face primarul?

– Asta face. Adunăm gunoaiele cu salariații, că s-a minunat „Garda de mediu” de isprava noastră. Celor care nu muncesc și nu-și adună gunoaiele le facem dosar, în folosul comunității. Le dăm amenzi, dar degeaba. Legile sunt incomplete. Avem 46 de miliarde de lei vechi neîncasați. Nu există cadrul administrativ necesar. Legile sunt slabe, notarii îi sărăcesc pe oameni, iar noi, angajații primăriei, sun­tem văzuți ca ultimii funcționari ai comuni­tăților. Avem salarii mici, iar orice sesizare din această țară trece pe la noi. În zece ani, nu mi-am luat decât o săptămână concediu!

– Oamenii spun că vă văd, adesea, pe ulița satului cu buchete de flori și sticle de șampanie. Unde vă duceți?

– Am două direcții: la cuplurile care îm­plinesc 50 de ani de la căsătorie și la cei care au împlinit 90 de ani de viață. Pe toți îi con­voc, apoi, într-o anumită zi și le ofer o masă la un restaurant din Târgu-Jiu. Unii plâng, că nimeni, niciodată, nu le-a oferit cadouri de ziua lor. Doar o bătrână de 96 de ani m-a re­fuzat. Nu dorea să piardă timpul, că îm­pletea un pulover pentru nepoțel. Cu greu am dus-o la Târgu-Jiu. Cam ăsta este portretul unui pri­mar din satul de azi, dacă își iubește consătenii.

Foto: Mihăiță Trufelea