Anna Maria Popa este director al singurului teatru de limbă română din Secuime, Teatrul „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe, instituție a cărei activitate nu a putut fi oprită nici de pandemie și nici de vreo altă criză. Deși este un orășel cu doar câteva zeci de mii de locuitori, Sfântu Gheorghe are trei companii teatrale, un ansamblu de dansuri tradiționale ultraprofesionist și o serie de artiști plastici de primă mână. La asta putem adăuga echipele de sport, cu rezultate de invidiat chiar și de către marile orașe. Dacă amintim și cât de spectaculoase sunt peisajele din zonă, putem spune că nu te poți plictisi în Sfântu Gheorghe. Știm asta și de la Anna Maria Popa, care este un ambasador serios al acestor locuri.
„Eu, când mă uit în jur, văd numai avantaje”
– Anna Maria, ești director al singurului teatru de limbă română din Secuime. Ce presupune acest lucru?

– Presupune, în primul rând, foarte multă responsabilitate. Teatrul are și un important rol educativ, iar faptul că tânăra generație din două județe poate vedea spectacole în limba română, în mare parte doar la noi, ne obligă. Apoi, situația noastră este una atipică, dacă nu chiar unică – suntem minoritari, într-o zonă populată de cea mai numeroasă minoritate din țară, cea maghiară. Trebuie să facem mari eforturi pentru a satisface comunitatea locală și standardul pe care ni l-am impus atât la nivel național, cât și internațional. După ani de muncă, am ajuns într-un punct destul de echilibrat, poziție pe care am dori să ne-o consolidăm și să ne-o menținem.
– Secuimea este un spațiu cu totul special. Cum se manifestă asta în viața de zi cu zi?
– Zona noastră este percepută foarte diferit, în funcție de ochii care o privesc. Eu, când mă uit în jur, văd numai avantaje. Copiii au ocazia să crească într-un mediu sănătos, multicultural și multietnic. Majoritatea sunt bilingvi din familie. Cunosc mulți copii care până la vârsta de 10 ani vorbesc deja trei limbi, lucru care îi ajută enorm în viață. Comunitatea este una restrânsă, iar autoritățile locale sunt adevărați parteneri care înțeleg în mod real importanța investiției în cultură.
– Fie că e vorba de români sau de secui, aveți cu toții o mândrie locală legată de geografia, de cultura și chiar de realizările sportive ale celor din zonă. Cu ce se poate mândri un locuitor al Secuimii?
– Am ajuns la subiectul meu preferat. Județul Covasna și orașul Sfântu Gheorghe, în mod deosebit, sunt cunoscute pentru investiția autorităților în cultură. Pe lângă cultură, ne mândrim și cu investiția în educație și sport. Din mândriile locale aș menționa echipa de fotbal Sepsi OSK și echipa de baschet feminin Sepsi SIC – campioană națională a șaptea oară consecutiv. Stăm bine și la hochei sau la ciclism. Un alt punct forte ar fi investiția în tineret. Programele implementate în ultimii doi ani, de ajutor de chirie, programele „Hai acasă”, „Biroul de tineret” sau „Parlamentul tinerilor” sunt exemple pe care mi-aș dori să le văd preluate și implementate și în alte orașe.
Spectacolul Secuiana
– Apropo de renume, de curând ai participat la revitalizarea unui brand celebru: Secuiana. Descrie puțin proiectul…

– Am avut bucuria de a contribui la revitalizarea brandului Secuiana! Această fabrică de textile de tradiție, care a beneficiat recent de preluarea pachetului majoritar de către un nou patronat, și-a început parcursul de reînnoire, cu un concurs dedicat tinerilor designeri, culminând cu evenimentul din 9 martie, de prezentare a celor trei colecții realizate de cele trei creatoare câștigătoare ale concursului. M-am ocupat de conceptul întregului eveniment, precum și de implementarea lui, și trebuie să recunosc că a fost o muncă extrem de satisfăcătoare. Ceea ce ați putut vedea la „Zabola Estate live”, precum și online, pe pagina de facebook Secuiana, a fost rezultatul a două luni de muncă și colaborarea fructuoasă dintre mai multe entități. Cei mai importanți au fost brand-ambasadorii aleși, nume sonore din domeniile lor de activitate, cu care am fost extrem de onorată și fericită să colaborez și vreau să le mai mulțumesc și aici, pentru deschiderea de care au dat dovadă când au acceptat provocarea pe care le-am propus-o. În loc de manechini, am preferat artiști, oameni talentați care nu au legătură cu moda și cu care consumatorul Secuiana să se poată identifica și empatiza.
– Ai realizat un spectacol complet dedicat brandului Secuiana. Cum l-ai gândit?
– Am pornit de la cele trei colecții câștigătoare. M-am inspirat din fiecare ținută în parte. Am vrut ceva unic și mult mai aproape de zona de teatru decât de un spectacol de modă obișnuit. Mi-am dorit ca fiecare ținută să fie reprezentată de un ambasador dedicat, cineva care în cadrul show-ului propriu-zis nu doar să prezinte costumul, ci să prezinte un moment din arta lui, îmbrăcat în ținuta creată special pentru el. Apoi am ales „brand-ambasadorii” și am creat scenariul spectacolului în așa fel încât să avem o acoperire cât mai largă a artelor reprezentate, iar ordinea să însemne pentru public ceva coerent, distractiv și fără momente de respiro. Ne-am dorit să ținem oamenii cu sufletul la gură și, în același timp, să își zică: „Ia uite ce poate face artistul acesta în costum!”. Sper că ne-a ieșit.
– Ce înseamnă acest brand pentru cei din zonă?

– Înseamnă foarte mult, dacă ne gândim că fabricile din subordine au peste 700 de angajați. E un brand de tradiție, un factor economic stabil și datorită unor oameni cu viziune, care sperăm să fie și un factor important în dezvoltarea comunității din zonă! În colaborarea mea cu ei, am avut parte de deschidere și dialog sănătos, și sper să păstreze aceste două lucruri pe mai departe în tot ce își propun pe viitor.
– La spectacol au participat artiști și sportivi din zonă, dar și din țară. Cum au primit invitația?
– Mândria locală e reală și importantă la noi, deci era clar ca și pe invitații ce urmau să prezinte moda să îi aleg echilibrat. Am ales oameni tare dragi, pe care îi iubesc și respect enorm tocmai pentru că îi consider modele de urmat în domeniile pe care le reprezintă. M-am bucurat enorm că faimosul violonist Alexandru Tomescu a acceptat această provocare, iar Alex Bogdan, în calitatea lui de prezentator al show-ului mi s-a părut alegerea ideală! Aș putea vorbi o veșnicie despre fiecare artist în parte, dar au fost 15 brand-ambasadori și ar însemna să transformăm interviul într-o carte.
– Spectacolul de modă regizat de tine a avut loc la castelul Mikes, din Zăbala. De ce ai ales acest loc și ce reprezintă el pentru Secuime?

– Nici locația „Zabola Estate” nu a fost întâmplătoare. Gazda serii a fost Gregor Roy Chowdhury, descendent al familiei Mikes, proprietarul „Zabola Estate”, precum și cel care a preluat pachetul majoritar Secuiana. Mie personal mi s-a părut foarte emoționant discursul său din deschidere, în cadrul căruia povestea cum fix în sala evenimentului, după primul război mondial, străbunica lui punea bazele primei fabrici de textile, pentru a asigura locuri de muncă femeilor care și-au pierdut bărbații în război și care erau nevoite să își întrețină singure familiile. Familia Mikes a fost un stâlp al comunității și a ajutat și s-a implicat acolo unde contextul prezentului o cerea. Nici războiul actual din Ucraina nu face excepție. Au ajutat și ajută în continuare, prin toate canalele pe care le au disponibile. Ei nu ar vorbi despre asta, deoarece sunt persoane foarte discrete, dar eu îmi permit să îi laud puțin, pentru că merită și avem nevoie să cunoaștem oamenii de calitate pe care îi avem în jurul nostru. De multe ori, avem de pierdut tocmai din cauza faptului că oamenii de calitate sunt discreți, de bun simț și nu vor să fie în centrul atenției. Ne uităm în jur și ne întrebăm de ce nu mai găsim modele, de ce avem senzația că de la an la an calitatea umană a persoanelor publice scade? Cred că fix acesta este motivul, și eu una am decis ca atunci când descopăr oameni de calitate să vorbesc cât mai mult despre ei.
– Întorcându-ne la teatru, cum ați început anul? Ce proiecte artistice aveți pentru ce a mai rămas din 2022?

– În aprilie avem Săptămâna Culturală din cadrul Zilelor Sfântu Gheorghe, o săptămână cu spectacole și evenimente extraordinare. 23 aprilie-1 mai e o perioadă foarte bună de vizitat Sfântu Gheorghe. Apoi mai pregătim o nouă premieră în iunie, în regia lui Bobi Pricop. În paralel, avem confirmate deja participări la mai multe festivaluri din țară și străinătate. Și vom avea și anul acesta festivalul DbutanT și EVA FilmMakers fest. Primul le este dedicat artiștilor la debut, iar cel de al doilea, creatoarelor de film.
– Sfântu Gheorghe este un oraș mic, dar plin de efervescență culturală și sportivă. Cum își poate petrece timpul liber un vizitator?
– Eu zic să vină lumea la Sfântu Gheorghe, că de restul ne ocupăm noi. Atât distracția cât și nivelul cultural și artistic ridicate sunt garantate.