* Jonathan Coe, „Domnul Wilder și cu mine”, traducere de Radu Paraschivescu, Editura Polirom (tel. 0232/21.74.40), 262 p.
Jonathan Coe, unul dintre scriitorii britanici contemporani de raftul întâi, a publicat, de la 26 de ani câți avea când a debutat în 1987 și până azi vreo 14 romane, unul la 2-3 ani, majoritatea traduse bine și la noi de Radu Paraschivescu în seria de autor de la Polirom. Am fost mereu sedusă de farmecul narativ dulce-amar al satirelor lui ancorate în realitatea socială, politică, economică și culturală a Marii Britanii din anii 70 ai secolului trecut și până azi. Noul lui roman, pe care vi-l recomand ca lectură de vacanță, a fost scris în doar cinci luni, jumătate într-o rezidență pe țărmul Atlanticului, în Portugalia, jumătate la Londra. (Din fericire, au început să apară și la noi asemenea rezidențe literare, finanțate de fundații sau de particulari, care oferă autorilor, pe timp limitat, condiții optime de scris, departe de agitația și obligațiile cotidiene.) Jonathan Coe s-a raliat și el modei de succes de a broda romanesc în jurul unei personalități reale celebre, întreprindere ce presupune și o riguroasă documentare (acum se poate face de oriunde ai semnal, datorită internetului). În romanul acesta, personajul titular e cineastul austriaco-american Billy Wilder (1906-2002), scenarist, regizor și producător cu o carieră de peste 40 de ani la Hollywood, încununată cu două premii Oscar pentru regie și trei pentru scenariu. Lui îi datorăm, între zeci de alte filme, capodoperele „Bulevardul Amurgului” (1950), „Șapte ani de căsnicie” (1955), „Unora le place jazzul” (1959) – care a fost desemnat de curând, prin sondaj internațional, cea mai bună comedie din istoria cinemaului! – „Apartamentul” (1960), filme care atrag și azi spectatori în cinematecile și pe canalele TV specializate din toată lumea. Ingeniozitatea lui Coe e că încredințează descoperirea biografiei și filmografiei lui Wilder unei priviri din afara lumii filmului, unei fete nimerite din întâmplare în preajma lui. Naratoarea, Calista Frangopoulou, care locuiește la Atena cu o mamă englezoaică pasionată de muzică clasică și un tată grec, profesor de literatură, face la 21 de ani, în 1976, împreună cu o prietenă, o excursie aventuroasă prin America. Hazardul îi scoate în cale, într-un bar, pe Billy Wilder și pe prietenul nedespărțit al acestuia, coscenaristul lui, Iz Diamond (emigrat încă din copilărie cu familia din România) care plănuiau să filmeze pe o insulă grecească ecranizarea liberă a unei nuvele, „Mitul Fedorei”. Ignorantă în tot ce privește cinematografia dar vorbind perfect engleza datorită mamei, Calista îi amuză cu naivitatea ei pe regizorul și scenaristul acoperiți de onoruri, care își pregăteau cel de al 24-lea film al lor. Când aceștia vin în Grecia să filmeze pe insula Lefkada, o angajează pe Calista ca translatoare în relația cu localnicii și ziariștii greci, apoi ca secretară a lui Diamond pe platourile de la München unde se filmează interioarele (Hollywoodul refuzase să finanțeze Mitul Fedorei, socotind subiectul neprofitabil). Integrată în echipa de producție a cărei „mascotă” devine, fata asistă la convorbiri, scene și mărturisiri din care poate reconstitui episoade din biografia și creațiile lui Wilder. E un bun prilej pentru Coe de a-și da frâu liber ironiei la adresa Hollywoodului, a star-sistemului, a criticilor de cinema și jurnaliștilor de tabloid, a lumii literare și a gustului tot mai infantilizat al publicului. Există însă și un subtext grav în obstinația lui Billy Wilder de a face „Mitul Fedorei” într-o vreme când steaua lui începuse să apună, fiind considerat demodat: e drama cuiva care a fost pe culmea valului și acum nu mai e. Maestrul comediei și-a ales de data asta o eroină tragică în care pune mult din sine. Iar Calista, al cărei parcurs e schițat de romancier până spre bătrânețe, înțelege abia târziu tristețea și furia lui Wilder de a nu fi în stare – și nici n-ar vrea – să se adapteze, riscând să fie considerat terminat, deși mai are multe de spus. Romanul lui Jonathan Coe e anume compus pentru a se citi ușor și a menține curiozitatea: întorsături neașteptate, dialoguri alerte (la un moment dat, pe vreo 50 de pagini, textul ia forma unui scenariu), prezențe episodice ale unor figuri de vedete, de la Marilyn Monroe și Jack Lemon, la Al Pacino și Spielberg. Mai ales oamenii în curs de îmbătrânire, care se străduiesc să-și găsească un rol de jucat într-o lume interesată doar de noutate, vor fi sensibili la subtextul poveștii.
