În luna Iunie a anului curent au fost angajaţi „la stat” 17.000 de oameni. De la 1 Iulie, guvernul a anunţat că „îngheaţă” până la sfârşitul anului angajările în administraţia statului. La acea dată, statul avea în jur de 1.300.000 de angajaţi, fiind de departe cea mai mare „întreprindere” din România. Comparabil cu ţările dezvoltate din Occident, statul român are cei mai mulţi angajaţi în administraţia publică. Dacă ne luăm după „cantitatea” de funcţionari pe cap de locuitor, treburile ar trebui „să meargă strună” în România, cerinţele cetăţenilor să fie satisfăcute eficient şi prompt, lucrările publice, indiferent de nivelul lor (naţional sau local), să fie finalizate rapid şi temeinic etc. Or, în ţara cu cea mai stufoasă administraţie publicǎ din UE, lucrurile merg aşa cum merg, adică prost, de mântuială, desincronizat şi cerând mereu „ungere”. În timp, birocraţia statului a devenit o structură parazitară, amorfă, bugetivoră la maximum, blocantă pentru mai toate proiectele, fie ele naţionale, locale sau particulare. Ca să exemplific, voi spune că primăria Berlinului (cu o populaţie ceva mai mare decât a Capitalei României) are doar 350-400 de angajaţi, şi funcţionează perfect, în timp ce Bucureştiul are de zece-douăzeci de ori mai mulţi, şi oraşul funcţionează jalnic. Majoritatea funcţionarilor publici români nu prea au habar despre ce se întâmplă în domeniile pe care au fost angajaţi, iar unii nu au habar nici măcar de existenţa acestor domenii pentru care sunt plătiţi. Angajaţi, cei mai mulţi, prin „sistemul pcr (pile, cunoştinţe, relaţii)”, răsplătiţi astfel pentru diverse „servicii” făcute mai-marilor politici (şi pretinzând „servicii” de la clienţii pe care trebuie… să-i servească), ei au transformat birocraţia de stat într-un fel de cin nobiliar – inclusiv prin angajarea preferenţială a „moştenitorilor” – , cin cu reguli proprii, intangibil legislativ (pentru că „patronii” politici au conceput birocraţia de stat ca „rezerva lor de cadre” şi „locul lor de retragere” bine remunerat). Sună banal şi destul de imprecis să susţii lozinca „birocraţia sufocă România”, dar adevărul este că această „categorie profesională” este o frână în calea finalizării oricărui proiect naţional sau local, o căpuşă pentru antreprenorii privaţi, principalii contributori la întreţinerea ei prin impozite şi taxe. Nu trebuie să ne mirăm că majoritatea membrilor acestei „superclase” se împotrivesc oricărei forme de modernizare şi eficientizare a actului administrativ, digitalizarea procedurilor reducându-le numărul de posturi şi obligându-i pe „supravieţuitori” să înveţe sau să recunoască impostura în care s-au plasat, prin diplome şi titluri de circumstanţă. Şi, iarăşi, ca să exemplific, amintesc eşecul răsunător al recensământului, cu platforma electronică blocată şi cu recenzori care nu au habar de ce fac. Birocraţia de stat seamănă perfect cu nomenclatura comunistă de odinioară, adică este „geamănă” categoriei de „politruci” ce executau, aşa cum se pricepeau, ordinele „partidului”. Cum s-a ajuns aici când, după răsturnarea „clanului Ceauşescu”, România avea toate datele economice şi sociale pentru o trecere rapidǎ la economia de piaţă, prin privatizări care ar fi putut să restructureze deformările megalomanice ale dictatorului, impunând antreprenori capabili care să contribuie substanțial la bugetul statului. Locul lor a fost luat, însă, de nomenclatura comunistă de rang secund, împinsă în față de Ion Iliescu. După ce au făcut averi în urma privatizărilor dubioase ale fostei proprietăţi socialiste, foştii nomenclaturişti, transformaţi în „funcţionari de stat”, şi-au concentrat atenţia asupra angajatorului lor, statul, care a ajuns principala lor sursă de venituri, principalul loc de retragere la „pensie”. Statul a fost politizat total prin partidele finanţate de el, birocraţia fiind incapabilă de iniţiative antreprenoriale productive. Antreprenorii veritabili, companiile industriale, comerciale etc. au fost sufocate cu „taxe pentru orice”, impozite şi „contribuţii” pentru a întreţine „armata birocratică” ce a luat în stăpânire statul. În context, resursele umane viabile ale ţării au fost obligate la migraţie, iar „privaţii” au fost obligaţi „să strângă cureaua”. Guvernanţii se plâng de slaba „umplere” (recoltare) a bugetului, dar nu se întreabă niciodată de ce „baza de impozitare” se reduce tot mai mult. Angajând de-a valma clienţi, rude şi „intimi” în aparatul de stat, guvernanţii l-au transformat într-o „vacă – tot mai slabă – de muls”. Formal, guvernul generalului Ciucă a realizat primejdia şi a „îngheţat”, de la 1 iulie, angajările. Dar n-au trecut două zile, şi la diverse ministere, agenţii, direcţii ale statului, au început să se scoată iarăşi la concursuri formale, diverse posturi. Dacă o vor ţine tot aşa, guvernanţii vor ajunge în situaţia să se impoziteze ei între ei şi să îi impoziteze pe „pensionarii” care nu mai au unde să plece!
