Europa fierbe și se sufocă. Secete, incendii, valuri de căldură, procente uriaşe de oameni ce respirǎ aer poluat. Guvernele iau măsuri drastice, iar autoritățile locale luptă pentru a înverzi orașele, a le face mai prietenoase și sănătoase. În România, pe lângă incapacitatea exasperantă a Ministerului Mediului de a reacționa, asistăm în continuare, chiar și în aceste condiții, la hăcuirea spațiilor verzi din orașe mai mari sau mai mici. Lăcomia primarilor și a partenerilor de afaceri, ce vor cât mai multe betoane cu care să acopere și ultimele frânturi ale naturii, este distrugătoare. Cel mai nou proiect vine din urbea bucovineană Gura Humorului, acolo unde Primăria a propus defrișarea Parcului Central, zonă de o importanță vitală pentru sănătatea și viața socială a localnicilor. Am aflat de pregătirea acestei crime de mediu de la medicul Nicolae Dărămuș, fotograf de natură, scriitor, realizator de documentare TV, jurnalist, un nume respectat în rândul activiștilor de mediu.
„Un kitsch de mama focului, pe mulți bani”
– Distrugerile de mediu se pun la cale, de obicei, cu cortina trasă. Cum ați aflat de pericolul decimării care amenința Parcul Central din Gura Humorului?
– Sunt de 30 ani medic în acest oraș, oamenii mă cunosc, îmi știu activitățile pentru salvarea naturii, și vin la mine, chiar și în timpul consultațiilor, să-mi spună și alte păsuri decât bolile lor. Într-o zi m-a oprit pe stradă administratorul unui bloc: „Domnule doctor, ne-am gândit să venim la dumneavoastră după ședință. Ne-a chemat la Primărie pe mai mulți, profesori, administratori de bloc, și primarul ne-a spus: «Nu-mi trebuie mie oameni legați de copaci ca să-i salveze»”. Era vorba despre un proiect prin care dispare parcul și nu vrea opoziție în oraș. „Și voi ce ați zis?”. „Păi. dacă a zis să tăcem, am tăcut”. Așa am aflat, dar nu aveam nicio probă, până când, într-o zi, aflându-mă în piață, am văzut un grup mare de oameni îmbrăcați la costum și cravată, pe canicula aia, având în mână câte o invitație semnată de primar. Am intrat și eu cu ei în Primărie și am asistat la ședința în care un arhitect venit de la Iași ne-a spus că, la cererea humorenilor, se va demara un proiect de mare anvergură, prin care arborii mari ai parcului vor dispărea, pentru că împiedică turiștii să vadă obiectivele orașului, adică sediul Primăriei, hotelul și o biserică. Se va construi pe locul parcului o parcare subterană, presărată deasupra cu arbori pitici și, la ideea primarului, machete ale mânăstirilor din zonă, tunele, pasarele. Un kitsch de mama focului, pe mulți bani. Sala a tăcut mâlc, eu am adresat câteva întrebări la care arhitectul a refuzat să răspundă. I-am făcut și un calcul aritmetic, legat de importanța arborilor din parc. Un arbore, tei sau stejar, de pildă, de 90-100 de ani, cu o înălțime de 18-20 de metri și cu o coroană de 11-12 metri diametru, posedă în jurul a 600.000 de frunze, totalizând 1200 metri pătrați de suprafață foliară simplă. Grație „anatomiei” frunzelor, suprafața reală care face schimbul de gaze atmosferice este de 15.000 de metri pătrați. În timpul unei zile de vară – când lumina este multă și îndelungată – frunzele filtrează „fotosintetic” 36.000 de metri cubi de aer, prelucrând 18 kilograme de bioxid de carbon (CO2) și eliberează în aer 12 kg de oxigen, ceea ce reprezintă necesarul a zece oameni. Totodată, „filtrul” fizic al frunzișului oprește în el bacterii, spori de ciuperci și diverse pulberi socotite ca „praf”. Același frunziș evaporează zilnic cam 400 de litri de apă, ceea ce înseamnă o bună umidificare a atmosferei, mai ales astăzi, când seceta face ravagii. Ei bine, un astfel de arbore – în cazul sacrificării sale pentru te miri ce năzărire arhitectonică – poate fi înlocuit prin plantarea a 2000 de arbori din aceeași specie, fiecare cu o coroană de 1 metru diametru!… La 50 de arbori, faceți dumneavoastră socoteala. În plus, este evident că acești arbori de un metru și jumătate nu vor conferi umbră, răcoare și nici farmecul ambiental al unui parc cu arbori vârstnici; vara într-un fel, iar iarna, sub zăpezi. Am făcut un inventar și am găsit în Parcul Central brazi argintii, molizi, sălcii, tei, nuci, arțari, mesteceni, doi stejari și un pin Douglas.
„Un atentat la calitatea vieții”
– Ca medic, cum vedeți proiectul primăriei din Gura Humorului?
– Vorbim despre o crimă ecologică, un atentat la calitatea vieții. Nicăieri în lume nu se renunță la aspectul estetic, identitar, al orașului vechi, cu atât mai puțin la arborii vechi, care, în alte țări sunt plombați, sprijiniți, ancorați, păstrați cu orice preț, pentru valoarea lor. La noi, „specialiștii” sunt puși pe tăiat cu drujba, cu gândul la afaceri foarte bănoase. Din 1989, când m-am mutat în Gura Humorului, și până acum, lucrurile s-au schimbat foarte tare. Atunci se putea juca tenis pe bulevardul central, atât de rar treceau mașinile. Acum, abia dacă se poate traversa bulevardul din cauza traficului, așadar poluarea este substanțială în centrul orașului. Calitatea aerului în oraș este bună, odată ce te îndepărtezi de axul central, est-vest, pentru că te apropii de păduri. Iar acest parc central are o mare importanță, aflându-se pe acest ax, în care se resimte poluarea traficului de pe DN 17. Între Primărie și hotel se află spitalul orașului, aflat la 20 de metri de parc. Practic, parcul oferă un tampon de liniște și aer curat pentru pacienți. Le-am spus colegilor medici: „Dacă parcul dispare, nu veți mai putea face consultații, va cădea tencuiala de pe pereți când vor bate clopotele bisericii”. Parcul se află între spital și biserica ce și-a instalat niște clopote zgomotoase și boxe scoase afară, așa încât nu se mai aude om cu om în jur.
„Natura este atacată sistematic și în Bucovina”
– Cum arată parcul din Gura Humorului?
– Este un parc mic, vechi și foarte iubit. E o plăcere să stai sau să treci prin el. Vin oameni să stea la taclale, mame cu bebeluși, copiii au locuri de joacă cu tobogan, scrânciob, pensionarii joacă table, au și mese fixe, cu pătrățele, pentru șah. Mulți oameni în vârstă, sau mai puțin sănătoși, vin să se bucure de natură, nu își permit să se deplaseze până departe, să respire aer în păduri, sau pe malul Moldovei, la parcul dendrologic, care a fost fondat de celebrul primar Țăranu. El a adus, înainte de 1989, arbori din întreaga lume, însă parcul dendrologic a fost transformat de actualul primar într-un bâlci cu tarabe, terase și fum de mici. Parcul central a fost înjumătățit, oricum, în urmă cu 15-20 de ani, când ușile încǎperii în care se desfășura ședința consiliului local, din care făceam și eu parte, au fost larg deschise de un preot în vârstă, foarte respectat în oraș, ce a spus, pe un ton autoritar „în parcul central vom construi o biserică!” Aceasta este biserica ce ar trebui acum sǎ fie văzută de departe, de turiști.
– În încheiere, aș vrea să vă întreb ce v-a făcut, clujean fiind, să vă mutați la Gura Humorului și să fiți atât de implicat în viața acestui oraș?
– Sunt născut în Cluj, unde mi-am făcut și studiile, și am venit aici, pentru că țineam foarte mult la Bucovina, la toată zona aceasta, Munții Suhard, Călimani, Obcinele, Vatra Dornei. Student fiind la Cluj, veneam deseori aici, pentru a fotografia fauna, cerbi, capre negre, cocoși de munte, îmi era cunoscut și drag ținutul. Am venit „la vrere” la spitalul de aici, eu am cerut transferul. Sunt din 1989 și mă simt împământenit, un localnic, mai ales că atâția oameni mi-au fost pacienți și mă cunosc. Din păcate, frumoasa Bucovină este adesea batjocorită de oamenii săi, de afacerile cu lemn, de afacerile ce distrug mediul. Cum ar fi betonarea râurilor. Chiar săptămâna trecută, am ajuns la Neagra Broștenilor, un superb râu pe care l-am salvat acum 12-13 ani din a fi transformat în 4 hidrocentrale și băgat aproape tot în conducte. Acum am găsit acolo un plin șantier, s-a dat de lucru unei firme ce defrișează și betonează malurile! Natura este atacată sistematic și în Bucovina, corola de minuni a lumii este stricată și transformată în bani.
