– Organizația pentru drepturile omului, „Amnesty International”, a acuzat, într-un raport recent, armata ucraineană că pune în pericol civilii prin amplasarea de trupe în zone rezidenţiale. În replică, autoritățile de la Kiev au acuzat organizația că abate responsabilitatea de la agresiunea rusă și face cadouri propagandei rusești. Au argumente cei de la „Amnesty” pentru concluziile lor? Era oportună lansarea raportului în acest moment și în ce măsură face el servicii Moscovei?
– Potrivit unui număr considerabil de experți în drept internațional, inclusiv din cadrul ONU, argumentele „Amnesty” sunt lipsite de substanță, denaturează principiile dreptului international, iar limbajul folosit este vag și generator de confuzii. În plus, directoarea demisionară a secțiunii ucrainene a „Amnesty International” a acuzat organizația că nu a dat timpul autorităților de la Kiev să prezinte punctul lor de vedere față de acuzațiile lansate. Reacția diplomaților și a lumii academice a fost atât de puternică încât „Amnesty” s-a simțit obligată să-și ceară scuze pentru impactul raportului său, fără însă a-și retrage acuzațiile. Aceste acuzații ignoră eforturile armatei ucrainene privind relocarea civililor din zonele de conflict. Toți cei care am urmărit mersul războiului din Ucraina știm că, înainte de orice ofensivă, armata ucraineană cere populației civile să părăsească zona de conflict, iar militarii ei sunt implicați activ în operațiunile de retragere. De altfel, nimeni, în afară de Kremlin, nu a luat în serios raportul „Amnesty International”, care a fost considerat, aproape unanim, o minge servită propagandei lui Putin. De altfel, textul nici nu face altceva decât să reia argumentele cu care Rusia și-a justificat de la începutul invaziei atacurile asupra țintelor civile, atacuri pe care experții militari occidentali le-au atribuit atât lipsei de precizie a armamentului ofensiv rusesc, cât și tacticii teroriste a Moscovei, aplicată deja în Cecenia și în Siria, unde au fost rase localități și regiuni întregi. Prin urmare, deși total inoportun și, probabil, rău intenționat, raportul „Amnesty” nu a avut nici un efect notabil. El a servit totuși pentru a demonstra, dacă mai era nevoie, aservirea acestei organizații față de regimurile totalitare de stânga, sub pretextul neutralității ideologice. Ne amintim, de pildă, că, după Decembrie 1989, „Amnesty” acuza România că nu le asigură foștilor demnitari comuniști tot confortul în penitenciar. Astăzi, iată că „Amnesty” s-a compromis și nu mai păcălește pe nimeni.
„UE nu poate să abdice total de la principiile sale fundamentale, pentru că se discreditează”
– Partidul de guvernământ polonez, Lege şi Justiţie, avertizează că îşi va exercita dreptul de veto pentru a bloca iniţiative ale Uniunii Europene, în cazul în care nu se vor debloca fondurile destinate Poloniei din cadrul PNRR. Spre deosebire de Ungaria, sancționată și ea pentru nerespectarea statului de drept, Polonia s-a aflat în prima linie a sprijinirii Kievului. Își permite UE, în acest context complicat, opoziția unui alt stat care să blocheze deciziile Uniunii?
– Evident, UE se află într-o situație dificilă, ceea ce guvernul de la Varșovia știe și speculează, pentru a obține cele 35 de miliarde de euro din PNRR, mai mult decât necesare în situația economică actuală. Declarațiile liderilor partidului de guvernământ, PiS, trebuie deci privite ca o tentativă de a pune presiune nu numai pe Comisia Europeană, care probabil s-ar arăta mai înțelegătoare, ci și pe membrii Parlamentului European, care se opun categoric „iertării” Poloniei de obligațiile ce îi revin în privința statului de drept și consideră eforturile legislative ale Varșoviei de a-și amenda legislația în spiritul standardelor UE drept o simplă operațiune cosmetică. Este adevărat că UE are acum nevoie de unitate, iar rebeliunea lui Viktor Orban este destul de supărătoare. Totodată, Polonia este o țară mare și un vechi și consecvent adversar al Rusiei, iar Ungaria una mică și mult mai ușor de marginalizat, mai ales că a ales să susțină Moscova. Retorica PiS este însă și ea tendențioasă, când acuză UE că vrea să supună Polonia intereselor axei Germania-Rusia. Faptele arată că actualul guvern de la Berlin se delimitează de erorile catastrofale ale predecesorilor săi și încearcă să reducă dependența economică de Moscova, iar PiS a folosit războiul din Ucraina pentru a încerca să eludeze cerințele UE în privința statului de drept. Dar dacă UE abdică de la principiile sale, din motive conjuncturale, atunci va crea un precedent regretabil și nu va mai putea penaliza în viitor alte state care nu respectă statul de drept. Ne gândim chiar la România, unde guvernul vrea acum să legifereze abuzurile din era Dragnea. Or, dacă Varșovia este iertată, Bucureștiul va cere și el clemență, ceea ce nu este în interesul României. UE nu poate să abdice total de la principiile sale fundamentale, pentru că se discreditează. Ca și în alte cazuri, va căuta un compromis rezonabil, știind că furia guvernului polonez este limitată de sprijinul masiv al populației pentru UE, iar banii sunt totuși la latitudinea Bruxelles-ului.
Acești tineri se regăsesc și ei, cu siguranță, în minusul de 1 milion de persoane, dintre precedentul recensământ și cel abia încheiat. Pe timp de pace, în poate cel mai bun deceniu al său din istorie (în termeni de bunăstare economică), România pierde nu mai puțin de 1 milion de oameni, printre ei și tineri corporatiști, unii dintre cei mai buni oameni ai săi. Dar migrația, spun tot specialiștii, e doar una dintre explicațiile acestui mare minus. Parte din vină au, din păcate, și cauzele naturale: natalitatea extrem de redusă și mortalitatea foarte mare. Chiar în timp ce autoritățile noastre calculau de zor la datele obținute în urma recenzării, puternicul serviciu american CIA a dat publicității o analiză în care România apare cu a doua cea mai mare rată a mortalității din lume (15 decese la mia de locuitori) după Serbia! Niciun înalt oficial român nu a ieșit să le nege, semn că, chiar dacă n-om fi penultimii din lume, realitatea e cea descrisă de spionii americani. Mai grav e că rata nașterilor este aproape de două ori mai mică decât cea a mortalității: 8,7 la mia de locuitori, locul 208 din 228 de țări contorizate!
Concluzia e limpede: nu mai e nevoie de prelucrarea finală a datelor recensământului – suntem o țară tot mai bătrână, cu o dinamică demografică cât se poate de îngrijorătoare. O recunoștea, zilele acestea, chiar Tudorel Andrei, președintele Institutului Național de Statistică (INS): „Sunt pesimist în ce privește evoluția demografică. La 143 de pensionari, avem 100 de copii sub 15 ani! Asta înseamnă dezechilibre majore la pensii și pe piața muncii”. În plus, „600.000 de locuințe secundare nu sunt ocupate. Căutăm explicații, cum se poate întâmpla așa ceva…”, a mai spus șeful de la Statistică.
Reîntinerirea României, prin readucerea acasă a celor plecați și aflați încă la vârsta optimă pentru muncă, precum și încurajarea (reală, nu pe vorbe) a natalității devin (în față cu cifrele dezastrului), obligatorii pentru viitorul țării. Se tot discută despre proiecte de țară: niciunul nu e mai urgent decât acesta! Dar ca să ții tinerii în țară și ca să-i întorci din drum pe cei plecați nu e de-ajuns să înșiri promisiuni peste promisiuni. E nevoie și de fapte, care să arate că lucrurile s-au schimbat. Din păcate, „Dosarul 10 august” vine să ne reamintească de ce atât de mulți români au luat drumul străinătății…
