Coaliţia la putere (PSD – PNL – UDMR) nu prea are cu ce se lăuda în anul ce tocmai se încheie. „Guvernul stabilității” – cerut de contextul tulbure în care evoluează țara – nu a făcut mare lucru în lunile de când dirijează administraţia. Nu a rezolvat niciuna din problemele arzătoare pentru români. Nu a îndreptat defectele grave ale sistemelor instituţionale, prin care țara este apărată de diversele provocări ale mediului intern și internațional în care evoluează. Pandemia a relevat, cu un an înainte, cât de primitiv este sistemul sanitar românesc. Iar după intrarea covidului în stand-by, tot nu s-a făcut nimic. Ați auzit de vreo măsură concretă, care să îndrepte lucrurile în sănătate? Toţi miniştrii domeniului au făcut reforme, au anunţat îmbunătățiri, au promis unități sanitare noi și eficiență. Ce s-a ales din vorbele lor? Nimic. Din contră! Mediile independente au relevat „marile afaceri” cu medicamente și utilaje de profil, realizate de o mafie extrem de bine pusă la punct, care a extorcat sistemul de miliarde de lei nejustificate. Presa a și dezvăluit destule nume de „capi” și de firme implicate. A luat „guvernul stabilității” vreo decizie „justiţiară” împotriva nocivei și parazitarei excrescențe? Nimic. Cum a procedat același „guvern al stabilității”, în cazul unor probleme curente, care au apărut după instalarea lui, la vârful administraţiei? D-l Ciucă și colegii lui din partidele asociate au scuza situaţiei declanşate de neașteptatul război ucrainean. Agresiunea Rusiei a tulburat mult cheltuielile programate de la bugetul țării. Războiul a pus în lumină, ca și în cazul pandemiei, fragilitatea sistemelor instituţionale ce fac statul să funcţioneze. Războiul a oferit însă o serie de oportunități, din care România ar fi avut de câștigat dacă, după peste trei decenii de postcomunism, transporturile, comunicaţiile, și industriile de resort ar fi mers bine. Nu are rost să căutam vinovaţii. Îi știm cu toţii, deși la vot, tot noi îi credităm. Ce a făcut, deci, în contextul războiului din Ucraina „guvernul stabilității”? Aproape nimic. „Salvarea” a venit de la aliații țării, NATO și UE. Dacă nu am fi fost membri ai NATO, țara era ocupată în 24 de ore! Din păcate, războiul a devenit pretext pentru „aranjarea” unor achiziții de material militar, în condiţii de presiune maximă. Pe lângă achiziționarea de armament performant, emergența a justificat și cumpărarea „în vrac”, a unor utilaje de care alții nu aveau nevoie.
Nici pe plan social, lucrurile nu stau prea bine. Societatea românească s-a divizat la maximum în anii „noii democraţii”. O castă de superbogați (care, luaţi la bani mărunți, nu-și pot justifica averile!) domină totul prin intermediul sistemului politic, pe care l-au impus și îl manevrează cum vor. A făcut ceva „guvernul stabilității” pentru atenuarea discrepanțelor sociale? În tot anul 2022, guvernanţii s-au certat pentru reformarea sistemului pensiilor. Rezultatul a fost o mărire iluzorie a veniturilor celor defavorizaţi, fără ca resursele afectate pensionarilor „speciali” să fie atinse. Războiul din Ucraina a declanşat, pe lângă criza economică indusă de efectele pandemiei, o criză energetică fără precedent. A preîntâmpinat, oare, același „guvern al stabilității”, efectele ei pentru consumatorii săraci? Și în acest domeniu, răspunsul e negativ. Oamenii săraci rămân cu venituri ce le permit să trăiască de azi pe mâine. Aș putea continua cu nenumărate alte exemple de „eficiență responsabilă” a activității administrației conduse de aliații PSD – PNL – UDMR. Ele sunt pe larg cunoscute datorită unor medii de presă necorupte și independente.
Admiterea României în „Spațiul Schengen” ar fi putut corecta situația. Guvernanţii au creat un orizont de aşteptare, dând evenimentului o importanță excepţională, fiind siguri că, din cauza contextului internațional instabil, europenii ne vor accepta. Nu a fost să fie! Nu discut aici cauzele, pentru care Austria sau Olanda s-au opus. Refuzul a declanşat, însă, în locul triumfului, o serie de reacţii necontrolate, cu caracter emoţional, care pun în lumină, încă o dată, neprofesionalismul, lipsa de responsabilitate a clasei politice românești. Inflamați, ca de obicei, pe ultima sută de metri, politicienii, care n-au făcut nimic timp de un an, au cerut măsuri de retorsiune față de „împricinați”, boicoturi, răzbunări pe diverse planuri de acţiune etc. Abia într-un final dramatic și sufocant, au ajuns să apeleze la „mecanismele comunitare”, din parlamentul UE, în fața Consiliului European și a comisiei UE. De ce nu au făcut-o când trebuia? De ce nu au realizat reformele necesare pentru ca România să se înscrie cu adevărat în trendul european? Sunt întrebări la care ei ar trebui să răspundă, dar și electoratul care le-a acordat încrederea.
