* Salman Rushdie, „Pământul de sub tălpile ei”, traducere de Antoaneta Ralian, Editura Polirom (tel. 0232/21.74.40), 760 pag.
Numele scriitorului indian de limbă engleză Salman Rushdie (n. 1947) a făcut înconjurul lumii începând din 1989, când ayatollahul Iranului, Khomeini, a emis public „fatwa”, condamnarea lui la moarte pentru romanul „Versetele satanice”, considerat o blasfemie la adresa Coranului. Se știe de milenii că tiranii, fanaticii religioşi şi ai ideologiilor politice urăsc libertatea de gândire şi exprimare, recurg la uciderea celor ce nu se supun dictatului lor. Istoria lumii e doldora de incitări la ură, persecuţii, crime şi masacre ordonate de lideri și puse în practică de adepţi cărora li s-a inoculat convingerea că doar „adevărul” lor e valabil, iar cei ce gândesc altfel trebuie stârpiţi. În (prea) multe locuri de pe mapamond autocraţii, mafiile şi capii religioşi se comportă şi azi aşa. Între ţintele urii lor de moarte sunt şi scriitori, artişti, jurnalişti, filosofi, profesori curajoşi în a demasca adevăruri neconvenabile celor ce au legiferat şi pedepsesc „delictul de opinie”. Pentru Salman Rushdie, libertatea de a-şi spune sub formă de poveşti (cu piruete metafuncţionale ce le întăresc credibilitatea) părerile despre societate este un imperativ deopotrivă moral şi artistic. După 1989 s-a stabilit cu domiciliul secret, în Marea Britanie, până în 1998, şi apoi în SUA, timp în care a publicat romane şi eseuri, apreciate, premiate şi traduse (inclusiv la noi, într-o serie de autor Polirom). Dincolo de faima nedorită adusă de fatwa, Rushdie a demonstrat că e un scriitor captivant, provenit din tradiţia orală a marilor povestitori orientali. După mai bine de trei decenii de la instigarea la uciderea lui, în august 2022, scriitorul a fost înjunghiat, pe scena unui festival literar de lângă New York, de către un fundamentalist musulman, adept al Gardienilor Revoluţiei din Iran. Gestul criminal a declanşat o solidaritate intelectuală internaţională în jurul lui Rushdie, grav rănit, şi a repus în discuţie libertatea de expresie în regimurile autoritare laice sau religioase. Pe fondul acestei reveniri în prim-planul opiniei publice, Polirom a reeditat, după 19 ani, în colectia „Top 10+”, cel mai bun roman al lui Salman Rushdie în traducerea regretatei magiciene a transpunerii dificile, Antoaneta Ralian. V-o recomand fiindcă vă poate ţine îndelung companie interactivă în anotimpul întunecat. „Pământul de sub tălpile ei” e o înlănţuire de povestiri în jurul a trei personaje principale: Vina Apsara, vedetă rock venerată internaţional, iubitul ei, Ormus Cama, care-i compune cântecele cu versurile lor şi împreună au un succes fulminant, şi fotograful Rai Merchant, prieten al lor din copilărie, îndrăgostit şi el de Vina. Rai îşi asumă rolul de narator supravieţuitor, pentru a le nemuri prietenilor cântăreţi existenţa, dimpreună cu poveştile familiilor din care provin şi de dramele îndurate de fiecare, pe fundalul istoriei Indiei în secolul 20. Esenţa romanului – cu multe aluzii la mitologie, literatură, filme, muzică din anii 1950-1990 – e formulată de autor astfel: „Moartea înseamnă mai mult decât dragostea, sau nu-i aşa. Arta înseamnă mai mult decât dragostea, sau nu-i aşa. Dragostea înseamnă mai mult decât moartea şi arta, sau nu. Acesta e subiectul. Ăsta e.” Vina, Ormus şi Rai, cei trei crai ai Dezorientului („Dezorientarea înseamnă pierderea Orientului. Întrebaţi pe orice navigator. […] Pierde Orientul şi ai să-ţi pierzi orientarea, certitudinile, cunoaşterea a ceea ce este şi ce ar putea fi”) fug mai devreme sau mai târziu de India lor, lasă în urmă suferinţele din Bombay şi se îndreaptă spre Londra şi New York, ce fac din ei nişte monştri sacri ai contraculturii. Pregnanţa galaxiei de personaje, excursul în mister, măiestria limbajului (pe care traducerea o echivalează) dau măsura talentului acestui prozator care a continuat să interogheze fără menajamente cum e alcătuită lumea şi cum funcţionează ea, chiar dacă „ce e mai bun în noi se îneacă în ce e mai rău”.
