Sechestrarea carbonului, un pariu planetar

ȚARA LA ZI

– Într-un număr trecut al Formulei AS am încercat să vă supun atenției, foarte sumar, „bătălia pentru proteine”, dusă deja de toa­te statele lumii, pentru a salva și a diversifica sursele de hra­nă. Acum, voi aborda un alt su­biect și mai puțin cunoscut: se­ches­tra­rea carbonului, un țel care preo­cupă tot mapamondul. De ce? –

Carbonul vieții

Ce este carbonul și de ce și-au propus oamenii să-l „sechestreze”? Cum vine asta? E vreun rău­fă­cător? Și cum vor proceda? De ce să ții captiv un ele­ment chimic, care există peste tot în natură? Da, carbonul este unul dintre cele mai răspândite ele­mente chimice de pe pământ. Mai mult, este ele­mentul de bază al materiei organice, din care sunt constituite formele de viață, de la micro-organisme la om. Carbonul (C) se găsește în natură atât în stare liberă: diamantul, grafitul, fulerene (structuri de carbon, de formă sferică, descoperite în 1985), fiind prezent și în cărbunii de pământ: antracit, lignit, huilă, turbă, cât și sub formă de combinații chi­mice: dioxidul de carbon (CO2), toate substan­țele organice, dar și în compoziția calcarului, a mar­­murei și a dolomitului. Iată, așadar, cât de ex­tins este arealul carbonului: din adâncurile pămân­tului, urcând până în vârfurile munților, prezent, de ase­menea, în infrastructura organismelor vii. Ce să însemne, în aceste condiții, să iei captiv carbonul? Chiar de peste tot? Și unde anume să-l pui? Cum să dăuneze vieții, dacă este elementul de bază al ei? Răspunsul este următorul: nu carbonul în stare li­beră este elementul vânat, ci carbonul din com­puși, anume din gazele cu efect de seră. Carbonul este prezent, cum am spus, în dioxidul de carbon, dar și în gazul metan (CH4), în hidrofluorocarburi și în perfluorocarburi, toate gaze cu efect de seră, fie exploatate din natură și eliberate în atmosferă, fie produse de om, pe cale industrială.

Nori toxici

CO2 este produs în mod natural de animale, în timpul respirației și prin degradarea biomasei (iar­bă proaspătă, furaje). De asemenea, gazul acesta ajunge în atmosferă prin arderea combustibililor fosili (petrol, cărbune) și prin reacții chimice. Me­tanul (CH4) este un gaz incolor și principalul constituent al gazelor naturale. Emisiile de metan re­zultă din producția și transportul cărbunelui, ga­zelor naturale și petrolului, din creșterea animalelor și din alte practici agricole, precum și din utilizarea terenurilor sau din descompunerea deșeurilor orga­nice în gropile de gunoi de la periferia marilor orașe. Hidrofluorocarburile (HFC) obținute sin­tetic, în uzine, sunt folosite, în principal, pentru a ab­sorbi căldura în frigidere, con­gelatoare, aparate de aer condițio­nat și pompe de căldură; ca pro­pul­sori în spray-urile pentru astm și în cele cu aerosoli tehnici; ca agenţi de expandare pentru spume şi în ex­tinc­toare. În 2021, acestea au fost larg utilizate în sectoarele co­merțului en gros și cu amă­nun­tul și în do­meniul reparațiilor de autovehicule și moto­ciclete. Per­fluorocarburile sunt com­puși arti­ficiali (obținuți tot în uzine) utili­zați în mod obișnuit în procesele industriale de fabricație. Acestea sunt gaze cu efect de seră, care con­țin carbon. Există gaze cu efect de seră care nu conțin car­bon: oxidul de azot, hexafluo­rura de sulf și trifluorura de azot, potrivit unei prezentări pe site-ul Parla­men­tului European. Cercetătorii susțin că aceste gaze ajunse în atmosferă, în urma activității umane, dar și prin reacții chimice naturale, produc așa numitul efect de seră, pe seama că­ruia este pusă, în prezent, încălzirea glo­bală. Atenție însă: efectul de seră este, până la un punct, opera naturii: în ab­sența aces­tuia, Terra ar fi o planetă frigu­roasă. Problema ar fi că după anul 1750, când a în­ceput revoluția in­dus­trială prin folosirea combus­tibililor fosili (căr­bune, petrol), și până în prezent, societățile dez­voltate au intensificat acest efect de seră, prin eli­berarea în atmosferă a unui plus de gaze pe care na­tura nu l-ar fi eliberat. Concentrația de CO2 în at­­mosferă ar fi crescut cu 40% din 1750 până în pre­­zent. La această concentrație se adaugă și con­centrația celorlalte gaze cu efect de seră.

Mai multe păduri

Concluzia statelor lumii, cu unele excepții, a fost că emisiile de gaze cu efect de seră trebuie re­duse. E prea multă poluare în aerul lumii! Stra­turile de gaze eliberate în aer se comportă ca folia unui solar sau ca sticla unei sere. Ne încălzesc pământul prea tare! Pentru a ține situația sub control, au fost încheiate acorduri internaționale, convenții, au fost formulate legi și regulamente. Uniunea Europeană a transformat acest efort în politică proprie, ela­borând o legislație fermă, care trebuie adoptată de toate statele membre. Măsu­rile care trebuie lu­ate de gu­verne acoperă toate sectoarele econo­mice și, une­ori, provoa­că reacții puternice din partea celor care activează în aceste sectoare. Crescătorii de vaci din Olanda au protes­tat ve­hement anul trecut față de un plan guvernamental de a redu­ce emisiile de gaz me­tan, în com­poziția căruia intră și car­bonul, de producerea că­ruia se fac responsabile și vă­cuțele, prin gazele elimi­nate în urma digestiei! Guvernul lui Mark Rutte le-a cerut fermierilor din anumite zone ale țării, acolo unde poluarea totală (agricul­tură, transporturi, in­dustrie) este mare, să reducă efectivul de animale, să reloce fermele sau, pur și simplu, să le închidă. Revoltați, fermierii au ieșit cu tractoarele în stradă, au fost ciocniri violente cu forțele de ordine. În cele din urmă, s-au liniștit, dar și-au făcut partid și re­prezentanții lor au avut succes în alegerile parla­mentare din martie 2023: au obținut 15 locuri din 75. Iată că procesul amplu european, de reducere a emisiilor cu gaze cu efect de seră, a avut un efect ne­așteptat asupra politicii unuia dintre statele membre, Olanda. La celălalt capăt al lumii, în Aus­tralia, o firmă produce furaj din alge care ar ajuta la o diminuare drastică a emisiilor de gaz me­tan de către bovine. Un eurodeputat german a propus ca turbăriile să nu mai fie exploatate pentru obținerea substratului de cultură în fermele horticole și legumicole, pentru a menține carbonul acolo, în turbării. Un institut de cercetare din Irlanda susține că pajiștile naturale, dintre toate ecosistemele, rețin cel mai mult carbon, sub covorul ierbos. Statele sunt chemate și finanțate de la bugetul european să extindă suprafețele împădurite: arborii absorb CO2 și-l stochează/sechestrează în masa lor lemnoasă. Totodată, renunțarea la combustibilii fosili este un obiectiv major, chiar dacă unele state europene sunt reticente. În acest scop, sunt încurajate progra­mele de dezvoltare a instalațiilor de producere a energiei alternative: parcuri eoliene și fotovoltaice. Producția de vehicule cu motor electric, am mai ară­tat acest lucru, ia a­vânt.   

Un proiect îndrăzneț

Uniunea Europeană și-a propus ca în 2030, să reducă cu 55% emisiile de gaze cu efect de seră, față de anul 1990. În pa­ralel, este încurajată și absorbția carbonului din atmosferă, prin tehnologii speciale. În cuprinsul unui regulament european publicat recent, am descoperit următorul pasaj: „este important să se instituie un sistem al Uniunii de certificare a absorbțiilor de carbon stocat per­manent și în condiții de siguranță obținute prin soluții tehnologice”. De reținut această expresie: „absorbția de carbon”. Desemnează o activitate îndrăzneață. Uniunea Europeană finanțează deja un mare proiect, la care participă și o companie din România, pentru a capta carbonul din atmosferă (100 kg CO2/h), a-l transforma în alte substanțe utile în industrie (formiat sau acid formic) sau a-l stoca în zăcăminte de sare! Pro­iectul se numește ConsenCUS și are ca termen de finalizare anul 2025. În același timp, în agricultură sunt apli­cate practici care vizează sto­ca­rea/sechestrarea carbonului în sol, prin plantarea de garduri vii, de trupuri de pădure, cultivarea unor specii de leguminoase, intervenții mecanice mai puține asupra solului. Carbonul este un element vital, dar trebuie coborât din aer, unde l-a ur­cat activitatea industrială, și sto­cat/sechestrat în sol, pentru a ne bucura de o natură curată.