
Arteriopatia este o afecțiune cronică care nu se vindecă definitiv, dar care poate fi ameliorată prin gimnastică recuperatorie, care crește toleranța la efort, și printr-un tratament susținut de acupunctură, care are rezultate foarte bune. Consumați ceaiuri din amestec de Măceș, Coacăz-negru, Salvie și Lemn-dulce. Ca gimnastică: mersul pe jos timp de o oră pe zi, cu creșterea progresivă a distanței, masaj seara la culcare. Stați întinsă în pat și ridicați picioarele la 45-60 grade timp de două minute, apoi vă așezați pe marginea patului cu picioarele atârnând, până își recapătă culoarea. Vă doresc multă sănătate!
NICOLETA S. – Anglia
„Caut leac pentru uretro-prostatită” (Răspuns pentru VASILE G., F. AS nr. 1363)
În cazul dvs., după trecerea a doi ani, timp în care v-ați limitat la un singur tratament, și acela de scurtă durată, afecțiunea de care suferiți s-a cronicizat, fiind, în consecință, mai greu de tratat. Va trebui să vă adresați unui laborator de analize medicale, solicitând efectuarea unei uroculturi, prin care vi se va stabili cu precizie agentul patogen, care poate fi de natură microbiană sau micotică, indicându-se și antibioticele sau antimicoticele la care acesta este sensibil. Cu rezultatul acestei analize vă veți prezenta la un medic specialist urolog, care vă va prescrie tratamentul optim, dozajul și durata acestuia, până la obținerea unei uroculturi sterile, care va însemna, practic, vindecarea dvs. Ca tratament naturist ajutător, puteți apela la ceaiul de Ghimpe (Xanthium spinosum), granulele de polen, supozitoarele cu propolis, pe care le puteți găsi în magazinele naturiste sau la Plafar, și băile calde de șezut cu ceai de Mușețel (Matricaria chamomilla), acestea din urmă fiind de multe ori foarte eficace. Vă doresc însănătoșire deplină.
VALI – Timișoara
„Sufăr de gușă polinodulară” (Răspuns pentru PETRONELA B., F. AS nr. 1411)
Vă veți vindeca dacă respectați întocmai tratamentul pe care vi-l recomand. La baza lui se află planta numită Drăgaică, Sânziene sau floarea Sf. Ioan Botezătorul (se recoltează în luna iulie). Florile ei sunt de culoare albă și gălbuie și ambele dau rezultate miraculoase. Se folosește toată planta – atât florile, cât și tulpina –, care se taie în bucăți. Se prepară un ceai din 1 linguriță de plantă la 1 cană de apă, cu care se face multă gargară cât mai adâncă, de 5-6 ori pe zi. Important este ca lichidul să fie cât mai cald, cât se poate suporta. Între timp, se bea și din ceai, cu înghițituri mici. Plantele din ceai se aplică pe locurile afectate, legându-se cu o bucată de tifon. Vă sfătuiesc să dublați tratamentul cu rugăciuni curate către Maica Domnului. Multă sănătate!
MIRELA D. – jud. Timiș
„Caut un leac pentru dislipidemie” (Răspuns pentru CARMEN – Cluj, F. AS nr. 1535)
Pentru scăderea colesterolului se înghit cu 30 de minute înainte de fiecare masă (de trei ori pe zi) câte o linguriță cu boabe de muștar aurii, care ajută și la constipație. Se pot înlocui și cu tărâțe de grâu. Boabele de muștar se înghit cu apă, nemestecate. Tratamentul durează 3-4 luni. Multă sănătate!
ELENA – Constanța
„Caut un remediu pentru pitiriazis versicolor” (Răspuns pentru LIVIU – Brăila, F. AS nr. 1540)
Folosesc de 40 de ani aceeași rețetă, foarte eficientă: 10 g acid salicilic, 10 g rezorcină, 200 ml alcool de 70°. Spălați-vă bine cu apă și săpun, apoi tamponați (și frecați) locurile cu o bucată de vată înmuiată în soluția din rețetă. Repetați în fiecare seară și într-o săptămână vă veți vindeca. Păstrați soluția la întuneric și repetați tratamentul ori de câte ori este nevoie. Sănătate!
MARIANA F. – Brăila
„Mi se descuamează pielea de pe mâini” (Răspuns pentru AURA – Norvegia, F. AS nr. 1552)
Și eu am avut aceleași simptome ca dvs., cu mai mulți ani în urmă. Am fost diagnosticat cu dishidroză. Ajunsesem să nu mai pot lucra. Am consultat mai mulți medici dermatologi, am făcut tratament cu diferite alifii, dar rezultatele au fost de scurtă durată. Trebuia să mă feresc de praf, detergenți, săpunuri, de produse chimice. Întâmplător am dat peste o doctoriță care mi-a recomandat să fac analize coprologice, din care a reieșit că am lamblii intestinale și de aici mi s-a tras tot necazul. Am făcut tratament și de atunci nu am mai avut probleme. Vă doresc succes!
RADU F.
„Am fost diagnosticată cu ciroză hepatică” (Răspuns pentru D. T. – jud. Dâmbovița, F. AS nr. 1559)
Puteți să rezistați cu acest diagnostic încă mulți ani sau chiar să vă vindecați, dacă sunteți puternică și aveți grijă de viața spirituală și alimentară.
* Psihic: aruncați din suflet tot ce se referă la încălcarea celor 10 porunci. Fiecare are legătură cu funcționarea unei glande cu secreție internă care introduce în fluxul sanguin substanțe toxice. Cei trei mari demoni sunt frica, furia și ura. Căutați un preot care să vă îndrume, religia este prima ușă care se deschide spre vindecare.
* Alimentar: renunțați total la orice fel de grăsimi. Ficatul, pancreasul și splina sunt în strânsă legătură de funcționare, au și alte funcții și nu trebuie suprasolicitate de digestie. Tratamentul este cel recomandat de dr. Ioan Nica, cunoscut din minunata revistă „Formula AS”. Ceai de Rostopască și Năpraznic (Geranium robertinum) de trei ori pe zi, 10 zile Rostopască, 10 zile Năpraznic, înainte de masă cu 30 de minute, înghițitură cu înghițitură. Celula hepatică se regenerează. Să nu uitați că aveți nevoie de multă odihnă, pace sufletească și bună conviețuire cu cei din jur, care să vă înțeleagă. Eu „conviețuiesc” cu acest diagnostic de peste 10 ani. Fiți puternică și aveți încredere că veți trece de această răscruce.
* Tratamentul medicamentos se face în spital, cu perfuzii cu arginină – este foarte eficient. Mai sunt hepatoprotectoare, dar ele trebuie luate cu prudență. Cele mai importante rămân regimul alimentar și odihna. Din suflet vă doresc însănătoșire!
V. P. – Brașov