Dr. HORAȚIU ALBU (specialist în oncologie moleculară): „Există module prin care se poate interveni pozitiv în stilul de viață al pacientului oncologic”

Cancerul este cea mai temută boală a se­colului în care trăim, un blestem ce pare de neoprit. Dar deși „misterul” lui pare de nepătruns, științele medicale fac progrese im­portante în elucidarea mecanismelor sale. Printre terapiile de ultimă oră se numără oncologia mo­leculară, al cărei specialist de top în România este dr. Horaţiu Albu. L-am rugat să explice pentru ci­titorii revistei noastre, ce noi domenii ale medicinei facilitează lupta cu cancerul și dacă există un drum pentru „mântuirea” de boală.

Oncologia moleculară

– Domnule doctor, pentru început, vă rog să lă­muriți obiectul dialogului nostru: ce este onco­logia moleculară?

– Oncologia moleculară este o ştiinţă me­dicală aflată la granița dintre chimia medicală (biochimie) şi oncologie (medicina cancerului). Ea stu­diază me­canismele chi­mice intime, prin care celulele nor­male se transformă în celule can­ceroase. Mai exact, studiază cum apare can­cerul şi care sunt „in­gineriile” mole­cu­lare prin care boala progresează şi produce metastaze în celelalte ţesuturi. Scopul: ofe­rirea de modele terapeutice pentru clinicile de on­cologie, pentru farmacii, astfel încât să fie apli­cate în schemele de tratament şi în nutriţia bolna­vilor de cancer. Aşadar, în acest mare lanţ al ştiin­ţelor medicale, cei care studiază oncologia mole­culară vin din zona biochimiei, a farmaciei, dar şi a me­dicilor care au interes în cercetarea onco­logică. Acesta din urmă este cazul meu, interesul principal fiind nu­triţia, mai exact, nutriţia pacientului onco­logic. Trecutul meu bogat în studii clinice de nu­triţie m-a aşezat într-o poziţie favorizată: cu un picior în oncologie şi cu celălalt în zona nutriţiei cli­nice. Am­bele sunt convenţionale, complemen­tare, în niciun caz nu alternative.

Nutriția oncologică

– Există o alimentație anti-cancer?

– Din păcate, nu, indiferent de ce auzim noi din gurile diverselor persoane care se laudă cu soluţii vindecătoare. Conform datelor ştiinţifice actuale nu există o dietă standard pentru cancer. În schimb, progrese în sensul acesta există, iar azi avem module prin care se poate interveni în stilul de viaţă al pacientului oncologic: alimentaţie, micronutriţie, psihoterapie. Aceste module sunt personalizate şi se aplică în funcţie de etapa de tratament oncologic, în care se află pacientul. Întrerup prezentarea lor cu o observaţie. Dacă acum douăzeci, treizeci de ani, pacientul suferind de cancer trăia puţin după aflarea diagnosticului (pentru că nu erau tratamente avan­sate, pentru că diagnosticul se punea târziu şi boala se depista în faze avansate sau terminale), în ultimul timp, accesul este mult mai rapid, au apărut trata­mente ţintite, care prelungesc supravieţuirea pa­cien­tului cu boală avansată. Odată cu acestea, s-a observat că o nouă maladie e asociată necru­ţă­torului cancer: mal­nutriţia neoplazică. Adică, scăderea în greutate masivă, lipsa poftei de mân­care, pacienţii se topesc de pe picioare, iar asta le agra­vează starea deja precară. Aici in­tervine nutriţia oncologică! În 2010, au apărut pri­mele ghiduri de nutriţie pentru pa­cienţii oncologici, date de Societatea Europeană de Nutriţie Clinică şi Meta­bolism (ESPEN). Ultimul e apărut în 2021, îl poate descărca oricine de pe internet şi este ac­cesibil înţelegerii, chiar dacă e scris pentru onco­logi, ca să-i ajute în a avea grijă cât mai bine de pacienţii lor. Este un pas înainte extraordinar pe care ştiinţa l-a făcut şi îl face. Sper ca și interviul acesta să ajute ca românii să afle, că sunt lucruri pe care le pot face şi care-i vor ajuta să suporte mult mai uşor duritatea tratamentelor oncologice stan­dard: chimioterpia şi radioterapia. Modulele acestea vin în etape, fiecare cu importanţa ei.

Metode prin care pacientul devine mai puternic în lupta cu boala

Imuno-nutriția

– V-aș ruga să le explicați, pe înțelesul tuturor.

– Prima etapă durează de la stabilirea diag­nosticului până la instituirea terapiei (cel mai des chimio sau radioterapie). Nu e un secret că din mo­mentul în care apare diagnosticul sau sus­piciunea lui şi până la terapia propriu-zisă, e un drum destul de lung, mai ales în România: până ce pa­cientul gă­seş­te un oncolog, până trece prin toate testele, până găseşte loc la CT, RMN, trec săp­tă­mâni, chiar luni, fără ca omul să pri­­mească vreun trata­ment. Ei bi­ne, în tim­pul a­cesta pacientul poa­­te primi un prim modul de diete, ex­trem de im­portant în a­ceas­tă etapă, nu­mită etapa imu­no­nutriţională. Repet, foar­te im­por­tantă, pen­tru că la aflarea veştii, pacientul e disperat, se în­vi­nu­ieşte pe sine şi înce­pe să ia cu de la el putere măsuri drastice: nu mai mă­nâncă carne, suspendă toate viciile pe care le avea, nici sucuri nu mai con­sumă, de teamă. Astfel, or­ganismul său, obişnuit cu un anumit stil de viaţă, este supus unui nou şoc, pe lângă cel al bolii. Per­soana suferindă este extrem de vulnerabilă în aceas­tă etapă, iar sfa­turile proaste duc la ruinarea reuşitei unui tratament oncologic, fiind­că, pur şi simplu, pa­cientul devine foarte slăbit şi nu rezistă chimio­terapiei. Dacă, însă, e sfătuit co­rect, află că ştiinţa nutriţiei, a onco­nutriţiei, a avan­sat enorm. Ghidurile ESPEN de care vorbeam stau do­vadă de neclintit în acest sens. Dacă pacientului i se prescrie operaţia (mai ales cea pe tub digestiv), dietele îl vor ajuta să reziste mult, mult mai bine. În plus, va fi apt să urmeze apoi tratamentul standard de chimioterapie. Dacă pacientul nu e operabil, dieta imunonu­tri­ţională va pregăti organismul pen­tru metodele invazive de tratament oncologic. Cel mai afectat este sângele, globulele albe, iar aceste diete au ca scop să-l fortifice, ştiind că vor veni nişte manevre medicale care vor duce la şubrezirea masivă a imunităţii. Astfel, pot apărea două pericole mari de tot: riscul de infecţii şi, mai grav, riscul de a întrerupe terapia oncologică, fiind­că pacientul nu-i rezistă. Ce se face, aşadar, în această perioadă de imunonutriţie? În primul rând, nu supui pacientul la restricţii! El trebuie lăsat să continue aşa cum este el rodat din punct de vedere al alimentaţiei. Fie bine, fie rău. Ştiu că poate suna bizar, dar orice modificare im­portantă înseamnă un stres în plus pentru orga­nism. Totuşi, avem grijă deosebită să-i încurajăm pe pacienţii care nu mănâncă să o facă, iar pe cei care poate exagerează cu cantitatea de hrană, să mănânce normal. Apoi, după analize amănunţite, noi, medicii, hotărâm ce micro­nutrienţi intro­ducem pentru a întări acea parte de imunitate care se luptă cu bolile neoplazice (can­cere) şi virale. Scheme de tratament cu me­dicamen­te și preparate complexe de imuno­nutrienţi. De exemplu, există anumiţi ami­noacizi care au pro­prietăţi imunitare importante: Ar­ginina şi Gluta­mina. Pe lângă aces­tea, ar fi anumite vitamine (vita­mina D şi foarte mici cantităţi de vita­mine din grupul B, subliniez, foar­te mici), anu­miţi acizi graşi (de tip Omega3 şi trigli­ceridele cu lanţ catenar me­diu), dar şi can­tităţi mici de Zinc. Toţi aceşti nu­trienţi ajută imuni­tăţii, însă plac şi ce­lu­lelor cance­roa­se, de aceea can­tităţile sunt foarte precis mă­surate. Repet: în această primă eta­pă de care vorbim, a­vem în primul rând grijă să ţinem pacientul pe linia de plu­tire a unei imunităţi care să-i dea forţă să lupte, fără să hrănim prea mult celulele neopla­zice. Doar în cazul extrem, al unei ca­renţe acute de vreun element, să zicem Fier, intervenim cu doză mai mare ca să echilibrăm. Tre­buie să se ştie că şi pentru cineva sănătos, a avea carenţe de Zinc şi de anumite B-uri e rău, dar a le ad­mi­nistra în exces e şi mai rău.

– Care sunt elementele naturale din ali­men­taţie, cu proprietăţi dovedite în întărirea imu­nităţii?

– Cei mai importanţi vin din ceaiul verde (epi­galocatequin galato). Apoi, acidul cinamic din scor­ţişoară, acidul glicirizinic din lemnul-dulce, anu­miţi betaglucani din ciuperci şi drojdie. Iată câteva elemente care introduse în alimentaţie, în perioada de până la începerea tratamentului de chimio sau radioterapie, pot îmbunătăţi capacitatea organis­mu­lui de a suporta mai bine agresivitatea acestor trata­mente.

Alimentația în timpul tratamentului oncologic

– Să trecem la etapa a doua a alimentației bolnavului de cancer…

– A doua etapă începe în prima zi de tratament oncologic. Acum ne ocupăm de cât de bine poate suporta pacientul acest tratament dur, care vine cu un cortegiu de efecte secundare, reflectate şi în funcţi­ile nutriţionale: stări de rău, de vomă, diaree, cons­tipaţie, lipsa pof­tei de mâncare. Da, me­dicul on­colog inter­vine cu medica­men­te, dar e nevoie şi de o conduită de hră­nire care să combată efectele secundare date de toxicitatea tera­piilor tumoro­cide. Prin ea, oferim şi oncologului teren de luptă. Avem tot mai multe date că în această perioadă, anumite modele de alimentaţie pot îm­bunătăţi foarte mult rezultatele trata­men­­telor onco­lo­gi­ce. Este vorba de aşa-numitele diete ketogenice (cele cu puţini carbohidraţi, dar bogate în gră­simi), care, da, sunt greu de urmat, de aceea necesită să fie monitorizate extrem de atent de un specialist în nutriţie. Vă asigur, însă, că ajută foarte mult.

Alimentația post-terapeutică

Am sosit, în paşi mari, la ultima etapă. Aceasta începe după terminarea tratamentului standard de chimio sau radioterapie, care poate avea succes total, parţial sau deloc. Cazul mai puţin fericit: pacientul încă prezintă ţesut tumoral. El va intra pe o schemă de tratament a pacientului incurabil, dar asta nu înseamnă că nu luptăm să-i prelungim viaţa în condiţii cât mai bune. E important, pentru că azi terapiile noi apar foarte repede, pacientul are şanse să fie descoperită una la timp, iar el trebuie să fie pregătit fizic să o suporte. Aşadar, ne străduim să menţinem imunitatea pacientului aptă pentru o nouă luptă. Apoi, cazul fericit, în care pacientul nu mai prezintă ţesut tumoral şi e urmărit post-terapeutic. La o lună, apoi la şase, un an, iar în cinci, şapte, no­uă ani (în funcţie de tipul de cancer), chiar e consi­derat vindecat. Ei bine, abia în această perioadă de urmărire post-terapeutică, avem o intervenţie în stilul de viaţă care este singura asemănătoare cu cea pe care ar fi trebuit să o urmeze pacientul cu mult timp înainte de a se îmbolnăvi. Este ceea ce se nu­meşte azi alimentaţie sănătoasă, stil de viaţă să­nătos. Repet, abia acum trebuie să-şi schimbe viaţa cu adevărat, pentru că până la acest moment, tot ceea ce facem ca nutriţie este să ne mulăm pe necesităţile pacientului pentru ca el să suporte cât mai bine boala şi tratamentele ei invazive. Vă mai spun că, deşi progresul făcut de ştiinţele medicale este unul substanţial, cancerul a rămas „regele” bolilor. Eu, un om care studiază de atâta timp bio­logia moleculară a cancerului, vă spun că este atât de complex, încât e încă departe de a fi soluţionat. Singura noastră şansă este numai depistarea lui precoce.

„Multe dintre cancere survin în urma unor infecții virale. Să nu le lăsăm să treneze”

– Cum putem face asta?

– Multă lume mă întreabă, inclusiv jurnaliştii, „ce să nu mâncăm, ca să nu facem cancer?”. Tu­turor le răspund că „nemâncatul” acesta este foarte puţin important în această ecuaţie. Sunt lucruri mult mai însemnate pe care le putem face pentru a scădea incidenţa cancerului. Priorităţile sunt următoarele, în viziunea mea: multe dintre cancere survin în ur­ma unor infecţii virale. Cele hepatice, care la noi sunt mai puţine, în altă ţări sunt pe locul întâi. Cancerul de col uterin e la noi pe locul unul la mortalitate, în schimb, australienii aproape că nu mai au niciun deces din cauza lui. Limfoamele (tu­morile sangu­ine) survin şi ele ca o complicaţie târ­zie a unei boli virale (virus Epstein-Barr, citomega­lovirus, virus HIV şi altele). Ce am putea face? Fie vaccinarea, pentru acele afecţiuni, fie încercarea de a trata rapid şi bine infecţiile virale pentru care nu avem vaccin. Să nu le lăsăm să treneze. La noi, educaţia, în am­bele cazuri, e lacunară nu pentru că le este necu­noscută guvernanţilor, dar nu e bine comunicată către oa­meni. Al doilea lucru extrem de important în prevenţie este men­ţi­nerea unei greutăţi cor­porale sănătoase. Nici supragreutate, dar nici subgreutate care, spre exemplu, predispune la can­cer pul­mo­nar. Al treilea lucru: menţinerea de-a lungul întregii vieţi a unor nivele optime de vitamina D. O verificăm o dată pe an şi, dacă e cazul, inter­venim, ca să fim la nivel normal. Al pa­trulea: să evităm ex­punerile la radiaţii, iar aici intră şi ultra­vio­letele. Aşadar, să evi­tăm expu­nerea prelungită la soare, dar mai ales la insta­laţiile de bron­zare de prin saloanele de fru­mu­seţe. Toate acestea duc la îmbătrânirea pre­ma­tură a pielii care epuizează meca­nismele de apărare împotriva rupturilor duble de ADN pe care le produc ultravioletele. Am ajuns la ulti­mul ele­ment, al cincilea: mai im­portant decât a nu mân­ca anu­mite lucruri este să nu-ţi lip­sească din alimen­taţie altele. Mai exact, cele enumerate de noi la etapa întâi de imuno­nutriţie: cantităţi mici de vita­mina B, de Zinc, de vitamina D, ceai verde, scorţi­şoară, lemn-dulce, ghim­bir… Ele echilibrează imu­nitatea antivirală şi can­ceroasă. Ar mai trebui să se ştie un lucru: până să apară cancerul propriu-zis, el trebuie să formeze celula tumorală. Sistemul nostru imunitar o supune în acel moment unor presiuni mari, încercând o să omoare sau să-i încetinească diviziunea. Elementele de care vorbeam întăresc acest sistem imunitar şi-i oferă şanse mai mari în bătălia sa. Cancerul începe doar când celula tumorală capătă nişte mecanisme dobândite prin mutaţii. Am observat în studiile mele celule tumorale care au fost învinse de sistemul imunitar chiar şi timp zece ani, până să devină canceroase. Atât de important este să avem o bună imunitate!

Navigatorul oncologic

Aş mai preciza aici un lucru vital. Cea mai im­portantă resursă a pacien­tului onco­logic este timpul. Se pierde foarte mult în căutări în pas de melc, vreme în care pa­cientul e disperat, ia măsuri de capul lui şi, când în sfârşit ajunge în pri­ma zi de trata­ment, el este mal­nu­trit şi e­pui­zat psi­hic. Aş vrea să ştie toată lumea că au apărut dis­cipline com­p­le­men­tare on­cologiei, care pot fa­cilita extrem de rapid şi de bine ac­cesul la cele mai bune trata­mente on­cologice. Primul şi cel mai important es­te navi­gatorul on­cologic. De exemplu, azi în Bucu­reşti, pot trece luni de zile între diagnostic şi în­cepe­rea tratamen­tului. Acest navi­gator are informaţii atât de bine puse la punct, încât va găsi, în cel mai scurt timp, cea mai bună echipă de terapie disponibilă. Timpul se poate scurta la o săptă­mână. Precizez că serviciile naviga­torului nu sunt costisitoare, să nu mai spun că scutesc o gră­ma­dă de chel­tuieli ulterioare şi eşecuri de tera­pie. Timpul este enorm de important, pentru că pacien­tul, din prima clipă a aflării diagnosticului, devine anxios, deci pradă extrem de facilă pentru tot felul de derbedei care profită de această stare.

Drumul spre vindecare: un pacient puternic fizic şi psihic

– Printre tratamentele anti-cancer, ați enu­merat și psihoterapia. Există, cu adevărat o legă­tură între starea psihică şi reuşita unui trata­ment?

– Studiile ne arată că există legături între starea psihică şi cea fizică. Ele nu pot aduce încă dovezi de neclintit, dar ştiinţa susţine tot mai mult această legătură. Uitaţi, eu pregătesc pacienţii români, care urmează să fie trataţi la Milano. Este vorba de cel mai mare centru de excelenţă în cancer din Italia şi locul 25 mondial – Clinica Humanitas Cancer Centre, a cărei somitate absolută este profesorul Ar­mando Santoro. Echipa mea are o colaborare per­manentă cu dumnealui, iar profesorul Santoro îmi cere ca pacienţii care ajung la el să fie stas în nu­triţie, dar şi psihic. În acest centru de excelenţă, me­dicii pun accent pe toate aspectele, de aceea au şi rezultate fabuloase. Acolo există o triadă de inter­venţie psihologică. Primul lucru: fii empatic, ca medic, şi absoarbe cu cât mai mult interes povestea pacientului. Al doilea: fii sigur pe tine în faţa lui. Al treilea: adaptează-te la fiecare om, la capacităţile lui intelectuale, astfel încât să te asiguri că a înţeles tot. Nu sunt improvizaţii ce vă spun, programul se numeşte triada anxiolitică a pacientului oncologic. Din păcate, sistemul de la noi a făcut din on­cologi un fel de roboţi, pentru că, săracii, sunt singuri în relaţia cu pacientul. În ultimii douăzeci de ani am cunoscut mulţi onco­logi, pe unii chiar i-am văzut crescând, şi vă spun că majoritatea au devenit „de gheaţă”, nu numai din cauza du­rităţii specializării lor, ci şi pentru că tre­buie să funcţioneze în siste­mul românesc de sănă­tate. Lipsă de timp, de resurse. Să ştiţi, totuşi, că în ultima vreme, suntem pe calea cea bună, cred sincer că se vor remedia din ce în ce mai multe lucruri.

Cursuri de nutriţie oncologică

– Contribuiţi şi dumneavoastră la „uma­ni­zarea” şi buna funcţionare a acestui sistem?

– Încerc. De exemplu, împreună cu Asociaţia pentru combaterea malnutriţiei în cancer, vom susţine în ianuarie nişte cursuri prin care să învă­ţăm, atât medicii specialişti (oncologi sau nu), cât şi nutriţioniştii, să aplice ghidul ESPEN. Maste­ranzii de la Cluj sunt singurii pentru care am ţinut până în prezent aceste cursuri. Restul medicilor vor avea acum ocazia de a învăţa despre nişte proto­coale pe care eu le-am verificat şi ultra-verificat cu pacienţii de la clinica milaneză, cu care lucrez. Dar cursurile pot fi urmărite de oricine, medic sau nu. Este încercarea mea de a aduce împreună toate ştiinţele medicinei care ar putea ajuta oamenii să reziste mai bine în faţa cancerului. Toate aceste ştiinţe sunt complementare, iar o bună legătură între ele, între medicii care le aplică, nu poate să fie decât un beneficiu enorm pentru pacient şi pentru progresul nostru în lupta cu cancerul.