Dr. LAWRENCE CHUKWUDI NWABUDIKE – medic primar dermatolog, specialist acupunctură și homeopatie – București, tel. 0752.30.45.36, 0746.01.76.60, e-mail: [email protected], www.drnwabudike.ro

Din informațiile expuse de dumneavoastră legate de tulburarea cutanată a tatălui, primul diagnostic la care mă gândesc ar fi keratoze seboreice multiple. Keratoza seboreică constituie o categorie de tumori cutanate benigne (adică nu sunt periculoase), întâlnite foarte frecvent. Sunt cele mai frecvente tumori benigne cutanate. Apariția lor crește odată cu vârsta, în special după 50 de ani. Nu pare să fie o predispoziție pe sexe.
Nu se știe cauza propriu-zisă a apariției lor, dar o ipoteză este că ele proliferează dintr-o clonă aberantă a celulelor epidermice. Unele cazuri pot fi moștenite genetic, dar uneori, apariția bruscă a unui mare număr de keratoze seboreice poate fi semnul unei boli canceroase, mai ales la tubul digestiv. Ar putea juca un rol și expunerea la soare, dar acest lucru nu este încă dovedit.
Clinic vorbind, leziunile tind să fie asimptomatice, deși sunt însoțite uneori de prurit (mâncărime) și sângerări. Partea estetică este o grijă în plus pentru mulți pacienți, căci apariția lor amintește de înaintarea în vârstă, un aspect care poate afecta negativ calitatea vieții.
Alunițele pot fi foarte mici (câțiva milimetri), dar pot atinge și câțiva centimetri în diametru, variind coloristic de la roz până la maro, maro închis și negru. Suprafața lor este verucoasă („rugoasă”), poate fi aspră, iar multe dintre ele arată ca și cum ar fi fost lipite pe piele. Cele mai frecvente se regăsesc pe trunchi, apoi în zona capului. Deși nu se remit spontan, keratozele seboreice nu sunt un pericol pentru pacienți. Totuși, merită să fie ținute sub supraveghere, mai ales la cei cu un număr mai mare de alunițe, căci pot apărea leziuni mai periculoase, cum ar fi melanomul malign, epiteliomul spinocelular sau bazocelular. Așa cum am mai spus, forma eruptivă poate fi un semn de cancer intern.
Posibile abordări naturiste:
• Monitorizare – keratozele seboreice nu au nevoie de tratament, fiind benigne, dar au nevoie să fie monitorizate.
• Fumatul – trebuie exclus, fiind foarte rău pentru piele și un factor cancerigen.
• Alcoolul – trebuie consumat în cantități moderate, căci consumul de alcool este asociat cu un risc sporit de apariție a tumorilor.
• Mișcarea fizică – imprimă tonus corpului, ceea ce ajută la combaterea efectului de îmbătrânire.
• Dietă – o dietă mai bogată în alimente de origine vegetală conține mai multe substanțe antioxidante, ceea ce ar putea frâna procesul de dezvoltare a tumorilor.
• Protecția solară – deși nu există legături dovedite între expunerea solară sau la raze ultraviolete și apariția keratozelor seboreice, expunerea excesivă la soare predispune la apariția cancerului cutanat și scade imunitatea locală.
• Unguente din plante – Aloe vera, Unt de Shea, Unt de Cacao, Ulei de Cocos sau de Măsline, sunt toate utile pentru vindecarea pielii.
• Extracte din plante – pot fi folositoare pentru distrugerea leziunilor – Extract de Ceai verde (Camelia sinensis), Ulei de Arbore de ceai (Melaleuca alternifolia); Extract de vâsc (Viscum album); Rostopasca (Chelidonium majus).
• Miere de albine – poate ajuta la procesul de vindecare cutanată. Atenție la sursa și calitatea mierii!
• Homeopatie – este recomandarea mea expresă. Homeopatia echilibrează organismul întreg. Remedii precum Argentum nitricum, Causticum, Thuja ar putea fi de folos, dar un tratament homeopat constituțional, deci individualizat, ar fi ideal.
Unele cancere, cum ar fi melanomul malign, pot semăna cu keratozele seboreice sau pot să se dezvolte din keratoze seboreice, de aceea este bine să consultați medicul îndată ce observați aceste leziuni.
Vă urez succes!
Dr. LUCICA SIMA – Cabinetul de Medicină Complementară Imunyze, Bucureşti, tel.: 0722.85.12.77, 0314.21.09.23, e-mail: [email protected] www.imunyze.me
„Transpir foarte mult, indiferent de anotimp” (Răspuns pentru IOSEF A. – Israel, F. AS nr. 1595)

Hiperhidroza se manifestă prin transpirație excesivă, care nu este neapărat cauzată de temperaturile ridicate sau exercițiile fizice. Persoanele afectate pot să transpire atât de mult, încât se observă pe haine sau pe piele. O alternativă naturală la tratamentele clasice de tip medicamentos a acestei afecţiuni este gama de produse naturale Imunyze, care au la bază Imunoglobulina Y de tip aviar, al cărei producător suntem. Proteinele imunologic active din gama Imunyze, în astfel de patologii, asigură imunizarea pasivă a organismului şi au efect de modulare a funcțiilor sistemului imunitar. Recomandăm aplicarea terapiei pe cale generală, cu produsul Imunyze Defence 140 g (4 doze/zi în primele 30 de zile). Produsele conțin Imunoglobulina Y și sunt naturale, singura contraindicație fiind alergia la ou. Pentru mai multe detalii, contactaţi medicii terapeuţi din cadrul Cabinetului de Medicină Complementară Imunyze.
Multă sănătate!
„Soția mea nu poate dormi noaptea din cauza unor cârcei” (Răspuns pentru VASILE B. – Bacău, F. AS nr. 1595)
Utilizarea excesivă a unui mușchi, deshidratarea, tensiunea musculară sau pur și simplu menținerea unei poziții fixe pentru o perioadă prelungită, pot provoca cârcei sau crampe musculare. În timpul unei crampe, mușchii se contractă brusc (se scurtează), provocând durere. Produsele din gama Imunyze se caracterizează prin activitate antimicrobiană, antiinflamatoare și imunomodulatoare, fiind de mare ajutor în astfel de situații. Recomandăm aplicarea produsului Imunyze pulbere 140 g, timp de minimum 30 de zile. Terapia se poate administra perioade lungi fără efecte adverse, singura contraindicație fiind alergia la ou. Pentru a beneficia de un protocol terapeutic cu aceste produse, contactaţi medicul terapeut din cadrul Cabinetului de Medicină Complementară Imunyze.
Multă sănătate!
ADRIAN UDREA – fitoterapeut, nutriționist, wellness coach – Timișoara, tel. 0766.75.02.01, e-mail: [email protected]
„Soțul meu are candida pe trahee” (Răspuns pentru CORINA – București, F. AS nr. 1590)

Candidoza (Candida albicans) este o ciupercă care se regăsește și coabitează în mod normal în organismul uman, alături de alte microorganisme. Cel mai adesea, candida preferă zonele umede, cum sunt tubul digestiv și organele genitale. În momentul în care flora intestinală este dezechilibrată, această ciupercă se poate dezvolta în exces, dând manifestări neplăcute la nivel local sau general. Principala cauză a candidozei o reprezintă folosirea în exces de antibiotice, consumul ridicat de zahăr, sirop de glucoză-fructoză și chiar și miere (consumată excesiv). Principalele manifestări sunt: oboseală, apetit crescut pentru dulce, secreții albicioase provenite din faringe, flegmă cu aspect vâscos, halenă (miros neplăcut al gurii), schimbări de dispoziție, inflamații în organism.
Conduită terapeutică:
• Practicarea unui sport cu componentă aerobică: jogging, arte marțiale, tenis de câmp. Mișcarea fizică ajută organismul să-și crească nivelul de oxigen necesar pentru o capacitate pulmonară optimă. Un organism bine oxigenat va crea un mediu neprielnic pentru acest fung.
• Hidratare corespunzătoare – consumând cam doi litri de apă pe zi, preferabil cu ph ridicat, precum „Perla Moldovei”, „AquaVia”.
• Dietă bogată în alimente verzi, precum conopidă, varză, brocoli, spanac, fasole verde; alimente proteice (tofu, pește oceanic, ouă ecologice sau de curte, nuci, semințe (Floarea-soarelui, dovleac). Se evită dulciurile (prăjituri, fursecuri, biscuiți, batoane) și fructele dulci (banane, struguri, mango, curmale, smochine).
• Ca remedii din plante se vor folosi sub formă de pulbere sau capsule: Orzul verde, Urzică, Lucerna, Spirulina organică.
• Ghimbirul, Turmericul (curcuma), piperul Cayenne sunt binevenite, putând fi adăugate în mâncare.
• Plante precum extractul din sâmburi de grepfruit, goldenseal, extractul din frunze de măslin, Peliniță (pelin dulce) sunt excepționale în orice formă de infecție: fungică, bacteriană sau virală.
• Se va consuma 1 litru de ceai de Răchitan pe zi, sorbindu-se cu înghițituri mici.
• Ulei de Cătină, sub formă de picături, acționează remarcabil asupra mucoaselor, începând din cavitatea bucală, până în zona colonului.
• Uleiuri esențiale integrale din Oregano sălbatic, Cimbru, Lemon grass, Arbore de ceai (neapărat esențiale, de uz intern) pot fi folosite diluate într-un ulei alimentar (măsline extravirgin, ulei de chimen negru sau ulei de Cocos).
• Dintre gemoterapice, cele mai recomandate ar fi: Extractul din Muguri de Smochin, Extractul din Mlădițe de Lemn Câinesc și Extractul de Mlădițe de Merișor.
• Extrem de importantă în orice afecțiune este latura psiho-emoțională și spirituală. Orice practică spirituală, precum rugăciunea, meditația, afirmațiile pozitive, vizualizarea creativă, este de folos. Felul în care gândim și imaginile pe care le întreținem în minte ne dau nivelul vibrațional care modelează starea de spirit. Un nivel vibrațional ridicat ne ferește de agenții patogeni din exterior. Pentru detalii suplimentare și o personalizare a schemei de tratament îmi puteți scrie pe adresa de e-mail: [email protected], www.wellness-coach.ro