Bunica Maria din Ohaba Sibiului
– Doamna Adriana Vlad, de-a lungul anilor, revista noastră a publicat de mai multe ori sfaturile dvs. de sănătate și a prezentat și remedii create de dvs. Sunteți profesor, cum ați ajuns să vă dedicați tot mai mult căutării unor tratamente naturale, cu plante și produse apicole?

– Totul a început de la faptul că după căsătorie, nu am putut rămâne însărcinată. Mi-am dorit foarte mult copii, și pentru aceasta, am urmat tratamente alopate, doar că ele nu au avut efectul dorit, ci mi-au provocat un mare dezechilibru în organism. Văzând că diagnosticul de sterilitate îmi era repetat mereu de către medici, am încercat să descopăr singură o altă cale. Am căutat informații și am citit cam tot ce se găsea pe piață în acel moment, legat de situația mea, și am înțeles că ar fi benefică o schimbare în obiceiurile alimentare și în stilul de viață. De mare ajutor mi-a fost și bunica Maria, din Ohaba Streiului, care, atât cât a trăit, nu a mâncat niciodată decât carne de la animalele crescute în gospodăria ei, și care nu a luat niciodată niciun medicament, ci s-a tratat doar cu leacuri din plante, pe care și le culegea singură. A trăit până la 92 de ani, și a murit în urma unui accident, nicidecum de vreo boală. Îmi amintesc că în vacanțele petrecute la ea, nu mă îmbolnăveam nici eu, deși erau condiții mai rudimentare decât la oraș. Avea o sobă doar în bucătărie și de acolo se încălzea toată casa. Când mă culca, îmi punea sub dună o cărămidă încălzită pe sobă, înfășurată într-un ștergar, și așa nu mi-a fost niciodată frig. Iar când ieșeam afară, nu mă înfofolea, mă lăsa cât mai liberă, ca să mă călesc. Nu știu cum se făcea, dar când ajungeam la bloc, la Călan, unde locuiam cu părinții și aveam tot confortul, eram mereu răcită, fără vlagă și fără chef. Revenind la problemele mele de sănătate, m-am sfătuit cu bunica și ea mi-a pus în brațe „Formula AS”. În vremea aceea, draga de ea era abonată la revista dvs. „Formula AS” nu lipsea în nicio săptămână din casa noastră și bunica citea mai ales sfaturile medicale, pentru că și ea era, cum v-am spus, o bună cunoscătoare de remedii și tratamente cu plante, pe care le-a moștenit de la înaintașele ei.

A fost minunat faptul că prin rubrica „Cititorii întreabă – Cititorii răspund” ați inițiat acest dialog între cei interesați de sănătate, pentru că așa poți afla noutăți și poți învăța din experiența altora. Am căutat în revistă remedii și rețete pentru ceea ce mă interesa și mi-am preparat singură ceaiuri și tincturi. Momentul benefic a fost când am citit în revistă despre niște ovule preparate cu miere de albine. Mi-am făcut rost de ele, le-am testat și am văzut că-mi fac bine. De-acolo mi-a venit ideea de a prepara și eu ceva similar. Nu știam rețeta lor, dar am alcătuit una intuitiv, în urma lecturilor și cunoștințelor despre plante pe care le aveam. Tatăl meu avea și are și acum stupi cu care merge în Retezat, în fiecare vară, pentru a obține o miere din flora montană. Aveam, așadar, materia primă. La început a fost ca un joc, apoi am început să diversific preparatele, să folosesc pulberi din tot mai multe plante macerate în miere, tincturi, alte produse apicole, și rezultatul a fost o rețetă complexă, pe care am încercat-o și care a făcut ca după numai două luni de tratament să rămân însărcinată. Atunci mi-am dat seama că sunt pe drumul cel bun, am mai îmbogățit rețeta, am oferit-o și altor persoane și, în absolut toate cazurile, și-a dovedit eficiența. Între timp, a fost omologată de forurile competente și sunt tare bucuroasă că a ajutat multe femei să-și împlinească visul de a avea copii, dar și să trateze anumite afecțiuni din sfera genitală. Preparatul se numește Superforte Ovulin.
– Succesul lui v-a îndemnat să îndrăzniți mai departe…

– Da, au început să mă caute tot mai mulți bolnavi cu diverse afecțiuni, unii trimiși de bioenergoterapeutul Ioan Bircea, din Deva. La început, preparam remediile rudimentar, la mine acasă, dar mi-am dat seama că nu se poate continua așa și m-am înscris la Colegiul de Farmacie „Carol Davila”, pentru a putea studia la un nivel superior arta preparării produselor farmaceutice. Mi-am luat licența în homeopatie, apoi am urmat cursuri de fitoterapie si apiterapie, din dorința de a pătrunde mai adânc în secretele naturii. Astfel, am extins aria experimentării și am ajuns la concluzia că orice substanță terapeutic activă, combinată cu miere și produse apicole, are un efect mult mai puternic asupra organismului. Am preparat ovule ginecologice, supozitoare, creme, dar și alte remedii care au în compoziție ceară, miere, păstură, polen, propolis. Apoi am deschis prima farmacie naturistă, E-Lite Nutriția în Deva. Nu m-am oprit aici, au urmat ani de specializări, un masterat în științele nutriției la UBB Cluj, cursuri postuniversitare de fitoterapie, homeopatie, antioxidanți, boli tumorale, reflexoterapie și tehnici de masaj la UMF Cluj. Chiar am fost decorată la un Salon internațional de inventică, pentru descoperirea și îmbinarea unor tehnici de masaj cu aplicarea de preparate pe bază de plante și produse apicole.
– Care sunt acum cele mai căutate preparate ale dumneavoastră?

– Pe primul loc în tratamentele noastre sunt afecțiunile ginecologice, fibroame, anexite, sterilitate, candida, chisturi, dar avem rezultate excepționale și în tratarea prostatei, în boli tumorale, dislipidemii, hipertensiune, colesterol. Preparatele noastre sunt orientate pe sisteme organice: avem Tonic digestiv, Tonic renal, Tonic hepatic, Tonic cardio, Tonic potent, Tonic ginecologic, Tonic glandular, Tonic imunitar, Tonic antitumoral. Acestea au o formulă complexă și conțin câte 30-35 de ingrediente. Dar formula se personalizează și se îmbogățește și cu remedii homeopate, în funcție de trebuințele și simptomele bolnavului.
– În ultimii ani, gama produselor dvs. s-a diversificat, la sănătate, ați adăugat și frumusețea.
– Da, am intrat și pe partea de cosmetică, am creat creme bio de noapte, de zi, de contur de ochi. Avem o mască pe bază de colagen, un ser antirid, pe bază de semințe de struguri și acid hialuronic. Pentru prepararea lor, folosesc doar ingrediente bio, printre care pot aminti multe plante, alge, ginseng, lapte de măgăriță, pulberi, ceaiuri, tincturi, uleiuri esențiale și gemoderivate, pe care le iau de la furnizori autorizați. Pentru puritatea și calitatea lor, cremele mele cu ingrediente bio au luat, de curând, un premiu în Malaezia. Avem și o gamă de creme și fonduri de ten pe bază de henna, care doar accentuează culoarea naturală a tenului, nu dau impresia aceea neplăcută de „tencuială”.
„Terapia pe care o recomand fiecărui pacient este personalizată”
– Ce mai trebuie să știe bolnavii care vor să ajungă la cabinetul dvs.?

– Terapia pe care o recomand fiecărui pacient este personalizată. Pentru asta, am nevoie de un diagnostic pus de un medic specialist, de analize și investigații interpretate, „citite” de medic. Dar vorbind cu pacientul, descopăr chiar eu mai mulți parametri care cer un anume tratament. Mă refer la starea lui psihică, emoțională, la obiceiurile alimentare, la stilul de viață etc. În funcție de acestea, fac o schemă de tratament și prepar, eventual, un remediu personalizat.
– Cine vă ajută la finalizarea remediilor?

– Dacă la început lucram singură, acum am o echipă bine rodată în această muncă. Tocmai am câștigat un proiect pe fonduri europene, pentru achiziționarea de utilaje pentru laborator și pentru salonul de cosmetică. Vom scoate o gamă de parfumuri, de tonice pentru diabetici, care să nu fie preparate cu miere. Vreau să folosesc apa coloidală, cu particule de aur și argint, din Munții Rodnei, în preparatele mele, vreau să produc și colire pentru ochi, naturiste, pentru că nu există pe piață, și lucrez la formula unui unguent cu apă termală, de la băile Călan, și cu sare de Bazna, pentru reumatisme. Cam astea ar fi urgențele, proiectele pe partea de laborator. Altfel, abia aștept să termine fiica mea, Andrada, facultatea de medicină, și să mi se alăture la Salonul de estetică și remodelare corporală, unde eu mă ocup de reflexoterapie și masaj, ea de partea de cosmetică. Fiul meu, tehnician nutriționist, organizează deja evenimente unde prepară și expune meniuri sănătoase, cu ingrediente naturale, bio, pe cât se poate. Dacă o pun pe listă și pe mama, care ne-a sărit în ajutor ori de câte ori a fost nevoie, iată că suntem trei generații în familia noastră, puse în slujba sănătății, și dacă o mai pun și pe bunica, de la care a început totul, nu pot decât să spun că suntem un neam norocos, că am găsit atâta ajutor și binecuvântare în natură.
D-na Adriana Vlad poate fi găsită în Deva, la Cabinetul de fitoterapie din Str. Mihai Eminescu, bl. H1 parter, tel: 0254/23.10.61, tel. 0726/76.15.57, și la Centrul de estetică și remodelare corporală, str Lucian Blaga, nr. 6, tel: 0254/23.11.02, e-mail: [email protected]