• Trupele basarabene aduc primăvara •
ALTERNOSFERA – primul concert acustic

Alternosfera, redutabila trupă rock alternativ de peste Prut, ridică ștacheta muzicală a lunii Martie printr-un turneu care începe la Chișinău și continuă prin șapte orașe din România. Primăvară de bun augur.
Populari și foarte îndrăgiți, și de-o parte și de alta a Prutului, membrii trupei Alternosfera fac muzică din 1998. Formația a lansat până în prezent 6 albume și un EP și este alcătuită din: Marcel Bostan – voce, clape; Marin Nicoară – chitară, clape, Sergiu Aladin – chitară, Dumitru Costin – chitară bas și Nickel Russu – baterie.
Ideea Concertului unplugged, pe care îl vor promova în turneul din Martie, le-a venit în urmă cu trei ani, când membrii trupei au experimentat diferite structuri muzicale, pentru a realiza conceptul spectacolului Theatroll – Corbul Troian, un concert în care piesele de pe albumele trupei au fost reinterpretate acustic, pentru a putea fi cântate alături de orchestră, pe scene de teatru. Show-ul Theatroll – Corbul Troian s-a bucurat de un succes extraordinar, iar acum Alternosfera vine în fața fanilor cu un alt spectacol inedit, primul concert acustic din istoria trupei.
Turneul îi va purta prin mai multe orașe din România, chiar și în unele mai mici, unde nu ar fi putut să ajungă cu versiunea electrică a concertelor lor. „Pentru noi, un program acustic nu este doar să stingi distorsul chitarelor, iar toboșarul să dea mai slab în tobe. Pentru un program acustic ai nevoie de o stare de spirit aparte, iar noi ne dorim o atmosferă compactă, un fel de concert la bucătărie, iar după geam e Noiembrie și plouă. Sau un concert la sfârșit de August, pe plajă, la răsărit, unde prietenii își cântă piesele preferate”, declara Marcel Bostan, solistul trupei Alternosfera.
În repertoriu se vor afla piese care nu se regăsesc foarte des în concertele electrice, dar care sunt foarte așteptate de fani. „Am aranjat în așa fel playlist-ul încât piesele care se cântă la Theatroll / Corbul Troian să nu se regăsească în programul acustic. Am mai băgat și câteva hituri și a ieșit un program, de la foarte dinamic, până la foarte sensibil și sincer”, adaugă el.
O altă veste bună pentru fanii trupei este aceea că Alternosfera pregătește un nou disc care va fi lansat cel mai probabil anul acesta. Trei single-uri de pe viitorul lor album pot fi ascultate deja pe pagina de Youtube a trupei: „Bonjour Madame”, „Imnuri de război” și „Aritmii”.
Turneul Alternosfera unplugged începe la Chișinău, pe 10 Martie 2024, la „Teatrul Fără Nume”, și continuă în alte șapte orașe din România, astfel: 15 Martie Constanța (în clubul Doors); 16 Martie Galați (Versus); 22 Martie, Pitești (Club); 23 Martie, Timișoara (Casa Tineretului); 24 Martie, București (Hard Rock Cafe) 13 Aprilie, Iași (Casa de Cultură a Studenților). Ultimul concert are loc pe 14 Aprilie, la Suceava (Teatrul Municipal „Matei Vișniec”).
(Biletele pentru concerte pot fi achiziționate astfel: pentru Concertul de la Chișinău, exclusiv prin rețeaua iTicket.md; pentru cele din Constanța, Galați, Timișoara, București și Iași, exclusiv prin rețeaua Iabilet.ro; la Suceava, telefonic, la 0330/40.22.00 și de la Art Rock Cafe; la Pitești, exclusiv prin rețeaua yellowtickets.ro)
Delta pe Obraz, concerte și un album: „Ritm Color”
Delta pe Obraz este o altă trupă ce s-a născut peste Prut, la Chișinău, în 2016, atunci când Gheorghe Gușan și Cristian Chirilă, colegi de actorie, au început să se joace cu poezii pe acorduri de chitară, oscilând între poetry-rock și poetry-folk. Cei doi nu credeau că proiectul lor va depăși vreodată ușa sălii de repetiții, dar în 2018 au participat la „POT Music”, un concurs pentru tinere talente din Republica Moldova, care i-a și lansat. Cu o componență sporită rapid, s-a conturat și a început să se facă remarcată trupa Delta Pe Obraz. Ea este compusă azi din: Gheorghe Gușan – voce, Gelu Argint – chitară electrică, Andrei Glăvan – chitară acustică, Ilia Ostapciuc – bas și Serghei Petrenco – tobe.
Au urmat concerte și multe lansări de piese extrem de bine primite de public și apreciate pentru originalitate – „Moarte”, „După Război” (prin care și-au exprimat solidaritatea cu poporul ucrainean), „Amanta”, „Minte-i frumos”, „Fluturi” etc.
În scurt timp, trupa Delta pe Obraz se face remarcată și ajunge să cânte în deschiderea concertelor unor trupe cunoscute din România, precum Fără Zahăr, Gândul Mâței, Coma sau Luna Amară.
Anul acesta, Delta pe Obraz lansează primul ei disc – „Ritm Color”. Albumul este, după cum îl descriu membrii trupei „un studiu asupra propriei identități și conține atât elemente din copilăria trupei, cu motivele unui rock clasic alternativ, cât și elemente care pun temelia unei tranziții în lumea sunetelor electronice. S-a mizat pe calitate, și nu pe cantitate.”.
Iar ca să promoveze noul lor disc, au pornit la drum pe 15 Februarie a.c., la Brașov. Luna aceasta vor mai cânta pe 22 Febr., la Sibiu, 23 Febr., la Craiova, 24 Febr., la Timișoara, 29 Febr., la Bacău, 1 Martie, la Iași, 2 Martie, Suceava, 3 Martie, Rădăuți, 7 Martie, București, pe 9 Martie, la Chișinău și pe 21 Martie, la Cluj-Napoca.
(Biletele pentru concertul din România pot fi achiziționate în rețeaua Iabilet.ro.)