„Eu cu cine votez?”: dilema binecunoscută a bietului personaj caragialian s-a transformat, în ultimele luni, pentru „turmentatele” partide politice din România, în „Eu pe cine propun?”. Selecția și promovarea de personal sunt printre problemele cele mai vechi și mai grave ale sistemului nostru politic de după 1990. Partidele politice nu se omoară deloc cu firea, când vine vorba de capitolul resurse umane, esențial în orice întreprindere serioasă. Sigur, în plin an electoral, politica de recrutare nu lipsește din lupta pentru putere, doar că, în loc de calitate, mai-marii politichiei preferă cantitatea. Marile victorii au devenit, mai nou, recolările „en gros” din unele filiale ale concurenței! Ridicol e că, inclusiv partenerii de guvernare, PSD și PNL, râvnesc la primarii și la organizațiile locale ale celorlalți…
Infinitele discuții despre o candidatură comună a puterii la alegerile pentru Primăria Generală a Capitalei au readus în prim-plan criza de soluții a scenei noastre politice. Două dintre cele mai vechi partide politice din România, PSD și PNL, nu au fost în stare, luni de zile, să vină cu o alternativă realistă la actualul edil-șef, Nicușor Dan. Fiecare dintre variantele vehiculate de cele două tabere, Gabriela Firea și Sebastian Burduja, avea mari fragilități – prima cu probleme de imagine, iar liderul PNL București, fără pic de imagine. În coaste și cu un personaj precum Cristian Popescu „Piedone” (autopropus drept candidat la Primăria Capitalei), liderii PSD și PNL, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, erau constrânși să iasă cu un nume, în cel mai scurt timp. Până la urmă, zvonurile s-au confirmat, iar chirurgul ortoped Cătălin Cîrstoiu, managerul Spitalului Universitar, a fost cel ales să repare „oasele” rupte ale coaliției. Dar: are el calitățile necesare unui administrator de mare capitală europeană, are el anvergura politică pentru a gestiona un Consiliu General format din mai multe partide, are el cele mai elementare cunoștințe de administrație publică? Greu spre imposibil de demonstrat oricare din dilemele de mai sus. O întrebare rămâne, oricum: de ce ne trezim, cu numai câteva luni înainte de alegeri, cu propuneri despre care abia dacă am auzit? De ce nu ni se oferă soluții cu experiență în administrația publică? De ce nu ni se propun candidați care să poată demonstra credibil interesul lor constant pentru problemele complexe ale Bucureștiului? Bunul simț indică numai două variante: ori marile partide de la guvernare nu au niciun om pregătit pentru administrarea Capitalei, ceea ce e grav, ori au oameni potriviți pentru acest post, dar îi țin deoparte, din meschine calcule politice, ceea e cel puțin la fel de grav. În oricare dintre variante, cel care pierde este cetățeanul. Și nu doar cel din București, pentru că situația e valabilă în multe locuri din țară…
