
Renașterea naturii ne înviorează simțurile și ne stârnește dorința de a-i oferi și organismului nostru un imbold pozitiv, prin stimularea metabolismului. Și nimic nu ațâță mai bine focul decât primele plante de primăvară. Urzica, piciorul-caprei, păpădia, brusturele, coada-șoricelului, pelinul și turița-mare conțin substanțe amare, cu efect tonic asupra întregului organism și, în primul rând, asupra ficatului. Iar dacă ne culegem singuri plantele din pădure, avantajele cresc: facem mișcare, inspirăm aer proaspăt, mintea ni se trezește, iar sufletul „clocotește” de bucuria priveliștilor atinse de verdele primăverii. În general, în viață e bine ca lucrurile importante să le facem chiar noi. Sentimentul de împlinire e o garanție de sănătate.
Pulbere amară, după rețeta lui Hildegard von Bingen
• Susține digestia, reglează apetitul •
Ingrediente: câte o linguriță de pelin, coada-șoricelului, boabe de ienupăr, semințe de anason, semințe de fenicul, semințe de chimen, o lingură de rădăcină rasă de pătrunjel de câmp, toate uscate.
Preparare: Amestecați toate ingredientele și măcinați-le fin.
Mod de administrare: Se ia o dată pe zi, câte un vârf de cuțit de pulbere și se lasă să se dizolve încet în gură, înainte de masă. O altă variantă e să preparați un ceai, folosind 1⁄2 linguriță de pudră la o cană de apă fierbinte. Dacă doriți să faceți o cură, beți ceaiul o dată sau de două ori pe zi, dimineața și seara.
Oximel din plante sălbatice
• Activează arderile, stimulează sistemul imunitar •
Ingrediente: 200 g miere neagră, de pădure, 200 ml oțet de mere natural, o legătură de plante sălbatice bune pentru ficat – păpădie, pelin.
Preparare: • Amestecați mierea și oțetul de mere. • Tăiați plantele foarte fin – dacă au fost spălate în prealabil, lăsați-le mai întâi să se usuce bine, pentru că altfel există riscul să se dezvolte mucegaiul. • Umpleți cu plantele tocate aproximativ o treime (sau mai mult) dintr-un borcan cu capac înșurubabil (500 ml). Turnați deasupra amestecul de miere și oțet și depozitați borcanul într-un loc răcoros și întunecat, timp de 2-3 săptămâni, amestecând zilnic. Filtrați și turnați oximelul într-un recipient steril.
Mod de administrare: Dimineața, înainte de micul dejun, adăugați 1-2 linguri de oximel într-un pahar mic de apă călduță și beți. Ideal e să faceți câte o cură de 6 săptămâni, iar apoi să luați o pauză. Oțetul de mere și plantele aromatice stimulează metabolismul, iar mierea întărește sistemul imunitar.
Ceai de plante sălbatice pentru metabolism
• Combate retenția de apă, stimulează ficatul•
Ingrediente: 200 ml apă fierbinte, 2 prize (cât cuprinzi cu trei degete) de coada-șoricelului, păpădie și urzică tocate fin (dacă plantele sunt uscate, atunci folosiți doar o priză).
Preparare: • Puneți apa la fiert, turnați-o peste plante și lăsați aproximativ 10 minute la infuzat, apoi strecurați.
Mod de administrare: Beți maximum 3 căni pe zi.
Dacă doriți, puteți include în amestec și alte plante, precum pelinul-negru sau turița-mare. Atunci sporiți cantitatea de apă cu o jumătate de cană.
Suc de urzici proaspete
• Diuretic, detoxifiant, bogat în vitamina C și fier •
Ingrediente: Un pumn de urzici proaspete, puțină apă.
Preparare: • Spălați urzicile, scurgeți-le doar un pic și lăsați-le câteva ore în apa rămasă, astfel încât să se mai înmoaie puțin. • Tocați-le groscior, apoi pasați-le într-un blender sau folosiți o mașină de tocat. • Strecurați amestecul printr-o sită foarte fină.
Mod de administrare: ca tratament, se administrează zilnic 2-3 lingurițe, timp de până la maximum 4 săptămâni. Atenție: nu depășiți doza recomandată și nu faceți cure pe termen lung – în caz contrar, riscați să vă faceți mai mult rău decât bine.
Sărățele de urzici
Ingrediente pentru 1 foaie de aluat: 250 g făină de năut, 50 g de margarină, 50 ml apă rece, 1 lingură ulei de măsline, 150 g semințe de in (pe jumătate măcinate), 2 vârfuri de cuțit de sare, 1 lingură de frunze de urzică, puțin ulei de măsline și încă niște frunze de urzică.
Preparare: • Folosiți toate ingredientele, cu excepția frunzelor de urzică, pentru a face un aluat fin, de preferință în robotul de bucătărie. Adăugați apoi frunzele de urzică, tocate mărunt. • Întindeți aluatul între două foi de hârtie de copt și rulați. Așezați-l apoi într-o tavă de copt și îndepărtați hârtia de deasupra. Dacă doriți, puteți unge aluatul cu ulei de măsline și îl puteți decora cu frunze de urzică. • Coaceți aluatul de sărățele într-un cuptor preîncălzit la 180 de grade, timp de aproximativ 15 minute, până când devine maroniu și crocant. Tăiați-l în formă de romburi sau pătrate cât mai este cald.
Timp de preparare: aproximativ 30 de minute, la care se adaugă timpul de coacere.