Păducelul
(Crataegus oxyacantha)

Crește nu mai înalt de cinci-șase metri, are florile albe, dispuse în mici buchețele, iar petalele sale se scutură foarte ușor. Mirosul său atunci când e înflorit este dulce și greu, predispunând la relaxare și somn. Are pe ramuri spini puternici, iar frunzele sale cu lobi fini se culeg împreună cu florile în zilele uscate și însorite. Se usucă la umbră, în locuri lipsite de umiditate și bine ventilate, în strat subțire, așa încât să nu se încingă, iar după aceea se depozitează în săculeți de pânză. Preparatele pe bază de frunze de păducel sunt un adevărat panaceu pentru inimă și pentru psihic, așa cum vom vedea în continuare:
Rețete cu flori de păducel

* Insuficiență cardiacă – Se fac tratamente cu tinctură de păducel 6 luni, cu două săptămâni de pauză. Se ia câte o linguriță de 4-6 ori pe zi.
* Infarct – Se administrează o combinație de pulberi (obținute prin măcinarea cu râșnița electrică de cafea) de flori și fructe de păducel în proporții egale. Zilnic se ia câte o linguriță de patru ori, cu puțină apă. O cură durează 3 luni, urmată de două săptămâni de pauză, și apoi se reia.
* Aritmie cardiacă – Cele mai bune rezultate se obțin prin administrarea unei combinații în proporții egale de tinctură de flori de păducel și de iarbă de talpa-gâștei (Leonurus cardiaca). Din acest amestec se ia câte o linguriță la orele 6, 12, 18 și 22. Se fac tratamente de câte 3 luni, urmate de 10 zile de pauză, după care se reia.
* Hipertensiune – Se ia tinctură de flori și fructe de păducel, câte patru lingurițe pe zi. Un tratament durează șase luni, urmat de o lună de pauză, după care se poate relua.
* Diabet – Păducelul este un excelent mijloc de prevenire a cardiopatiilor și a problemelor vasculare, care constituie principala cauză de mortalitate în rândul diabeticilor.
Se bea infuzie combinată de flori și fructe de păducel (2 părți flori la o parte fructe), a cărei rețetă va fi menționată la sfârșitul acestui articol, câte un litru pe zi.
* Rezistență la efort – Mai ales pentru persoanele care fac munci solicitante fizic, dar nu numai, curele de câte 3 luni cu flori și fructe de păducel sunt de un imens ajutor, protejând inima și crescând în mod natural capacitatea de efort.
* Anxietate – un studiu făcut în Statele Unite pe 264 de pacienți a arătat că administrarea florilor de păducel împreună cu magneziu ajută la echilibrarea psihică a persoanelor cu tulburări anxioase. Este un remediu care își dovedește eficiența la pacienții cu anxietate de intensitate mică până la medie.
Se consumă zilnic un litru de infuzie combinată de păducel, în cure de 3 luni, urmate de o lună de pauză.
Precauții și contraindicații la tratamentul cu flori de păducel
Păducelul și-a câștigat un binemeritat renume de plantă medicinală cu extrem de puține reacții adverse și cu o bună compatibilitate cu cele mai multe medicamente, naturale sau de sinteză. Foarte rar s-a constatat, totuși, la unii pacienți cu probleme cardio-vasculare, o anumită intoleranță la acest remediu. O intoleranță tradusă prin stări de vertij, accelerarea pulsului, chiar ușoare aritmii. Din acest motiv, la bolnavii cardiaci se începe tratamentul cu flori de păducel în doze mici – 0,5 grame pe zi, doze care vor fi apoi crescute progresiv, dacă nu apar efecte adverse.
Socul
(Sambucus nigra)

Este printre cele mai populare plante medicinale de la noi, un arbust care crește în toată țara. Cu toții îi cunoaștem florile albe, cu aroma lor dulce-înțepătoare, iar socata obținută din ele cu siguranță a fost unul din deliciile copilăriei celor mai mulți dintre noi. Florile sale sunt, însă, mult mai mult decât un aliment, ele având proprietăți medicinale foarte puternice. Puține remedii contra bolilor respiratorii, reumatice sau renale sunt atât de eficiente ca florile socului. Ele se culeg la puțin timp după înflorire și se păstrează foarte puțin în coșuri sau în săculeți de pânză, după care se întind imediat la uscat pentru a nu se încinge. Uscarea florilor de soc se face la soare și nu la umbră, ca la majoritatea plantelor medicinale. Inflorescențele se întind pe hârtie într-un loc însorit și bine ventilat, pe cât posibil ferit de ploaie (care le-ar distruge principiile active), unde se lasă vreme de 3-7 zile (în funcție de cât de puternic este soarele). În momentul în care codițele florilor sunt total lipsite de umiditate și și-au pierdut elasticitatea, procesul de uscare s-a încheiat, iar produsul obținut se pune la păstrare în săculeți de hârtie bine închiși.
Rețete cu flori de soc
* Sinuzită, rinită – florile de soc sunt un excelent antiinflamator în afecțiunile căilor respiratorii superioare. În cazurile acute, se folosește infuzia fierbinte de soc (câte 3 căni pe zi), care are un efect drenor puternic. În sinuzita și rinita cronicizate se folosește infuzia combinată, din care se bea câte un litru pe zi. Efectele cele mai bune se obțin prin combinarea în proporții egale, în infuzie, a florilor de soc, cu rădăcină de primulă, cunoscută și sub numele de ciuboțica-cucului (Primula officinalis). Mai multe studii ale remediilor pe bază de flori de soc și de rădăcină de primulă au arătat că acestea îmbunătățesc drenajul, decongestionează căile nazale și diminuează inflamația membranelor mucoaselor.
* Bronșită – florile de soc au efecte de fluidificare a secreției bronșice, efecte antiinflamatoare bronșice și expectorante, comparabile cu cele ale unor medicamente de sinteză, recomandând ca atare folosirea socului în bolile respiratorii. Florile de soc se administrează sub formă de pulbere, din care se ia câte o linguriță de 4 ori pe zi. Efectele sunt amplificate, dacă sunt combinate cu rădăcină de primulă (Primula officinalis) și rădăcină de brusture (Arctium lappa).
* Reumatism – administrarea florilor de soc în timpul crizelor reumatice reduce durerea, redă treptat mobilitatea articulațiilor, împiedică deteriorarea ireversibilă a finelor țesuturi cartilaginoase din interiorul articulațiilor. Florile de soc au, administrate din timp, un excelent efect de prevenire a crizelor reumatice. Se fac tratamente de câte 2 luni, timp în care se ia câte o linguriță de tinctură de flori de soc de 4 ori pe zi.
* Dureri de cap – mai ales cele produse de răceală, de expunerea la frig și la vânt ori de existența unor infecții respiratorii (sinuzită, rinită) sunt calmate și chiar eliminate de infuzia fierbinte de flori de soc. Se beau 1-2 căni din această infuzie îndulcită cu miere, care trebuie consumată cât de caldă se poate suporta. În durerile de cap cronice se bea infuzie combinată de flori de soc, câte 2 căni pe zi.
* Retenție de apă în țesuturi – florile de soc au efecte diuretice și sudorifice puternice, stimulând ca atare eliminarea masivă a apei din corp prin urină și transpirație. Persoanele care au probleme cu eliminarea apei din țesuturi, trezindu-se dimineața cu mâinile, picioarele ori tenul umflat din cauza reținerii de apă, ar trebui să ia această plantă. Seara și dimineața se bea câte o cană de infuzie combinată de soc, tratamentul fiind recomandat și pentru prevenirea calculozei renale, a nefritei și a insuficienței renale.
* Răceală – florile de soc au efecte antivirale, de creștere și de fluidificare a secreției bronșice, de stimulare a transpirației, ceea ce duce la reducerea considerabilă a timpului de manifestare a răcelilor comune și a gripei. Se beau în prima zi de manifestare a răcelii 2-3 căni de infuzie fierbinte de flori de soc, continuându-se tratamentul în următoarele zile, cu consumarea unui litru de infuzie combinată de flori de soc la 24 de ore.
Precauții și contraindicații la tratamentul cu flori de soc
Cu excepția cazurilor de alergie, nu se cunosc restricții în utilizarea preparatelor din flori de soc.
Salcâmul
(Robinia pseudoacaccia)

Florile sale dulci și parfumate sunt locul favorit de întâlnire a albinelor, care îl preferă între toți copacii de la noi. Se culeg florile de salcâm cu tot cu ciorchinele pe care sunt dispuse, însă fără frunze, care se recoltează și se usucă separat. Acești ciorchini, la fel ca și cei de soc, se usucă doar la soare, altfel petalele se brunifică, fermentează și își pierd toate proprietățile terapeutice. După uscare, florile de salcâm se păstrează în saci de hârtie și se utilizează în termen de maximum 2 ani.
Rețete cu flori de salcâm
* Gastrită, ulcer gastric și duodenal – pulberea de flori mărunțite se administrează pe stomacul gol, de 4-6 ori pe zi. Tratamentul se face vreme de minimum o lună, putându-se relua ori de câte ori este nevoie. Florile de salcâm au efecte antiacide și calmante gastrice. Florile de salcâm acționează și la nivelul sistemului nervos central, reducând răspunsul organismului la stările de stres psihic, ceea ce ar explica și mai bine efectele benefice ale acestei plante în gastrita ce apare la persoanele suprasolicitate psihic ori care au probleme de echilibru emoțional.
* Migrenă – se consumă infuzia combinată, câte un litru pe zi, îndulcită cu miere. Florile de salcâm reduc excitabilitatea nervoasă, fiind foarte utile în cefaleele și în stările de greață ce se agravează la stimulii sonori și auditivi. La persoanele la care durerile de cap și fenomenele conexe apar pe fond de oboseală psihică, se recomandă cure de câte 4 săptămâni, în care se consumă infuzie combinată de flori de salcâm și de tei, în proporții egale. Pe timpul curei este bine să vă rezervați mai mult timp pentru somn, această combinație de flori ajutând sistemul nervos să se refacă prin odihnă și prin relaxare.
* Regurgitații acide – se administrează la 10-15 minute după fiecare masă câte o lingură rasă din combinația în proporții egale de pulberi de flori și frunze de salcâm și de frunze de zmeur. Ambele plante au efecte antiacide și antispastice, ajutând la controlul fenomenului regurgitării.
* Candidoză bucală și digestivă – se consumă pe timpul unei zile infuzia combinată obținută din 6 lingurițe de flori și frunze de salcâm. Are efecte antimicotice și ajută în timp la reglarea acidității organismului (element important în ținerea sub control a candidozei).
* Tuse – în timpul acceselor de tuse se bea infuzie caldă de flori de salcâm. În cazurile de tuse cronică se consumă zilnic un litru de infuzie combinată de salcâm îndulcită cu miere. Este un excelent adjuvant și în bronșită sau astm, având proprietăți emoliente, antiiritative și expectorante.
* Constipație – se consumă zilnic, dimineața, 3 linguri de flori proaspete de salcâm pisate și amestecate cu miere. Este un tratament de sezon blând, dar cu efecte puternice, fiind recomandat mai ales femeilor și copiilor.
Utilizări externe ale florilor de salcâm
* Arsuri ușoare și medii – se zdrobesc florile de salcâm și se aplică direct pe locul afectat, vreme de două ore, după care se lasă pielea la aer să se zvânte și, eventual, tratamentul se reia. Au efecte calmante rapide și, important, favorizează o vindecare estetică.
* Candidoză vaginală – se face o infuzie combinată concentrată (3 linguri la cană) de flori și frunze de salcâm. Cu acest preparat se fac irigații vaginale în fiecare dimineață, lichidul fiind ținut în vagin minimum 7 minute, înainte de a fi eliminat. Este un tratament excelent în această afecțiune, pentru că, pe lângă faptul că are efecte antimicotice puternice, salcâmul nu distruge flora normală, putând fi folosit zilnic, pe termen lung.
* Insomnie la copiii mici – se fac băi calde în care se adaugă infuzie combinată concentrată (10 linguri la litru) de flori de salcâm. Are efecte somnifere, calmează nervozitatea și – spune medicina populară – cheamă visele frumoase la copii.
Precauții și contraindicații la tratamentul cu flori de salcâm
Cu excepția cazurilor de alergie, nu sunt cunoscute contraindicații sau reacții adverse la tratamentele cu flori de salcâm.
Remedii din petale de flori
1. Pulberea

Se obține prin măcinarea cât mai fină cu râșnița electrică de cafea a florilor (și eventual a frunzelor). Depozitarea pulberii obținute astfel se face în borcane de sticlă închise ermetic, în locuri întunecoase și reci, pe o perioadă de maximum 2 săptămâni (deoarece substanțele volatile se evaporă rapid). De regulă, se administrează de 4 ori pe zi, câte o linguriță rasă, pe stomacul gol.
2. Tinctura
Se pun într-un borcan cu filet 15 linguri de pulbere de flori peste care se adaugă două pahare (400 ml) de alcool alimentar de 50 de grade. Se închide borcanul ermetic și se lasă să macereze vreme de două săptămâni, după care se filtrează, iar tinctura rezultată se pune în sticluțe mici, închise la culoare. Se administrează din acest remediu de patru ori pe zi câte o linguriță diluată în apă.
3. Infuzia fierbinte
Într-o cană de apă clocotită se pune o linguriță de flori, după care cana se acoperă și se lasă la infuzat vreme de 10-15 minute. Se filtrează. Se bea ceaiul cât mai cald posibil și, eventual, îndulcit cu miere. Efectele terapeutice sunt mult diminuate la infuzia fierbinte, în urma opăririi plantei (unele principii active se distrug), dar datorită efectului termic, este amplificată acțiunea antispastică, bronhodilatatoare sau sudorifică. Totuși, de cele mai multe ori, este preferată în tratament infuzia combinată, care are efecte terapeutice mult mai ample.
4. Infuzia combinată
Se pun 3-4 linguri de plantă mărunțită la macerat în jumătate de litru de apă, vreme de 8-10 ore, după care se filtrează. Preparatul rezultat se pune deoparte, iar planta rămasă după filtrare se fierbe în încă jumătate de litru de apă, vreme de cinci minute, după care se lasă să se răcească și se filtrează. În final, se amestecă cele două extracte, obținându-se aproximativ un litru de preparat, care se folosește intern (1-2 căni pe zi) sau extern, sub formă de comprese și băi.