
După o ceremonie de deschidere care a contrariat pe multă lume, a venit rândul adevăratelor vedete să facă spectacol la Jocurile Olimpice de la Paris, sportivii. Printre ei, peste 100 de români, care promit cea mai importantă colecție de medalii olimpice din ultimele ediții. Pe drumul deschis, luni, de înotătorul David Popovici, câștigător sublim al medaliei de aur la înot (200 de metri liber), canotorii și caiaciștii români, baza delegației olimpice, vor trage din greu, ca să îmbogățească zestrea de medalii a țării noastre. Hai, România!
106 sportivi reprezintă România la Jocurile Olimpice, care se desfășoară zilele acestea la Paris, cu 9 mai mulți decât la precedenta ediție, toți, fără excepție, indiferent de statut și de palmares, fericiți și motivați să îmbrace tricourile cu însemnele tricolore. Dintre ei, aproape jumătate provin din sporturile de apă, cu mare tradiție la noi. Canotorii – 45 la număr! – de la care sperăm la mai multe medalii strălucitoare, se revendică de la tradiția extraordinară a generației fantasticei Elisabeta Lipă, șefa sportului românesc. Lor li se adaugă cei trei reprezentanți de la caiac-canoe, în frunte cu tenacele Cătălin Chirilă, lotul de polo, singurul sport de echipă care apără culorile naționale la Paris, dar și înotătorii, cu David Popovici, care a obținut deja prima medalie de aur pentru România, după o cursă teribilă, în care a recuperat pe ultimii metri și s-a impus la diferență de 2 sutimi de secundă! David concurează, cu șanse la medalii, și în proba de 100 de metri liber, dar noi speranțe pentru performanțe de top avem și din partea puternicului lot de canotaj, care începe asaltul finalelor, iar mai apoi, spre finalul Jocurilor, când Cătălin Chirilă va încerca să obțină primul său aur olimpic la 1.000 de metri, în condițiile unei concurențe foarte dure.
Chiar înainte de competiția de la Paris, am discutat cu câțiva dintre marii noștri campioni, despre munca și pasiunea care i-au adus printre cei mai buni atleți ai lumii, despre valorile pe care și-au construit carierele de succes și, desigur, despre speranțele cu care au pornit la drum spre capitala Franței. Simona Radiș, Ancuța Bodnar, Cătălin Chirilă și Magdalena Rusu își propun să facă valuri, la propriu și la figurat, la Paris. Le ținem pumnii!
SIMONA RADIȘ, Campioană olimpică la canotaj, alături de Ancuța Bodnar
„Ne pregătim să ne întoarcem acasă cu aurul”

„Aurul de la precedenta olimpiadă ne-a făcut să conștientizăm care e, de fapt, valoarea noastră ca sportive. Am înțeles potențialul pe care-l aveam și, fiind atât de tinere, am simțit că putem avea astfel de rezultate la următoarele ediții ale Jocurilor. Ca oameni, însă, nu ne-a schimbat deloc acel rezultat. Suntem la fel ca atunci când am început acest drum. Ne bucurăm de rezultat, apreciem valoarea sa și munca care a fost încununată în fiecare medalie strălucitoare, dar noi avem o vorbă, mereu, când revenim acasă după o mare competiție și începem din nou antrenamentele: «Punem medaliile în cui și o luăm de la zero!». Numai așa putem obține noi rezultate.
Nu ne e greu să rămânem modeste. Suntem două fete care nu se consideră mai presus de alții, datorită rezultatelor pe care le-am obținut. Ne-am respectat mereu adversarii și colegii, chiar dacă rezultatele lor au fost sub ale noastre. Când am plecat de-acasă, ai noștri ne-au spus: «Nu uitați să fiți oameni, să fiți bune, să vă faceți prieteni!». Lucrurile astea s-au întipărit în sufletul nostru. Reușim să ne bucurăm și de reușitele colegilor noștri. Bucuria e alta, când toată echipa este fericită, cu zâmbetul larg pe față. Atunci când vezi pe cineva trist, parcă nu te poți bucura la fel. Rezultatele noastre – mulțumim lui Dumnezeu! – foarte multe și frumoase (nici nouă nu ne vine să credem că le-am obținut), sunt urmarea muncii asidue pe care am depus-o. Suntem conștiente de asta și nu ne permitem să lăsăm succesul să ni se urce la cap. Oricând poate veni o zi când cineva mai bun ne va învinge. Dar faptul că încercăm să rămânem în realitate, că suntem conștiente, faptul că ne antrenăm tot mai mult și tot mai intens, pentru a nu lăsa să se întâmple prea curând o astfel de zi, ne ajută să ne păstrăm această atitudine modestă.
Nu ne gândim la presiunea legată de obținerea unei noi medalii la Paris. Ne axăm pe antrenamentele noastre, tragem să scoatem timpi cât mai buni, iar atunci când ne concentrăm doar pe ce avem noi de făcut nu lăsăm prea mult loc presiunii. Jocurile olimpice sunt cea mai importantă competiție, știm că toată lumea se pregătește la nivel maxim, la Paris vor fi cei mai buni dintre cei mai buni, dar noi ne pregătim ca să ne întoarcem cu aurul acasă.”
ANCUȚA BODNAR, Campioană olimpică la canotaj, în barca de dublu vâsle, alături de Simona Radiș
„Simt foarte mult în concursuri puterea rugăciunilor”

„Pregătirea de acum a fost mult diferită față de ciclul olimpic anterior. Se simte maturizarea, se simte evoluția noastră. Am avut 26 de curse câștigate consecutiv, de dinainte de Tokyo și până la Europenele de anul acesta! Muncim la fel de mult ca și în ciclul trecut, dorința de a reconfirma performanța din 2021 și de a obține aurul și la Paris e foarte mare. Acesta e obiectivul nostru suprem.
Eu cred că fără Dumnezeu nimic nu este posibil. Toate se întâmplă cu voia lui, pentru mine este foarte important să am o legătură apropiată cu Dumnezeu, pentru că atunci mi se arată anumite lucruri, încă înainte de competiție. Sunt lucruri pe care le simt dinainte. De mică am fost crescută în familie cu credința în Dumnezeu. Am fost apropiată și de mănăstirea Moldovița. Am crescut cu această credință care, cred eu, poate face diferența în anumite momente. Simt foarte mult în concursuri puterea rugăciunilor. Atât familia, cât și cunoscuții se roagă pentru noi în momentul în care avem concursuri. Măicuțele de la Moldovița se roagă tot timpul pentru noi pentru ca nouă să ne fie bine. Toată energia pozitivă este cu noi și noi o simțim”.
CĂTĂLIN CHIRILĂ, Campion mondial, vicecampion olimpic la caiac-canoe
„Sper ca la Paris să primesc răsplata pentru munca mea”

„Primele amintiri care mă leagă de apă sunt acelea când eram foarte mic, încă un copil, și mergeam pe malul lacului Razem la scăldat și la pescuit. Mai târziu, pe la 13 ani, am fost selecționat de antrenorii care au venit la școala gimnazială din sat. Am ridicat și eu mâna și, de acolo, a început povestea mea ca sportiv în canoe. Mai târziu, am conștientizat că la mijloc e și ceva din ADN-ul meu de rus lipovean. Nu eram cel mai talentat, dar prin muncă am eclipsat acea lipsă. În continuare consider că e nevoie de muncă zilnică, de muncă grea. Nu există un punct pe care dacă-l ating, dacă simt că îmi alunecă bine barca, să mă opresc acolo, să mă culc pe ureche și să aștept rezultatele să vină de la sine. Lucrez tot timpul în antrenamente la toleranța la durere, sunt conștient că dacă reușesc să trec peste antrenamente foarte dure îmi va fi mult mai simplu în timpul competițiilor.
Pregătirea pentru Jocurile Olimpice a mers ca la carte, timpii pe care i-am atins sunt foarte buni. La fiecare antrenament încerc să mă concentrez la nivel maxim, să nu mă gândesc la ziua de mâine, mă gândesc doar la ce am de făcut astăzi. Mă simt mult mai calm înainte de startul curselor, sunt mult mai relaxat pe parcursul unei competiții. Acolo se reflectă foarte bine experiența pe care am acumulat-o. Știu că am mai fost acolo, că am mai depășit momente ca acelea și, de multe ori, cu succes la final.
La 25 de ani, am niște kilometri vâsliți pe apă, ușor-ușor conștientizez mai bine ce mi se întâmplă, mă cunosc mai bine. Asta e o îmbogățire personală, dincolo de medalii. Toată munca asta enormă nu are cum să nu fixeze anumite valori. Eu zic că în sportul de performanță, cei care ajung să se cunoască foarte bine sunt cei care excelează. Eu am fost un caz fericit, am reușit să obțin primele medalii la o vârstă foarte fragedă.
Adesea sunt întrebat despre dragostea pentru apă – toată lumea asociază asta cu faptul că sunt rus lipovean. Bănuiesc că și dragostea pentru muncă tot de acolo se trage. N-aș putea zice că oamenii din Sarichioi, unde am crescut, duc o viață grea. I-aș spune o viață simplă. Oamenii trăiesc simplu, trăiesc, de fapt, ziua de azi, ceea ce e mult mai plăcut și mult mai adevărat. Acolo, munca ține firescul lumii. Odată cu maturizarea, după ce am avut câteva rezultate în sport, am făcut o retrospectivă și mi-am dat seama cât de importantă e munca pentru a ajunge undeva. Sper ca la Paris să primesc răsplata pentru toată munca mea din ultimii 3 ani”.
MAGDALENA RUSU, Componentă a bărcii-vedetă a canotajului românesc, barca de 8+1

„Acesta era visul meu: să ajung în lotul olimpic. Și uite că visele se împlinesc, dacă ai răbdare și stăruință”
„În carieră, m-a ajutat foarte mult ambiția pe care mi-a transmis-o mama mea, forța aceea sănătoasă a omului care face munca câmpului. Acolo trebuie să ai răbdare să-ți sapi rândul până la capăt și, cumva, asta m-a ajutat, forța interioară, răbdarea. Să faci atâția ani de canotaj chiar necesită răbdare! Sunt ani în care excelezi, iei medalii, dar sunt și ani în care lucrurile nu ies așa cum ți-ai dori, și atunci ai nevoie de toată răbdarea din lume.
Sportul de performanță înseamnă multă muncă. Și nu e munca aceea pe care o știam de la țară, de primăvara și până toamna. În canotaj, nu ai zile libere, nu există sărbători. La țară, duminica mai stăteai locului, acum avem un liber pe săptămână, dar și atunci dimineața facem un antrenament. Este greu, dar este o viață frumoasă. Acum înduri, dar și când te bucuri pe podium… Fericirea este mult mai importantă decât durerea antrenamentului.
Mi-am îndeplinit multe vise prin sport, dar pe cel mai mare sper să mi-l îndeplinesc la aceste Jocuri Olimpice. Eram junioare, trăgeam pe Lacul Snagov pentru Mondialele din acel an și vedeam lotul olimpic. Îi admiram când vedeam cât de frumos vâsleau și îmi ziceam că poate, poate, cumva, din întâmplare, voi ajunge și eu în acest lot și mă vor privi și pe mine cu admirație juniorii. Acesta era visul meu, să ajung în lotul olimpic. Nu credeam că voi ajunge, doar îmi doream. Și uite că visele se împlinesc dacă ai răbdare și stăruință.
Concurez în barca de 8+1 din 2019, de la 19 ani. Mă bucur foarte mult că această barcă și-a menținut titlul european și că am concurat în fiecare an. E o barcă dificilă. Să reușești să faci să alunece o barcă la care trag opt fete, plus cârmăcița, este ceva extraordinar! Toate trebuie să gândim la fel, toate trebuie să simțim la fel și toate trebuie să tragem la fel. Asta e fascinant: acea barcă în care sunt nouă fete trebuie să arate ca și cum ar fi un singur om în ea. Mă bucur foarte mult că, de-a lungul anilor, am ajuns noi, fetele, să ne simțim atât de bine împreună, încât știm imediat dacă barca nu mai alunecă așa cum ne-am dori, ce avem de corectat, știm să-i dăm acel zvâc, încât să prindă viteză. Când barca prinde viteză, o simți ca și cum ar zbura. E un sentiment fantastic când ești pe aceeași lovitură și știi că toată lumea își dă toată silința. Am ajuns la nivelul la care ne simțim atât de bine una pe cealaltă, încât barca de 8+1 nu poate să se oprească din alunecare. Suntem un lot de fete extraordinar, ne simțim numai din felul în care lovim, nu trebuie să mai discutăm pe mal. Ieșim pe apă și știm ce avem de făcut!
Pregătirea pentru Jocurile Olimpice de la Paris a fost foarte grea, cea mai dură de când sunt eu la lotul olimpic. Dar și progresele sunt pe măsură. Asta ne și dorim: să zboare barca noastră direct pe locul întâi. Să luăm, la Paris, aurul. Eu cred că l-am merita”.
Lotul României la Jocurile Olimpice de la Paris

Box: Lăcrămioara Perijoc (54 kg), Canotaj: Mihai Chiruță (simplu masculin), Gianina Van Groningen, Ionela Cozmiuc (dublu vâsle categorie ușoară feminin), Ancuța Bodnar, Simona Radiș (dublu vâsle feminin), Andrei Cornea, Marian Enache (dublu vâsle masculin), Ioana Vrînceanu, Roxana Anghel (dublu rame feminin), Florin Arteni, Florin Lehaci (dublu rame masculin), Adriana Adam, Maria Lehaci, Magdalena Rusu, Amalia Bereș (patru rame feminin), Andrei Mândrilă, Mihăiță Țigănescu, Sergiu Bejan, Ciprian Tudosă (patru rame masculin), Leontin Nuțescu, Andrei Lungu, Florin Horodișteanu, Ioan Prundeanu (patru vâsle masculin), Mădălina Moroșan, Emanuela Ciotău, Alexandra Ungureanu, Patricia Cireș (patru vâsle feminin), Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Adriana Adam, Ancuța Bodnar, Maria Lehaci, Amalia Bereș, Ioana Vrînceanu, Simona Radiș, Victoria Petreanu (8+1 feminin), Ștefan Berariu, Constantin Adam, Mihăiță Țigănescu, Mugurel Semciuc, Marius Cozmiuc, Sergiu Bejan, Claudiu Neamțu, Florin Lehaci, Adrian Munteanu (8+1 masculin), Mariana Dumitru, Cristina Drugă, Denisa Tîlvescu, Andrada Moroșanu, Larisa Bogdan, Iuliana Bălăucă, Mădălina Bereș, Iuliana Buhuș, Geanina Juncanariu, Andreea Popa, Alexandru Ciobică, Cristi Nicoară, Laurențiu Danciu, Iulian Chelaru, Bogdan Baitoc (rezerve), Ciclism: Ede Molnar, Gimnastică artistică: Sabrina Voinea, Ana Maria Barbosu, Lilia Cosman, Andreea Preda, Amalia Ghigoarță, Andrei Muntean, Înot: Rebecca Diaconescu (200 m liber),

David Popovici (100 m liber, 200 m liber), Vlad Stancu (800 m liber, 1.500 m liber), Polo: Marius Țic, Francesco Iudean, Matei Luțescu, Tudor Fulea, Andrei Neamțu, Andrei Prioteasa, Andrei Țepeluș, Nicolae Oanță, Silvian Colodrovschi, Vlad Georgescu, Sebastian Oltean, Levente Vancsik, Eduard Drăgușin, Scrimă: Mălina Călugăreanu (floretă), Tenis de masă: Bernadette Szocs (simplu, echipe), Elizabeta Samara (simplu, echipe), Adina Diaconu (echipe), Ovidiu Ionescu (simplu), Eduard Ionescu (simplu), Bernadette Szocs / Ovidiu Ionescu, Andreea Dragoman (rezervă echipe), Tir cu arcul: Mădălina Amăistroaie (individual), Yachting: Ebru Bolat (Ilca 6 – Dinghy), Tenis: Irina Begu (simplu, dublu), Ana Bogdan (simplu, dublu), Jaqueline Cristian (simplu, dublu), Monica Niculescu (dublu) / Irina Begu, Triatlon: Felix Duchampt (individual), Haltere: Mihaela Cambei (49 kg), Loredana Toma (71 kg), Judo: Alex Creț (-90 kg), Atletism: Andrea Mikloș (400 m), Alina Rotaru Kottmann (lungime), Delvine Relin Meringor (maraton), Joan Chelimo Melly (maraton), Stella Jepkosegei Rutto (3000 m obstacole), Bianca Ghelber (aruncarea ciocanului), Diana Ion (triplu salt), Andreea Taloș (triplu salt), Daniela Stanciu (săritura în înălțime), Alexandru Novac (aruncarea suliței), Rareș Toader (aruncarea greutății), Alin Firfirică (aruncarea discului), Gimnastică ritmică: Annaliese Drăgan, Kaiac-canoe: Cătălin Chirilă (canoe simplu 1.000 m), Ilie Sprincean, Oleg Nuță (C2 500 m), Lupte: Andreea Ana (53 kg), Kriszta Incze (68 kg), Cătălina Axente (76 kg), Alin Alexuc (greco-romane 130 kg), Răzvan Arnăut (greco-romane 60 kg).