Că experimentul Klaus Iohannis – mai cu seamă al doilea mandat – a fost o farsă grosolană a unor sforari instituționali care, se vede treaba, se plictisesc la serviciile lor și au mai multă putere decât discernământ e de-acum indiscutabil. „Nemțească” a rămas, la președintele în funcție, doar încăpățânarea – orientată, din păcate, nu spre binele public, cum ar cere înălțimea funcției, ci spre interesul personal. Restul – ipocrizia, oportunismul, rapacitatea, lipsa totală de măsură, lipsa de empatie față de electorat sunt, toate, trăsături ale celor de care, în căutare de voturi, se delimitase, de formă, în timpul campaniilor prezidențiale anterioare. Ne-a promis că va ține departe de putere PSD-ul și a sfârșit girând nu doar accederea lui la guvernare, ci și la controlul exclusiv al autorității, fapt care l-a făcut să ajungă la mâna PSD, în încercarea disperată de a-și asigura un loc călduț în Senat, la final de mandat, în lipsa altor variante în instituțiile euroatlantice. În plin scandal legat de proiectul „lege pentru un singur om”, care să-i permită, dincolo de limitele constituționale, să candideze pe listele PNL, câtă vreme e președinte în funcție, Iohannis nu are nicio problemă să închirieze un avion de șeic pentru vizita în America…
Marea problemă a ultimului mandat prezidențial al lui Iohannis este că lasă loc pentru abuzuri încă și mai mari. Când îți construiești întreg discursul pe retorica anti-„PeeeSeeeDeee” și sfârșești cu ei la guvernare, într-o mare „coaliție a stabilității”, îi încurajezi și pe ceilalți să promită enormități de care nu că nu vor putea, dar nici n-au cea mai vagă intenție să se țină. Mircea Geoană, care de 30 de ani e, într-un fel sau altul, pe funcții importante în stat, și care a fost, printre altele, și șeful PSD, ne promite, senin, reformarea României! Marcel Ciolacu, care, ca premier, a băgat în groapă economia românească în ultimii doi ani, ne promite prosperitatea, din Ianuarie 2025 înainte, din calitatea de președinte, care nu are nicio influență în politicile economice! Vine apoi, candid (ca-n panourile afișare pe toate drumurile României, Nicolae Ciucă, care ne promite onoare, cât timp nu și-a rezolvat problemele grave de integritate, legate nu doar de doctorat, ci, mai nou, și de acțiunile sale militare din afara țării. Elena Lasconi ne promite seriozitate, dar foștii ei șefi din USR, actuali colegi, sunt de o ipocrizie flagrantă: nici măcar de formă nu o susțin la președinție! La rândul lor, George Simion și Diana Șoșoacă se joacă cu iluziile unui sfert de electorat, declamând enormități fără minimă susținere economică…
„Cu cât minți mai grosolan, cu atât cresc șansele să fii crezut”. Avem ocazia de a testa pe propria piele această deviză, la alegerile prezidențiale din iarnă. Realitatea a devenit un moft, din păcate ne vom lovi de ea abia prin Ianuarie, când următorul guvern, oricare va fi el și oricine îl va numi, va fi nevoit să plătească dezmățul din ultimii ani. Uniunea Europeană nu pare dispusă să mai finanțeze „crizele” inventate din România, așa că adevărul ni se va revela imediat după alegeri: ar fi exact cum îi spune, post-adevăr.
