Puterea magică a rădăcinilor

• Povestea lor e spusă de un mare specialist al na­tu­rii, prof. dr. CONSTANTIN PÂRVU, autorul mo­nu­men­talei lucrări „Enciclopedia plantelor României” •

Frunzele copacilor s-au scuturat, multe din­tre animale au intrat în hibernare, zăpezile încă nu au puterea să acopere pământul, dar nici soarele nu mai poate pune în mișcare viața. Pădurea are acum o încremenire specială, pe care nu o vom găsi în nicio altă perioadă a anului. Acum este vremea ră­dă­cinilor. Toată vigoarea, toată ener­gia vitală a plantelor s-a adăpostit în subteran, unde es­te ferită de furia ge­ru­rilor și a vânturilor iernii. Ma­­jo­ritatea rădăcinilor au acum pu­terea curativă ma­ximă, fiind capa­bile să vindece o sumedenie de boli.

Rădăcina de tătăneasă

(Symphytum officinale)

– Un remediu antitumoral extraordinar –

O găsim acum, pe la margine de pă­duri și de câmpuri, unde ultimele ară­turi scot la iveală mii de rădăcini negre și jilave, cu un gust destul de fad, undeva între dulce și amar – ră­dă­­ci­nile tătăne­sei. Sunt poate cel mai puternic medi­ca­ment al toamnei. Am motive întemeiate să afirm acest lucru, pentru că rădăcina de tătăneasă mi-a salvat, cândva, viața. S-a petre­cut în anul 1984, când începu­sem să mă simt tot mai rău, fără un motiv aparent. Slăbeam, eram me­reu obosit, aveam un fel de dureri difuze în corp. Am fost la mai mulți medici, care mi-au pus tot felul de diagnostice, iar până la urmă am ajuns la spitalul Fundeni. Pe holul spitalului, m-am întâlnit cu un prieten de-al meu, chirurg, care vă­zându-mă cum arăt, imediat s-a arătat disponibil să mă con­sulte. Era un medic cu mare experiență și, pal­pându-mi abdomenul, mi-a spus direct: „E o tu­mo­ră în abdomen, pe intestinul gros”. Știa că am cu­noștințe de anatomie umană și că sunt capabil să înțeleg feno­me­nologia unei boli. M-a pus să mă palpez singur și am simțit acea for­mațiune care pulsa foarte tare – sem­nul unei vas­cu­larizații puter­nice, vascularizație specifică tumorilor canceroase! Analiza imagistică a confirmat cele spuse de priete­nul meu chirurg. Ajutasem la rândul meu mulți oameni bolnavi de cancer, cu cu­noș­tințele mele de fitoterapie, și știam cum decurg lu­crurile, și că nu mai am timp de pier­dut. Am venit aca­să și am intrat pe tratament cu tătăneasă. Prepa­ra­tul pe care l-am fo­losit era simplu: 2 linguri de rădă­cină de tătăneasă le fierbeam în 2 litri de apă, vreme de 30 de minute, după care luam decoc­tul de pe foc și-l lăsam încă 24 de ore, să stea acoperit, la temperatura camerei. La început, am luat dimi­neața, la prânz și seara, o cană din acest pre­parat. Peste câte­va săptă­mâni am ajuns să beau și 2 litri pe zi. Beam în­truna. Am mai ținut și un regim aproa­pe complet ve­getarian (pe care l-am menținut de atunci me­reu) și când m-am dus la control, nu mi-au mai găsit nici urmă de tumoră, și așa a rămas până în ziua de azi, când au trecut mai bine de 20 de ani. La puțin timp după vindecarea mea miracu­loa­să, m-am întâlnit la Institutul de Biologie cu un cercetător care știa de povestea bolii mele și m-a între­bat cum m-am tratat, pen­tru că avea un fra­te operat de cancer la co­lon, căruia îi mer­gea tot mai rău după ope­rație, și sfâr­șitul îi era aproape. I-am spus că singura soluție pe care o știam era tătă­nea­sa. Și omul acela, ale cărui zile păreau nu­mă­rate, a plecat într-o vacanță prelungită în Deltă, unde a mâncat, efectiv, tătăneasă crudă, vreo 5-6 gra­me, de 3-4 ori pe zi. Tratamentul lui ori­ginal a du­­rat o lună și jumătate, iar fostul bol­nav con­damnat la moarte trăiește și azi. Iată, deja, două ca­zuri con­clu­dente, pe care le-am verificat per­so­nal, cât se poate de bine. Așa că pot să afirm, cu toată res­­­pon­sabilitatea, că această plan­­tă, administrată in­tern, este un remediu antitumoral ex­traor­­dinar.

Pentru a fi folosită extern, tătăneasa se prepară sub formă de tinctură: se pun într-o sticlă cu gura largă douăzeci de lin­guri de pulbere de rădăcină, ca­re se acoperă cu spirt de 70 de grade, ames­tecând în­con­ti­nuu. Când întreaga masă de pulbere a fost aco­pe­rită, rămânând dea­supra un strat de alcool de două degete, se închide sticla erme­tic și se lasă con­ținutul la ma­cerat, vreme de 12 zile, după care se strecoară. Se obține o tinctură brună la culoare și un pic vâs­coa­să, din cauza conținutului de mu­cila­gii. Aplicată pe tumorile externe și pe cancerele de piele, sub formă de com­presă, ținută câte 2-3 ore pe zi, aceas­tă tinctură le vin­decă nu­mai­decât. Tinc­tura de tătăneasă se folo­seș­te și sub formă de com­presă, pentru cicatrizarea este­tică a ră­nilor și arsu­rilor, pentru sudarea rapidă a fractu­rilor sau pentru consolidarea ligamentelor după entorse și luxații.

Rădăcina de dracilă

(Berberis vulgaris)

– Un elixir în bolile de rinichi și ficat –

Este o tufă spinoasă, care crește la marginea câm­purilor și prin lizierele pădurilor. Face niște fructe mici și roșii, acum, la sfârșit de toam­nă, ca­re-i împodobesc sărbăto­rește cren­gile. Rădăcina sa este unul din me­dicamentele străvechi ale omenirii. Până nu demult, mii de vieți erau sal­vate cu ajutorul rădăcinii de dracilă, din care se făceau fierturi pentru scă­derea febrei în stările gripale și în in­fec­țiile bronho-pulmonare. Dar pe lân­gă efec­tul fe­bri­fug, rădăcina de dracilă mai are și alte ac­țiuni te­rapeutice, des­pre care voi vorbi în conti­nua­re. Mai în­tâi, însă, voi spune câteva cuvinte des­pre cu­legerea și prepararea rădă­ci­nilor de dracilă. Pentru a obține acest leac, se sapă la o distanță de jumătate de metru – un metru față de tulpina ar­­bustului, unde vom găsi niște rădă­cini subțiri cât de­getul cel mic și întin­se ca niște fascicule prin pă­mânt. Scoar­­ța lor este fragedă și se poate îndepărta destul de ușor. Doar aceste rădăcini sunt bune în terapie. Ele se taie, apoi se spa­lă în curent de apă, după care se mărunțesc cât mai fin cu un tocător. Într-o sticlă pe ju­mă­ta­te plină cu țuică tare, de 35-40 de gra­de, se pun bucățelele fin tăiate de dra­cilă, până ce sticla se um­ple com­plet. Se astupă cu dop și se lasă la ma­cerat vreme de 20-30 de zile în loc bi­ne încălzit, după care se strecoară. Plă­mă­deala obținută are un termen de valabilitate de cinci ani și este un ade­vărat elixir în toate bolile de ri­nichi. Se admi­nis­trează câte o lin­gură, de 2-3 ori pe zi, con­tra nefro­pa­tiei, contra in­su­ficienței excretorii re­­nale, a cisto­pie­litei, a litiazei renale (indiferent de na­tura calcu­lilor). Preparatul, ad­mi­nistrat în doze mai mici, 3-4 lin­gurițe pe zi, are și un foar­te bun efect drenor hepatic, iar anu­miți al­ca­loizi pe care îi conține inac­ti­vează virusurile hepa­titice de tip A, B și C.

Rădăcina de cerențel

(Geum urbanum)

– Tonic psihic și antitumoral foarte eficient –

Acum, toamna târziu, îl pot găsi doar cei care au ochiul format pentru căutarea plantelor de leac. Se „trădează” prin steluțele gălbui ale fructelor sale, care rămân aninate de tulpina subțire și uscată. Da­că săpăm la baza acestei tulpini, găsim o rădăcină cu un miros puternic de cuișoare, da­torat unei substanțe volatile pe care o secretă. Este extrem de răspândit, fiind întâlnit în pă­durile rare de stejar sau de gorun, la marginea lizierelor de fag, prin poieni, la marginea drumu­rilor de țară sau forestiere, pe locuri virane. Rizo­mul său din pământ are impor­tan­te calități tera­peutice, fiind un tonic psihic, un an­ti­infecțios și un antitumoral foar­te eficient. Se con­sumă sub formă de infuzie com­binată, obținută astfel: se pun două lingurițe de pul­be­re de ră­dăcină într-un pahar de apă și se lasă să se macereze vreme de 6-8 ore, la tempe­ra­tura came­rei, după care se stre­coară. Ex­tractul obținut se pune deo­par­te, iar plan­ta ră­masă după fil­tra­re se opărește cu încă un pa­har de apă, după care se lasă să se răcească. În final, se com­bi­nă cele două ex­tracte, iar pre­pa­ratul obținut se va adminis­tra pe parcursul unei zile.

Contra asteniei psihice și fi­zice, con­tra depre­siei și a tul­burărilor asociate, se face un tratament cu infuzie combi­nată de cerențel, din care se beau 3 căni pe zi, în cure de minimum o lună. Rădă­cina de cerențel con­ține substanțe cu efec­te sti­mulente ale sistemului ner­vos cen­tral, trata­mentul cu ea având o acțiu­ne tonică psihică, favorizând re­căpă­ta­rea tonu­sului interior și a bunei dispo­ziții.

• Ca remediu antiinfecțios se admi­nis­trea­ză infuzia combinată de cerențel, pe tim­pul sezonului rece, pen­tru preve­nirea și tratarea dure­rilor de gât, a bron­și­te­lor, precum și ca adjuvant în pneu­monie și chiar în tuberculoza pulmo­nară. Se beau 3-4 căni pe zi de infuzie combinată.

• De asemenea, previne apariția deran­ja­men­telor intestinale (la care sunt pre­dis­puși mai ales cei care au afectat tubul di­gestiv sau care țin re­gimuri cu crudități).