Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

ZODIAC – Săptămâna 14-20 martie

Foto: Shutterstock
Foto: Shutterstock

Chiar la începutul acestui interval, respectiv vineri, avem parte de prima eclipsă a anului. Este vorba despre o eclipsă totală de Lună, în semnul Fe­cioarei. O urmare a acesteia o poate constitui creș­terea prestigiului sau a câștigurilor noastre mate­riale, după cum prevestește steaua fixă Spica, ce însoțește eclipsa și care asigură ajutorul în acest sens, al celor guvernați de Mercur (Gemeni și Fe­cioa­ră), de Venus (Balanță și Taur) și de Jupiter (Săgetător și Pești). Deci o groază de oameni, jumă­tate din zo­diac. Dar lucrurile nu se întâmplă de la sine. Dacă avem un comportament lipsit de scrupule față de oamenii de bună credință, în maximum trei luni vom plăti karmic sub o formă sau alta. O altă lec­­ție pe care o aduce cu sine eclipsa este cea a jus­tei măsuri. Începe o perioadă în care ne putem lă­muri dacă dorim să punem capăt unei relații, unui serviciu sau să ne mutăm. Mercur începe duminică prima retro­gra­dație a anului, în Berbec, ceea ce ne poate determina să revenim asupra unor inițiative sau să revizuim anumite înțelegeri contractuale.

Semnele cardinale:

BERBECII trec în weekend prin niște schimbări. Venus se găsește în semnul dvs. în retrogradație, ceea ce vă trezește sentimente din trecut. Mercur, care v-a ajutat să co­municați bine, intră duminică în retrogradație, tot la dvs. Asta pe fondul emoțional al eclipsei de Lună.

RACII, prinși într-un proiect profesional interesant, dar care are nevoie de revizuiri, pot ajunge fie să se certe cu șefii pe tema aceasta, după 16, fie să găsească soluții și mai bune. Eclipsa de Lună vă poate afecta reflexele la condus ori obiectivitatea în discuții.

BALANŢELE au nevoie de odihnă și de o primenire. Altfel, eclipsa de Lună de vi­neri va scoate singură la iveală toxinele. Venus și Mercur în retrogradație creează fluctuații în atitudinea partenerului dvs. de cuplu sau de afaceri.

CAPRICORNII au impresia că realizările și prestigiul lor sunt puse la îndoială, în urma eclipsei de Lună. Dar poate dvs. nu mai doriți să excelați în acel domeniu. Atunci e cazul să schimbați macazul. De duminică, pretențiile puștimii din familie la răsfăț devin enervante.

Semnele fixe:

TAURII sunt luați prin surprindere de transformările emoționale pe care eclipsa de Lună le provoacă în viața lor emo­țională. Priviți mai critic, dar mai realist persoana iubită. Aceia dintre dvs. care au în paralel o relație secretă riscă să fie descoperiți de sâmbătă încolo.

LEILOR eclipsa de Lună le ridică în­trebarea dacă nu cumva în anul guvernat de Soare au cheltuit excesiv pentru a se pu­ne în valoare. Puteți lua decizii bune pri­vind veniturile, examinând cheltuielile pe sejururi scumpe, mai ales dacă de duminică vin facturi.

SCORPIONII se sucesc și se răsucesc în privința carierei. Poate aveți dubii asupra variantelor, dar de duminică ele pot dege­nera în analiză excesivă. Eclipsa de vineri vă poate afecta relațiile de prietenie cu femeile. Atenție cum vă exprimați eventualele nemulțumiri.

VĂRSĂTORII nu prea mai reușesc să lege discuții armonioase cu cei din anturaj, mai ales de duminică, deoarece Mercur intră în retrogradație, alături de Venus în Berbec. Fiți prudenți și la condus. În urma eclipsei de vineri, puteți abandona sau începe o afacere.

Semnele mutabile:

GEMENII cei atât de sociabili fac bine dacă stau acasă duminică, deoarece gu­vernatorul lor retrogradează. Și numai asta nu doriți, să vă certați cu prietenii. În urma eclipsei de vineri, vă puteți decide să faceți o mișcare îndrăz­neață legată de casă, cum ar fi o mutare.

FECIOARELE sunt afectate de eclipsa totală de Lună din semnul lor, atât din punct de vedere emoțional (mai ales fe­meile), cât și familial. Avantajul e că puteți ajunge la concluzii realiste privind schimbările nece­sare. Nu semnați angajamente bănești, de luni.

SĂGETĂTORII care au reînceput o rela­ție își pot da seama, de duminică, cât de greu merge comunicarea și să lase totul bal­tă. Eclipsa de Lună de vineri atrage du­pă sine nevoia de a vă reexamina statutul profesional și, eventual, de a face o schimbare majoră.

PEŞTII își examinează critic sursele de ve­nit, mai ales de duminică încolo. Par­tenerul dvs. de cuplu sau de afaceri își poate schimba atitudinea ca urmare a eclipsei totale de Lună, din Fecioară, de vineri.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.