La marea criză economică din 2009-2010, una globală, România nu putea evita tăvălugul. La fel, efectele războiului din Ucraina și ale crizelor mondiale de distribuție n-aveau nici ele cum să ne ocolească. În toate aceste situații, buzunarul românului a fost afectat: dacă nu prin tăieri de salarii sau reducerea profitului, cu siguranță, prin prețul traiului de zi cu zi.
Criza bugetară pe care o traversează acum România e diferită de cele trecute: e o criză „de-ale noastre”, neaoșă, orchestrată taman de cei care, înainte de apariția AUR și a altor „suveraniști”, au fost primii care se lăudau cu produsele românești. Criza de azi, care forțează Guvernul Bolojan să-și înceapă mandatul direct cu anunțarea unor măsuri dureroase, e exact genul de „produs românesc” garantat de PSD și de acoliții săi de aventură. De data asta, vinovatul nu mai poate fi căutat în afară. Conspirația cea mai spectaculoasă e chiar în interior: guvernanții unui stat, care și așa, se împrumuta scump ca să-și plătească pensiile și salariile, au împărțit privilegii financiare „fără număr” care mai de care mai aberante, până când a triplat deficitul bugetar. Iar fostul premier Marcel Ciolacu n-are nici măcar scuza faptului că nu a știut ce face. Dimpotrivă, toate acțiunile guvernului au urmat o linie programatică pentru sifonarea banilor în favoarea clientelei de partid și a cumpărării de voturi. Sunt ani buni de când România refuză să se alinieze normelor bugetare prudente ale „Zonei Euro”, unde deficitul trebuie riguros ținut sub control. Abandonarea aderării la euro – proces în care ne-a depășit și Bulgaria! – se înscrie pe linia asta. La fel de evidentă e ignorarea fondurilor europene. UE ne pune la dispoziție zeci de miliarde de euro, dar Guvernul Ciolacu n-a mișcat nici un deget pentru a bifa cerințele de bun-simț de la Bruxelles, printre care depolitizarea companiilor de stat. În tot acest timp, Ciolacu și ai lui au spart pușculița țării, pentru proiecte clientelare. În fine, creșterea fără cea mai vagă acoperire bugetară a tot felul de salarii, pensii, burse și sporuri – mită nerușinată în an electoral – și devalizarea Fondului de Rezervă, pentru fidelizarea primarilor din teritoriu (16 miliarde de euro, cam jumătate de PNRR!) e, iarăși, o sfidare deliberată – dacă nu chiar subminare – a economiei naționale.
Guvernul Bolojan, care și-a pus pielea pe băț pentru a scoate țara din criză, calcă pe urmele lăsate de acest dezmăț bugetar. Are nu doar datoria să ne scoată la liman, ci și să explice cum a fost posibil acest dezastru premeditat, la fel cum e dator să explice cum a apărut breșa de securitate națională care a dus la anularea primului tur al alegerilor din Noiembrie 2024. Credeam că epoca marilor țepe din anii ’90 a trecut. Cu o democrație fragilizată și cu o economie scufundată iresponsabil, România nu are nevoie doar de măsuri de criză: trebuie să știe pentru cine și pentru ce plătește prețul dur ce va fi anunțat zilele acestea.
