Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

CAISELE

• Când le vezi strălucind ca niște comete de aur, prin frunzișul verde al livezii, ai zice că sunt făcute pentru a desăvârși fru­mu­se­țea atât de luminoasă a verii. Când colo, puterea vindecătoare a caiselor e cea mai importantă însușire a lor, începând    devreme, cu primii boboci florali și muguri de frunze, și terminând cu fructele și sâmburii lor, materie primă pentru gem și dulceață, dar și bune de leac •

Foto: Shutterstock – 3

„Oficial”, caisul este originar din China, dar la noi, el este folosit ca plantă medicinală încă de pe vremea da­cilor. În sudul Transilvaniei, florile de cais se legau la încheietura mâinii, pentru a vindeca de friguri. În Munții Apuseni, reumatismul se trata cu băi făcute din tulpinițele florilor. Deși planta e toxică, în Moldova se fă­ceau sarmale învelite în frun­ze de cais (toxicitatea se pier­de prin fierbere), iar în zona Năsău­dului, ciobanii le dădeau oilor să mănânce frunze tocate de cais, amestecate cu sare și păsat, pentru a avea lapte mult.

Boli cardiovasculare, stimularea imunității

•    Trei caise coapte se spală bine, li se scot sâmburii, se taie în bucăți și se pun într-un blender, cu o ceașcă de iaurt cu conținut scăzut de grăsime. Pasta obținută se consumă dimineața, pe stomacul gol.

• Se face o cură de caise de cel puțin 2 săp­tămâni, în care se consumă o jumătate – 1 kg caise proaspete pe zi, repartizate în 2-3 porții.

Prevenirea cancerului, ajutor pentru ficat și stomac

• Se consumă zilnic cel puțin 500 g cai­se crude. În afara sezonului, se înlo­cuiesc cu compot de caise sau cu câte 5-6 caise uscate, consumate zilnic.

✔    Probleme oculare

Bogate în vitamina A, caisele pre­vin și ameliorează scăderea acuității vizuale odată cu înaintarea vârstă, de­generarea maculară și glaucomul

• Pe toată durata sezonului, se consumă caise în cantitate de 500 g până la un kilogram pe zi.

• Se bea în fiecare dimineață, cu o oră înainte de micul dejun, un pahar cu suc proaspăt de caise.

• Se consumă în fiecare zi 5-6 caise uscate.

Constipație

• Spălați 3 caise proaspete, îndepărtați-le sâmburii și tăiați-le în două. Puneți jumătățile de caise într-un pahar și turnați apă cât să le acopere. Lăsați-le cel puțin 8 ore, și seara, cu o oră înainte de a vă culca, consumați fructele și beți apa.

• Consumați zi de zi, între mese, câte 2-3 caise uscate.

Anemie

• Puneți în blender pulpa de la 2 caise și 2 pere, adăugați puțină apă și amestecați câteva secunde. Beți câte un pahar de suc, timp de 10 zile.

• Consumați zi de zi câte 2 lingurițe de gem de caise.

Memorie

• Consumați în fiecare zi 3 caise proaspete sau uscate, împreună cu 3 prune proaspete sau uscate, și 3 migdale.

Revigorant fizic și psihic

Depresie, anxietate, astenie, insomnie, convalescență

• Faceți o cură de caise de cel puțin două săp­tămâni, în care consumați o jumătate – un kilogram de caise proaspete pe zi, repartizate în 2-3 porții.

• Consumați în fiecare zi un pahar de suc proaspăt de caise.

Ulcer varicos, cicatrice, acnee, riduri

• Spălați 3 caise, îndepărtați sâmburii și zdrobiți-le pulpa. Aplicați un strat subțire de pastă cu ajutorul unei spatule de lemn pe zona afectată. Lă­sați să acționeze 30 de minute, apoi îndepărtați cu apă călduță.

• Consumați în fiecare zi 5-6 caise proas­pete sau uscate.

SÂMBURI DE CAISE

Cancer de colon, de sân, pulmonar

• Spargeți 10 g sâmburi de caise, scoateți-le miezul și consumați-le pe stomacul gol, alături de câte o porție de fructe închise la culoare: afine, coacăze negre, mure, cireșe negre. Se fac cure de câte 2 luni.

Bolile sistemului respirator, tulburări de memorie

Astmul, bronșita, emfizemul și alte boli respiratorii pot fi ținute departe cu sâmburi de caise. De asemenea, sâmburii de caise pot încetini slăbirea memoriei care apare odată cu înaintarea în vârstă.

• Se consumă câte 5-10 mieji de sâmburi de caise zilnic. Se fac cure de câte 2 luni.

Important: nu consumați mai mult de 10 -12 sâmburi de caise pe zi, pot cauza intoxicații grave.

FLORI DE CAIS

Întărirea imunității, con­va­­les­cență, avitaminoză, ane­mie, îm­potriva oboselii fizice și psihice

• Primăvara, imediat după înflorire, se pun alternativ, într-un borcan, un strat de flori proaspete de cais, un strat de miere, apoi se ada­ugă alte flori, altă miere, până la completare. Se ia câte o lingură de flori de cais cu miere, de 2 ori pe zi.

Pulbere de flori de cais. Se obține prin mă­cinarea fină a florilor de cais uscate. Se ia câte o linguriță de pulbere, cu puțină apă, de 3 ori pe zi.

Rețete cu caise

Caise în aluat

Ingrediente: 1 kg caise, 125 g făină, 1 lingură ulei, 1 albuș, 1 pahar cu apă, 200 g zahăr pudră, 50-25- ml rom, puțină sare.

Caisele se aleg, se spală, se taie în do­uă și se scot sâmburii. Se așea­ză într-un vas și se lasă să stea 60 de minute în zahăr și rom. Albușul se bate spumă. Făina, ule­iul și un pahar cu apă călduță se ames­tecă cu albușul bătut spumă până se obține o pastă. Cai­sele se înmoaie în această pastă, se prăjesc în ulei mult, se scot și se presară cu zahăr.

Cremă de caise

Ingrediente: 8-10 caise bine coapte, 250 ml vin, 2 linguri zahăr, 2 ouă, 2 foi de gelatină, frișcă.

Caisele se cojesc, se taie felii și se fierb în vin cu zahăr până când se îngroașă. Se iau de pe foc și se lasă să se răcească. Se trec prin sită și se ames­tecă cu gălbenușurile și gelatina dizolvată în apă. Se adaugă albușurile bătute spumă și se toarnă compoziția în cupe. Se decorează cu felii de caise și se pun la rece. Se servește ca desert cu frișcă dea­supra.

Desert de caise crude

Ingrediente: 1/2 kg de caise, 100 g zahăr, 100 g apă, zahăr vanilat.

Caisele se spală, se curăță de coajă și se taie în felii subțiri. Se prepară siropul din zahăr, apă și zahărul vanilat. Se toarnă siropul fierbinte deasu­pra feliilor de caise. Se dă pentru câteva ore la rece și apoi se poate servi.

Înghețată de caise

Ingrediente: 25 g zahăr pudră, 500 ml lapte, 400 ml suc de caise strecurat prin tifon, sucul de la 1 lămâie.

Caisele foarte bine coapte se curăță de pielițe, se scot sâmburii și se supun procesului de obținere a mustului printr-un robot sau alte mijloace. Cantitățile menționate se așează într-un castron de porțelan și se amestecă până la complets dizolvare a zahărului. Amestecul obținut se toarnă în caseta de înghețată și se pune la frigider. Când a căpătat consistența înghețatei se poate consuma.

Piure de caise cu frișcă

Ingrediente: 300 g caise, 250 g frișcă.

Caisele foarte bine coapte se spală, se curăță de coajă, se scot sâmburii, se sfărâmă și se dau prin mixer. Piureul obținut se amestecă cu frișcă. Se toarnă într-un castron de sticlă sau în pahare și se păstrează la rece 2-3 ore. Astfel pregătit se poate consuma.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.